Parintele perfect
Raspunsuri - Pagina 4
corinadana spune:
26Octombrie multumesc inca o data. Fac eforturi!
Pupici!
Don't throw with stones if you live in a glass house.
corinadana mama Ralucai
http://community.webshots.com/user/corinaraluca
Donia spune:
Eu imi doresc sa fiu un parinte perfect, pentru ca tinzand spre perfectiune am macar sanse sa ajung fiu un parinte bun. Fiind un parinte bun copiii mei au sanse sa creasca fericiti si sa ajunga sa fie adulti impliniti, puternici, increzatori, generosi.
Ce inseamna parintele perfect... asta e alta discutie, as vrea sa am timp sa intru mai adanc in subiect, dar deocamdata as spune ca il recunosti dupa dragostea pe care i-o poarta copilului.
"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmu.ieste; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeste la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieste totul, suferă totul." - asta mi se pare definitia atotcuprinzatoare si, daca vreti, putin romantata (pentru ca mie imi suna ca un poem), a dragostei.
Ar mai fi de zis, dar acum ma acompaniaza din gurita un bebe mic, asa ca nu mai pot zabovi.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)
speed spune:
nu cred ca exista parintele perfect...daca ar exista ar fi toti oamenii perfecti...
cum as dori eu sa ma apropiu de perfectiune: sa analizez carentele din cresterea mea si sa incerc sa nu le repet cu copilul meu.
filofteia spune:
Eu nu-mi doresc sa fiu un parinte perfect si nici macar nu-mi doresc un copil perfect. Tot ce inseamna perfectiune pe mine una ma cam sperie.
Imi doresc sa fiu doar umarul pe care copilul meu sa poata plange si de care sa se poata sprijini la nevoie. Sa fiu pesoana la care sa poata apela in orice situatie, sa pot rade cu el si sa cad odata cu el, pentru ca apoi sa ne putem ridica impreuna.
26octombrie spune:
uite, eu cred ca ne-ncurcam in termeni. evident ca nu exista perfectiune, in sine. exista ceva perfect pentru mine, adica mi se pare ca nu incape loc de mai bine. ceea ce mie mi se poate parea perfect poate fi plin de bube pentru altcineva.
oricum, on-topic, vorbind de parinti, cred ca fiecare om ce are un copil isi doreste sa fie un parinte CAT MAI BUN. nu mi se pare nimic rau in asta. e o tendinta fireasca si obligatorie. daca nu-ti pui problema asa atunci nu-ti pasa, nu?
in spiritul acestui deziderat, imi doresc sa am rabdare, caldura si diplomatie. sa imi uit orgoliile, sa imi uit ideile preconcepute, sa imi uit chiar unele gusturi (de ex: mie mi s-ar parea un calvar sa ma duca cineva intr-o discoteca, zgomot crunt, fum perdea, agitatie, ce mai, nu-mi place mie. daaar,... voi incerca sa uit acest lucru cand fiica-mea va creste, caci ar fi stupid si grav sa nu o fac.)
ceea ce ma ingrozeste la a fi parinte e teama. deja, de cand a venit Hora, privesc altfel ideea de cutremur, deja imi pun problema cum va iesi ea cu altcineva in parc si va alerga in toate directiile (acum iese, dar sta in carut, deocamdata e safe..)
cred ca aici am mult de lucru, sa pot face abstractie de temerile mele, sa nu le las sa scoata capul in comportament. nici nu pot sa imi imaginez cat de terifiata voi fi cand va incepe sa plece singura afara. as fi intrebat cum pot scapa de asta, insa stiu ca nu pot. ca o sa traiesc cu aceste temeri pana mor. asta e singurul lucru pe care il percep ca fiind greu! uff..
voi?
Luana si 
Hora - 14 Mai 2006
www.geocities.com/mamici_de_mai_iunie2006/povesti.html#Hora " target="_blank">poveste
io tot cresc
“Daca ti se da o coala liniata, scrie pe cealalta parte”
(Juan Ramon Jimenez)
ariel_7000 spune:
cam asta scria osho, eu sunt de acord cu el:
"Parintii au crezut intotdeauna despre copii ca sunt proprietatea lor si ca acestia trebuie sa le fie intrutotul asemanatori, sa ii copieze intocmai. O copie este insa lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza asa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie sa iti ajuti copiii sa creasca, astfel incit sa te depaseasca. Trebuie sa ii ajuti sa nu te imite. Adevarata indatorire a parintilor este aceea de a-si ajuta copiii sa nu ii imite. Copiii sunt tentati, prin insasi firea lor, sa imite, si pe cine ar putea imita? Parintii sunt cei mai apropiati. Pina acum parintii au apreciat foarte mult faptul ca propriii lor copii le seamana. Tatal se simte mindru ca fiul sau ii seamana. Iar viata copilului este pierduta, el nu este dorit asa cum este el de fapt. Datorita acestei conceptii gresite, de a fi mindru de copiii care te imita, am creat o societate in care toata lumea imita.
