Infertilitate = stres si depresie
Raspunsuri - Pagina 3
piticul spune:
Fetelor,
si eu sunt o aspiranta uneori optimista, alteori extrem de deprimata. Cea mai grea zi mi se pare a fi ziua1, cand te simti inutila, cand vezi ca tot ceea ce ai sperat se naruie inca si inca o data. Dar trece, a doua zi o iau din nou de la capat, imi spun ca se putea si mai rau, ca pana la urma e bine ca m-a ferit Dumnezeu de o extrauterina (eu am probleme cu trompitele), ca sunt femei care au probleme si mai mari si totusi merg inainte.Eu cred ca puterea o gasim tot in noi si in Dumnezeu. Sincer va admir si va iubesc pe toate, chiar daca nu va cunosc, pentru ca sunteti si suntem niste luptatoare.Olteanul are o vorba care mie imi place foarte mult:'Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista' Haideti sa luptam inainte, haideti sa ne bagam singure in traista.Important ca exista acest forum, ca ne putem sustine una pe cealalta, putem afla lucruri noi despre spitale si doctori. Si...poate intr-o zi vom reusi.Cu atat mai frumoasa va fi victoria noastra dupa o lupta atat de crancena.
Va pup, PITICUL
iumosa spune:
Fetelor: Este foarte trist ca trebuie sa trecem prin atatea pentru a avea un copilas...dar de ce trebuie sa sa va consumati atata?
Si eu incerc de peste un an si am avut cateva luni in care am plans in fiecare zi 1, dar acum, de cateva luni, mi-am dat seama ca daca ma stresez nu voi avea rezultatul dorit. Nu este ca la un examen pentru care te pregatesti, te stresezi, citesti mult ca sa stii ca ai sanse mai mari sa-l iei. Cautati cauza, faceti investigatii, faceti tot ce puteti si vreti sa faceti pentru a avea copilasul dorit (teste, inseminari, in vitro...), dar daca asa ne-a lasat Dumnezeu, mai mult nu putem face.
Parca suntem adolescente care se vad prea grase sau prea slabe si nu reusesc nicicum sa ajunga la silueta visata. Si trec prin frustrari de neimaginat pentru un motiv care peste 10 ani va fi in plan secund oricum. Sau copile prea inalte sau prea scunde si complexate din aceasta cauza. Daca asa am fost lasati, trebuie sa ne acceptam si pe noi si pe cei de langa noi asa cum sunteti. Si este clar ca este alegerea fiecaruia, dar exista destui copilasi parasiti pe lumea asta care ne-ar putea umple viata, curma stresul si frustrarile si face fericite. In fond, nu graviditatea ne va face mame, ci cresterea si educarea unui copil. Si eu imi doresc un copil cu ochii sotului meu, dar daca nu voi reusi prin tratamente, inseminari, in vitro, vom adapta un puiutz care are nevoie de noi.
Nu va mai stresati si nu mai plangeti (sau macar, plangeti mai rar), bucurati-va de ce aveti - sot, familie, prieteni, bunuri materiale, serviciu bun, excursii etc. -, fiti vesele si pline de viata pentru cei dragi ca timpul trece si ne vom trezi mai tarziu ca ne-a trecut tineretea... Iar copilas, numai daca nu vrem nu vom avea (fie ca e al nostru, fie ca e adoptat).
O fata ca isi iubeste sotul ei cu ochi frumosi,
piticul spune:
Ai mare dreptate, iumosa. Hai sa aducem o nota de optimism pe aici. Nu rezolvam nimic daca stam mereu si plangem. Zilele trecute vedeam la stiri doua fetite gemene abandonate. Erau o frumusete de copii.Pana la urma daca nu merge si nu merge, putem adopta. Si asta e, viata merge inainte. Poate chiar asta ne-a fost menirea.
Nu mai plangeti fetelor si haideti sa ne bucuram de viata. Alti oameni sunt bolnavi, nu au bani, nu au unde dormi.
Va imbratisez. Dumnezeu sa ne ajute!
