Disciplinarea bebelusilor
Raspunsuri - Pagina 6
kariguld spune:
Buna Ema,
azi am vazut subiectul deschis de tine.
am citit tot, asa ca sper sa nu spun ceva in afara temei.
vorbesti de disciplinarea unui bebelus!!!!(ulterior am vazut ca ti-ai mai revenit!) pai ce??, esti la armata?? un bebe nici nu e prea constient de el, el are nevoi care trebuie indeplinite, (dragoste, mancare, schimbat, plimbat), lucruri pe care nu le gandeste, bebelusul e ca un mic animalut, de care trebuie sa te ocupi!(NU DATI CU ROSII!!)
eu nu as da niciodata drepturi depline, sau macar "niste" drepturi, nici macar mamei mele, dar unei bone?..., sa faca si sa ia hotarari asupra copiilor mei!!!! si cred ca nici o mama intreaga la minte nu ar face asta! mama, sau bona cine se ocupa de copii mei trebuie sa respecte hotararile si dorintele mele.
apoi, in privinta mancarii, (desi vad ca ai gasit cat de cat o solutie!) nu exista doi copii sa manance la fel, si cum spunea 26octombrie, (daca nu ma insel!) cui i-ar placea sa fie fortat sa manance pana ii pocneste burta. Chiar noi adultii avem zile si zile, niciodata nu mancam la fel, cantitativ!
Daca intradevar ai 7 ani de experienta cu copii, ar trebui sa gasesti metode, fara sa spui "chiar incep sa ma enervez"
Cand vei avea si tu copil , sa ne spui cum este!!!
Eu pe copii mei nu i-am fortat sa manance nici cand erau bebelusi niciodata de fapt! Nu am urmarit sa vad "cantitai", "mililitri" ci cat si cand au vrut le-am dat. Desigur cu respectarea unui anumit program , cat de cat. Si am avut si eu nopti nedormite, zile cand nu vroiau sa manance, ca asa este cand ai copii, dar m-am bucurat de ei si am pretuit fiecare etapa din viata lor.
Sincer, eu nu as angaja o bona care spune despre "disciplinarea" bebelusului, nici macar a unui copil mai mare.
Kari
calatoare spune:
Eu una nu cred ca un copil poate manca la o masa un bol de legume cu carne, apoi un iaurt si mai apoi 260 ml lapte. Cred ca exagerezi, totusi. Ceva nu e in regula. Parerea mamei in legatura cu disciplinarea fetitei n-o cunoastem. Ceea ce spui tu aici mi se pare o nebunie. Sincer.
Din curiozitate, ce inaltime si ce greutate are fetita?
just_ema spune:
Am explicat foarte clar la ce ma refeream prin disciplinarea copilului asa ca nu am sa mai repet. Chiar nu are rost.
Parerile difera si e normal. Eu stiu ceea ce vad. Voi presupuneti doar. Parintii au ajuns la acelasi acord cu mine asa ca lucrul acesta e cel mai important pentru mine. In ceea ce priveste faptul ca mama mi-a dat voie sa ii "discpilinez" copilul, acest lucru ne priveste doar pe noi doua.
Cand am spus ca incep sa ma enervez, am spus un adevar. Urasc minciuna. Ambii parintii s-au enervat de mai multe ori decat mine cand au fost pusi in fata aceleasi situatii. Deci aici nu este vorba de un lucru patern (neaparat).
N-am de gand sa dezvolt mai mult subiectul. Voi puteti sa o faceti.
kariguld spune:
calatoare, subscriu si eu la ce ai spus!
Draga ema,
tu ai deschis subiectul si noi ne-am spus parerile, care poate ti-au placut, poate nu!
Iar tu ai spus niste lucruri, pe care, din pacate trebuie sa ti le asumi, caci sunt cuvintele tale. Si nu are a face ce spui tu, cu faptul ca si parintii copilei s-au enervat, e treaba lor! Sunt anumite lucruri care trebuie spuse si altele care e mai bine sa nu le spui, chiar daca sunt adevarate!, le pastrezi pentru tine.
In afara subiectului,
Cu ceva ani in urma cautam bona pt copii mei si mi-a venit la intreviu, o fata, studenta, de vre-o 24 de ani, care mi-a spus:"eu am multa experienta cu copii, ca am crescut multi copii....", ca sa aflu din discutie ca avusese grija de nepotii ei, din cand in cand, si alti copii, tot asa, de pe la prietene sau cunostinte de-ale ei. Am luat-o de proba, o saptamana, si dupa trei zile am vazut "experienta" ei, se enerva, tipa la copii mei si altele. Si nu mai spun ca s-a apucat si a gatit ceva, fara sa-i cer eu si a pus la sare in mancare...........
