Prea devreme pentru adoptie?

cellyagl spune:

eu am modificat la semnatura si inca mai apare ca as avea 23 sapt. de sarcina . de ce oare nu s-a actualizat ??

Cellya
[url=http://s108.photobucket.com/albums/n32/cellyagl/INGERASUL%20RARES/][color=red][b]INGERASUL RARES[/b/][/color][/url]

simona dragusin spune:

ANDRA,CORNELIA,imi pare nespus de rau ca ati trecut prin asa ceva!
Eu cred ca sunteti doua femei puternice si veti fi niste mame minunate!
Asa ca nu mai ezitati si aveti speranta ! Va urez succes !

anaisanais spune:

Nu exista pe lume ceva, adica, un cuvint, care sa exprime durerea unei mame care-si pierde copilul!Nimic si nimeni nu poate inlocui un copil. De aceea cred ca, mai intii, trebuie sa treci cu bine peste problemele emotionale cauzate de aceasta tragedie, a pierderii copilului, Andra, sa intelegi ce ti se intimpla, sa accepti ceea ce se intimpla(in masura in care accepti, te vei''vindeca'', adica vei putea sa mergi mai departe), si abia apoi sa mergi catre adoptie. Nu spun aceste lucruri in necunostinta de cauza, caci si eu am pierdut un copil(unicul, biologic!), intr-un mod stupid si cind copilul avea deja 13 ani, si eu m-am ''indopat'' cu hormoni, si m-am folosit de binefacerile stiitei medicale, cu speranta ca voi avea din nou un copil, si eu am adoptat, dupa o perioada un copil. Acum nu spun ca m-am impacat cu pierderea copilului, nu, cu asa ceva nu te poti impaca si nici nu poti intelege de ce Dumnezeu vrea asa, niciodata, dar am invatat cum sa ma ridic si sa merg mai departe, sa ma accept cu acest''handicap'' si sa nu-l ascund , dar nici sa-l ''exhibitionez'', si abia dupa ce am invatat toate acestea am considerat ca este bine sa adopt. Nu stiu daca am facut bine sau nu, dar stiu ca macar am un oarecare echilibru, care-mi foloseste sa pot sa-l cresc frumos pe Vladi.
Andra si Cornelia, desi stiu ca nu va foloseste, poate va ajuta:

valiburu spune:

Hristos a inviat!
Cellyagl,nu trebuie sa fii descurajata in demersurile pentru adoptie,intrucat la DPC-ul din Galati nu e nevoie de pile si relatii pentru a gasi un copil.Noi nu am cunoscut pe nimeni si la o luna dupa ce am depus cererea il aveam pe Iustin acasa,la 5 luni avea situatia clara.Noua ni s-a spus clar sa nu incepem cautarile pe cont propriu.Sa va ajute Dumnezeu in cautarile voastre!

IreneCAM spune:

CELLYAGL, imi pare atat de rau pentru ingerasii tai...nu stiu ce as mai putea spune. De fapt, chiar si acum, dupa tot ce mi s-a intamplat, nu stiu ce sa mai spun in asemenea cazuri, pentru ca pierderea unui copil aduce o durere atat de profunda, atat de greu de conceput, de suportat, incat uneori mi se pare ca NIMIC nu o poate face sa dispara. Stiu cum e sa fii disperat si sa nu mai gasesti nici un motiv sa mergi mai departe. Dar eu cred ca vom reusi sa ne gasim mititeii care ne asteapta undeva, acolo, e imposibil ca toata suferinta noastra sa fi fost in zadar!Daca am putut suporta noi atat, o sa "invingem" si birocratia, vei vedea.Nu ne doboara ei asa usor.Si eu am auzit ca e bine sa ai oarece relatii, dar nu stiu daca e real 100%, poate fetele care au adoptat ne pot ajuta. Eu acum sunt in stare de orice, chiar si de cautat pile, desi nu e f corect (stiu asta si mi-e putin rusine, dar vreau atat de mult un bebe incat...)

VALIBURU, asa repede ai reusit sa adopti? Bravo, ati avut mare noroc, sa fiti fericiti!

ANAISANAIS, ai dreptate cred, e logic ceea ce spui referitor la echilibru. numai ca ceea ce mi s-a intamplat a fost atat de..., in fine, incat uneori am impresia ca am ramas undeva, in ziua in care am nascut, mi-au spus ca e ok si asteptam sa il vad. Eu nu l-am vazut, nu stiu daca am spus asta, l-au dus repede la un spital din Bucuresti si acolo a murit. Uneori ma trezesc ca inca astept sa mi-l aduca, stiu ca e o nebunie, dar nu am ce face! De aceea simt ca ar trebui ca lucrurile sa continue de unde au ramas, adica sa ma duc sa imi iau bebeul acasa. Numai asa cred ca voi avea puterea sa mai incerc odata. Simt ca daca voi adopta se va incheia un ciclu, cel putin psihologic, voi avea copilul pt care am suferit si voi putea merge mai departe.

Ironia este ca eu sunt f ambitioasa si am investit pana acum toata energia si tot timpul meu in cariera. Iar acum imi dau seama ca nu prea conteaza asta fara familia pe care o visam. Ei, dar nu e o noutate nu??Doar e altfel cand intelegi asta pe pielea ta!

Va pup!Pe curand!


Andra
Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala...Isabela de Castilla catre Cristofor Columb