vreau sa adopt

maimutzak spune:

Stiu ca sunt copii de cateva luni, dar asta nu mi se pare o problema , e clar ca asha este , stiu.

Manuelita spune:

quote:

---

Originally posted by cellyagl

buna , tuturor!
maimutzak , eu sunt exact in situatia ta . si noi vrem tot un bebe mic, mic si am aceleasi framantari ca si tine .
am fff mari emotii ;sunt si fericita , dar si usor speriata de ce ma asteapta . nu stiu nimic despre bebe , nu stiu cum va fi ....astea sunt grijile unei mame . cam asa ma simteam si inainte sa nasc ;in astfel de situatii conteaza foarte mult sa ai cu cine discuta ,sa ai cine sa-ti ridice moralul . cred ca fiecare din mamicile de aici a trecut prin ce trecem noi . ma refer la emotiile astea puternice .
sunt convinsa ca toate astea vor trece .
am uitat sa va spun ca noi abia am terminat cursurile DPC si vom obtinem in scurt timp atestatul , dar faptul ca e valabil doar 1 an ma pune tare pe ganduri !!! oare vom gasi in intervalul asta de timp ???
eu am inceput deja sa intreb in stanga -dreapta si mi s-a promis ca voi fi ajutata , dar nu stiu daca ma pot baza sau nu in acele persoane . pot sa zica DA si sa ne lase sa asteptam , asa ca .....am hotarat sa vorbesc cu cat mai multe persoane, poate-poate vom reusi .
eu nu am atata rabdare si nu pot astepta ca DPC-ul sa ma cheme .

initial ne-a spus ca nu il putem cauta noi , dar la cursuri am vorbit mult despre asta si "avem liber " toti sa cautam .

dragi mamici , si eu am nevoie de incurajari . contez pe voi . va pup .

[url=http://s108.photobucket.com/albums/n32/cellyagl/INGERASUL%20RARES/][color=red]INGERASUL RARES [/color][/url]

---

Buna, si noi vrem sa avem un bebe ado si unul bio. Doar ca noi vrem intai sa adoptam. Ma incurajeaza m,ult sa aud ca exista femei care adopta dupa ce au nascut un copil, pentru ca prea des am intalnit oameni care imi spun ca vreau sa adopt pentru ca nu inteleg ce inseamna sa nasti un copil si ca daca as stii cum e, m-as mai gandi inainte sa adopt. Ma bucura mult mesajul tau. Si noi avem indoieli, si frici, insa si daca as fi insarcinata mi-ar fi probabil la fel de frica....

Not flesh of my flesh
Nor bone of my bone,
But still miraculously
My own.
Never forget
For a single minute:
You didn't grow under my heart
But in it.

maimutzak spune:

Draga mea , te admir ca ai curaj mai intai sa adopti, este intr-adevar deosebit.Noi nu putem avea din pacate un copil al nostru, dar oricum ma bucur ca am ales solutia adoptiei.Cat despre comentariile altora, sunt satula.Parerea mea este ca pur si simplu nu au cum sa inteleaga, nu sunt in locul nostru, si poate ca nu pot sa inteleaga pentru ca nu sunt atat de buni, nu isi pot imagina ca alti oameni pot fi buni cu adevarat, si altruisti(nu spun asta ca sa ne flatam pe noi), fiecare judeca dupa sine, dupa propria masura,si eu am indurat in timp tot felul de comentarii, unele total pe langa subiect, sau chiar groaznice.Ii las cu comentariile lor si eu il astept cu inima deschisa pe bebe, si imi pare rau ca nu am facut asta mai de mult.
Cu respect, Irina.

cmirela35 spune:

Buna,Irina!
Hai sa iti spun si eu cum e cu rabdarea...
si eu sunt rabdatoare de felul meu...,dar ne-am dorit atat de mult sa infiem un copil,incat...,ne-a cam disparut rabdarea....Noi am primit atestatul in aprilie 2004,si am fost a 2-a familie pe "lista de asteptare".A trecut mai,iunie,iulie...si...am luat "taurul" de coarne...
A fost nevoie de multe cunostinte,dar pana la urma am reusit sa intram in sectia de copii sub 3 ani,copii parasiti...
Si,mana destinului...Au fost acolo zeci de copii sub un an,iar daca noi am fost hotarati sa infiem un copil de 3luni maxim...,ne-am indragostit pe loc de pustoaica noastra care avea 11 luni:)
Ne-a intrat in suflete de la prima vedere,desi erau multi copii frumosi acolo(asta ca sa nu spun ca toti sunt frumoosi)
Ei,si era perfect adoptabila,doar ca cei de la dpc nu s-au chinuit sa ii faca dosar de adoptie.
Am "ajutat" asistenta sociala care se ooooocupa de cazul meu,am umblat si eu prin satul de unde era mama ei,incercand sa aflu unde poate fi gasita...am discutat si cu politia ca sa dea de urma mamei...,a fost o nebunie.Am avut insa mare grija ca mama ei naturala sa nu stie cine o va infia.
Ei,si s-a facut noiembrie,si eram tot primii pe lista de asteptare..., iar dosarul puiutei noastre tot nu era gata...Si,am pus piciorul in prag,am mai facut cateva"cadouase",si,in decembrie am adus pustoaica acasa in regim de plasament.Voiam sa faca sarbatorile cu noi,si noi cu ea:)
A ramas la noi,iar dosarul s-a finalizat abia anul viitor in septembrie,exact in ziua in care am nascut si eu un baietel.Eram in spital,iar la judecatorie s-a dus doar sotul.M-am intors din spital de 100ori mai fericita decat inainte
Acum avem 2 copii frumosi si multumesc lui DD pt.asta.Si nu imi pare rau ca am fortat mana destinului:)
Sper ca tu sa ai toata rabdarea de care e nevoie pana la definitivarea adoptiei,si iti doresc mult succes,si sa ajungi

maimutzak spune:

Eu nu cred ca mai am atata putere sa lupt in asa mod , pe mine anii anii de tratamente nesfirsite , si sperante nesfirsite si de dezamagiri m-au terminat.Deocamdata astept, de fapt nici nu stiu ce as putea face, nici nu am curaj, mi-e putin frica, iar sa umblu prin case de plasament imi este pur si simplu groaza, nu rezist sa ii vad asa tristi, si oricum am impresia ca fiecare dpc are un" ceva " specific, si au mai trecut inca 3 ani de la evenimentele de care vorbesti tu,cred ca s-au mai schimbat si ei, sper; nu am nici o graba, dupa 10 ani de asteptari , inca 1 sau 2 nu mai conteaza,asta este.O sa vedem ce-o mai fi, daca ne lamurim ca si la Iasi lucrurile stau asemanator, am sa fac ceva, probabil.Pana atunci, toate bune, si toti puiutii sa isi gaseasca mamici!
VA PUP.

anaisanais spune:

Irina,
si eu sint mama de copil adoptat si pot sa-ti spun ca la mine a durat cam un an pina s-a pronuntat adoptia, dar am avut noroc, Vladi a aparut si avea deja statutul de copil adoptabil. Din nefericire pentru copii, legea, asa cum este gindita, este cam... nedreapta, in sensul ca ei, copiii, nu pot fi declarati adoptabili daca parintii naturali nu-si exprima acordul; si chiar si asa, daca exista in familia naturala rude pina la gradul 4 care doresc sa adopte copilul, acestia au prioritate. Consecinta: sint multi copii care ar avea o viata nu spun minunata, ci spun normala, plina de iubire, de intelegere, de bucurie, dar carora li se refuza aceasta sansa, deoarece parintii naturali nici nu-i vor, dar nici nu renunta la ei.
Eu nu am cautat copilul, cei de la DPC mi l-au adus( au fost un fel de ''berze'' umane) relativ repede dupa obtinerea atestatului. Nu ne-au interzis(mie si sotului meu) sa cautam un copil, dar ne-au spus despre pericole: trafic de copii, copii care nu pot fi adoptati si dupa care vor veni parintii, copii bolnavi si care au nevoie de tratamentul pe care nu esti pregatit sa-l dai etc. Asa ca eu cred ca bebelusul tau( sa dea Dumnezeu sa fie sugar, desi, asa cum bine spunea o mamica mai sus, slaba speranta sa fie un sugar, poate un copil mic, 2-3 ani!)vine atunci cind trebuie sa ajunga la tine.Asa cum noua, mamelor, ne este dor de ei, desi nenascuti, si lor le este dor de noi si ne cauta! Si, sa stii ca, pina la urma, ne gasesc!
Bafta si sa-ti dea Dumnezeu un copil frumos, sanatos si care sa vina cit mai repede la tine!

cmirela35 spune:

Draga Irina,eu nu vorbeam de o casa de plasament,unde marea majoritate a copii;or nu sunt adoptabili....
Ci de asa zisele sectii de pediatrie care sunt in fiecare oras,cu copii parasiti...
Stii si tu,DD iti da...dar nu iti baga in traista...
Daca chiar mai ai atata rabdare,bravo tie!Eu aveam atunci cam 36,si doream,mai mult pt.binele copilului sa fie in familia noastra cat mai repede...Si nu ma gandesc la viitorul apropiat...,ci imi doresc sa imi vad copiii la casele lor.Iar cand ma gandesc la asta,imi pare rau ca nu am actionat mai repede.
Acum sa nu fiu negativista...,poti pati ceva si la 20ani,si la 30,si la 40...Doamne fereste!Imi doream insa ca atunci cand voi avea 60(si sigur ii apuc),copii sa aiba mai mult decat liceul terminat...
Dar ma rog,eu nu ma gandesc doar la ziua de maine,ci si pe termen lung.Era doar povestea mea,nu inseamna ca trebuie sa faci ca si mine!
Fiecare isi are viata lui...,gandurile si idealurile lui...Te pup si iti doresc succes si rabdare

sabineta spune:

superba poveste cmirela35. sa va dea DD sanatate si impliniri.
am visat prea multi ani sa am un copil si-mi pot imagina cat ai fost de fericita in ziua aceea.
de parca DD a vrut sa te recompenseze si ti-a dat 2 copii odata.


...las' ca ma fac eu mare

maimutzak spune:

Va multumesc tuturor pentru sustinere, evident ca si eu ma gandesc ca vreau sa imi vad copiii mari, la casele lor, ma gandesc tot timpul la asta, pentru ca am si eu 36 de ani, si tocmai de aceea am spus ca imi pare rau ca nu am adoptat deja pana acum.Dar...mult a fost, putin mai este.O sa iasa soarele si pe strada mea.Toate chestiile astea, cu situatiile juridice ale copiilor , pentru care parintii nu isi dau acordul, le stiu foarte bine.Pupici la mamici actuale, viitoare, si la totzi copilashii!!

qicoletta spune:

Buna.Si eu sunt din Iasi si sunt interesat de subiect.Ar fi interesant sa putem sta de vorba.O zi buna.

The secret of succes is sincerity,once you can fake that you got it made.