mezalianta...
Raspunsuri - Pagina 6
mediterana spune:
kores...mie mi se pare ca iti place un alt barbat care ti-a zis ca esti frumoasa ca un crin si alte basme...
ca te legeni asa ca frunza-n vant ca sa nu iei decizii. si cu mandra si draga ...nu se poate.
mediterana
Victoria spune:
kores, se pare ca toate raspunsurile au fost cam la fel: taie cordonul ombilical cu mama si traieste-ti viatza...ia decizii cu capul tau nu cu al altora, ca pana acum au decis altii in locul tau.
A, si copiii nu-i cresc neaparat cel mai bine bunicii.Am vazut copii extrem de razgaiati de bunici, si apoi extrem de nefericiti la gradinitza/scoala cand au auzit primul "nu ai voie sa.."
eu cu asta am incheiat postarile pe subiectul asta.Inca o data, nu a vrut nimeni sa te atace, ci numai sa-ti arate realitatea( cea pe care ne-ai descris-o tu..) privita prin ochi obiectivi.Restul depinde numai de tine.
Succes,
V
“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu
lorelaim spune:
Uite - eu iti sugerez ceva - da' sa nu dai cu pietre. Nu te cunosc personal dar imi pari o femeie care uraste confruntarile cu parintii ei si este prinsa ca-ntr-o cursa de soareci... Eu, personal nu suport confruntarile, certurile, etc. Asta nu inseamna ca nu mi se intampla (din ce in ce mai rar... odata cu varsta... vine si un picut de intelepciune) - si atunci cand sunt "prinsa in furtuna" unei certi sufar enorm. Deci am invatat sa negociez (mai intai tac si ascult, rumeg bine informatia si apoi imi fac un plan de actiune cum sa "rapund") si daca realizez ca pur-si-simplu NU pot sa "lupt" prin mijloace pasnice... atunci FUG!
De ce nu FUGI? sau mai corect spus FUGITI! Daca-ti iubesti sotul si copiii si crezi ca aveti in continuare sansa de a fii fericiti ca familie... de ce nu plecati... in Canada, Australia, NZ? De exemplu in Canada absolut pe nimenui nu intereseaza studiile universitare (nu ma refer la situatia in care vrei sa profesezi ca medic, de ex) daca esti un om muncitor si capabil. De ex Quebec-ul primeste cu bratele deschise noi emigranti si, daca nu ma insel, ei cer cei mai putin bani. Iar daca primesti viza pe Quebec poti sa emigrezi oriunde in Canada. De ce nu va refaceti voi frumos viata departe de "lumea dezlantuita"? O singura viata aveti de trait... nu o distrugeti daca intr-adevar va iubiti si credeti in puterea dragostei. Pregatiti "marea evadare" fara sa suflati nimanui o vorba (va fii planul vostru, visul vostru comun - ceva care sa va uneasca sufletele si mintile si sa colaborati 100%) si cu cateva zile inainte de a va urca in avion... aruncati bomba... Pt parinti v fii mult prea tarziu sa poata face ceva. O sa va auziti reprosuri... cat "casa poporului" si... ce daca? Aveti o noua viata inainte!
Ramona J spune:
quote:
Originally posted by kores
In aceasta vara noi doi am constientizat ca veninul din afirmatiile si faptele mamei mele ne vor duce nu tocmai la bine...
Pe de o parte ea ne ajuta cu ceva, indiferent ca e ajutor casnic, bani sau cu supravegheatul copiilor, apoi incepe parca sa regrete si o vezi imbufnata, artagoasa, are mereu comentarii de facut...trebuie sa-ti tina teorie, cum era mai bine, de ce,care sunt riscurile,etc....vai si vai
De cite ori nu m-am cerat cu ea nici nu stiti, apoi eu trebuie neaparat sa cer scuze, doar am jignit-o si suparat-o
cred ca aveti dreptate va trebui sa ma rup de ajutorul ei....
dar eu mai stiu ca copiii cresc cel mai bine cu bunica lor, nu cu o bona...
