o mare frustrare...
o mare frustrare... | Autor: crisseis
Stiu ca aici femeile pot povesti liber si deschis aspecte din vietile lor.
Mi-e jena sa spun ce urmeaza, dar in ultimul timp sunt din ce in ce mai trista.
Am divortat acum 3 ani, am doi copiii, inca nu am 34 de ani si...simt cum deja mi-am pierdut dreptul la a visa ca voi fi pe deplin implinita.
O sa radeti, dar, cu toate ca am trecut printr-o experienta groaznica ca sa pun capat unei casniciide 9,6 ani, nu vreau sa renunt sa lupt pentru dragoste.
Am nevoie , ca toate femeile, cred,sa am pe cineva alaturi,dar...cred ca faptul ca am 2 copii este un mare handicap.
Credeti ca doar eu am vrut sa-i am? Faci copii cand ai speranta ca lucrurile merg bine, sunt fiinte dorite de ambii parinti, cel putin asa am crezut.
Problema e ca-mi dau prea bine seama ca nu mai am nicio sansa sa apara barbatul care sa-mi spuna:te iubesc pentru ceea ce esti tu, iar faptul ca ai 2 copii e un merit, nu un handicap.
Oare sa fie barbatii asa de putin dispusi sa iubeasca o femeie cu copii dintr-o casnicie anterioara?
Asta ne face sa fim considerate niste "ciumate"?Sunt om, sunt femeie si vreau sa nu spun cu capul plecat ca am dreptul sa visez si sa cred intr-o dragoste adevarata!
Sunt ingrozitor de deprimata din cauza asta.O sa-mi spuneti ca e o mare fericire ca am copiii, asa e, dar mi-e si foarte greu.Lipseste ceva..acel ceva care sa-mi dea energie pentru tot!
Si cand ma gandeam ca era o vreme cand credeam ca puteam urni muntii din loc!
Ce sa fac? Sa traiesc doar pentru a creste copiii?Oare sa nu merit ce-mi doresc?
Sunt un om normal,vreau sa fiu iubita si sa iubesc, nu ma pot complace in legaturi pasagere.Dar ce optiuni am?
Raspunsuri
crisseis spune:
Asta nu e tot.Simt ca am nevoie de ajutor, sunt irascibila, parca am facut o fixatie din faptul ca deja sunt condamnata sa fiu singura, ii urasc pe barbati pentru ca sunt superficiali, mi-e teama de ei, nu mai am incredere in ce spun, chiar daca ar fi sinceri, iar, din pacate..uneori nici copiii nu ma mai ajuta sa mai uit de asta.
O sa spuneti ca asa ceva nu se poate, ca nu-s normala, dar...credeti-ma...sunt cat se poate de serioasa.Sa ma duc la psiholog? In ultimul timp stau mai mult la serviciu,pentru a refuza sa preiau sarcinile legate de copii care ma asteapta acasa, nu mai vreau doar casa, serviciu, lectii, probleme administrative, etc.
Ma simt fara rost, kiar daca veti spune ca am pentru ce sa lupt(pentru cei mici).
E cam grav cu mine.
anca74 spune:
Te inteleg perfect. Am fost intr-o situatie similara cu a ta, cu diferenta ca nu am avut copii. Iti spun sincer, majoritatea barbatilor cu care am intrat in contact - ma refer la nivel de cunostinte numai - o luau la goana in trap saltat cand aflau ca sunt divortata.
Incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost daca as fi avut copii din prima casatorie. 
Se pare ca femeile divortate sunt considerate "ciumate" de catre populatia masculina de sorginte romana. In cazul meu fiindca nu locuiesc in tara. Alte natii sunt un picut mai deschisi la minte.
Tot ce pot sa-ti spun este sa nu-ti pierzi speranta. Ai sa gasesti ce cauti cand te astepti mai putin. Intotdeauna se intampla asa. Numai sa ai grija de tine, sa nu te neglijezi, sa incerci sa ramai pozitiva si sa nu-ti pierzi simtul umorului.
Uita-te la copilasii tai: ai pentru ce trai!
beat your children 
============
How wrong it is for a woman to expect the man to build the world she wants, rather than to create it herself.
Yasmine spune:
quote:
Initial creeata de crisseis
...1) Lipseste ceva..acel ceva care sa-mi dea energie pentru tot!
Si cand ma gandeam ca era o vreme cand credeam ca puteam urni muntii din loc!
2) Ce sa fac? Sa traiesc doar pentru a creste copiii?Oare sa nu merit ce-mi doresc?
