ce sa fac oameni buni?!

Porumbita spune:

sa traisca "ca fratii" ? la 23 de ani? ai mai...

parerea mea e ca daca te muti (mai ales ca nu iti va fi f usor financiar) sau daca incerci chestia asta cu traitul ca fratii oricum ai da-o tot santaj se cheama... sinu e corect.

Elise spune:

care e diferentza dintre "a sta impreuna" si "a continua relatia ca iubiti"?

Mie mi se pare foarte multa ipocrizie in justificarea asta "ce zice lumea..."
Lumea desteapta zice ca trebe sa cunosti un om inainte sa juri cu entuziasm ca il accepti pin' la sfarsitul zilelor.
Iar lumea ailalta e relevant ce zice?

Iar "a fi nevasta lui" nu e un titul de glorie.
Deloc.
Daca ma intrebi pe mine, sint mai multe dezavantaje decit avantaje, exceptind cazul in care il iei ca sa accezi la contul lui.

Elise & BBLisa

carli1617 spune:

"Iar lumea ailalta e relevant ce zice."

Iar pe lumea ailalta e relevant unde ajungi...

Elise spune:

quote:

---

Originally posted by carli1617
Iar pe lumea ailalta e relevant unde ajungi...

---

dap, la asta nu m-am gindit.
Da' daca te mariti poti sa impusti si un loc de veci mai bun.

Elise & BBLisa

Victoria_mami spune:

Buna!
Tie al tau prieten iti spune ca o sa va casatoriti, dar nu acum; al meu "sot" (nici noi nu suntem casatoriti, desi suntem impreuna de 4 ani) mi-a spus clar, si nu o data, ca nici NU o sa ne casatorim. El s-a casatorit la 24 de ani, au o fata si dupa 7 ani s-au separat. Nu stiu daca ii e teama de casatorie sau ce-o fi, nici nu conteaza pentru mine; nu vrea si gata! Dar asta nu ne impiedica sa fim impreuna, sa avem planuri impreuna, sa visam impreuna, sa incercam sa avem un bb impreuna, desi nu avem intentia de a ne casatori. Si pe mine la inceput m-a deranjat, dar acum, sincer, chiar daca el si-ar schimba atitudinea fata de casatorie, eu as fi cea care ar spune NU. Pentru ca intre timp m-am schimbat si eu; e drept ca o hartiuta nu ajuta. Din propria-mi experienta, as spune ca din contra, incurca hartia aia; eu m-am casatorit acum vreo 5 ani si din acel moment fostul sot s-a schimbat 180o, de ajunsesem sa nu-l recunosc. Inainte de casatorie imi fusese cel mai bun prieten, dupa casatorie, eu ii ajunsesem (in ochii si mintea lui, cel putin) cel mai mare dusman. Ne-am despartit dupa 6 luni, eu am plecat din tara (din cauza lui, sa pot divorta; a fost de acord ca eu sa plec ptr. 6 luni [asa credea el, eu aveam alte planuri] dar nu era de acord cu divortul) si odata ajunsa in Canada i-am cerut sa divorteze. M-a mintit ca a bagat divortul, bla-bla... in fine, am divortat dupa vreo 8 luni de Canada.
Relatia mea de acum cu omul de langa mine este una de sot-sotie, in sensul ca impartim tot: bune si rele, bani si cheltuieli ca orice cuplu casatorit, desi nu avem o hartiuta uitata printr-un "fund de sertar".
Deci, ideea, ca o concluzie e: te inteleg ca la 23 de ani visezi sa fi mireasa, sa ai o nunta ca-n povesti, dar parerea mea este ca o nunta si un certificat de casatorie nu aduc nimic bun in relatia voastra; doar ca in ochii lumii tu vei fi Doamna X si nu D-soara Y. Conteaza ce crede lumea? Daca va casatoriti si el se schimba? Daca peste 4 ani iti va spune, oricum ca el s-a plictisit? Nu e mai simplu sa va despartiti decat sa divortati???


_

Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!

mamica dulce spune:

loriena...eu implinesc la vara 27 de ani.Sunt cu sotul meu de cand aveam 19,ne-am casatorit cand aveam 23.Deci,de 4 ani am hartia.Si ce daca?Nu regret nimic dar daca as da timpul inapoi nu m-as mai casatori la varsta aia.Abia terminasem facultatea.Cea mai frumoasa varsta.Desi m-am casatorit din dragoste si imi iubesc sotzul...anii aia putea fi si mai frumosi.
Eu zic sa nu tragi de el sa se insoare.Daca chiar o sa spuna da..nu stiu,dar o parte din farmec se duce naibii si sa nu-ti scoata okii mai tarziu ca a facut-o de gura ta.Doamne fereste.

