Increzatori sau rezervati?

Cat de usor va este sa va deschideti inima in fata unor persoane pe care nu le cunoasteti bine?

Ce experiente ati avut (pozitive sau negative) in ce priveste increderea acordata altor oameni?

Aveti incredere in toata lumea pana la proba contrarie sau sunteti sceptici si asteptati sa va convingeti mai intai de adevaratul caracter al oamenilor? Si cum procedati?

Daca sunteti genul care merge pe incredere (cum sunt si eu, fiindca instinctiv mi s-a parut intotdeauna mai usor decat sa fiu suspicioasa mereu), de cate ori ati fost dezamagiti? V-ati putut schimba, devenind mai precauti? Cum ati procedat si din ce experiente ati invatat?

Daca sunteti genul mai neincrezator, de ce credeti ca ati devenit asa? Ce experiente v-au marcat si ce v-a facut mai rezervati fata de alti oameni? Pe ce va bazati cand va formati parerea despre alti oameni?

Vi se intampla sa simtiti cand cineva este invidios sau rauvoitor (fie si inconstient) la adresa voastra? Cum va feriti de asemenea oameni? In general, ce criterii aveti pentru a va da seama daca cineva va merita increderea?

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

giulia71 spune:

Bun subiect, imi place!
Si acum sa incerc sa raspund la subiect.
Pana in Ajunul Craciunului 2006 eram o fire foooarte increzatoare in oameni, desi n-am fost crescuta in puf ca se zice ca d'acolo mi s-ar trage, credeam ca toti (cei pe care ii intlneam evident) sunt buni , transparenti si nu au nimic de ascuns ca si mine.
Ei, si dupa ce am luat o tzeapa, aici pe DC cu o asa-zisa "prietena", m-am cam lecuit cu increderea mea in oamenidefinitiv si irevocabil.
Asta e, din pacate nu e niciodata prea tarziu sa realizezi ca oamenii nu-s asa cum par mai ales in spatele unui nick-name.
Acum nu mai am incredere in nimeni, ma refer la cei pe care nu-i cunosc si ca atare pornesc intr-o relatie de la incredere-0 , si daca persoana imi dovedeste increderea pe parcurs mai adaug la punctaj.
E mai convenabil asa!

Cat priveste prietenii, avem putini dar sunt adevarati si sunt genul care nu te-ar lasa la necaz si nici invers.
Din pacate sunt mai putin decat degetele de la o mana, dar multumesc lui DD ca ii am si pe astia.

Ma mai gandesc si mai scriu!

mami de Calin rasfatzat:)

Black_Forest spune:

Eu sint rezervata cu incrderea.
Acord incredere in limite acceptabile.

Nu pot sa spun ca o anume experienta de viata ma face sa fiu asa, nu pot sa spun ca cineva mi-a facut asa de rau ca vad viata in negru.

Dar e ceva instinctiv, cred ca tine de structura emotionala a mea.
Asta nu inseamna ca nu imi asum riscuri in diverse situatii.


"We could never learn to be brave and patient if there were only joy in the world."

simali spune:

Eu ma conduc de multe ori dupa zicala "oamenii tind sa se comporte asa cum ii tratezi". Daca le arati incredere, prietenie si bunatate vor face si ei eforturi sa-ti arate acelasi lucru.
Printre temerile vietii mele se afla si aceea ca daca voi intalni oameni deosebiti voi trece pe langa ei datorita lipsei de deschidere. Si atunci prefer sa risc dezamagiri decat sa ratez asemenea sanse.
Pana acum pentru mine acesta abordare a fost benefica. Pentru ca am intalnit si inca mai intalnesc oameni extraordinari. Restul... nu conteaza absolut deloc.
Lumea e un loc minunat daca sti unde sa cauti.

alice

J G spune:

Eu sunt prietenoasa si increzatoare din prima cu oamenii pe care abia ii cunosc. Asa este firea mea.
Desigur ca am fost uneori dezamagita (inclusiv aici pe forum) dar nu am impresia ca mi s-ar fi facut vreun mare rau - doar intr-un caz anume cand una dintre colegele de scutece a spus atatea neadevaruri si s-au pierdut multe prietenii dar era efectiv un caz patologic biata de ea. In rest au fost dezamagiri din cauze de "nuante".
In viata reala creditez pe toata lumea (uneori mai mult, alteori mai putin in functie de simpatie/antipatie) dar sunt foarte deschisa.
Insa ma ajuta un nas fin. Simt imediat rautatea, minciuna sau... diferentele de personalitate intre mine si ceilalti iar atunci ma indepartez.