Nu este nici o aluzie la tine!
Si cuvantul "disciplina", nu suna bine in gura unei bone, iti spun sincer si prieteneste.
Kari
denizel spune:
quote:
Originally posted by Sabina
Ema, era in Romaina pe vremuri un dr renumit, Rosculoet il chema.El zicea asa:
sa ma fereasca dumnezeu de copil sanatos si mama nebuna:)
Sabina siwww.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
hahaahaaaaa
!!!! Super e remarca asta...:-)))))S-a spus aici tot ce as fi zis si eu si s-au enuntat :-) toate principiile in care cred si pe care le-am aplicat din prima zi pe lume a copilasului meu. Deci, subiectul e pe maini bune, nu am nimic de adaugat :-)
Ema, bine ca mai ai putin si scapi de mamica stresata...
Totusi, 'disciplinarea bebelusilor' suna cam brr-brr.
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
pisigri spune:
eu cred ca problema provine de la "stachetele" prea inalte in ceea ce priveste cit si cind trebuie copilul sa manince...lucruri pe care mama le-a stabilit si pe care bona, normal, incearca sa le respecte (pentru ca bona trebuie sa faca ce i se cere de catre niste parinti normali la cap). atita timp cit copilul nu mai este indopat cu forta (idee pe care inteleg ca a inceput sa o priceapa si mama), lucrurile inteleg ca se linistesc...
poate termenul de disciplinare suna dur, unii dintre voi vad ca prefera termenul rutina. eu nu ma refer aici la orele de somn si de masa, ci la faptul ca un copil care nu e niciodata "disciplinat", si care are poate si un caracter mai dificil, poate sa ajunga sa-ti faca viata grea. mama mea mi-a spus ca daca stia ca sint satula, schimbata, sanatoasa, nu dadea fuga la patutul meu imediat ce incepeam sa pling. pe de alta parte o cunostinta de-a mea a stat toata ziua cu bebe-ul in brate ca altfel incepea sa plinga si acum, cind copilul are aproape 3 ani, nu poate sa faca altfel pentru ca are parte de grave crize de isterie din partea copilului. cred ca aici se poate vorbi de "disciplina", nu in sensul militaros al cuvintului, ci in ideea ca "cum il inveti asa-l ai"...
speed spune:
pisigri, eu nu mi-am tinut copilul in brate non-stop dar chiar daca era hranita,schimbata,sanatoasa etc si daca plingea tot o luam in brate si o linisteam.ca urmare nu e deloc isterica si nu se tine numai de "fustele" mele si nu a facut-o niciodata.sunt nuante si nuante...
Qamar spune:
quote:
Originally posted by speed
pisigri, eu nu mi-am tinut copilul in brate non-stop dar chiar daca era hranita,schimbata,sanatoasa etc si daca plingea tot o luam in brate si o linisteam.ca urmare nu e deloc isterica si nu se tine numai de "fustele" mele si nu a facut-o niciodata.sunt nuante si nuante...
mi tu,mi tu!
Noe si Anne-Bianca (14.03.2006)Madness does not always howl. Sometimes, it is the quiet voice at the end of the day saying, "Hey, is there room in your head for one more?"
didita spune:
Initial spuneai ca te enervezi dupa ce te rogi cu mancare timp de 40 de minute. Pe mine nu ma mira deloc ca te enervezi si nu stiu cate persoane ar suporta fite timp de 40 de minute fara sa se enerveze. Dar intrebare pe care ti-o pui nu este cea buna, intrebarea ar trebui sa fie "trebuie sa insist 40 de minute cand copilul nu vrea sa manance?" Ma adaug si eu grupului de persoane care sunt acord ca a forta un copil sa manace absolut tot nu este o atitudine sanatoasa. Bineinteles ca parintii hotarasc pt copii lor, iar persoana care se ingrijeste de copil trebuie sa urmeze directivele parintilor. Totusi sunt decizii care trebuie contestate, pt ca chiar daca sunt parinti nu au dreptul sa faca chiar orice cu copilul lorpe de-o parte si pe de alta din dorinta de a face totul perfect pica in extreme periculoase. Tu esti intr-o pozitie delicata, pe de-o parte trebuie sa asculti de ei si pe de alta prima ta grija trebuie sa fie interesul copilului. Nu stiu exact care este statutul tau exact si ce pregatire ai in ceea ce priveste ingrijirea copiilor, dar ar trebui sa fii considerata ca o persoana calificata si opinia ta ar trebui sa cantareasca ceva mai mult decat doua vorbe spuse de o baba in parc.
