NASTEREA UNUI PITUF

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

NASTEREA UNUI PITUF | Autor: mirelacam

Buna dragele mele,
n-am mai intrat de mult timp pe site, pentru ca am fost ocupata cu micutul membru al familiei.Acum ca am putin timp va relatez in cateva cuvinte cum a venit pe lume piticutul meu.
Dupa cum bine stiti am avut probleme in octombrie noiembrie cu sarcina si anume cu fisurarea pungii lichidului amniotic.La 32 de saptamani cand m-au externat,doctorii m-au pus sa stau la pat,pentru ca efortul putea duce imediat la nastere.Nu a trebuit sa astept mult pentru ca la 36 de saptamani, contractiile deveneau tot mai puternice.
Asadar in seara zilei de 16 decembrie, ora 22.00 ma prezint la urgentele de aici din Zaragoza( spania),dupa un set de analize,si controale sunt chemata la verdict.Doctorul dispune sa ma internez, ptr ca sunt dilatata 1 cm,dar eu refuz,ptr ca nu puteam sa dispar a doua oara din peisajul fiului mai mare de 4 ani, fara nici o explicatie.Asa ca ma hotarasc sa merg acasa, si sa astept.Pe de alta parte nu vroiam sa raman ptr ca nu imi plac prea mult spitalele, chiar daca personalul medical de aici se poarta foarte minunat, si te fac sa te simti ca intr-o familie mai mare.
Doctorul imi explica ca este posibil sa nasc in 2-3 zile , sau chiar si peste cateva ore,dar cu toate astea eu sunt foarte incapatanata si vreau sa plec, asa ca imi iau sotul de mana, recomandarile medicului si plecam acasa.Pe drum simt nevoia sa ma plimb , chiar daca este 2 dimineata, asa ca facem un drum lung pana acasa.Cu cateva opriri din cauza contractiilor,cu mers incet, cam in 2 ore si 30 minute suntem acasa.Reusesc sa adorm,iar cand ma trezesc , fiind duminica, mergem in piata sa mai cumparam ce mai are nevoie bebe.Inca o plimbare destul de dificila.Totul bine si frumos, luni sotul cu inima indoita pleaca la munca , dar are grija sa ma streseze cu telefonul la fiecare sfert de ora.Eu aveam contractii,dar m-a dus mintea ca trebuie sa termin curatenia de Craciun, ptr ca daca va veni bebe nu mai am timp.Asa ca pana seara nu am mai stat locului,si am si terminat.In jurul orei 21 ma duc sa fac o baie ,ptr ca contractiile erau foarte intense si la intervale mici, dar totusi neregulate.Am zis ca apa ma va mai linisti si pot dormi.Dar nu a fost sa fie.In jurul orei 22.30 plangeam de durere, si tipam ca eu nu ma duc la spital, iar sotul meu nu stia ce sa imi mai faca, plangand se ruga de mine sa il las sa cheme salvarea , ptr ca el nu suporta sa ma vada plangand.
Intr-un sfarsit pe la 23 ma convinge sa ma imbrac , dar cu promisiunea ca ma va lasa sa merg eu pe picioarele mele, nu vroiam salvare.Pana la urma ajungem la spital,ma inregistrez,si mergem in sala de asteptare.Sunt chemata imediat inauntru, ma controleaza si ma trimite la testul Bazal.Cand doctorul de garda a vazut rezultatul testului mi-a spus ca pana dimineata voi naste,asa ca m-a despartit de sot si m-au dus intr-o rezerva din camerele de travaliu.Era ora 1 noaptea cand deja imi facusera si clisma, imi pusesera si perfuzia,imi monitorizau tensiunea la fiecare 4 minute.Contractiile erau foarte mari, dar eu nu ma dilatam iar bebe se ascunsese undeva foarte sus.In jurul orei 2, imi rup artificial apa, mi-au scos testul bazal si s-au chinuit 2 medici aproximativ 20 minute pentru a pune un electrod pe capul lui bebe.In sfarsit au reusit,nu credeam ca mai scap vie din acest chin.Cer sa vina sotul meu, si imbracat ca un mamut,cu masca cu tot,il lasa sa intre.Durerile erau mari,si ii spun sotului ca nu mai fac niciodata copii,iar el ma aproba.Nici lui nu ii mai trebuiau cand au vazut cat ma chinui.
