Intrebari pentru single (1)

ramluca spune:

nu stiu sigur daca problema mea face parte din subiect!simt doar nevoia de a "spune"cuiva ceea ce am pe suflet!sunt casatorita de doar de 9 luni.dar stam impreuna de un an.sunt insarcinata in luna a cincea,si deja am inceput sa vorbim tot mai des despre divort.ma doare fff tare ca s-a ajuns aici dupa un timp asa de scurt.am avut o nunta ca in povesti,parintii ne-au sustinut mereu,isi doresc acest nepotel care trebuie sa vina pe lume,parintii mei ne-au cumparat o garsoniera pe numele la amandoi,deci pe scurt NU NE LIPSESTE NIMIK CA SA FIM FERICITI!si totusi ne certam(Si chiar am ajuns sa ne batem)fara a avea un motiv anume
pe de o parte as vrea sa lupt totusi pt aceasta casnicie,dar nu stiu ce sa fac si cum sa fac
in primul rand nu mai sunt sigura daca ma iubeste sau daca m-a iubit vreodata.acum zice ca ma iubeste iar peste cinci minute zice ca nu ma mai vrea langa el,ca nu e fericit langa mine,isi doreste copilul dar nu va sta niciodata cu mine doar pt copil.nu stiu cum sa abordez problema,si ce sa fac sa ne fie bine.astept sfaturile voastre pe forum sau pe id ramluca@yahoo.com
sunteti singurii cu care am "vorbit"pt ca nu indraznesc sa le spun nici parintilor mei nimik si nu am cu cine sa vorbesc

tudormiha1 spune:

foarte misto ideea cred ca o sa-mi pubil si eu povestea :)

mama_ola spune:

este foarte greu sa incep cu inceputul. ceea ce s-a intamplat astazi m-a marcat: astazi am stat in fata casei "noastre" ca sa vorbesc cu ex-ul in timp ce ea era inauntru si privea de la fereastra....
suntem impreuna de 21 de ani, eu aveam 18, el 20 de ani. am venit impreuna la bucuresti, am facut facultatea, am luptat pentru a ne face o cariera ( el doctor in drept, eu doctor in biologie) si o liniste financiara, in plus avem impreuna un copil foarte reusit in varsta de 7 ani. Dupa ani de lupta si reusite eu (40 ani) si el (42 ani) am ajuns la o anumit echilibru. Totusi, ceva nu a mers. Ea are 27 de ani, este colega de servici, numerosi "prieteni" la activ dar probabil convinsa ca Fat-Frumos este doar personaj de poveste si doritoare de "buletin de bucuresti" (casa, masina si slujba buna pt barbatul ideal)... Din cauza ei am divortat...Ce sa fac?

Gabi_K spune:

Mama ola, bine ai venit pe forum si sincer imi pare rau ca tocmai in aceasta sectiune trebuie sa postezi

nu inteleg intrebarea ta... ce vrei sa faci? A venit o femeie de 27 de ani, ti-a spulberat visele, viitorul, tot, cel putin asa simti acum. Te invit la discutii la Sa ne numaram binecuvantarile, si vei vedea ca viata nu numai ca merge mai departe dupa divort, dar multe dintre noi am descoperit ca viata INCEPE dupa divort Te asteptam cu drag!

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
www.dropshots.com/kincses3#" target="_blank">poze noi www.dropshots.com/kincses4#" target="_blank">poze si mai noi
www.dropshots.com/kincses5#" target="_blank">poze cele mai noi
Povestea nasterii: Lili si Robert

alexa_bebe spune:

sunt 3 reguli de baza:sa nuti deschizi din pima sufletul ptr ca poate profita mai tarziu si posiblil sa fii lovita cu propriile tale arme,sa nu te lasi usor cucerita ptr ca vei parea o prada usoara si va interpreta(ca asa sunt barbati)ca la fel ai facut si in fostele relatii...si plus de asta barbatii au instinct de vanatori,daca te lasi prea usor se plictisesc..iar a3a regula lasal pe el sa fie sefu(cica)..dar conduce tu din umbra!pupici multi!

alexa_bebe spune:

mama_ola ...am citit si eu povestea!mai aud si eu ..in dreapta in stanga ca barbatii pe la varsta a2a au mici scapari,dezechilibre in relatie!stai linistita nu cred ca problema esti u ca nu mai ai 20..lui probabil ii zburda hormonii in el...sii linisteste si se intoarce ...dat fiind ca aveti 21 de ani impreuna,ati luptat impreuna ptr bunastarea familiei!la o astfel de relatie dupa un timp atat de indelungat ar fi pacat sa dai cu piciorul!asta e parerea mea!NU STIU DACA E BUNA SAU NU...TU POTI APRECIA...!PUPIC

anca_a spune:

kokorinusha spune:

mie una copilul mi-a ocupat toata inima...toata iubirea ce o aveam de daruit,i-am daruit-o lui!
acum doarme,il privesc si stiu ca nu-mi lipseste nimic.petru el am facut-o,nu am vrut sa aibe un tata ce il iubeste numai din vorbe,care nu isi asuma nici o responsabilitate de ordin financiar,nici o implicare in adevaratele probleme ce vor urma...poate ma veti critica...copilul l-am trecut pe numele meu,iar cand am vazut ca nici venirea pe lume a micutului nu il responsabilizeaza,l-am indepartat definitiv...nu-mi pare rau...sunt egoista,dar consider ca trebuie sa merite iubirea copilului...nu l-am lasat sa vina la botez...nu am varsat o lacrima pentru el...
cand am ramas gravida,toata familia a facut presiuni asupra mea sa fac avort...m-am certat cu toata lumea,de una singura,pentru ca imi doream cu adevarat aceasta minune...el statea acasa si se intreba daca este fata sau baiat...
sarcina a fost una cu probleme,el a continuat sa stea acasa fara un ban,pt investigatii contribuind parintii mei...
apoi a plecat prin strainataturi sa munceasca...eu m-am mutat acasa la parinti pentru a putea fi bine ingrijita,plus ca pana in ultima luna eu am facut cursuri pentru a-mi face o meserie ce imi asigura satisfactii financiare si sufletesti,el s-a intors in pragul nasterii,cu mana in buzunar,buzunarul gol,sa isi recunoasca copilul...
cand a venit la spital,a doua zi dupa nastere,sa isi vada baiatul,mi-a adus portocale...si mi-a cerut bani sa dea spaga la asistente sa ii arate si lui copilul...
CE SPUNETI,SUNT NEDREAPTA???PREA DURA???MERITA SA VARS O LACRIMA???
eu sunt un copil adoptat,eu mai bine decat oricine stiu sa fac diferenta intre parinte care te naste i cel care te creste...Dumnezeu m-a iubit de la bun inceput si ma ajuta si acum sa imi cresc minunea mea mica,puiul meu de om care m-a intregit si m-a facut sa lupt fara sa obosesc...