ce sa fac oameni buni?!

ruxij spune:

Si eu zic ca ai dreptate, e o dovada de lipsa de angajare in relatie din partea lui. Nu toate putem accepta sa stam in concubinaj. Sincer nici eu n-as putea, sunt dintre cele putine traditionaliste. Si noi ne-am casatorit la 23 de ani si avem 12 ani de casnicie pana acum and going strong. Nu trebuia sa te muti cu el, daca are tot ce ii trebuie acasa asa fara castorie, de ce s-ar mai insura? Barbatii nu vor "sa se lege la cap", asta e. Ai dreptate sa te superi, e o problema de atitudine. Din pacate nu stiu ce sfat sa iti dau. Poate doar sa il lasi ca nu va potriviti. Daca vine dupa tine si face pasul inseamna ca te iubeste. Daca nu, nu e o pierdere, esti tanara si nu va potriveati. Gasesti altul care sa nu stea pe ganduri.

Annie80 spune:

eu la 23 aveam si bb, si este mult mai greu sa copilaresti cu bb.. numi pare rau de nimik ce-am facut, casatoria, copilul absonlut nimik, numai ca neam grabit un pic

dak voi doi va iubiti asa cum spui ca cineva a observat asta, o sa fiti impreuna, si peste 4 ani, si peste 10 si peste o suta, parerea mea sa nu grabesti. dak va casatoriti acum si peste 2 ani il prinzi ca te inseala sau mai stiu eu ce....

parerea mea e sa locuiti impreuna, o perioada mai lunga de timp,...vei avea sa descoperi ce nu ai descoperit pana acum, fie bune sau rele

Someone's pleasure is another's pain!

Porumbita spune:

tu crezi ca daca va casatoriti nu exista sanse ca dupa 4 ani sa iti spuna ca s-a plictisit? casatoria nu e o garantie..
si desi parintii lui sunt lipsiti de tac, au dreptate...

uite, eu si fostul... ne-am cunoscut la 19 ani; maica-sa disperta sa nu ne casatorim...ii promitea mare cu sarea ca sa mai iasa si cu altele (asta pana am prins momentul si intre 4 ochi i-am zis ce aveam de zis si de atunci s-a potolit);

la 22-23 de ani se ruga ea de noi sa ne casatorim; insa eu mi-am dat seama ca desi il iubesc nu cu el vreau sa imi petrec restul vietii... mi-a trebuit ff mult timp sa imi fac curaj sa rup relatia si nervi ff tari sa fac fata presiunilor (toti, inclusiv ai mei, imi spuneau ca fac o greseala; cum sa te desparti dupa 6 ani de cineva pe care il iubesti, te iubeste, nu te inseala, te respecta etc);

ma bucur mult ca nu m-am grabit cu casatoria (si ca nu am cedat odata luata hotararea de despartire) pt ca cel cu care sunt casatorita de 3 ani si ceva este pentru mine partenerul potrivit... cu fostul (in ciuda sentimentelor) sunt ferm convinsa ca nu as fi avut o casnicie fericita.

MissParker spune:

Poate ca sunteti prea tineri, poate ca nu. Voi stiti cel mai bine.

Problema ta este insa ca influenta parintilor lui (mai ales a tatalui) erodeaza incet-incet relatia asta si s-ar putea la un moment dat sa creeze o prapastie intre voi, daca prietenul tau nu e atent.

Apropo de parintii care-si vad "copilul" numai ca pe un "copil", am sa-ti spun ca eu aveam 35 de ani impliniti cand m-am casatorit cu al doilea sot, pe care-l iubesc si care ma iubeste, iar mama (din Romania - unde tare "clar" se vedeau lucrurile) ma tot sfatuia sa nu ma grabesc, nu cumva baiatul asta sa fie interesat de cetatenia germana etc. (deja de peste un an ar fi putut sa solicite cetatenia germana, iar el nici macar viza definitiva nu si-a luat-o).

Fosta mea soacra (cu care inca am o relatie excelenta, locuiesc cu actualul sot in casa ei) a venit la cununie, m-a imbratisat cu lacrimi in ochi si mi-a urat casa de piatra si de data asta sa dureze vesnic, apoi mi-a spus ca se vede clar ce mult ma iubeste Bogdan si ca si-ar dori si ea un astfel de barbat pt. fiica ei. Numai parintii mei refuzau sa vada cat de fericita eram eu si voiau sa-mi bage pe gat conceptiile lor. Nota bene, ei doi au divortat cand eu eram adolescenta, acu' vreo 7 ani au incercat o noua convietuire (!!??), care iar a dat gres si tot singuri sunt acum - ca de, ei sunt experti in capitolul "casnicie" si voiau sa ma invete si pe mine tehnica lor.

Uite solutia pe care ti-o propun: 1) sa-l incurajezi pe prietenul tau sa fie ceva mai autonom si 2) sa-l iubesti neconditionat. In felul asta isi va da seama ce comoara a gasit in tine si poate ca nu se va mai lasa influentat de dorintele egoiste ale parintilor de a-l sti "copil" inca vreo 10 ani...