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

ralcat spune:

Am invatat ca increderea trebuie castigata, ca si prietenia. Si ca daca iti pui sufletul pe tava, ai toate sansele sa-l recuperezi parlit cel putin.
Asa ca desi sunt o fire sociabila, deschisa si prietenoasa ... sunt foarte circumspecta legat de cine merita mai mult decat discutii banale.

Raluca, leoaica cu Pui Nazdravan

Theiuta spune:

Pina pe la 30 de ani (acum am 35) eram foarte deschisa, prietenoasa, saritoare, care cum avea un necaz, il ascultam, cautam impreuna solutii, ce sa mai...ideala pentru altii.Mai luasem mici tepuste, dar nu consuderam din asta sfirsitul lumii.

Apoi, prietena mea cea mai buna m-a dezamagit.Pur si simplu.

Ei bine...as minti daca as spune ca nu mai am nevoie de o prietena. Am maaaaare nevoie de un suflet adevarat si loial (asa cum imi place sa cred ca sint si am fost educata eu, sa fiu), dar nu mai vreau nici o apropiere cu nimeni. Suna fals melodramatic, dar asta e.

Cel mai recent exepmlu: am un coleg de birou cu care ma intelegeam foarte bine(vorba lui: sintem ca 2 mufe care se potrivesc). Vorbim, ne sfatuim, ne mai tragem de mineca cind gresim.Ei ce aud zilele trecute de la altcineva: ca pleaca la alt serviciu. Mi se parea firesc sa imim comunice si mie intentia sa (in spiritul bunelor relatii pe care le aveam, cit si a lucrarilor sale care imi vor reveni mie).

Ce sa mai zic? Rezervata de nevoie, nu de voie.

Theiuta

De atinci

poze cu Nicolas

Black_Forest spune:

Sint de acrod cu "increderea ca si pritenia se cistiga", vin cu timpul, cind treci de-a lungul timpului prin diferite situatii cu cineva si se dovedeste demn de incredere.

In ceea ce priveste partea foarte personala sint rezervata caci daca discut cu cineva nu o fac sa fiu judecata ci doar inteleasa, sau doar vreau sa "ma descarc" dar de multe ori oamenii te judeca, ceea ce are o influenta deprimanta aspurma mea.

Eu ma feresc sa jidec pe altii cind imi spun problemele lor personale ca amnuntele cele mai in detaliu numai ei le stiu, sau cred ca le stiu deci nu am detalii complete, dar incerca sa ajut si sa inteleg persoana care imi acorda incredere.

E greu sa ai un prieten de suflet, care sa iti fie alaturi neconditionat.
Unii nu il intilniesc in toata viata lor.

********************************
"We could never learn to be brave and patient if there were only joy in the world."

daniela_b spune:

Cat de usor va este sa va deschideti inima in fata unor persoane pe care nu le cunoasteti bine?

Nu imi este usor si arareori cind o fac, atunci o fac partial, intotdeauna pastrez cea mai importanta parte, pentru mine.

Ce experiente ati avut (pozitive sau negative) in ce priveste increderea acordata altor oameni?

Majoritatea experientelor au fost negative dar nu fac mare caz de asta. Se spune ca e bine sa nu ai niciodata asteptari de la ceilalti asa incit oricit de putin vei primi, va fi mai mult decit ai crezut si nu vei fi dezamagit.

Aveti incredere in toata lumea pana la proba contrarie sau sunteti sceptici si asteptati sa va convingeti mai intai de adevaratul caracter al oamenilor? Si cum procedati?

Sint sceptica si nu astept proba contrarie. Iau lucrurile asa cum sint iar cind un om ajunge sa ma dezamageasca (dar daca ati citit mai sus ati vazut si ca asta e cam greu), il iert, il inteleg dar nu-l mai respect.
In schimb, atunci cind descopar un om cu un caracter de admirat, il pretuiesc ca pe o comoara.

Daca sunteti genul care merge pe incredere (cum sunt si eu, fiindca instinctiv mi s-a parut intotdeauna mai usor decat sa fiu suspicioasa mereu), de cate ori ati fost dezamagiti? V-ati putut schimba, devenind mai precauti? Cum ati procedat si din ce experiente ati invatat?

