Cei ce ranesc in dragoste platesc oare cumva

Lolly spune:

Probabil ca se plateste... numai ca pe mine nu m-ar alina cu nimic suferinta lui, sincer...
Daca eu sufar... e din cauza lui. Si daca el va suferi, in mod sigur nu va fi din cauza mea. Si atunci... nu cred ca va vedea suferitna aceea ca o "rasplata" pentru ce a fost intre noi...
Nu stiu daca m-am facut inteleasa.
Cat despre razbunare... Nu sunt eu genul, din pacate...

Elle_seb spune:

M-am revazut de curand cu o veche prietena din copilarie si adolescenta cu care am sta de vorba... destule. Si care mi-a spus la un moment dat: "Pana sa te casatoresti ai avut norocul sa intalnesti in viata numai barbati care te-au iubit cu adevarat si nu ai stiut sa apreciezi la momentul potrivit. Acum de ce te plangi ca nu-ti e bine?"
O consider in continuare prietena mea.

May you always have Love to Share, Health to Spare and Friends that Care!
http://pg.photos.yahoo.com/ph/laura_bucharestlife/my_photos

dianaintruder spune:

ymcar eu am scris, cand eram mica, deci eu asha credeam, si cand l-am citit pe Marin Preda - Cel mai iubit dintre pamanteni, unde am descoperit icoana mamei nefericite a scriitorului am sesizat eu ca ceva nu e in regula, bine ca acolo femeia era veshnic nestatornica, indiferent de personaj...whatever... ideea e ca ma oftic ca traim intr-o lume nebuna

diana

dianaintruder spune:

si sa stii ca nu sunt chiar atat de ignoranta pe cat itzi inchipui tu, mai stiu si eu ceva de o Cleopatra si Cezar sau Marc Antoniu, cel mai bun exemplu de relatzii esuate ba cu unul, ba cu altul, gresheli facute din sperantza, din dorintza de a-si asigura copilul, de a-i da ceea ce e mai bun. Trecand peste faptul ca era o mare regina si nu a oricarui statuletz ci a marelui si maritului Egipt... era o FEMEIE, vanitoasa, puternica, dar tot femeie nefericita si frustrata, neimplinita.

Elena din Troia, alt exemplu care mi-a dat de gandit.
Istoria le poleieste cu lauri sau le imbraca intr-o anumita lumina, dar daca suntem mai atentzi vedem aceleashi constante.

diana

ileanna spune:

Cu sigurantza orice greseala in viatza se plateste.

Altfel ... eu nu mi-am dorit niciodata sa sufere nimeni, indiferent cat am suferit eu. Nu-mi sta bine in rolul de victima. Mi-am baut paharul pana la fund si am plecat mai departe. Nu inainte de a incerca sa intzeleg.





Never say NEVER.

dianaintruder spune:

ceea ce vroiam sa subliniez este ca inaintarea in varsta imi aduce o imagine de ansamblu privind lumea in care traiesc si atunci cand cred ca le-am descoperit pe toate apar lucruri care pentru mine sunt shocante, de neimaginat, lucruri care la o privire mai atenta sunt naturale, obishnuite si ma deranjeaza ca lumea in care suntem e departe de a fi asha cum credem eu, si de aia suferim, normalitatea interioara, idealizarea realitatzii ne impiedica sa fim fericitzi pentru ca ea contrazice normalitatea exterioara.

Si atunci unde sa fie echilibrul? in normalitatea din noi sau din afara, sau undeva la mijloc? Ca toate frustrarile si dorintza de razbunare de aici vin, din faptul ca nu acceptam un echilibru intre normalitatea noastra ideatica si realitatea din exteriorul nostru.