In sfarsit la ora 4 ma controleaza si am dilatatie 5,imi "gonesc" sotul si este chemata anestezista.Mi se face prima anestezie, dar acul nu este plasat cum trebuie si isi face efectul.La 30 minute vine iar, cu toate tacamurile si imi mai plaseaza un ac,iar acum a facut-o bine,anestezia isi face efectul.Nu mai simt nimic, doar o presiune jos.Sotul intra iar,si imi monitorizeaza contractiile,sunt intense(150), dar eu nu simt nimic.Din cand in cant atipesc , dar ma trezeste tensionametrul la fiecare 4 minute,declasandu-se automat.La 6 medicul vine sa ma controleze, dilatarea merge bine.La 7.15 vine iar si zice ca sunt dilatata complet.Ma pune sa imping,cat pot de tare de cateva ori,apoi dispune transferul meu in sala de nastere.Pe sotul meu il ia o asistenta si il pregateste sa intre in sala ,cu halat, basca,pantaloni,totosi si masca,toate de plastic de unica folosinta.
Dupa ce toata lumea este pregatita(doctor, asistente, moasa,pediatru,sotul) si eu bineinteles,incepe calvarul.Anestezia are si dezavantaje, pentru ca nu simti ceea ce trebuie sa faci.Doctorul spunea sa imping, iar eu oricat de mult ma straduiam nu puteam sa simt cat de tare am impins,si pe deasupra iti mai ia si respiratia.Eu plangand,si tipand ca nu mai pot, dar totusi incercand sa imping in continoare,cu sotul langa mine care pangea si el si ma implora sa imping,ca mai am putin,cu asistentele care ma invatau cum sa respir, respirand odata cu mine,intr-un sfarsit moasa ma ridica sa vad cum iese bebe.Este 8.15 dimineata , 19 decembrie 2006,s-a nascut un pituf,o comoara : CLAUDIU ANDREI.Este pus la pieptul meu, si i se da onoarea tatalui sa taie cordonul.Peste cateva minute,dupa ce l-am admirat si eu si sotul, plangand de bucurie amandoi,asistentele il iau , il spala ,il cantaresc,il controleaza pediatra apoi mi-l aduc iar.Sotul este luat de o asistenta si dat afara,eu dusa in sala de recuperare si indrumata de moasa si pediatra sa il pun la san.Avea 3 kg,si 48 cm,si era al meu.Dupa 1 ora de recuperare, ma transfera la salon,si o asistenta vine si il ia pe bebe sa il ia in evidenta,sa ii faca vaccinurile si restul de analize.Peste 1 ora mi-l aduc inapoi curat,imbracat, in patutul lui.Era asa de linistit,si senin,cu ochi mari ca niste margele,cu gurita frumos conturata,si mic.
Sotul meu a stat ore intregi admirandu-l si tinandu-l in brate.Era minunea din viata noastra.
Acum minunea aceea si micul acela are 3 luni si 1 saptamana,8kg,este un nazdravan, vrea sa inspecteze totul,doarme toata noaptea, rade, gangureste,si ne incanta fiecare zi.Fratele lui mai mare il iubeste, iar piticul cand il prinde in vizor , nu il mai scapa.
Aceasta a fost experienta mea,si doresc tuturor copii frumosi si sanatosi,iar viitoarelor mamici le transmit urmatoarele: nu va fie frica de nastere, este o durere de moment, dar gandeste-te ca la finalul durerilor vine partea cea mai minunata:copilul tau.

Cu dragoste , MIRELA

Mirela cu Alexandru 4 ani si Claudiu de 2 luni

Raspunsuri

Inceputul discutiei

clauditzadennis spune:

Felicitari, Mirela, sa-ti traiasca printisorii si sa va bucurati in fiecare zi de ei...Frumoasa poveste si un final pe masura...o minune de baietel!

kristinutza spune:

felicitari, sa fiti sanatosi si fericiti cu totii!

cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze si www.dropshots.com/new.php?userid=128437&cdate=20060625&cimg=0" target="_blank">video