Pe de alta parte...EU una daca dau divort intr-o zi...ni-cio-da-ta!!! nu m-as mai muta cu un iubit in casa.Pentru ce??Dragostea e foarte frumoasa si fiecare acasa la el,cu domiciliu stabil separat,cu masini de spalat separate si toata rutina care sta la baza nemultumirilor mult redusa.
Sunt convinsa ca nu crezi o iota din ce scriu aici,si eu abia asteptam sa ma marit.Mi-au luat 4 ani si un copil sa ajung la concluzia asta.Nu sunt nefericita,nu vreau sa divortez,dar daca o fi sa fie ...-o data mi-a ajuns.

Spune-mi sincer,de 6 luni de cand locuiti impreuna..te porti ca o nevasta?Cat te ajuta cu treaba?Ce eforturi face?Sau accepta gratios sa-i calci camasi si in timpul asta iti spune ca nu vrea sa vada ochii tristi ai lui ma-sa in biserica,daca se insoara cu tine acum?


In fine ,ideea e ca esti tanara,desteapta,pe picioarele tale(inteleg ca ai job,faci si master)...ai realizat atat de multe,banuiesc ca ai luptat mult sa ajungi la gradul asta de independenta.Fii fericita si mandra si bucura-te de perioada asta!Fructific-o la maxim ca o sa tanjesti dupa ea peste vreo 10 ani!

Prietenul tau nici nu e intarcat bine,dupa cum a spus cineva mai sus daca nu vrea sa iasa din vorba lu mamitza si taticutzu.Sau ii foloseste ca scuza pentru refuzul sau de a se insura.Pai niste oameni normali s-ar bucura ca o fata matura,echilibrata,desteapta si cuminte trage de junior sa-l ia de barbat. Dupa cate ai scris prietenul tau nu prea iti ponteaza atuurile in fata lor.
Sunt chiar curioasa care a fost replica lui la restaurant,dupa comentariul lu' taticu'.

Scrii ca te temi ca peste 4 ani o sa se plictiseasca...dar pune problema invers...mai curand o sa ti se taie tie.Chiar daca se insoara maine cu tine,nu ia automat si vreo pastila de maturitate.

Eu consider ca prietena ta ti-a dat un sfat bun-sa te muti singura.Maritata ai sa tot fii,obligatii o sa tot ai..dar perioada asta nu se mai intoarce.De ce te grabesti???Puteti fi impreuna,fara sa fii o sotie
..cu sau fara acte.


Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.

Anca
carnaval

mobriq spune:

Lorielena ... dificila situatie ... in principal din cauza ca aveti viziuni diferite asupra casatoriei si mai ales asupra momentului potrivit pt asta. Da, multe dintre noi, casatorite sau nu, dar cu ceva mai multi ani in relatie, iti spun ca nu e chiar asa "big deal" casatoria. Pt tine imi inchipui ca nu prea conteaza ce zicem,pt ca din punctul tau de vedere este important.

Sfaturile pe care ti le pot da eu:
1. incearca sa intelegi pozitia lui. Sa intelegi ce simte si ce vrea el cu adevarat, si -poate- si ce vor parintii lui. (atentie, nu e vorba de ce iti inchipui tu ca ar vrea el, e vorba sa ajungi sa privesti situatia prin ochii lui) Pasul urmator e sa-l faci si pe el sa inteleaga de ce e importanta pentru tine casatoria.

2. mergi pt o intelegere "win/win" sau "no deal". Adica ajungeti la o intelegere (nu compromis!) din care sa simtiti ca ati castigat amandoi. "no deal" ar insemna "la revedere" in cazul de fatza.

daca ti se par interesante sfaturile mele, te sfatuiesc sa citesti cartea asta:
www.librarie.net/carti/32902/EFICIENTA-IN-7-TREPTE-SAU-UN-ABECEDAR-AL-INTELEPCIUNII-Lectii-decisive-in-cautarea-de-sine-Stephen-R-Covey br / " target="_blank">http://www.librarie.net/carti/32902/EFICIENTA-IN-7-TREPTE-SAU-UN-ABECEDAR-AL-INTELEPCIUNII-Lectii-decisive-in-cautarea-de-sine-Stephen-R-Covey br / .

Eu sunt inca sub infleunta ei.