diana

dianaintruder spune:

de ce am eu tendintza sa vreau sa-mi cresc copilul langa sotz, de ce vrem unele chestii, la o adica ce daca nu sunt inteligenta sau frumoasa sau sexi, ce daca nu fac nu stiu ce lucru ieshit din comun?pentru ca astea sunt standardele, dar oare standardele astea nu sunt greshite.
De ce te invatza societatea sa fii fidel, daca lucrul asta e imposibil? De ce te invatza sa te complici cu un barbat si sa construiesh o relatzie pe care el oricum o va distruge, sau si mai si de ce nu acceptam ca el sa se duca la alta ca pe o normalitate, ca practic multe dintre noi asta facem, il iertam si el se duce cu sigurantza in continuare, daca nu tot cu ea poate cu alta altadata, ca nu stim noi asta e alata treaba... la o adica cine impune normele astea de convietzuire sociala daca nimeni nu le respecta

Normalitatea impusa ne face sa suferim, ca daca am avea alta normalitate ...care sa corespunda cu ce se intampla de fapt, noi nu am mai avea de ce sa suferim.

Daca mi s-ar parea normal sa am un barbat care are 8 femei concomitent (sexul e o nevoie nu?) cred ca nu ash mai suferi ca se duce cu una dintre ele, mi s-ar parea normal, asha cum mi se pare normal sa doarma de exemplu, ca si asta tot o nevoie e.

Oare unde tragem linie si de ce?

diana

lucamatei spune:

Diana,
Tragem linie la umanitate...la cit de multe poate face omul, pina la limita animalului. Barbati in calduri sunt destui, dar stiu si femei, care stau la sex o data si gata. Mai ales unguroaicele, sunt dezastru.Nu mai exista limite, am vazut femei maritate cu 2, nu un iubit.Deci ne plingem de barbati...nu cred.

De ce ma astept eu sa mai existe iubire adevarata, nu stiu...pentru ca stiu ca in sufletul meu tot sper ca ma insel eu, si ca de fapt lumea e buna nu asa cum mi se prezinta zi de zi. De mult nu am mai vazut moralitate ca scrisa la carte.Exemple de familii frumoase am destule dar toate au probleme sub aparente, si nu probleme usoare ci de-a dreptul existentiale.

oana olson

Elise spune:

quote:

---

Exemple de familii frumoase am destule dar toate au probleme sub aparente, si nu probleme usoare ci de-a dreptul existentiale.

---

Adevarul e ca si eu am avut deceptia asta: toate familiile "perfecte" pe care le cunosc si le-am considerat model au, de fapt, probleme mai mari ca noi.
Si am descoperit asta cum am ajuns sa discut mai mult cu unul dintre cei doi.... si a rabufnit.

Totusi, ma incapatinez sa cred ca exista relatii perfecte si dincolo de aparente.
Relatii in care nici unul nu inseala, nici unul nu minte, nici unul nu regreta si nu se simte nimeni victima.
Poate n-am stiut eu unde sa le caut.

SI ca sa raspund on topic... mai des am ranit eu.
Si am fost si eu ranita - o data, dar bine. Daca viata i-a platit episodul asta?
Da... Probabil i-a platit mai multe. Pentru ca doar pentru ce mi-a facut mie nu merita ce i s-a intimplat.
Stii ce e ciudat?

Ca am avut ani in care il visam distrus.
Si cind l-am vazut jos de tot, dupa primul moment de stupefactie, mi-a fost mila. Mila si atit. Daca as fi putut sa-l ajut, as fi facut-o.
Si asta nu pentru ca il mai iubesc. Din contra. Pentru ca nu-l mai iubesc. Si nu-i mai port resentimente. Si resentimentele, si ura, si razbunarea sint tot o forma perfida a dependentei de el.
Cit timp inca te mai leaga ceva... dragoste, ura, inseamna ca respectivul capitol nu e inchis.

Elise

ileanna spune:

Bune intrebari iti pui Diana

Totul este o chestie de perceptie ... chinul nostru interminabil de a aduce lumea exterioara la nivelul perceptiei noastre, adik de a o schimba conform realitatzii noastre interne. Ceea ce e imposibil si ne produce suferintza.

Ce putem face este doar pe directie inversa, sa ne aliniem noi la realitatea externa. Unde este limita ... ? Grea intrebare. Caut-o in sufletul rau.



Never say NEVER.