Fetita continua sa vorbeasca,un pic timida dar vorbeste.educatoarea mi-a spus ca i-a vorbit luni cit nu i-a vorbit in aproape doi ani de gradinita.mai avem de lucrat la capitolul timiditate dar important este ca s-a rezolvat cu comunicarea.abia astept sa ajung acasa sa ma relaxez un pic dupa care sa incerc sa ma pun pe picioare.aseara m-am convins ptr a nu stiu cita oara ca nu merita un astfel de tata si nici eu un astfel de sot.s-a suparat pe ea din nu stiu ce motiv si i-a zis sa plece si sa ramina acolo ca el nu are copil.chiar s-a ridicat sa se dea la ea.toate astea in timpul cinei.acusi am intervenit si l-am lasat sa vb si mi-am vazut in continuare de hranirea si mingiiere ei.auziti,sa zgornesti copil de 4 ani si sa-l mai si injuri pe deasupra.acum ciinii latra,ursu trece,mai avem putin si plecam,spre mai bine sper.
Am ajuns acasa de citeva saptamini si copila mea parca e alta.e fericita,comunicativa,jucausa.nici nu-mi vine sa cred.singura ei dorinta e sa mearga la gradinita.de tati nu intreaba,abia vorbeste cu el la tel si cind vorbeste ii spune ca ea ramine aici,nu se mai intoarce.ma gindesc ce-o fi si-n sufletul lui.si eu sint din ce in ce mai trista si confuza.nu stiu pur si simplu ce sa fac.sa ramin aici,sa incep sa caut un servici si sa ma confrunt cu o gramada de lipsuri sau sa ma intorc si sa o iau de la inceput cu vechea poveste.sincer numai la gindul intoarcerii ma ia cu fiori.am nevoie de curaj si nu stiu de unde sa-l iau.nu dorm noaptea tot gindindu-ma cum sa fac.