Cat de permisivi suntem ?
Raspunsuri - Pagina 2
bird70 spune:
quote:
Originally posted by filofteia
"Adi te mai dai de trei ori pe topogan apoi plecam"... copilul " Mami te rog de 10 ori" (am mai spus in alt subiect ca Adi negociaza tot) Asa ca urmeaza raspunsul meu.. "Bine treaca de la mine de 4 ori, dar am plecat" Asa ca se da copilul de patru ori si am plecat.
Mie mi se pare ca este o lectie foarte importanta in viata, negocierea. Si eu o prefer regulilor stricte: am spus ca te dai de 3 ori si gata
. Copilul invata sa gandesca flexibil si sa negocieze situatiile cu alti copii si apoi cand creste va fi mult mai placut sa ai de-a face cu el. Si noi negociem, cu cat cresc mai mari cu atat mai proceputi devin 
dar asta nu inseamna ca nu avem si reguli care nu se negociaza sub nici o forma, dar sunt reguli care tin de siguranta si copiii le inteleg. Chiar si la un copil de 2-3 ani poti sa-i explici ca a fugi in strada NU este negociabil pentru ca daca il loveste o masina face o buba mareee si merge la spital. Nu stiu cat de permisivi suntem noi, dar cand au fost copiii mici in loc sa stau sa spun NU ca trage de fata de masa, ca pune mana pe un obiect casant, ca baga degetul in priza, etc, am preferat sa nu mai pun fata de masa pana cand a trecut varsta la care i se parea asa interesanta, sa pun bine toate obiectele care pot fi distruse, sa cumpar protectii pentru prize, sa gatesc doar pe ochiurile din spatele aragazului, sa pun un gardulet in usa camerei unde nu vroiam sa intre sau la scari(a functionat pana a invatat sa sara peste).
silvi_2005 spune:
Alexandru ai foarte mare dreptate ca stiu de mici sa distinga binele de rau.Fiul meu la un an si o luna daca merge undeva unde stie ca nu are voie sau deschide vreun dulap se uita in spate sa vada daca il vede cineva si cand cu ochii de mine da si el din cap in semn ca nuuuu e voie.
Silvi si bebe Alain 19.01.2006
Daca ceva se intampla o singura data, se poate sa nu se mai repete niciodata dar daca se intampla de doua ori, se va repeta sigur si a treia oara.
filofteia spune:
quote:
uite de exemplu, azi fi-mea a luat ligheanul de rufe si, dupa ce s-a jucat linistita cu papusile in el, l-a intors cu fundul in sus si a sarit si l-a spart. merita pedepsita? cum?
Flavia, acum am vazut exemplul si m-am gandit sa-ti raspund concret.
Nu stiu daca actiunea mea s-ar numi pedeapsa.
Adi acum vreun an, deci la 5 ani,la fel, se juca cu ligheanul. I-am spus ca s-ar putea sa se sparga, dar nimic. Asa ca pana la urma la spart.
I-am spus pe un ton calm ca l-am avertizat si nu a tinut cont de mine, asa ca trebuie sa-mi dea bani din pusculita sa luam altul. In 10 minute eram jos la magazin cu pusculita si i-am spus sa-si aleaga el ce lighean ar dori, l-am platit din banii lui si am rezolvat problema.
Fetita ta insa este prea mica pentru asta, asa ca cea vinovata de spargerea ligheanului esti tu. Daca vroiai un lighean intreg trebuia sa nu-i permiti sa se joace cu el... Si acum poti pedepsi copilul pentru vina ta? Eu nu l-as fi pedepsit, ci as fi procedat ca tine.
Dupa cum vezi atitudinea/permisivitatea depinde mult si de varsta copilului...
MissParker spune:
flaviutza, 
pentru tine si pentru modul cum interactionezi tu cu fetita ta.
Dupa parerea mea, pedepsele sunt date in marea majoritate din cauza impulsurilor negative pe care le simt parintii, nu pentru ca ar aduce vreo schimbare pozitiva in comportamentul copiilor.
Iata un citat revelatoriu (Haim Ginott - Intre parinti si copil):
Nici un parinte nu se trezeste dimineata cu gandul de a-i face viata copilului sau un iad. Nici o mama si nici un tata nu spun "Astazi o sa tip la copilul meu, o sa-l cicalesc si o sa-l umilesc ori de cate ori pot." Dimpotriva, multi parinti hotarasc dimineata "Azi va fi pace. Fara tipete, fara neintelegeri, fara certuri". Dar, in ciuda bunelor lor intentii, razboiul nedorit izbucneste din nou.