3) Sunt un om normal,vreau sa fiu iubita si sa iubesc, nu ma pot complace in legaturi pasagere.Dar ce optiuni am?
1) Mie copiii mei imi dau energie pt. absolut tot, ei sunt mobilu meu de a respira, datorita lor pot urni muntii, pe care in doi nu i-am putut urni, pt. ca atunci cind eu impingeam ditr-o parte, ex, in loc sa traga impingea si el din partea cealalta, si invers, nu voi mai accepta niciodata in viata un partener numai pt. a-l avea, ca sa nu fiu "ciumata", sau "oloaga", nu ma simt de loc asa, de cind sunt singura, ci dimpotriva.
2) Normal ca nu trebuie sa traiesti "numai" ca sa-ti cresti copiii, dar eu de exemplu am luat-o ca pe o oportunitate sa ma cresc pe mine, si personalitatea mea, care mi-a fost ciuntita in casnicie.
3) Atunci cind ai sa incetezi sa VREI cu tot dinadinsul se va produce, lasa lucrurile sa curga de la sine!
>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin
Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena http://www.rhp.ro/Andreasn/
ymcar spune:
Well... din pacate nu pot sa te incurajez foarte tare. Dintr-un motiv obiectiv. Eu nu sunt de parere ca barbatii se feresc neaparat de femeile divortate si cu copii. Dar eu gandesc asa: ai zis ca ai 34 de ani. Cam ce te-ai gandit sa gasesti? un barbat intre 30 si 40, presupun. Pai.. barbati intre 30 si 40 fara hibe majore (in sensul de betivi, mitocani, agresivi etc), care sa isi doreasca viata de familie (inclusiv copii)... nu prea sunt. Pentru ca daca sunt acest soi sunt deja casatoriti la varsta asta. Ok, mai sunt si exceptii, se mai gasesc, insa... oferta e mica, cererea mare. Asa incat... depinde numai de tine. Cu ce ii atragi tu pe acei putini care sunt eligibili? Cu neincredere, irascibilitate etc? Gandeste-te un pic la asta! E si chestie de bafta, clar, dar depinde si de tine.
Elise spune:
quote:
In ultimul timp stau mai mult la serviciu,pentru a refuza sa preiau sarcinile legate de copii care ma asteapta acasa, nu mai vreau doar casa, serviciu, lectii, probleme administrative, etc.
1. de ce esti asa de sigura ca din cauza faptului ca ai copii nu-ti gasesti jumatatea?!
Poate n-o gasesti din alte motive. Poate esti o femeie pretentioasa - nu ca n-ar trebui sa fii - poate nu esti intr-un mediu corespunzator asteptarilor tale, poate tu insati nu corespunzi asteptarilor unui barbat asa cum visezi - poate ai de lucrat pe alte planuri.
E foarte probabil ca nu copiii te impiedica, ci exista alte cauze.
2. cred, sincer, ca ar trebui sa te duci la psiholog, dupa fraza asta:
quote:
In ultimul timp stau mai mult la serviciu,pentru a refuza sa preiau sarcinile legate de copii care ma asteapta acasa, nu mai vreau doar casa, serviciu, lectii, probleme administrative, etc.
Daca tu iti eviti copiii si problemele, cine te astepti sa-i ajute si sa le rezolve?
Ei nu-ti dau energie?
Crezi ca un barbat ti-ar da mai multa? Ai face pentru el ce nu poti sa faci pentru puii tai, adica sa suporti si chiar sa fii fericita cu rutina zilnica?
Nu acuz, doar intreb... pentru ca mi-e greu sa inteleg raportul asta al importantei copii-barbat.
Elise & BBLisa
ellej spune:
quote:
Originally posted by ymcar
Well... din pacate nu pot sa te incurajez foarte tare. Dintr-un motiv obiectiv. Eu nu sunt de parere ca barbatii se feresc neaparat de femeile divortate si cu copii. Dar eu gandesc asa: ai zis ca ai 34 de ani. Cam ce te-ai gandit sa gasesti? un barbat intre 30 si 40, presupun. Pai.. barbati intre 30 si 40 fara hibe majore (in sensul de betivi, mitocani, agresivi etc), care sa isi doreasca viata de familie (inclusiv copii)... nu prea sunt. Pentru ca daca sunt acest soi sunt deja casatoriti la varsta asta. Ok, mai sunt si exceptii, se mai gasesc, insa... oferta e mica, cererea mare. Asa incat... depinde numai de tine. Cu ce ii atragi tu pe acei putini care sunt eligibili? Cu neincredere, irascibilitate etc? Gandeste-te un pic la asta! E si chestie de bafta, clar, dar depinde si de tine.