Monica si Eduard (2 ani jumate!)

doroty spune:

quote:

---

Pe de alta parte...EU una daca dau divort intr-o zi...ni-cio-da-ta!!! nu m-as mai muta cu un iubit in casa.Pentru ce??Dragostea e foarte frumoasa si fiecare acasa la el,cu domiciliu stabil separat,cu masini de spalat separate si toata rutina care sta la baza nemultumirilor mult redusa.
Sunt convinsa ca nu crezi o iota din ce scriu aici,si eu abia asteptam sa ma marit.Mi-au luat 4 ani si un copil sa ajung la concluzia asta.Nu sunt nefericita,nu vreau sa divortez,dar daca o fi sa fie ...-o data mi-a ajuns.

---

mamica dulce, si eu subscriu la cele spuse de tine

E clar,lorielena, ca oricate sfaturi vei primi de la noi , astia cu mai multa experienta de viata, tu vei face asa cum simti,dar nu ne putem abtine Iti dai seama ca nici parintii lui nu se pot abtine sa-i spuna una, alta ,dar el tot ce vrea o sa faca...

Pe de alta parte spui ca el e afectat de nemultumirea parintilor lui si nu ar vrea sa-i vada tristi la nunta dar si tu esti foarte afectata de ceea ce gandesc parintii tai si nu ai vrea sa-i vezi suferind. De unde se trage concluzia ca sunteti inca imaturi, de abia iesiti din cuib.

Cand s-a casatorit fratele meu de 25 de ani mi s-a parut si mie prea repede, ca se stie ca barbatii sunt curiosi si vor sa aibe cat mai multe experiente sexuale. Mai sunt si hormonii... Ma gandeam ca nu s-a distrat suficient.Asa ca nu trebuie sa iei in nume de rau atitudinea parintilor lui.Nu cred ca au ceva cu tine in special.









Sanatate si liniste sufleteasca. Doroty cu minunea de baietel, Onut

carla28 spune:

lorielena,
Cazul meu:
prima data m-am casatorit la 23 de ani, el avea 25 ani, fara ca sa stam nici macar o zi impreuna ( in afara de vacantele din facultate ) si dupa un an am divortat, deoarece am ajuns amandoi la concluzia ca ne-am casatorit prea devreme, nu eram pregatiti pentru responabilitatea care a urmat( sa ne gospodarim singuri, sa ne descurcam fara ajutorul parintilor,etc)
a doua oara m-am casatorit la 28 ani, el 24 ani, am stat impreuna un an si jumatate inainte de casatorie si daca nu ar fi fost insistentele lui sa ne casatorim, eu una nu as mai fi oficializat elatia. Poti sa iti dai singura seama de comentariile rautacioase care au venit din partea tuturor, inclusiv din partea parintilor lui, cand au aflat de relatia nostra. Eu mai mare decat el cu aproape 5 ani si pe deasupra divortata. Dar, nu am ascultat de parerea nimanui, ne-am vazut de relatia noastra si ne-am uibit in continurae.Nu castigi nimic prin casatorie, doar te alegi cu un alt statut. Daca e sa te iubeasca te iubeste, daca e sa te respecte te respecta si exemplele pot continua, indiferent de starea civila. Iar in fata lui D-zeu, daca vrei sa simti binecuvantarea, orice preot poate sa faca o slujba de logodna, daca pentru tine ar insemna liniste sufleteasca. Mie una sincer imi pare rau ca Biserica nu accepta oficierea cununiei religioase fara certificatul de casatorie.
sfat nu pot sa iti dau, dar te rog sa vezi partea buna a lucrurilor, aveti ocazia sa va apropiati unul de celalalt, sa cimentati relatia, sa depasiti eventualele neintelegeri si pe urma fii sigura ca va urma si casatoria, atunci cand te vei astepta mai putin.
parintii tai, daca le-ai explica situatia, ca va iubiti si va respectati, cu siguranta ca vor intelege si nu va vor presa cu casatoria, iar parintii lui, se vor obisnui in cele din urma si mai ales te vor respecta pentru ca le iubesti fiul, neconditionat, asa cum este si in cazul nostru in prezent.

Sa ai grija de tine si de voi, sa va bucurati unul de altul, viata este inainte,dar trebuie traita in prezent.

Carla

lorielena spune:

"mamica dulce" ar fi fost mai bine poate dintr-un punct de vedere daca nu m-as fi mutat cu el, dar la momentul ala imi doream mult lucrul asta,mi-am ascultat inima si nu capul...abia terminaseram facultatea, avea fiecare jobul lui, ma incanta ideea de a avea un camin impreuna..in sinea mea realizam ca nu este suficient de matur pt pasul asta;acum am inceput sa ma obisnuiesc cu situatia asta, imi place sa vina sa ma ia de la serviciu, sa mergem cu prietenii in oras, sa fim cat mai mult impreuna si financiar ne-am gandit ca ar fi mai bine sa impartim niste costuri
In ceea ce priveste gospodaritul, daca ii cer sa ma ajute ma ajuta nu a zis niciodata nu, sa vina de la el sa faca curat sau mancare asta sunt sigura ca nu o sa vad..dar in rest mereu cand am avut o problema mi-a fost alaturi, nu l-am simtit ca se razgandeste, ca vrea sa plece;e un om sensibil cu toate ca nu-si descopera atat de mult chestia asta,ii e teama ca-i stirbeste din barbatie