Din pacate, atunci cand se confrunta cu proasta purtare a copiilor, parintii nu isi dau seama ca, de obicei, acea purtare e declansata de sentimente puternice. Trebuie sa te adresezi mai intai sentimentelor - abia dupa aceea poate fi imbunatatit comportamentul.
De vreme ce copiii nu stiu sa-si marturiseasca sentimentele, ar fi util daca parintii ar invata sa auda sentimentele de frica, disperare si neajutorare ascunse in crizele de furie. In loc sa reactioneze la comportament, parintii ar raspunde la sentimentele de tulburare ale copiilor si i-a ajuta astfel sa faca fata. Numai atunci cand se simt in ordine, copiii pot sa gandeasca limpede si sa actioneze corect - in cazul de fata sa se concentreze, sa fie atenti si capabili sa asculte.
Numai comportamentul poate fi condamnat sau laudat, sentimentele nu pot fi - si nici nu trebuie sa fie. A judeca sentimentele si a cenzura fantezia ar agresa atat libertatea personala, cat si sanatatea mentala.
Amenintarile sunt, pentru copii, invitatii de a repeta o fapta nepermisa. Cand ii spunem unui copil "Daca o sa mai faci asta o data ...", el nu aude cuvintele "daca o sa". Aude numai "mai faci asta o data". Cateodata le interpreteaza cam asa: mami se asteapta de la mine sa mai fac asta o data, altfel va fi dezamagita. Asemenea avertismente - oricat de juste li se par adultilor - sunt mai rau decat inutile. Ele asigura repetarea unei fapte indezirabile. Un avertisment reprezinta o provocare pentru autonomia copilului. Daca acesta are un dram de autorespect, trebuie sa greseasca din nou, ca sa-si demonstreze siesi si sa arate celorlalti ca nu-i e frica sa raspunda la o sfidare.
Calea cea mai usoara de a-i face pe copii sa simta ca e ceva in neregula cu ei este sa-i critici. Critica le afecteaza imaginea despre sine. In loc de critici, copiii au nevoie de informatii fara discreditare.
In materie de disciplina orice genereaza furie trebuie evitat. Si orice sporeste increderea in sine si respectul fata de sine si de ceilalti trebuie stimulat. Nici un copil nu isi spune, dupa ce a fost pedepsit: "O sa devin mai bun. O sa fiu mai responsabil si mai cooperant pentru ca vreau sa ii fac pe plac adultului care tocmai m-a pedepsit”.
Urmatoarea absurditate foarte raspandita, descrisa de o mama, subliniaza situatia dificila in care ne aflam: "Am devenit constienta de un paradox: adeseori folosesc tactici asemanatoare celor pe care incerc sa le desfiintez la copiii mei. Ridic vocea ca sa pun capat galagiei. Fac apel la forta ca sa intrerup o lupta. Sunt grosolana cu copilul nepoliticos si il ocarasc daca vorbeste urat."
Multi parinti se supara cand asista la lovirea copiilor mai mici de catre cei mari, nedandu-si seama ca, daca ei le dau o palma copiilor mici, le dau totodata permisiunea celor mari sa procedeze la fel.
Lectia pe care o da bataia: ii invata pe copii metode nedorite de a-si gestiona frustrarea. Le spune, in mod dramatic: "Cand esti furios ori frustrat, nu cauta solutii, loveste. Asa fac parintii tai."
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
flaviutza spune:
Da, am citit si eu ce spui Miss Parker...si incerc ,incerc sa nu ma enervez ,sa tip nu e cazul ,dar nu vreau nici sa ridic tonul. asta cu ridicatul tonului ce sa zic, s-a mai intamplat si sti care a fost consecinta? tipa si ea si incepe sa tremure de nervi si sa loveasca cu pumnul in masa,scaun. ca si cum imediat,in secunda aia in care s-a ridicat tonul la ea, nivelul frustrarii ei a atins limita maxima.
Deocamdata imi place cum evolueaza. insa nu stiu ce va fi peste 7-8 ani sa zicem. iar daca va ajunge ,de exemplu, sa nu vrea sa mai invete, sunt convinsa ca vina eu o port, nu ea. sper sa semene cu muma-sa , care a fost un copil foarte liber si in linii mari cuminte.