Obedienta nu presupune inteligenta. Toate masinile sunt obediente. Nimeni nu a auzit vreodata despre o masina care sa nu se supuna. Supunerea este, de asemenea, simpla. Ea te elibereaza de povara oricarei raspunderi. Atunci nu mai este nevoie sa elaborezi un raspuns, trebuie sa faci doar ceea ce ti se spune. Raspunderea apartine celui care a dat ordinul. Dintr-un anumit punct de vedere, esti foarte liber: nu poti fi condamnat pentru actiunile tale."
Save the Earth- it's the only planet with Chocolate!
ariel_7000 spune:
"Fiecare copil intelege faptul ca modul in care priveste el lumea este diferit de acela al parintilor sai. Acest lucru este sigur, cel putin din punctul lui de vedere. El are cu totul alte valori. Poate ca el stringe scoici de pe plaja, iar parintii ii spun: "Arunca-le! De ce iti pierzi timpul degeaba?" Iar pentru el sunt atit de frumoase... Copilul observa diferentele, el vede ca valorile lor sunt diferite. Parintii sunt ahtiati dupa bani; el doreste sa colectioneze fluturi. Si nu poate intelege motivul pentru care ei se arata atit de interesati de bani. "Ce o sa faceti cu ei?" Iar parintii sai nu pot intelege ce va face copilul cu acei fluturi sau cu acele flori. Fiecare copil ajunge sa isi dea seama de acest lucru, de faptul ca exista diferente. Singura problema este ca ii este teama sa afirme ca dreptatea este de partea lui. Cea mai buna solutie, in privinta copilului, ar fi aceea de a-l lasa in pace. Trebuie doar sa ai putin curaj; acesta nu iilipseste, numai ca intreaga societate este astfel facuta incit pina si frumoasa calitate a curajului copilului este condamnata. Daca parintii isi iubesc cu adevarat copiii, ii vor ajuta sa fie curajosi, chiar daca acest curaj e impotriva lor. Ei ii vor ajuta sa se arate plini de curaj fata de profesori, fata de societate, fata de oricine incearca sa le distruga individualitatea."
Save the Earth- it's the only planet with Chocolate!
abbi spune:
Dak mai aveti povesti cu parinti perfecti,mi-ar placea sa le citesc!Elise, m-au impersionat foarte placut cuvintele tale!Ai mei nu au fost...perfecti ...impreuna,asta e viata!
Eu imi doresc sa fiu o mama buna pentru fetitza mea!
Daca i-am considera perfecti pe parintii nostri(eu am avut ceva neintelegeri cu mama...), atunci nu cred ca am mai dori sa ii depasim, sa evoluam!Eu imi doresc mult ca Diana mea sa ma considere o mama buna pt ea, nu una perfecta!Pentru ca imi doresc si ii doresc din tot sufletul sa fie mai sus decat mine, sa evolueze, sa ma depaseasca si ca femeie si ca mama si ca iubita, intr-un mod frumos si bun!
zenon spune:
si eu am avut parinti perfecti impreuna.
Mama era cu ordinea, disciplina si amuzatul
Tata era cu rasfatul, alinatul si amuzatul.
Rideam cu lacrimi cind eram toti patru (mai am o sora), il faceam pe tata papusa noastra si statea cu stoicism la toate "incercarile" noastre de coafare (are o coama leonina tata si ii prindeam parul in moatze.), era un leagan ambulant (fiind mare si puternic ne legana din mers, no problem), mergea cu noi cu sania, cu bicicleta, la tenis, ne spala, ne facea de mincare, dimineata cind ne trezeam gaseam masa pusa (in clasa I imi dadea ou cu lingurita, iar eu muscam doar din tartina. trai pe plai). Tata nu ne putea refuza nimic. Cred ca asa e in cazul tutoror tatilor de fete.
Cu mama faceam concursuri de scuipat simburi de cirese, inventam tot felul de chestii amuzante, mergeam la film (si cite doua pe zi. am fost la Emmanuelle eu cu mama si cu sora-mea, la cinema), ma uitam curioasa la filmele sexy difuzate dupa '90...nu era nici o drama, arunca si ea un ochi si pleca sa se culce, m-a sustinut intotdeuna in luptele mele cu diversi profesori idioti, mi-a cerut intotdeauna parerea in ceea ce priveste viata mea (facultate, liceu..am facut numai ce-am vrut si ce m-a tras inima). E una din cele mai inteligente femei pe care le cunosc.
Este prima care mi-a spus: "Nu te incurca in ce cred ceilalti, poti sa faci exact ce vrei. Dar trebuie sa vrei si sa muncesti pentru asta."
si ce am mai invatat de la parintii mei: sa-mi arat afectiunea. La noi in casa era o pupaceala generala, fiecare pe fiecare si in cele mai originale moduri: venind in viteza alternat cu gingas, zgomotos si "terorist" alternat cu linistit si frumos(parintii mei intre ei, normal, si dupa aproape 40 de ani de casnicie se mai pupacesc. se si impung, dar asta e inevitabil)