Ema, e de inteles sa nu-ti placa unele comentarii, dar nu uita ca tu le-ai cerut. Daca tu stii mai bine ce se intampla in realitate si mai esti si de acord cu parintii, de ce mai ai nevoie de raspunsuri pe forum? Din ultimul tau mesaj mai lipseste "ce va bagati voi in viata noastra" ...
pisigri spune:
nu stiu daca e topicul potrivit, dar am gasit aici o bona calificata, si am primit deja doua raspunsuri de la mamici care spun ca si-au tinut mult copilul in brate, si totusi acesta nu a devenit...dependent de statul in brate. asa ca am sa profit de "adunare" si o sa va intreb:
este adevarat ca nu stiu exact cum si-a crescut cunostinta despre care va povesteam fetita, stiu doar ca imediat ce plingea alerga la ea si o lua in brate, stiu ca atunci cind a fost mica-mica fetita a avut colici destul de mult....si acum v-am spus, are 3 ani, si cind o lasa din brate incepe sa boceasca. si-a luat femeia masina si nu poate sa o conduca pentru ca nu poate lasa copilul acasa cu nimeni (plins si urlete) si nici nu poate sa o ia cu ea pentru ca nu sta nici in scaunul de masina pentru copii, nici in brate la altcineva in masina (plinge si urla). daca sint pe strada si fetita vrea in brate, trebuie sa o ia cit mai repede pentru ca altfel incepe sa plinga si sa urle. in casa la fel. acuma e drept, eu am doar planuri de viitoare mamica, si nici nu pot sa spun ca am simtit vreodata ca viata mea este neimplinita fara un copil, nici nu am turbat sa ma marit/sa termin facultatea etc doar pentru a face un copil (eu sint sceptica apropo de instinctul meu matern, dar ma rog...). insa sincer, cind vezi asemenea copii, fie doar foarte ocazional...mie imi trece brusc cheful de a mai fi mama....sincer nu-mi pot imagina cum as rezista daca as avea un copil de-asta...orict de urit suna ce spun eu acum
deci: tinind cont ca un copil mic-mic este ...asemanator sa spunem unui pui mic-mic de alt mamifer (are aceleasi nevoi la inceput, are aceeasi "minte" in sensul ca nu-l poti...invata chestii, il poti mai degraba...dresa, creeindu-i acea rutina despre care am mai discutat...), cum incepi sa educi un copil mic-mic din primele zile, in asa fel incit la 2-3 ani sa te poti "intelege" cu el, nu sa devina un "animalut" rizgiiat, mofturos, plingacios...exista retete? retete poate nu, dar exista niste reguli? pina la ce punct ne consolam cu faptul ca "e prea mic ca sa priceapa ceva"?
in ce masura modul in care se comporta copilul la virsta de 2-3 ani este consecinta felului in care a fost crescut (si aici ma refer la cazuri normale, nu la exemple cu copii crescuti de lupi sau de gorile), sau a tipului de caracter pe care acest copil l-a mostenit?
p.s. imi cer scuze daca se va...oripila cineva vazind ce comparatii fac eu intre un copil si un pui de ciine sau pisica...nu o fac nici pe departe cu rautate sau desconsiderare, mie imi plac extrem de mult ciinii si pisicile si am crescut, de la citeva zile dupa fatare, nenumarati puiuti abandonati...asa ca la capitolul "fiinta mica lipsita de aparare, absolut neajutorata, care nu este inca in stare sa invete constient nimic si care face ce face doar pe baza de instinct si doar pentru a-si satisface necesitatile fiziologice" (definitie pe care eu o dadeam puilor cu pricina dar care...se potriveste si unui nou-nascut) mai-mai ca as pretinde ca ma pricep :))...dar ma simt total dezarmata (pina la disperare) la gindul ca de deciziile si de comportamentul meu (pina in cele mai mici detalii) depinde sa am cindva un copil asa cum ni-l dorim cu totii, sau din contra, un mofturos botos alintat peste masura plingacios ultra-dependent etc...