PITICUL
silvy24 spune:
Buna fetelor,
Saptamana asta stau cu psihicul muuuuuuulllt mai bine decat cea trecuta
. Aseara stateam si ma gandeam la toata nebunia asta cu copilul si am zambit pentru ca m-a izbit gandul ca de fapt trebuie sa vad totul ca pe un joc. Adica luna trecuta eram la un nivel, luna asta la altul, si to t asa. Nu trebuie sa ma las afectata. Daca termin jocul invingatoare este bine, daca nu, oricum tot invingatoare voi fi pentru ca voi adopta un ingeras. Deci....de ce ma lamentez atat?
Eu v-am mai spus...mi-am fixat niste termene. In septembrie trebuie sa ne mutam la casa noua si daca pana atunci nu raman, incepem sa ne zbatem pentru adoptie. Si, pana in septembrie ce altceva am mai bun de facut decat sa ma lupt.
Sambata se duce sotul meu la control...primul pe care il face. Va fi un moment de cotitura pentru ca in func tie de ce aflam vedem care va fi nivelul urmator din joc. 
Deci, va sfatuiesc si pe voi sa va stabiliti o schema pentru viitor si sa vedeti totul ca pe un joc. Pt mine e mult mai bine asa decat cum eram acum 2 saptamami cand imi venea sa plang in continuu.
Va pupa silvy.
adimercedes spune:
Fetelor, daca ar fi existat subiectul asta acum vreun an, doi... Si eu m-am luptat mult cu stres, deprimare, ingrasare, lipsa de atentie fata de propria persoana, ce mai, tot tacamul.
Nu am o solutie magica sa va dau. Vreau doar sa va incurajez si sa va asigur ca puterea de a merge mai departe o gasiti tot in voi, in partener si in DD.
Eu am avut un soc cand analizand situatia, m-am pus in locul bebelusului meu si mi-am dat seama ca nu as veni la o asa mama distrusa si incapabila sa isi tina viata in frau si sa se controleze. Stiu ca suna dur, dar eu am avut un soc cand am realizat asta. SI nu va dati seama cum am intrat in priza. Am inceput sa pun ordine in viata mea si sa o fac sa devina atragatoare pt un bebelus.
Nu, nu am cumparat tot magazinul de jucarii si produse pt copii, ci mi-am revizuit modul de alimentatie, dieta, prieteniile, mai ales cele toxice (pe care le-am eliminat, ca viata e prea scurta pt tampenii), m-am inscris la un curs pe care il tot amanasem vreun an in speranta de bebe, mi-am cautat ceva de facut in plus (am inceput sa lucrez cate 2 zile/saptamana in domeniul specializarii de la cursul pomenit), am cautat solutii naturale la problema mea si le-am incorporat in viata de zi cu zi (nu ma mai lamentam ca am de baut ceaiuri si luat capsule diverse) si m-am concentrat asupra relatiei cu sotul meu (ca la ce bun sa vina bebe, daca noi ne scoatem ochii si ne purtam complet imatur?!?!), am inceput sa ne organizam sa iesim mai mult impreuna, sa petrecem weekendurile impreuna afara, nu prin casa la computer, fiecare la al lui...
Dar toate astea s-au intamplat in timp, nu de la o zi la alta. In fiecare zi am facut cate un pas. Hotarasem sa rezolv in fiecare zi problemele zilei respective in loc sa incerc sa prevad ce probleme vor aparea si sa le rezolv si pe alea. Ca e munca de Sisif extrem de stresanta si deprimanta. Si da, viata poate fi frumoasa si in asteptarea celor 2 liniute magice pe test. E greu, nu va mint, stresul iti da tarcoale in permanenta, insa e alegerea ta daca il lasi sa iti conduca viata sau il controlezi tu pe el. E o alegere pe care trebuie sa o faci zilnic: daca stai sa iti plangi de mila sau daca alegi sa faci ceva pt tine si familia ta, sa aduci un zambet pe fata ta si a partenerului de suferinta.
Gabitzu a zis foarte bine ce a zis 
. Iar un proverb japonez spune ca "oceanul nu dispretuieste nici un raulet, oricat de mic". Adica analizati-va viata, faceti o sesiune de plans de mila, dar apoi gasitit-va o strategie de a va trai viata, acest dar minunat, de a-l folosi si in folosul celor din jurul vostru...
Mult succes va doresc. Si intelepciune.
"The pessimist may be right in the long run, but the optimist has a better time during the trip."
samburici