Nu merg pe incredere si am spus ca sint suspicioasa. Asa ca nu pot raspunde la intrebarea asta. Precautia este parte din mine si ce gasesc ca-mi este folositor din ea (pe linga avantajele obisnuite) e ca o pot detecta si-n ceilalti oameni fata de mine asa ca nu-i pot judeca ""gresit", considerindu-i seci sau antipatici, inchisi, inabordabili, increzuti. Pentru mine este foarte important ca oamenii sa se simta ei insisi in prezenta mea iar asta se intimpla cu greu, in anumite cazuri. Din fericire, am rabdare.

Daca sunteti genul mai neincrezator, de ce credeti ca ati devenit asa? Ce experiente v-au marcat si ce v-a facut mai rezervati fata de alti oameni? Pe ce va bazati cand va formati parerea despre alti oameni?

Nu am devenit asa, asa sint de cind sint.Experientele nu m-au facut mai rezervata, dimpotriva, in timp am invatat sa folosesc in favoarea mea informatiile despre ceilalti (in sensul bun al cuvintului, nu e vorba de extras avantaje finaciare sau stiu eu ce..).
Dar cel mai mult ma ajuta ca pot sa ii aleg cu mai multa finete pe cei cu care doresc sa intretin o comunicare sau o relatie.
Parerea despre ceilalti mi-o formez cu ajutorul comportamentului obisnuit si/sau in situatii speciale. De altfel, se si spune ca adevarata fire a omului o cunosti atunci cind acesta e sub "presiune".
Si cind spun "presiune" ma refer chiar si la dobindirea unei averi sau a unei functii (sau celebritati). Dar, iar vin si amintesc: nu ma dezamageste nimic fiindca nu ma mira nimic, in relatia cu cineva se poate intimpla orice, oricind, mai ales in imprejurari speciale.

Vi se intampla sa simtiti cand cineva este invidios sau rauvoitor (fie si inconstient) la adresa voastra? Cum va feriti de asemenea oameni? In general, ce criterii aveti pentru a va da seama daca cineva va merita increderea?

Da, simt aceste lucruri dar nu ma incarc niciodata cu ele. In general, aceste persoane ajung sa ma ocoleasca singure (sint norocoasa).
Cit despre criterii...hmm, cu toata modestia ma declar un bun observator al firii umane. Plec de la ideea ca toata lumea merita increderea mea dar nu toata lumea o obtine. Si mai este ceva: nu vreau sa am (si nici nu am) relatii cu zeci de oameni, stilul meu de viata imi permite sa am si sa pastrez relatii doar cu persoane de calitate (asa cum inteleg eu calitatea). In plus, pentru mine sint foarte clare delimitarile intre necunoscuti, cunoscuti, apropiati, prieteni si persoane speciale.



http://www.youtube.com/watch?v=hWzrrwYMQ

Sabina spune:

eu suntf f sociabila si deschisa, si in acelasi timp, grozav de rezervata.
adica:
Imi plac oamenii efectiv, ma intereseaza povestile si sentimentele lor, dar nu consider ca sunt obligati sa le-asculte si pe-ale mele:), ma cam descurc cu mine insami.
daca sunt intrebata, spun exact ce gandesc, daca nu, incerc sa ma pun in pielea interlocutorului si sa privesc lucrurile din perspectiva lui.
daca exista o mare diferenta de opinii, prefer sa nu sochez ,ci sa tac, ascultand.
daca mi se cere sfat, spun ceea ce cred.daca nu, ascult.
In general consider ca oamenii sunt prea prinsi cu problemelelor, asa ca nu astept intelegerea nimanui.

Singurele cazuri in care ma revolt si unde am avut experiente neplacute au fost nedreptati profesionale.In aceasta privinta sunt total neincrezatoare si nu ma bazez decat pe mine insami.

---

Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia


Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Elise spune:

99.9% din persoanele care ma cunosc ar spune ca sint inconstient de deschisa fata de toata lumea.
Gresit.
Sint doar sociabila.
Dar am foarte putina incredere in oameni.
Vorbesc destul de mult despre mine, probabil fac destainuiri pe care altii nu le-ar face "din prima".
Insa, contrar aparentelor, tot ce e la vedere e la vedere pentru ca nu conteaza prea tare si imi permit sa expun.

N-am avut dezamagiri majore, pur si simplu urasc sa fiu mai vulnerabila decit pot controla.
In rest, foarte bine daca oameni sint binevoitori.
Asa si trebuie sa fie.
Dar eu prefer sa "trust in God but lock the door". Inclusiv cu cei apropiati.

Elise & BBLisa