e un cerc vicios aici...cumplit
daca se va intimpla sa ma dezamageasca sotul meu, o sa ma trezesc si ca mi-am indepartat parintii si ca am ramas indurerata
1. In legatura cu copiii crescuti de bunici - vrei ca si ei sa aiba aceleasi complexe ca si tine?
2. Sotul tau te-a dezamagit deja. E viata ta, trebuie s-o traiesti singura, fara sa te tii de fusta mamei. Daca viata te loveste te aduni si te ridici. Vei putea oricind conta pe ajutorul cuiva din viata ta care tine la tine (parinti, prieteni, familie). Puterea e in tine si in final sintem singuri in fata sortii. Tu ai puterea sa-ti faci viata asa cum iti place si asta e o continua lupta pentru ca mereu apar lucruri care sa te abata de la acest drum. Tocmai in asta consta frumusetea vietii.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
lorelaim spune:
Nu totdeauna mezaliantele duc la rezultate "dezastuoase"... chiar dimpotriva! Sa ne amintim un caz celebru din istorie: imparatul Justinian si imparateasa Theodora - care era fiica de circar (daca-mi aduc bine aminte tatal ei a fost... dresor de ursi). Au fost un cuplu puternic in care ea a fost CREIERUL-ul si el a avut PUTEREA. Se mai mentioneaza in istorie ca el a fost realmente distrus moral la moartea ei si nu si-a mai putut reveni niciodata....
Siminaf spune:
Mi-am dat seama din prima postare ca este povestea vietii tale, Kores.
Si cit de asemanatoare cu a mea! Doar ca eu am zis "NU" hotarit tiraniei parintesti si la 18 ani am plecat de acasa. Adica le-am spus ca la facultate vreau sa stau singura, in garsoniera mea, nu cu bunica, matusa, pisica, etc. Iar de atunci nu a mai durat decit inca vreo 2-3 ai ca sa devin total independenta. Maaaare lucru, sa stii. Pentru ca ei nu au fost de acord nici cu primul sotz (de care am divortat din cauza lui si a soacrei, nu a parintilor mei), nici cu actualul. Dar mie nu-mi pasa, si le-am zis asta. Le-am zis ca daca-l jignesc pe el, ma jignesc de fapt pe mine, pentru ca eu l-am ales (vorba vine, ca nu sintem la piatza), asa ca sa-l accepte asa cum e. Nu e de la tzara, recunosc, dar nu a avut mediul de care am avut eu parte. Nu-i nmic, l-am adus eu in mediul meu si sa vezi ce bine ne e, ce bine sintem vazuti (cred eu 
)! Si ce frumos ne intelegem toti 4 (cu cei 2 copilasi).
Pe el l-am desprins la peste 26 de ani de fusta mamei lui. Grav! Si greu de realizat. Mai mult de 2 ani mi-au trebuit sa-l "modelez" dupa placul meu. Adica nu sa fie imbracat cu ce zice mamica, sa manince ce zice mamica, etc.
Si vorba lui Lorelai, emigrati! Nu conteaza virsta, emigrati! Bineinteles daca poti trece peste tot si poti ramine cu el in continuare. Eu, una, nu as putea. Desi la voi e si contextul de asa natura incit sa-l aduca pe om in pragul isteriei. Si pe tine, si pe el....
Numai bine! Aveti grija de voi!
IEPU spune:
Kores,
matusa mea dupa tata, fie-i iertate pacatele, era asa cum spui despre mama ta. Faptul ca sotul ei era director de fabrica si arunca o umbra lunga o facea pe ea sa se creada cu cateva clase deasupra celorlalti.
Chiar si bunica mea dupa tata credea ca are "sange nobil" pentru motivul ca n-a avut nevoie sa lucreze niciodata.
Cu toate acestea, amandoua au fost niste persoane remarcabile de apropierea carora eu am profitat cultivandu-mi interesul pentru cunoastere si construindu-mi increderea in propria mea persoana.