Ceea ce am simtit la el este o lipsa de comunicare acuta cu familia lui;de fapt familia lui este una trista:tatal e un egoist, un om marsav,ii cam fug ochii, mama lui se lupta sa-i faca fata,ea a avut o perioada in care a baut cred din cate mi-am dat eu seama si acum mi se pare ca din cand in cand mai calca alaturi;taicasu a fost marinar la viata lui si maicasa l-a crescut mai mult singura de mic copil, el se simte din cate imi dau eu seama legat de ea pe chestia asta, se simte putin vinovat.Nici finaciar nu au dus-o prea bine, modest asa.

Eu am acceptat toate astea pentru ca-l iubesc, nu spun ca familia mea este perfecta, dar nu am avut probleme de genul asta, am fost mereu uniti si ne-am sustinut.El simte cred eu o datorie fata de mama lui, cu toate ca stiu ca nu are de ce.La 14ani el a plecat de acasa.A urmat liceul militar si apoi academia. Am crezut ca astea l-au maturizat mai mult decat alta persoana de varsta lui.De marsav ce e taicasu mi se pare ca mereu l-a desconsiderat, am impresia de fiecare data cand vorbeste cu taicasu sau de fata cu taicasu ca vrea sa demonstreze ceva, vrea sa demonstreze ca e matur, ca stie multe lucruri, vrea sa-l impresioneze....are si el niste probleme...i-am fost alaturi dar nu stiu cum sa fac sa-l ajut..eu nu pot sa le rezolv problemele de familie...din pacate pentru ele tot eu sufar
Au fost momente in timpul relatiei cand am vrut sa plec, mi-am zis ca mai sunt si altii,sa nu mai vorbim de parintii mei care ar fi fost in culmea fericirii daca mi-as fi gasit pe cineva de pe acasa(sa aiba certitudinea ca ma intorc.....oricum nu e asta o garantie).Dar nu pot sa gandesc asa..atata timp cat ma iubeste, imi este alaturi, am impartit si bune si rele impreuna cum sa fiu atat de egoista sa plec pentru problemele pe care familia lui ni le cauzeaza si nu EL.Mi s-a parut o prostie si am continuta sa-i fiu alaturi sperand ca o sa-si gaseasca linistea pe partea asta, ca familia pe care urmeaza sa o formam impreuna o sa-l ajute.

Asadar nu ma mira avand in vedere relatiile dintre ei sa fie mai retinut pe acasa.
"Mamica dulce" voia sa stie care a fost replica lui la restaurant..ei bine..nu a zis absolut nimic..apoi dupa 2 minute ne-am ridicat si noi sa plecam,eu,el si taicasu...si pana la garderoba si pe strada pana la masina m-a luat de mijloc si m-a tinut lipita de el..la masina ne-am despartit de taicasu, el nu i-a zis absolut nimic da faza aia,totul a fost normal, iar in masina m-a luat de mana si mi-a spus ca nu e dupa cum vrea taicasu e dupa cum vrem noi.Joi seara abia am putut sa mai vb, am fost trista si ne-am ciondanit un pic, vineri ma suna la serviciu si ma intreaba cum ma simt si la sfarsitul conversatiei imi spune ca trebuie sa plece acasa, in Ploiesti, ca maicasa se simte rau si nu are cine s-o duca la doctor(taicasu fiind in Bucuresti cu treburi pana duminica), plus alte chestii de rezolvat pe la tara.Pe de o parte a fost bine ca a plecat pentru ca am putut sa-mi pun gandurile in ordine si am evitat o cearta.Am avut timp sa ma conversez si cu voi, sa ma mai descarc si sa mai aflu opinii. Pe de alta parte m-a deranjat ca a sarit repede la chemarea maicasii, sau nu stiu.. o parte din mine spera ca s-a dus sa vorbeasca cu ea,sa ceara un sfat...cert a fost ca vineri a plecat in Ploiesti si vineri seara pe la 10 ma suna maicasa sa ma intrebe ce fac...mi s-a parut ciudat...m-a intrebat ca ce e cu EL de nu m-a luat si pe mine cu el in Ploiesti.

Acum astept sa vina.. si ma gandesc ce e mai bine sa fac


ups...am scris enorm de mult..nici nu mi-am dat seama...va pup