Va mai certati cu sotul de fata cu copilul???
Raspunsuri - Pagina 2
mikim spune:
quote:
Originally posted by lucia3
cred ca nu este familie in care sa nu fi asistat copilul la vreo cearta a parintilor
eu am o intrebare si in acelasi timp un sfat:voi stati unul linga altul(toti trei),mai mult timp?nu ma refer la uitatul la tv
la noi a mers chestia cu ,,hai sa ne iubim'',cind fetita a fost mai mica si acum nu avem probleme
Stam impreuna, nu stiu daca mult sau putin timp, iar in ultima vreme incerc sa maresc si mai mult acest timp.
Uneori fac asta chiar daca nu am chef, fiindca am deseori momente in care as prefera sa stau si eu cu mine, sa ma uit la televizor sau sa citesc o carte, o revista. Apropo de asta, am ajuns sa descifrez rebusuri in cada, facand baie, ca sa am mai mult timp pentru ea cand sunt in afara baii.
Mihaela, mama Karlei
Anuska spune:
Depinde de copil.... Intradevar sesiseaza ca sunteti suparati/nervosi si astfel reactioneaza ea....
Ai grija sa-i explici cu o voce cat poti de calma (desi in acele momente e practic imposibil!) ca tati sau mami e suparat/nervos si ca vb cu glas mai tare, dar ca voi va iubiti si o iubiti si pe ea, ca o sa treaca si ca se mai intampla ca cei mari sa mai ridice tonul...
Of, greu e cu copilutzii astia... Cine stie ce le trece lor at prin minte.... 
*********************************
Poze la intoarcerea cu Teo(bb2) acasa
De la botezul Teodorei
Din parcul Tineretului, dar si cu altii
Povestea nasterii Anei
Povestea nasterii Teodorei(bb2)
mikim spune:
Apropo de copilaria noastra, a parintilor.
Am avut o copilarie, cred eu, printre cele mai frumoase pe care le poate avea un copil. Parintii nu m-au certat, imi spuneau orice pe un ton calm, e adevarat ca nici eu nu am prea facut probleme, de batut nici nu poate fii vorba. Erau veseli si comunicativi.
Insa, uneori, tata venea de la serviciu nervos si ii reprosa ceva mamei (intotdeauna mamei) - nimicuri de altfel - dar pe care eu le receptam ca pe o ghilotina. Ca in "reclama" aia de la tv cu parintii care tipa si fetita sta sub masa speriata si vede tot soiul de monstii. Imi repetam mereu in acele momente ca eu nu voi face la fel, ca copiii mei nu vor trece prin ce trec eu.
Insa mama nu raspundea niciodata la acuzele tatalui meu. Imi explica ulterior ca nu trebuie sa-i raspunzi cu reprosuri sau altceva unui om nervos. Imi spunea ca tata are probleme la serviciu si intr-adevar, la scurt timp, totul era din nou lapte si miere.
Eu totusi am apreciat comportamentul mamei, ca nu punea gaz pe foc, insa cred ca m-a marcat acest lucru, in sensul ca eu nu ma pot abtine, ca nu accept ca cineva sa-si verse nervii pe mine.
Cred ca ne certam mai des decat parintii mei, suntem mai tensionati. Cred ca as vrea un sot perfect, sa zic asa, cu care sa impart toate treburile casei.
Aceasta "obsesie" este si o rezultanta a faptului ca mama, fiind casnica, facea singura toata gospodaria, tata nici sarea nu si-o lua singur la masa.)
Discutiile intre mine si sot in general din acest motiv intervin. Imi spunea acum cateva zile "Cum nu fac treaba??? Nu mi-am calcat ieri o camasa???". I-am raspuns ca daca el crede ca se compara, ca este egala munca ce o fac eu cu a lui atunci sa schimbam muncile: eu o sa-mi calc o bluza, iar el sa faca restul 
.
O vreme, sa nu seman cu mama lui care mereu are ceva de comentat si al carui comportament ma deranjeaza foarte mult, am facut eu toata treaba. 
Dar nici asa nu a fost bine fiindca m-am simtit ca o fraiera. 
Cred ca mie cel mai mult imi reprosez nu discutiile cu sotul, cred ca ar fii bine ca dupa o "partida" de reprosuri sa o dam pe ras, pe cat posibil, ci tristetea mea pe care de multe ori nu o pot masca.