Felicia

http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911

************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

irina.c. spune:

si noi ne-am casatorit cand sotul avea 23 de ani,iar eu 24,si,multumesc lui Dumnezeu,avem o casnicie fericita si am trecut prin multe greutati la care nu stiu daca multe cupluri ar fi rezistat.Nu mi se pare ca un barbat e prea tanar pentru casatorie la 23 de ani,acum depinde cum a fost crescut,daca si acum el simte nevoia sa "copilareasca" legat de fusta mamei si nu are maturitatea si intelepciunea sa-si intemeieze o familie...ce sa zic,eu nu as sta langa un astfel de om,viata e prea scurta.Daca e destul de "pregatit" pentru concubinaj,ar trebui sa fie suficient de pregatit si pentru casatorie,parerea mea.Irina si bb Ilinca(26 aprilie '04)
si bb din burtica
"Traim intr-un paradis al nebunilor."
Serafim Rose

violeta69 spune:

ce sa faci?!
sa-ti traiesti viata!
la 23 de ani esti f. tanara,desi nu ti se pare...est foarte-foarte tanara!
o sa vezi ca si la 35 o sa te simti tanara,la 60 la fel,la 90 o sa ai senztia ca mai poti trai inca pe-atat....nu varsta conteaza!
faptul ca parinti lui considera ca el e tanar...e intr-un fel de inteles,probabil e singur la parinti,sau sunt doar baieti in familia lor...
tu tb sa traiesti asa cum simti si sa fii relaxata,pentru ca daca e sa va iubiti o veti face si cu acte si fara acte ...in plus in timp daca parintii lui vor intelege ca sunteti un cuplu sudat si de lunga durata el vor vrea sa va casatoriti la un moment dat....
tu ar fi trebuit sa spui acolo la petrecere"dar cine a zis ca vreau sa ma marit?! sunt inca tanara si parinti mei vor sa mai stau si sa mai copilaresc...."
dai senzatia ca esti disperata,chiar daca nu in cuvinte.....comportamentul tau...e de asa natura incat nici un barbat nu va vrea sa se casatoreasca fiind ...ca sa zic asa,incoltit!!!

si asa cum spuneau si fetele,ce te face sa crezi ca peste 4 ani va fi altfel?!
o hartie la primarie nu tine un om langa tine garantat....
nimic nu-l poate tine....

asa ca ai incredere in tine,concentreaza-te pe cariera ta,fii tu puternica si independenta si el va fi cel care va veni la tine....
sigur va veni daca vei fi o femeie puternica si nu o frustrata ca nu se marita....pt ca asta dai senzatia celor din familia lui....

si multa bafta....ai viata inainte!



Tot ce se intampla,se intampla intotdeauna cu un motiv!


*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
---------------------------------------------------
Vio,mamica de viitor "avionar"

alexis2002 spune:

ce n-as da eu sa mai am 23 de ani!nu te grabi ca fata mare la maritis.asteapta,traieste povestea asta de iubire la maxim si nu te mai gindi la ce spun ai lui.stati impreuna,va cunoasteti mai bine si apoi daca va fi sa fiti impreuna (in acte) veti fi.tu crezi ca o hirtie iti da mai multa siguranta,sau iti asigura pe viata iubirea unui om?asa ca nu te mai chinui si priveste inainte iar daca nu-ti place sa stai in concubinaj nu te tine nimeni,poti f usor sa te muti singura.mult noroc!

ymcar spune:

Perfect de acord cu Elise. In plus m-am insurat pe la 23 si ... poate mi-ai remarcat semnatura. Mai ales pe cea care am avut-o pana de curand.

lorielena spune:

multumesc mult pentru raspunsuri...asa este suntem tineri si stiu ca avem toata viata inainte,dupa cum bine ati spus mai sus(cu toate ca desi ai 23de ani nu vezi asta,ai impresia ca e prea putin timp, ca esti batrana),dar e greu sa iei decizii din astea radicale mai ales in dragoste.Recunosc ca sunt mai traditionalista si mi-e rusine in special de parintii mei nu de restul lumii, cu restul nu am probleme. Iar de mutat impreuna nu m-as fi mutat daca nu mi-ar fi spus de atatea ori ca ma iubeste si ca vrea sa-i fiu sotie.Am sperat ca prin pasul asta vor vedea si ai lui si toata lumea ca incercam sa avem o viata impreuna, ca luptam si am sperat ca o sa incerce sa ne accepte treptat. M-a dezamagit reactia tatalui pentru ca deja locuim impreuna si cu toate ca poate nu e ferm convins ca o sa reusim n-ar fi trebuit sa ma faca de ras de fata cu atatia oameni.De cerut de nevasta m-a cerut, chiar a adus ceva in discutie si pe la ai mei pe acasa, problema e cu momentul...in sinea mea consider ca nu este suficient pregatit acum, si oricat ma doare nu am ce sa fac decat sa astept, nu as vrea sa-l oblig la nimic, vreau sa faca asta pentru ca MA IUBESTE SI MA VREA PE MINE, nu ca i-am impus. O sa vad cum ma simt mai impacata, sa accept in continuare sa locuim impreuna si asta presupune sa traiesc putin stanjenita fata de ai mei(care au avut o casnicie frumoasa si au in continuare)sau sa ma mut in alta parte si sa continuam relatia ca iubiti, in speranta unui final fericit.


Sunteti niste oameni minunati,sper sa aveti parte de tot binele din lume.

carli1617 spune:

Ar fi o solutie sa te muti, dar fara sa-i reprosezi si fara sa para ca l-ai santaja. Poti sa-i spui ca il iubesti in continuare la fel de mult, dar vrei sa scapi de stresul in care traiesti acum si care iti umbreste bucuria de a-l iubi si de a trai.
N-ar fi rau sa traiti ca fratii in continuare... pana va casatoriti, sa vezi ce repede se va hotari si ce bine va va fi!

Carli