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
flaviutza spune:
Ca vorbeam de limite. la mine limitele sunt destul de..limitate. ca regula, atat timp cat nu isi face rau sau nu face rau altcuiva , e ok si fac ca ea. adica eu as prefera sa stau pe banca langa doua mamici prietene si ea prefera sa alerge pe digul jiului sa ajunga la insulita, eu fac ca ea.
un alt exemplu ar fi statul in parc. evident, niciodata nu e destul. cand ii spun gata,plecam, incepe sa vocifereze, sa se vaite, ca mai vrea. uneori sare calul plange si bate din picior. in loc sa ma enervez, desi clar asta e primul impuls ce-mi vine, si s-o iau fortat de acolo, incerc sa gandesc cu mintea ei.
"am 3 ani, ma distrez de minune, habar nu am ce important e somnul de pranz, mama asta mare si puternica ma va lua cu forta de aici si eu sunt mica si nu ma pot opune. si urlu cat pot. nu ca sunt obraznica, eu de fapt o iubesc pe mami si nu vreau sa o supar, dar mi se face o nedreptate mare si de-abia acusi am inceput sa vorbesc, nu sunt capabila sa imi sustin cauza."
asa ca o iau in brate si o pup si in 70% din cazuri merge,mai ales daca ii lansez si invitatia de a lua o prostioara de la magazinul 39 de peste drum(am luat de acolo tot ce se putea, ma stie vanzatoarea).
nu pot sa ii refuz o jucarie, o carte, cand o vad cat se bucura si pt o prostie de 2 roni.
o intreb unde vrea sa pape, de obicei la desene, in dormitor si ii mut acolo masuta si scaunelul ei, si papa singura, si zau ca nu face mizerie. la ea in camera (ma rog la noi) tv e setat pe minimax si si-l stinge/porneste cand are nevoie, si nu face abuz.
nu mai vorbesc de ta-su, care , pt ca sta mai putin cu ea este sclavul ei supus.
da' restu? pai socrii ne iau la rost de fiecare data. nu e vizita sa nu ne spuna, ce-i drept prietenesc, ca o rasfatam. pt ei e rasfat o situatie de genul: toata lumea sta la masa, iar Alexia se cocoata pe spatele lu'tati jenandu-l oarecum sa manance, in schimb, pt noi, eu si tati, asta e cel mai normal lucru din lume. sau cand cere a 10 oara sa se joace de-a "pinde-o pe alessia" desi ta-su ii rupt. sau cand ii cere sa iasa afara la ora 8 seara, cand el e obosit de la munca si ar vrea sa stea in pat. noua ni se par normale, socrilor si unora din cunostiinte li se pare rasfat curat.
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
Luna1 spune:
La varsta fetitei tale sunt inca normale, la varsta fiului meu ar fi deja lipsa de educatie.
La mine in familie cat am fost copil nu a existat notiunea de a petrece timp impreuna in acelasi timp. Adica mesele se luau fiecare cand apuca, la televizor de obicei unul venea altul pleca si stiu ca atunci cand vedeam in alta casa spatiul organizat (mai exact masa cu scaune) si toata lumea in jurul ei in acelas timp ma minunam. Nu neaparat ca vroiam sau nu vroiam ci doar ma gandeam de ce e asa. Mai tarziu am inteles ca e superb sa existe o data pe zi un moment pe care il impartim toti, astfel ca masa de seara e totdeauna impreuna, fiecare pe scaunul lui discutam despre ce s-a intamplat si mancam si ne simtim ca o familie. In rest am scapt de suparari de la plecatul din parc, mituit etc acum discutam si negociem.
Luna 
17 sapt+ Cosmin
flaviutza spune:
normal, peste cativa ani banuiesc ca nu o sa mai sara in spinare la tati...limitele depind mult de varsta copilului.
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
simali spune:
quote:
Decat sa ii spui de o mie de ori "nu pune mana pe telefonu' mobil ca il strici!" mai bine il pui sus ,pe un raft..
quote:
Sau inveti copilul cum sa-l foloseasca; lafel si cu celelalte obiecte din casa. Noi l-am invatat de foarte mic la ce se folosesc obiectele si cum poate el insusi sa umble cu ele. Rezultatul:
- niciodata nu a bagat bete in aparatul video (cum fac multi copii) ci a venit cu caseta sa-si puna desene;
- niciodata nu mi-a stricat telefonul ci l-a folosit ca s-o sune pe buni sau ca sa se joace nu stiu ce joc din telefon;
- nu a umblat la sertarul cu chimicale pentru ca a inteles ca sunt pentru rufe, WC, etc.