Ce sa fac atunci cand sunt trista???
Mihaela, mama Karlei
kover spune:
certurile sint inevitabile intr-o casnicie.eu am un sot foarte bun,cu toate astea uneori ii spun ca imi vine sa il arunc pe geam,la care el ma linisteste ca nu merita pt. ca stam doar la etajul 1.hai ca deviez,eu nu ma cert cu al meu sot in prezenta copiilor pt. ca ai mei parinti s-au certat foarte mult,si pe mine m-a deranjat foarte tare.nu inseamna ca nu ii spun ce ma roade!
lucia3 spune:
am inteles ca stati imppreuna .prin expresia,,hai sa ne iubim" ma refeream ca il imbratisam pe sotul meu si in acelasi timp luam si fetita in brate si ne ,,alintam''.pare caragios poate pentru unii dar la noi a mers.
adica sa va vada copilul ca sunteti apropiati si in acelasi timp ca il iubiti si pe el
mikim spune:
quote:
Originally posted by lucia3
am inteles ca stati imppreuna .prin expresia,,hai sa ne iubim" ma refeream ca il imbratisam pe sotul meu si in acelasi timp luam si fetita in brate si ne ,,alintam''.pare caragios poate pentru unii dar la noi a mers.
adica sa va vada copilul ca sunteti apropiati si in acelasi timp ca il iubiti si pe el
Da, asta nu am prea facut, recunosc. E o idee foarte buna, o voi pune in aplicare. Cred ca asta ar fii o solutie, ca trebuie sa ne vada ca ne iubim. Ca eu stiu insa ca ea, copil fiind, nu are cum sa stie. Ca si ea poate la gradi se mai cearta cu prietenele ei, insa ea stie ca tine la ele.
Probabil asa nu o vor mai speria conflictele noastre.
Imi amintesc ca acum doi ani, avea 4 ani dabea impliniti atunci, a tipat soacra la mine, acasa la ea, si mi-a aruncat o gramada de rautati. Normal, am plecat de acolo suparata, trista, ravasita. Pe drum Karla mi-a spus: "Mami, eu te iubesc foarte tare pe tine, si pe tata il iubesc la fel de mult. Vreau sa fim impreuna mereu...". Probabil ea orice mica discutie o asociaza cu faptul ca ar ramane fara tati al ei...
Mihaela, mama Karlei
ankalaura spune:
Mai, tot stau si ma gandesc, si nu imi amintesc ca noi sa ne fi contrazis la ceva 
Nici sa ne fi certat vreodata nu imi amintesc
Imi amintesc insa ca in primul an al copilitei mele, eu am avut o perioada super nasoala la serviciu, eram nervoasa, si bufneam si tranteam adesea, ma luam de toti din casa, pe rand. Atunci da, fata se speria, si incepea sa planga. Ba mai rau, incepuse sa ma respinga si "mama in casa" devenise TATI. Mare noroc pe capul meu, tati s-a comportat de nota 100 cu mine - imi dau seama, altul in locul lui poate ca dadea cu mine de pamant!
La un moment dat am pus punct, m-am uitat la mine in oglinda si nu mi-a placut ce am vazut, asa ca "m-am trezit" de-odata, mi-am schimbat serviciul si totul a reintrat in normal.
Copilul s-a echilibrat la fel de repede ca si mine, si acum ne iubim extraordinar.
Tot cam de atunci, eu si sotul meu nu mai vorbim despre nimic din ce se petrece la serviciu. Iar despre restul lucrurilor, chiar nu avem pareri diferite. (e drept, sotul meu nu este microbist, nu se joaca la calculator - ceea ce eu n-as fi suportat - iar eu sunt destul de tehnica, asa ca vorbim cu placere despre masini sau calculatoare)
Fata noastra insa, nu ne lasa sa ne pupam "pe gura"! Nu avem voie, in prezenta ei, decat pe obraz (ea nu ne da voie sa ne pupam "pe gura" nici in absenta ei...)
Parerea mea, Miki, este ca sotul tau e ok daca isi calca o camasa! Al meu nu pune mana pe fierul de calcat! Face insa piata, cumpara tot ce ii spun, aspira si sterge praful.
Daca mai si lucrati amandoi...
