Moartea bunicii

E vorba despre bunica fetei mele, fosta mea soacra... Am aflat astazi tragica veste, eu nu-i mai sunt nora de aproape 6 ani, insa fiica mea, in varsta de 10 ani, o mai vizita, se intelegeau bine. Problema mea este ca nu stiu daca s-o duc la inmormantare sau nu, ca de spus o sa-i spun, asta nu se poate ascunde. Sa las la latitudinea ei, sa-i spun ca a murit si sa n-o intreb daca vrea sa mearga acolo? Ea n-a asistat la nici un eventiment de genul asta si nu vreau s-o marcheze. Acum nici nu stiu daca tatal ei o va suna s-o ia cu el, nu stiu cum sa fac...
Astept un sfat de la voi!

Diana si mami

anamaria spune:

condoleante!
ce sa zic, despre intrebarea ta... depinde si cat de mare este fetita, din cate inteleg are vreo 7 anisori... asa ca e destul de mare sa poata intelege lucrurile astea.
cred ca cel mai bine ar fi sa ii spui incet si cu calm vestea cea trista.
vorbeste-i apoi si despre inmormantare, despre semnificatia acesteia - ca este o ocazie sa ne luam ramas bun de la cei dragi, slujba, etc...
si daca ea va dori sa mearga, ar trebui sa o duci la inmormantare!

inca o data, condoleante!

_
ANAMARIA, mama soldatzeilor de plumb
Bogdan - 04.07.2000 si Tudor - 13.06.2003

poze cu frumosii mei (si nu numai )
************************
DE CE SA REPETI VECHILE GRESELI, CAND EXISTA MULTE ALTELE NOI PE CARE POTI SA LE FACI?

Principesa spune:

Subscriu opiniei anei, cu mentiunea ca as pune accent pe ideea ca e bine sa participe la inmormantare, e un ritual care ne ajuta sa acceptam mai bine pierderea.

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

alma spune:

Multumesc, Anamaria! Fata mea implineste luna viitoare 11 ani, stia ca bunica ei e bolnava, n-a mai vazut-o de cateva luni, de cand fosta soacra n-a mai vrut sa primeasca vizite, pentru ca s-a schimbat fizic destul de mult...

O sa fac tot posibilul sa-i spun in asa fel incat sa nu fie un soc, e sensibila si se consuma interior, sper sa trecem cu bine de situatie.

Diana si mami

silvana.ady spune:

In primul rind alma, condoleante!
Noi am trecut prin aceleasi indecizii cu fetita mea cea mare (7 ani). Strabunicul ei a murit si ne-am gindit mult daca sa o ducem la inmormintare sau nu. Am decis sa nu o ducem - oamenii pling mult la asemenea ocazii si asta ar fi impresionat-o foarte mult. Ne-am dus insa dupa inmormintare (la o luna) la cimitir sa isi poata lua ramas bun si ca sa incheiem acest episod trist.
Cred ca a fost o decizie buna, Shirly este foarte sensibile si a fost si asa destul de impresionata si deci cred ca orice alt scenariu ar fi fost mai "ne-reusit".

Inca o data condoleante si fetitei tale!

olim spune:

in primul rand condoleante.
eu cred ca ar trebui sa o insotesti la inmormantare, chiar daca nu iti mai era soacra de 6 ani.Sigur copila ta va trece mai usor peste acest greu moment, iar la 11 ani, e o varsta cand deja intelege bine aceste momente.Sora mea avea 11 ani cand a murit mama mea si am lasat-o sa participe la inmormantare,ca sa poata trece mai bine peste aceste momente.

danyelana spune:

Alma, condoleantele mele!

Sunt de acord cu fetele care ti-au spus sa duci fetita la inmormantare. Chiar daca are doar 11 ani cred ca este destul de mare ca sa asiste la un asemenea ritual si in plus ii va fi mai usor sa accepte ca nu o va mai vedea niciodata.

Condoleante si curaj.

SARBATORI FERICITE
LA MULTI ANI



"L'inspiration, c'est de travailler tous les jours."
Charles Baudelaire

Alex2 spune:

Alma condoleante!
Inteleg ca dilema nu este ca tu nu ai mai avut nici o legatura cu fosta soacra, ci teama de a nu fi Diana marcata de inmormantare. Se poate ca tocmai daca nu va participa la inmormantare sa ramana cu nelamurirea ce s-a intamplat cu bunica (daca o vizita inseamna ca era o relatie intre ele si pana la urma isi va pune intrebarea asta) si asa va intelege mai bine ca a plecat la Doamne Doamne. Este bine ca si dupa divort, relatia copil-bunici sa se pastreze.

Alexandru

Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

alma spune:

I-am spus aseara, a avut un moment de nelamurire, m-a intrebat daca sunt sigura, apoi a inceput sa planga... Dupa cateva minute mi-a spus ca ar fi fost mai bine sa nu afle. Pana s-a facut ora de somn n-a mai vorbit deloc despre asta, s-a jucat la calculator, chiar imi povestea cate ceva si a ras. Nu si-a manifestat dorinta sa mearga s-o vada, nici eu nu am intrebat-o daca vrea, mai ales ca inmormantarea va avea loc intr-un alt oras. A fost dusa deja acolo de azi, la pranz.

Ele aveau o relatie, sporadica, dar se vedeau. Nu i-am interzis niciodata sa mearga la ea, desi eu n-am avut o relatie buna cu soacra mea, mai ales dupa divort, fiind si colege de serviciu.





_
Poze noi

miau-miau spune:

quote:

---

Originally posted by Alex2
Este bine ca si dupa divort, relatia copil-bunici sa se pastreze.

---

Da, cu bunicii vii.

MissParker spune:

Eu am fost dusa in copilarie la mai multe inmormantari si pot spune ca asta m-a traumatizat destul de mult. In primul rand ca nu intelegeam ce se intampla acolo, asa cum nici un copil nu poate intelege asta, apoi imi amintesc doar agitatie multa, miros greu de lumanari, aer apasator etc., iar in al doilea rand mie personal sicriele respective imi inspirau groaza, mi-era frica sa ma apropii la un metru de ele fiindca ma coplesea panica, parca ii vedeam pe morti ridicandu-se din sicriu si apucandu-ma de brat... era pur si simplu o imagine de care nu mai scapam, luni de zile dupa aceea aveam cosmaruri legate de acei morti...

Experienta mea cu moartea si cu inmormantarile a fost nu numai traumatizanta, ci si absolut inutila, nu pot spune ca vreuna din acele inmormantari m-ar fi ajutat "sa-mi iau ramas bun" de la rudele respective, ba dimpotriva, mi-au distrus o imagine frumoasa pe care poate as mai fi avut-o despre acei oameni. Si apropo, de ce trebuie sa se ia "ramas bun" de la un mort neaparat mergand la inmormantarea respectiva??

Eu una m-as fi lipsit cu drag de acele inmormantari, de urletele de la groapa, de acea masa de oameni nefericiti si cu umerii plecati in fata durerii, mi-ar fi placut mai mult sa raman cu imaginea acelei persoane cand era in viata, s-o am in fata ochilor cand vorbea cu mine, cand radea etc. Da, poate ca nu mi-as fi luat ramas bun in sensul "clasic", dar eu am continuat sa-mi amintesc de persoane dragi si in conditiile in care nu m-am dus la inmormantarea lor.




Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.