Prea devreme pentru adoptie?

Dragi forumiste,
De cand ma stiu am vrut sa adopt un copil, chiar inainte de a sti daca pot sau nu sa am copiii mei "productie proprie". Asta imi doream si gata! In fine, m-am gandit si rasgandit, pana am ajuns la concluzia ca ar trebui sa fac eu intai un bebe, ca sa fiu o mama mai buna (prostie, stiu, nu ma injurati!). Am ramas insarcinata in iunie anul trecut si in februarie am nascut un baietel frumusel ca un ingeras, f bolnavior insa...acum nu mai e. Singurul lucru care ma ajuta acum e gandul la un alt copilas; nu mai am putere sa incerc din nou, mi-e prea teama ca totul s-ar repeta. De aceea as vrea sa fac ce mi-a spus intuitia dintotdeauna si nu am ascultat, adica sa caut puiutul care stiu ca e undeva si are nevoie de dragoste.Am citit subiectele postate de voi si mi-au dat curaj si speranta. Dar ma intreb daca nu este totusi prea devreme si daca nu fac asta sub influenta pierderii pe care am avut-o.
Ma mai intrebam si daca l-as putea iubi la fel de mult ca si pe bebe al meu, dar raspunsul acesta l-am aflat azi, cand am vazut un bebe mic cat o franzeluta la TV si mi-am dat seama ca e imposibil sa nu-i iubesti.
Voi cum ati stiut ca e momentul pentru acest pas??



Andra
Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala...Isabela de Castilla catre Cristofor Columb

Alexa Ioana spune:

draga andra, bun venit alaturi de noi !
m'a impresionat povestea ta... nu imi gasesc cuvintele... "imi pare rau pentru pierderea suferita" suna atat de gol si de banal...
sincer, nu stiu sa'ti raspund la intrebare...
noi am tot incercat sa facem un copil (in total am incercat 5 ani) si nu am reusit. la un moment dat am vrut sa adoptam (de fapt, sotul meu, la fel ca si tine, a vrut dintotdeauna sa adopte, inainte sa stie daca poate sau nu avea bebe "productie proprie" vorba ta). asta era dupa vreo 2 ani de incercari. dar pur si simplu nu s'a concretizat nimic atunci. acum imi dau seama ca nu era momentul, fiindca bebele nostru atunci nu se nascuse.
am continuat incercarile (inclusiv operatie, inseminare artificiala, tratamente hormonale) fara rezultat.
intr'o zi am spus "stop" ! destul a fost ! de fapt,noi ne dorim un copil, nu neaparat un "mostenitor genetic".
am demarat actele pentru atestare, ne'am atestat, si la scurt timp am primit telefonul pe care il asteptam. acum fetita noastra este acasa de 1 an. este, fara indoiala, copilul nostru ! copilul perfect !
cum am stiut ? nu stiu... pur si simplu am stiut. ATUNCI a TREBUIT sa fie ! doar asa am putut ajunge la copilul nostru...

ce pot sa'ti spun e ca raspunsul va veni din interiorul tau. daca iti pui intrebari (si foarte bine faci), inseamna ca poate nu e momentul. poate nu esti pregatita sufleteste... cand vei fi pregatita ? vei sti cu siguranta cand va fi timpul ! va porni dinauntrul tau, si atunci nu vei mai avea indoieli, si nu iti va mai sta nimic in cale ! sunt sigura de asta !

si inca ceva... cred din tot sufletul ca acolo sus exista un ingeras care vegheaza asupra ta si care iti va indruma inima si sufletul si gandurile !

oricum, noi suntem alaturi de tine !



alexa si mami

aissa spune:

Nu pot spune cu nimic mai mult si mai bine decat Alexa! Vreau doar sa te incurajez si sa intaresc spusele ei, vei actiona in consecinta atunci cand va fi momentul. Noi am spus mult timp ca adoptam dar nu concretizam nimic. Si dintr-o data a zis al meu sot "gata, ne apucam de acte" si asa a fost.
Imi pare rau pentru pierderea ta si sper sa treci (oare cum sa incurajez o mama ce si-a pierdut fiul?) cat poti de repede peste aceasta trauma si sa fii o mamica fericita cat mai curand!

ioanaalice spune:

Draga Andra, e cumplit sa pierzi pe cineva drag, pe cineva langa care iti construiesti viitorul. Sunt (si eu, asa cum sunt toate mamicile care iti stiu povestea) alaturi de tine si sper sa ai un umar pe care sa plangi, pe cineva care sa te ajute sa iti bandajezi sufletul. Sper, din tot sufletul, sa treci peste incercarea asta si sa mergi mai departe.
Spui ca au trecut doua luni. "Dar ma intreb daca nu este totusi prea devreme si daca nu fac asta sub influenta pierderii pe care am avut-o".. Orice lucru pe lumea asta are timpul sau. Si doliul isi cere timpul sau. Procesul de adoptie (cu acte, cautat copil, vizite etc) mie mi-a ocupat tot universul, nu m-am mai putut gandi la nimic altceva, toata energia mi-am canalizat-o in aceasta directie. Daca in acest moment ai resurse, porneste pe drumul acesta. Undeva se afla si copilul care are nevoie de tine!


ioana, mamica de boboc

andrada77 spune:

Daca ti-ai dorit lucrul asa toata viata(ca si mine),nu ai cum sa gresesti.Intuitia nu ne lasa la greu.EU zic sa te apuci de acte,analize ca o sa fie totul foarte usor,cam o luna a durat la mine.Problema e cu asteptatul de dupa obtinerea atestatului.
Si inca o chestie.Bebelusi nu mai gasesti-de obicei copii adoptabili au 1 an,si chiar mai mult.Asta e legea acum,cand un bebeu e parasit in maternitate,dureaza foarte mult sa-l faca adoptabil.
Nu mai pierde timpul,ca oricum o sa ai de asteptat(si eu astept de nu mai pot sa dorm noaptea),de umblat(daca vrei sa te descurci singura si sa vorbesti cu cei de la DPC din mai multe orase)...oricum dureaza.Asa ca nu-ti face probleme ca e prea devreme.
Bun venit,si mult noroc.Dumnezeu se te ajute!

IreneCAM spune:

Multumesc pt raspunsurile voastre...ce sa va spun??Eu simt ca asta trebuie sa fac si probabil ca imi voi lua inima in dinti dupa Paste, sa vad cum stau lucrurile la Protectia Copilului. Mai astept putin, pt ca sotul meu e putin retincent, desi amandoi suntem de acord cu adoptia...asta este,ranile se vindeca greu si diferit pt fiecare dintre noi.Sper sa ne reintalnim cat de curand pe forum


Andra
Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala...Isabela de Castilla catre Cristofor Columb

daphnyie spune:

Andra, imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intamplat . Nu pot sa-mi imaginez durere mai mare pentru o mama.
Daca tu ai avut de mica gandul sa adopti probabil ca in subconstient esti pregatita sa faci asta.
Cred ca asa s-a intamplat cu fiecare dintre noi, adica am avut gandul asta in cap si ne-am obisnuit (nu stiu daca asta-i cuvantul) cu el iar cand am simtit ca a venit momentul, sau mai bine zis cand am fost pregatite am luat decizia care trebuia.
Nu stiu sa explic prea bine cum am simtit eu ca a venit momentul, pur si simplu am zis ca nu are rost sa sufar pentru ca pierd sarcinile fara explicatie cand numai de mine depinde sa am un bb langa mine si sa fiu fericita. Nu conteaza ca nu am purtat eu acest copil 9 luni, ca nu l-am nascut eu, el a venit pe lume special pentru noi, este exact asa cum l-am dorit si n-as fi putut sa fac eu treaba mai buna.
Dupa ce iti vei reface un pic fortele apuca-te de acte, si pe tot parcursul procesului de adoptie (care nu este deloc usor, dimpotriva) sa ai in minte gandul ca finalul va fi unul fericit, ca sigur iti vei strange copilasul in brate.
Iti doresc ca acest lucru sa se intample cat mai curand !

Elise spune:

Andra,
condoleante.
Nu stiu ce sa spun mai mult....

Copiii sint diferiti, nu cred ca un alt copil poate face sa resimti mai putin pierderea unuia dintre ei. Ai mai fi putut sa ai inca cinci copii, naturali sau nu, si ai fi suferit la fel. Deci, nu, nu cred ca e prea devreme sau are vreo legatura: iar daca simti nevoia sa adopti acum, fa-o: inseamna ca s-a nascut cel care va fi al tau... undeva... si te astepta.