Mai cred ca n-ar trebui sa te deranjeze daca el mosmondeste la un bagaj de mana 5 ceasuri si tu dai in branci sa strangi si mancarea si bagajele principale. Noi, de exemplu, nu mai plecam vineri seara, ci plecam sambata dimineata. Sunt bucuroasa ca nu mai depind de tren. In fond, nu ma alearga nimeni!
Daca insa sunt si obosita si suparata, nu plec nicaieri! Mi se intampla si de sarbatori - m-am saturat de "du-te la mama, du-te la soacra", ba de Pasti ba de Craciun. M-am saturat nene, vreau si eu sa stau la mine acasa si sa nu fac nimic!
Spui ca fata incepe sa planga daca ii faci observatie sa isi stranga jucariile. Cum anume ii spui? Daca e asa sensibila, eu i-as spune "hai sa strangem impreuna jucariile, vrei?"
Sa iti mai spun o situatie. Noi, cand stam seara la TV, stam mai comod, adica eu sa asez comod, cu capul pe umarul sotului meu, el ma tine in brate, cam asta e imaginea. Fi-mea, care era un chistoc de aproape 3 ani, imi spune intr-o seara, cand imi pusesem capul langa umarul ei, si ii citeam "Mami, stai ca pe un sot! Eu nu sunt sot! Eu sunt copilul!"
E greu de dat un sfat. Parerea mea e ca nu trebuie sa va feriti de ea si sa incercati sa va derulati discutiile in contradictoriu in alta camera sau cand doarme ea. Cred, pur si simplu, ca nu ar trebui sa aveti discutii in contradictoriu Moama ce as vrea sa isi mai calce si barbatu-miu cate o camasa...
Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza
denizel spune:
Cred ca sunt doua situatii:
1. copilul este foarte mic si nu intelege ce-si spun parintii unul altuia si atunci se sperie doar din cauza tonului ridicat
2. copilul intelege ce-si spun parintii unul altuia si asta ii face chiar mai rau decat tonul ridicat, pentru ca va prelua poate parerea proasta exprimata de un parinte in legatura cu celalalt. De ex., mama spune: da, ca asa esti tu intotdeauna, nu-ti pasa si ma lasi pe mine cu toate in carca . S-ar putea ca nici macar sa nu fie asa, mama doar sa fie nervoasa si obosita, iar copilul, prea mic pentru a cantari obiectiv situatia, crede ca tatal e un nesimtit care n-o iubeste pe mama.
Solutia? Cand aveti de facut reprosuri unul altuia, faceti-o intr-o limba straina. De ex, daca am ceva naspa de comentat , o fac in engleza . Cupilul stie ceva engleza, da' nu asa bine ca noi .
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
Elise spune:
cred ca noi n-o sa putem sa ne certam in fata kupilului, pt. ca de pe acum e "radar": numai daca ne simte nervosi se enerveaza si ea.
De ex., ieri eram ingrijorata ca i s-a umflat piciorushul, stateam cu ea in brate si saraca, ofta din 5 in 5 minute.
Am avut impresia ca o doare... dupa care mi-am dat seama ca eu ii induc starea asta. Cum am inceput sa-i cint si sa ne jucam, cum a devenit toata numai zimbet.
So... daca de acum e asa sensibila, clar ca trebe sa incep sa-l idolatrizez pe tat-su. Macar teoretic. :((((
Elise & BBLisa
redi spune:
Cred ca asta ar fii o solutie, ca trebuie sa ne vada ca ne iubim. Ca eu stiu insa ca ea, copil fiind, nu are cum sa stie. Ca si ea poate la gradi se mai cearta cu prietenele ei, insa ea stie ca tine la ele
Si eu am gandit tot asta si in consecinta i-am aratat mai des ca il iubesc pe tati si el pe mine ,i-am mai si spus ca nu ne certam ci am discutat ceva important ,de aia acum ma abtin sa ridic tonul la tati ca oricum el nu o face .
Il implic si pe copil la alintarile noastre si ne mangaiem mereu ,de ce ar fi caraghios pentru unii ,copiii cum vor invata sa iubeasca ,sa fie tandri ,altfel ? Cred ca e chiar foarte bine sa aratam ce simtim in familie.
Ii las mai mult loc tatalui pentru ca petrec putin timp impreuna si incerc sa nu mai am eu ultimul cuvant in orice ,ma controlez mai mult ,intr-adevar .
Tensiunile sunt mai usor de depasit cu glume si zambet daca se poate .Tristetea acoper-o cu muzica sau gimnastica .