My life smells acceptable
Sunt total de acord. Nu e ca ar avea ceva cu tine, sau faptul ca ai copii, ci majoritatea barbatilor de varsta ta sunt insurati sau au partenere, probabil majoritatea au si copii. Cred ca trebuie sa incerci sa fii optimista si sa cauti in continuare. Nu cred ca trebuie sa astepti, sau pe langa asteptare trebuie sa faci si tu ceva in sensul asta. Sper sa-ti gasesti perechea.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
ellej spune:
Elise, e greu cand esti singur cu toate responsabilitatile pe cap. Nu sunt singura si sotul ma ajuta, dar imi pot imagina cat de descurajata poate fi o femeie care nu are pe nimeni sa o sustina. copii sunt cei mai importanti, adevarat, dar existenta unui partener iti da un echilibru care nu poate fi suplinit in totalitate de copii, cu partenerul imparti pana la urma problemele, de exemplu, doar nu poti sa-i impovarezi pe copii cu grijile unui adult. Si daca esti singurul cvare gestioneaza tot, mai devreme sau mai tarziu vei acumula frustrari.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
meg67 spune:
dar daca ar fi invers si ai cunoaste un barbat care are 2 copii (tu fiind fara copii), ai avea curajul sa te implici? si sa nu uitam ca in cele mai multe cazuri copii sunt la mame...deci el ar fi singur si parca tot ai o strangere de inima gandindu-te ca are deja 2 copii...
ca sa nu mai zicem ca poate copii ar fi la el...
"oare sa fie femeile asa de putin dispuse sa iubeasca un barbat cu copii dintr-o casnicie anterioara?"
deci cred ca problema e la fel de senzitiva de ambele parti, daca asta te consoleaza cu ceva
asta ca sa pun lucrurile in alta perspectiva 
cam ce optiuni ai? cred ca se disting 2 optiuni: sa te macini si sa fii din ce in ce mai deprimata, sa te simti "incompleta" si sa faci din umplutul acestui gol scopul tau in viata sau sa iei situatia asa cum e, sa consideri ca (deocamdata) sunteti o mica familie formata din 3 persoane, sa va faceti traditiile voastre de sarbatorit craciun, paste etc...sa incerci sa te dezvolti ca om si ca persoana si cu timpul sa te gandesti la copii tai ca la niste privilegii (nu impedimente)
restul vine de la sine, daca e sa vina 
flaviutza spune:
1) Eu , personal, cred ca fericirea ti-o faci de una singura.n-ai nevoie de barbat pentru asta. in momentul in care astepti sa te faca altul fericita, deja ai scapat controlul. fericirea oferita de un el poate sa vina sau sa nu vina.
2)singurul sfat pe care ti l-as putea da e sa te gandesti la tine si la copii, sa incerci sa redevii persoana sigura pe ea, aceea despre care spui ca muta muntii. si atunci un eventual El te va vedea cu alti ochi
3)se poate. uite mama s-a recasatorit la 47 ani. iar domnului El nu i-a pasat ca are copil.de fapt copil cu copil. daca te iubeste pe tine, iubeste tot ceea ce insemni tu. si o parte din tine sunt copiii tai. fereste-te de aia care nu iti accepta din prima copiii.aia nu merita efortul. trebuie sa te iubeasca pe tine, sa iubeasca in general copiii si pe ai tai in particular.
Alexia 02.05.2004(filmulete)
Blog
coltofeanu spune:
quote:
Originally posted by flaviutza
1) Eu , personal, cred ca fericirea ti-o faci de una singura.n-ai nevoie de barbat pentru asta. in momentul in care astepti sa te faca altul fericita, deja ai scapat controlul. fericirea oferita de un el poate sa vina sau sa nu vina.
2)singurul sfat pe care ti l-as putea da e sa te gandesti la tine si la copii, sa incerci sa redevii persoana sigura pe ea, aceea despre care spui ca muta muntii. si atunci un eventual El te va vedea cu alti ochi
3)se poate. uite mama s-a recasatorit la 47 ani. iar domnului El nu i-a pasat ca are copil.de fapt copil cu copil. daca te iubeste pe tine, iubeste tot ceea ce insemni tu. si o parte din tine sunt copiii tai. fereste-te de aia care nu iti accepta din prima copiii.aia nu merita efortul. trebuie sa te iubeasca pe tine, sa iubeasca in general copiii si pe ai tai in particular.
Alexia 02.05.2004(filmulete)
Blog
Subscriu !