doar pe ea?
Raspunsuri - Pagina 3
nelia spune:
Sanatate multa... altceva nu stiu ce as putea spune, sper ca totul sa fie bine. In legatura cu ce spune lumea, e treaba ei, trebuie sa-ti pregatesti cite un raspuns scurt si taios cu care sa tai comentariile din fasa si atit. Cine poate sa spuna asa ceva ori nu a avut copii, ori i-a facut ca asa a dat Dumnezeu si cresc tot cum vrea Dumnezeu.
Iar in ceea ce priveste cel de-al doilea copil... pentru cei care au vrut unul, apoi unul sa ramina, pentru ca nu inseamna ca asa a fost dat sa fie. Dar pentru cele care simt nevoia sa mai faca un copil, faceti-l! Sa nu va impiedice teama ca nu-l veti iubi sau il veti iubi mai putin pe primul. Stiu ce spun pentru ca si eu am avut teama asta, prima era pentru mine totul, dar la un moment dat a mai aparut dorinta pentru unul, si la mine, dar si la sot, chiar si la fetita cea mare. Din momentul in care am aflat ca sint insarcinata, aceasta teama a disparut cu desavirsire... o iubesc pe prima la fel de mult, poate chiar mai mult, pentru ca venirea unui alt bebelus m-am umplut de energii pozitive, iar pe a doua la fel de mult. Sint minunile mele si ale sotului si nimeni si nimic nu le va putea inlocui sau diminua din dragostea pe care le-o purtam, dragoste care creste si mai mult, pe masura ce cresc ele. Nici macar venirea pe lume unul al treilea, pentru ca si eu si sotul ne gindim ca am mai vrea inca un copilas, si cea mare imi spune mereu ca ea mai vrea un bebe baietel (la a doua spunea ca vrea bebe surioara). Mi se pare atit de minunat sa adunci pe lume copii, sa ai grija de ei, sa-i cresti, sa-i educi, sa-i inveti tot ce stii si sa inveti si tu alaturi de ei ceea ce nu stii... incit as mai face inca trei, nu unul... si sint sigura, ffff sigura ca i-am iubi pe toti la fel de mult si pe fiecare altfel.
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA
marcellinna spune:
Si mie mi s-a intamplat de mai multe ori sa mi se spuna "mai fa unul ca nu se stie niciodata", de paca ar fi vorba de bocanci (mai cumpara-ti o pereche ca daca astia se rup?!).
Fata mea e la un liceu bun se pregateste sa devina medic.E foarte indragita atat de profesori cat si de colegi.Invata foarte bine ,prof. de anatomie (e un medic) i-a spus "peste 8 ani tu vei fi medic ca si mine".
Cu colegii se intelege extraordinar de bine si toti s-au ingrijorat cand a inceput sa lipseasca de la scoala din cauza analizelor si investigatiilor ce le-am facut.
Acum face tratament, are uneori dureri de cap crancene si hipotermii, dar invata la fel de bine, merge la scoala, iese cu prietenii, isi continua planurile pe care le-a inceput ,continua viata asa ca inainte.Sigur are niste restrictii si durerile de cap uneori o tin acasa dar recupereaza imediat si nu se lasa.
Profesorii stiu cand lipseste de ce lipseste dar mai stiu si ca atunci cand fata revine la scoala vine cu lectia invatata chiar daca a lipsit de la ora de predare.
Mi-a ajutat DD de-atatea ori si am incredere ca totul va fi bine.
Multa sanatate va doresc si va multumesc ca m-ati ascultat.
Siminaf spune:
Foarte frumos spus, Nelia! 
Aceleasi temeri le aveam si eu si nu mai vroiam alt copil. Dar cind s-a intimplat (pentru ca nu a fost ceva premeditat), mi-am dat seama ca toate temerile au disparut. Ii iubesc pe amindoi la fel de mult, dar diferit, pe fiecare adaptat nevoilor lui/ei. Si nu stiu ce m-as face far vreunul dintre ei.
Cind o asteptam pe mezina, cel mare zicea tot timpul ca acolo in burtica e "fata lui", asta chiar inainte sa stim ca va fi fetita. Si asa a si fost. Era si este foarte incintat ca i-am facut o surioara. Asta si pentru ca i-am explicat ca asa nu va fi singur, ca vor fi impreuna si cind noi nu vom mai fi. Ca sa se ajute toata viata. Sper asa sa ramina.
mamica dulce spune:
Marcellina,sanatate multa fetitei tale si te rugam mult sa ne tii la curent!
Si eu am numai un copil,un baietzel minunat de aproape 4 anisori jumatate si..la fel ca si voi,am auzit "zicala" Mai fa unul ca nu se stie..