Elise & BBLisa

cons spune:

Draga Irene,
M-a impresionat povestea ta. Imi pare, sincer, tare rau. Nu dispera. Esti tanara si viata iti va oferi multe. Daca vrei sa adopti, fa-o, dar nu renunta la faptul ca o sa poti avea si propiul tau copil. Fie ca vei adopta, fie ca il vei face tu, copilul va fi al tau. Dragostea va fi la fel de mare. Cons.

maricar spune:

Prea devreme nu poate fi niciodata!Sunt convinsa ca ai putea iubi un alt sufletel ca si cum ar fi al tau.Sunt atatia copii care au nevoie de dragostea unei mamici ca tine, incat eu cred ca nu trebuie sa mai astepti nici un minutel!

mariavlad

cellyagl spune:

condoleante , Andra ! nu esti singura in durerea ce o porti .
am citit mesajul tau si mi-am facut curaj sa scriu aici ( chiar nu am indraznit sa vin aici cu povestea asta trista a mea ) . am cont demult , dar nu am scris pana acum . de citit ,citesc doar la ADOPTIE pt ca sunt interesata !!situatia mea e mai dureroasa decat a ta ; am nascut in 31 ianuarie si a trait pana in 5 febr . pe un alt forum gasiti povestea mea si a lui BB Rares ( subiectul se numeste " o lacrima pentru un inger " ) . problema e ca la mine e al 3-lea copil nascut si nu traieste nici unul din 3 ( fetita a trait 5 luni , iar baietii - fiecare cate 5 zile ) . e groaznic !!!!!!!!!!!!!!
nu stiu de unde mai am putere sa ma tin pe picioare . imediat ce s-a intamplat cu baiatul am fost la DPC in ideea ca poate gasim imediat un bebe pt ca as putea sa il alaptez . aiurea !!! nu aveam habar de nimic , de legislatie !!!! am aflat de la DPC cum stau lucrurile . sunt dezmagita , descurajata !!!!!!!!!!atunci ne-a spus ca ne grabim ,ca ar trebui sa ne plangem intai bebelusul si apoi sa ne gandim serios daca ne dorim sau nu . suntem foarte hotarati in privinta adoptiei mai ales ca ne-a interzis dr sa mai incercam ,iar noi ne dorim bebe . fetelor, unde voi gasi eu o minune de copil ca sa ne aduca zambetul pe fetele noastre marcate de atata suferinta ? am citit tot ce ati scris voi pe aici si imi pun o mie de intrebari . oare voi reusi ???????????? am depus dosarul in 23 martie . acum asteptam sa fim sunati de ei ....
am inteles ca daca nu ai cunostinte prin maternitati astepti mult si bine , slabe sanse de a gasi unul adoptabil . ......... :((((((((

quote:

---

Dar ma intreb daca nu este totusi prea devreme si daca nu fac asta sub influenta pierderii pe care am avut-o.

---

la noi sigur nu e sub influenta durerii . dupa al doilea copil am vrut sa adoptam , insa am ezitat stiind ca eu pot avea copii . nu banuiam ce ni se va intampla iar !!!!! acum sunt sigura ca vreau sa adopt(am) !!!! ne dorim bebe si nu avem variante .
dar sunt tare , tare dezamagita caci am vazut cat de greu este cu procesul adoptiei . chiar azi mi-a spus o colega de un bebe nascut acum 9 zile , mamica are 16 ani si parintii nu o primesc acasa cu copilul . de cand am aflat de el sunt tulburata . am fi vrut sa il luam , am fost la ea la spital , am vorbit, dar nu putem face nimic( singura solutie era sa "recunoasca"sotul meu ca e tatal copilului ) . stiu ca e ffff riscanta varianta asta si totusi parca imi venea sa risc . daca am fi avut atestatul se rezolva ,dar ....acum bebe va pleca la alta familie si cine stie cand vom gasi altul . nu va spun ca azi , in drum spre spital ,ma uitam dupa lucrusoare pt el , incepusem sa visez ,imi faceam sperante ....
aiurea . s-a spulberat tot . (deocamdata ).
parca nu imi mai vine sa fac nimic .asta simt uneori .imi lipseste pofta de viata .trebuie sa am la ce sa visez .momentan nu am la ce .
nu stiu la ce sa mai sper ......


cu bine , Cornelia

cellya
23+ - si e baietel