- nu mi-a spart vasele pentru ca a inteles ca nu are rost. Dar se ducea la 2 ani sa-si ia singur castronelul de cereale, laptele din frigider, si-si punea cereale la micul dejun ; varsa lapte pe masa - mai varsa si acum - dar nu m-am suparat pe el decat daca lasa asa. Am insistat asupra ideii ca daca ai facut din greseala mizerie, tot tu trebuie sa incerci sa cureti, iar daca nu poti sa ceri ajutorul. DAR SUB NICI O FORMA NU AI VOIE SA IGNORI CA AI FACUT MIZERIE SI SA PLECI LINISTIT CA SI CUM NIMIC NU S-AR FI INTAMPLAT.
alice
simali spune:
quote:
Nici un copil nu isi spune, dupa ce a fost pedepsit: "O sa devin mai bun. O sa fiu mai responsabil si mai cooperant pentru ca vreau sa ii fac pe plac adultului care tocmai m-a pedepsit”.
quote:
Eu cred ca articolul citat de MissParker contine un amestec periculos de adevaruri, teorie pura si fantezista si concepte nestudiate pana la capat.
In primul rand ceea ce inteleg unii prin PEDEAPSA ar trebui total desfiintat. Pentru ca o pedeapsa aplicata cu ranchiuna, urland la copil, fara autocontrol, etc. produce ceea ce spune articolul citat mai sus.
Dar exista maniere mult mai inteligente de a pedepsi. In primul rand trebuie spus ca pedeapsa NU SE APLICA pentru ceva ce copilul a facut din GRESEALA ci pentru ceva ce a savarsit in mod INTENTIONAT si asupra caruia a fost atentionat de mai multe ori sa nu mai faca.
Adica, sa zicem ca Matei de 4 ani s-a trezit astazi cu fata la cearsaf si tranteste o jucarie de podea ca s-o strice. Mama vine si-i spune (pe un ton prietenos) sa inceteze, pentru ca jucaria se va strica, nu o sa mai aiba, oamenii au muncit s-o faca, mami sa o cumpere, etc. Dar Matei continua sa dea cu jucaria de pamant uitandu-se la mama si spunand "vreau eu s-o stric". Mama mai vine odata si-i spune ca daca nu inceteaza o sa-i ia jucaria. Matei incepe sa dea cu jucaria in ecranul televizorului. Atunci mama vine, ia jucaria si FACE CEEA CE A SPUS CA O SA FACA. Pune jucaria pe dulap. Matei incepe sa urle si sa se tarasca pe jos ca vrea jucaria. Mama se duce la el si-i spune ca nu-i va mai da jucaria inapoi astazi.
- Inteleg ca astazi ai o zi proasta. Si mie mi se mai intampla. Dar nu inseamna ca atunci cand suntem suparati sa ne razbunam pe lucrurile din jurul nostru. Mami te iubeste foarte mult, ORICE AI FACE, dar asta nu inseamna ca nu sunt suparata acum pe tine. Esti pedepsit, ai meritat-o, asa ca fa-ti pedeapsa ca un barbat. Ce zici sa facem noi niste clatite.
In acest fel, arati copilului ca TU TE POTI STAPANI cand esti suparata, ca nu-ti versi nervii pe lucrurile din casa sau pe el, ca-l iubesti, ca-l respecti, ca viata poate merge inainte prieteneste, dar pedeapsa e pedeapsa, ai meritat-o, asa ca "bine ar fi sa depasim situatia". Dai copilului sansa SA-SI REVINA, sa se poarte frumos de acum incolo, dar nu dai jucaria jos de pe dulap pana a doua zi. Aceasta este o scena, din multele, care mi s-a intamplat mie. Va rog sa ma credti, de atunci noi nu avem NICI UN OBIECT DISTRUS DE COPIL in mod intentionat.
Concluzia:
- este o arta sa sti sa pedepsesti fara sa lasi urme.
- este o greseala sa razi impreuna cu copilul cand a stricat ceva din jurul lui; daca e din greseala sau joaca spui "s-a spart ligheanul. Nu-i nimic. Dar pe viitor sa nu mai sari pe el te rog", iar daca a facut-o intentionat trebuie sa iei atitudine, pentru ca altfel mesajul transmis este "nu ai nici un fel de limite, poti face ORICE vrei pe lumea asta - ceea ce sa fim serosi, este o minciuna sfruntata".
alice