In principiu nu ma deranjeaza cand mi se spune sa mai fac un copil,sa aiba Marc cu cine se juca,sa vorbeasca si sa fie prieten...Dar atunci cand se insinuiaza aberatii de genul mai fa unul sa nu ramai singura daca pateste Marc ceva ,acum sau mai rau,cand creste mare si nu mai pot face eu altul...atunci imi vine sa sar la jugulara.
Dupa ce l-am avut pe Marc ..si mie mi-a fost de ajuns,imi umplea sufletul atat de mult si mi se parea ca e unicul,singurul pe care il pot iubi cu atata daruire.Nici üprin cap nu-mi mai trecea sa mai fac unul..
Insa acum,de cateva luni,poate un an,am inceput sa ma gandesc,sa-mi fie dor si sa inteleg ca l-as iubi pe al doilea la fel de mult ca pe Marc.
Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.
Anca
carnaval
Danelutza spune:
Marcellina sanatate multa, putere si sa va ajute Dumnezeu sa se vindece fetita ta. Si eu am doar o fetita, atit mi-a dat Dumnezeu cu atit merg mai departe. Nu pune la suflet tot ce spune lumea, important e sa ai grija de ea, s-o imbarbatezi si sa ignori vorbele celor din jur.
mihaela_80 spune:
Vreau sa va povestesc ceva: am cunoscut o doamna care pierduse in copil, o fata de liceu, in urma unui anevrism, a fost ceva rapid, pe neprevenite.
Cand am cunoscut-o eu, la 2 ani dupa nenorocire, era inca extrem de afectata (nu mai putea lucra, manca, dormi) si mi-a spus ca daca nu ar mai fi avut un copil, o fetita de 11 ani, s-ar fi sinucis de mult.
Cumva, prezenta acelui copil o facea sa mearga mai departe, chit ca spunea ca nu-si mai da voie sa o iubeasca de frica sa nu pateasca si ea ceva, o certa des si o compara, desi stia ca nu e bine, cu sora ei.
Cred ca la asta se refera si oamenii care te supara pe tine, marcellina, ca posibilitatea ca fata ta sa pateasca ceva ar fi atat de ingrozitoare, incat fara o alta responsabilitate enorma in viata (un alt copil) n-ai mai vrea nici tu sa traiesti.
Eu nu cred ca interlocutorii tai vorbesc asa din rea-vointa, ca urmare nu mai lasa intrebarea asta anume sa te supere.
Multa sanatate fiicei tale! Si eu am doar o fetitza si vreau sa raman cu una, exact asta mi-am dorit :)
CriPOD spune:
marcellinna, sper sa revii cu vesti cat mai bune si cat mai repede. Fii tare, copila ta are nevoie sa te vada puternica si increzatoare.
Nici eu nu cred ca oamenii pun intrebarea neaparat din rea vointa, ci din pura prostie. Aia le vine in cap la momentul respectiv, aia le iese pe gura in secunda urmatoare. Pregateste-ti un mecanism interior de a face fata unor asemenea replici, daca poti ignora-i.
mihaela_80, sunt de acord, cred ca tine cumva, inconstient, de instinctul de supravietuire al unor persoane, problema e ca unele lucruri e mai bine sa ramana la nivel de gand alungat, dar, din pacate, nu toti oamenii sunt la fel.
www.webshots.com/user/_mQQm_" target="_blank">m
m & DJ
nelia spune:
Nu e chiar asa, Mihaela. Eu stiu ca si tu ai bune intentii cind vrei sa explici de ce unii oameni gindesc si spun asa. Da, sint de acord ca mergi inainte daca ai pentru ce si mai ales pentru cine, dar nu ma poate convinge nimeni ca partea din sufletul tau (si nu numai din suflet, ci si din creier, din simturi, din tot) care a fost alocata copilului caruia i s-a intimplat ceva, mai poate fi folosita complet si inca pentru altceva. As putea spune ca daca ai un singur copil si acestuia i se intimpla ceva (nu ma gindesc numai la ceva fatal, ci si la o boala, nefericire sau orice altceva) mori sau suferi o data, daca ai mai multi o faci de mai multe ori, putin cite putin, cu fiecare copil in parte. Exact asa cum i-ai purtat in pintece, cum i-ai crescut, cum i-ai iubit... Deci nu vad nici o logica in ceea ce spun acesti oameni, mi se pare o lipsa de respect, de simtire, o gindire primitiva asupra unui subiect care ar trebui sa fie tabu... Pentru ca pentru mine lucrurile sint simple: oricit de mult si de intens ai trai pentru copilul care ti-a ramas, partea in care e celalalt... tot moarta ar fi, daca nu mai e... Fiintele iubite isi lasa amprente foarte adinci in sufletele noastre, dar daca pe unele le poti inlocui cu altele (chiar si mama poate fi inlocuita, daca lipseste sau nu ai o relatie buna cu ea)...copiii nu-i poti inlocui nici daca ai vrea. Sint fiinte unice si odata aparute in sufletul si in viata ta, ramin acolo pentru totdeauna, fiecare la locul lui si nimeni si nimic din lumea asta nu poate face ceva ca sa schimbe acest lucru. De aceea spuneam ca cine deschide gura si spune asta, ori nu a avut copii, ori... ei stiu si inteleg ce vor sa spuna, eu in nici un caz.
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA
mikim spune:
Sincer imi pare tare rau de ce vi se intampla.
Ca si mama, te inteleg perfect. Acum doua luni am aflat ca fetita mea sufera de astm bronsic si alergie la acarieni. Am inceput sa plang in cabinetul doctorului, nu m-am mai putut abtine cand am vazut ca o invata cum sa sulfle intr-un aparat. (Acum 2 ani a facut ceva tratament si dupa 1 an ni s-a spus ca e in regula. Era un tratament pentru astm, dar nu ni s-a spus ca ar si avea. Am inteles ca Singulaire-ul se recomanda si pentru simptome similare astmului.)
Karla intelegea ca se intampla ceva si ma strangea de mana incercand sa ma linisteasca. Foarte dureroase au lost momentele alea.
Apoi, si acum ma trezesc noaptea si o privesc. Cat e de micuta si de frumoasa. Cum sa o rezist sa o vad ca se sufoca??? Imi e mila de ea. Plang de nu mai am lacrimi.
Acum incerc sa fiu vesela cu ea, sa nu ma vada trista.
Asa cred ca trebuie sa faceti si voi, sa va plimbati, sa radeti impreuna, sa va distrati, separat sau impreuna.
Iti tin pumnii si iti doresc sa fii puternica, sa nu vada fetita ta ca esti speriata.
Mihaela, mama Karlei
marcellinna spune:
De luni de zile fata a inceput sa aiba dureri de cap care nu cedau la medicamente.Apoi niste tulburari de vedere pe care le-am pus pe seama oboselii (s-a stabilit ulterior ca nervul optic nu e afectat si ca intr-adevar oboseala era de vina,fata citeste mult si foloseste mult pc-ul).
Apoi au inceput celelalte manifestari si semnalul de alarma a fost tras.
Cum un pic de anatomie cunosc si eu mi-am dat seama ca s-ar putea sa fie ceva grav.Am facut investigatii si analize de tot felul, am gasit si medici buni si mai putin priceputi (pe astia i-am mirosit din prima si nu ne-am mai dus la ei) cand in cele din urma am dat peste un medic ce fetelor m-a pus sa-i fac vreo doua pagini de analize.
Cand a vazut rezultatul mi-a spus ca e aproape sigur de tumoarea asta si ca trebuie sa facem RMN.
Eu nu ma pierd usor cu firea dar in momentul in care medicul a spus care-i banuiala lui am izbucnit in plans si nu ma mai puteam opri.
eram terorizata mai ales pt ca ceva ceva banuieli chit ca nu sunt medic avusesem si eu.
Fata era langa mine si ar fi fost absurd si chiar imposibil sa-i ascundem ceva ,in fond desi e la liceu inca, se pregateste sa faca medicina si chiar e foarte buna la invatatura.
A cazut cerul pe mine si numaram secundele pana la rezultatul RMN in speranta ca daca e sa fie asa cum a zis medicul o tumoare (si stiam ca e asa), macar sa fie benigna si ceva tratabil.
Vreau sa va spun ca din momentul in care fata a auzit doar banuielile medicului a fost extrem de curajoasa.M-a incurajat ea, m-a rugat sa nu plang zicandu-mi "iti promit ca o sa stau pe capul tau inca multi multi ani de acum inainte".
Apoi cand am avut certitudinea tumorii, a fost dezamagita, de parca propriul corp ar fi tradat-o.
Cand a inceput terapia s-a simtit foarte rau.Acum se pare ca efectele colaterale incep sa diminueze.
Fata merge la scoala ,se intalneste cu prietenii, face practica voluntra la un laborator,invata bine si nu se lasa doborata.
Pest doua saptamani mergem la un neurochirurg specializat in problema ei si o sa vedem daca si cand se va putea opera.
Am luat hotarari grele multe in decursul vietii dar acum ma simt de parca ar trebui sa hotarasc ceva ce pur si simplu ma depaseste.
Chiar daca aceasta tumoare e o forma usoara, vorbim de o tumoare la creier si nu de un furuncul pe fesa dreapta.
Tumoarea asta e la nivelul hipofizei si exista riscul ca fata mea sa devina sterila.
Mi-e greu si sa n-o ascult pe fata.Ea vrea sa fie operata, nu vrea tratament pe viata.Dar mi-e frica.