Avantajul meu a fost ca tata nu impartasea aerele acestea de superioritate asa ca am crescut intr-un mediu echilibrat. Dar varul meu, fiul matusii de care vorbeam, si-a petrecut adolescenta si prima tinerete singuratic, fara prieteni si fara vreun sufletel de fata alaturi pentru ca nimeni nu era destul de bun pentru el.
Mai ales daca ai fost un copil cuminte, obisnuit sa ii asculti, e foarte greu sa devii altcineva chiar daca constientizezi problema. Probabil ca tu legi fericirea lor de masura in care atingi tintele pe care ei le-au fixat pentru tine si te simti vinovata ca nu ii poti face fericiti despartindu-te de sotul tau.
Eu nu te sfatuiesc sa rupi relatiile cu ei. Nu cred ca ai putea fara sa te sfasii. Ai putea incerca insa sa vorbesti deschis cu mama ta, sa o faci sa inteleaga ca nu iti poate oferi fericirea la orice varsta si in toate sensurile. Ca nu are solutii la toate problemele si nu iti poate garanta ca exista o alta viata mai comoda cu care sa o carpesti pe asta de acum.
Si mai trebuie sa stie ceva: un copil sufera cand ii vorbeste de rau parintii. Daca el insusi nu a vazut motivele pentru care face aceasta, cu timpul o va respinge.
Iti doresc pace in suflet ca sa gasesti puterea de a-i aprecia pe oamenii din viata ta, asa imperfecti cum sunt caci ei sunt cei care te iubesc cu adevarat.
Yasmine spune:
quote:
Originally posted by ellejquote:
Originally posted by qsar
Stiu ca mesajul meu "suna" dur. Stiu ca EA probabil s-ai dori acum incurajari, vorbe blande si stereotipe, "Dragostea invinge totul..." sau asa ceva.Honi soit qui mal y pense...
Tocmai, ca dragostea NU invinge totul. Si de aia trebuie sa ai ca partener pe cineva cu care sa poti comunica de la egal la egal, pentru ca dupa un car de ani de convieturire, dupa ce se duc fluturasii... cam cu asta ramai.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
JUST!
>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin
Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena http://www.rhp.ro/Andreasn/
kores spune:
quote:
Originally posted by IEPU
Kores,
Mai ales daca ai fost un copil cuminte, obisnuit sa ii asculti, e foarte greu sa devii altcineva chiar daca constientizezi problema. Probabil ca tu legi fericirea lor de masura in care atingi tintele pe care ei le-au fixat pentru tine si te simti vinovata ca nu ii poti face fericiti despartindu-te de sotul tau.
Eu nu te sfatuiesc sa rupi relatiile cu ei. Nu cred ca ai putea fara sa te sfasii. Ai putea incerca insa sa vorbesti deschis cu mama ta, sa o faci sa inteleaga ca nu iti poate oferi fericirea la orice varsta si in toate sensurile. Ca nu are solutii la toate problemele si nu iti poate garanta ca exista o alta viata mai comoda cu care sa o carpesti pe asta de acum.
Stiu ca poate imi aleg ce imi convine mai mult din mesajele voastre, dar ceea ce instinctiv simt eu, e ceea ce spune IEPU ,
Sau mai cred cred ca imi trebuie clar consiliere psihologica ca sa o pot lua pe un drum sau altul...
simt ca sunt o epava... nu pot sa imi controlez pornirile spre nervozitate si chiar violenta... am constata in week end-ul asta...
... si copilasii mei simt asta pe pielea lor...
Eu am fost un copil agresat,de mama, sa fie asta de vina, sau doar o scuza?Ttatl a fost calm, sau poate nu a vrut sa se implice in conflictele mele cu mama...
Eu am crescut intr-un mediu cu o mama nervoasa, uneori isterica, vazind ca multe dintre voi recunosc aici, va spun ca la adolescenta ajunsesem la altercatii fizice cu mama mea, pentru care ,acum ,incerc sa ma scuz gasindu-mi alinarea in spovedanie, dragele mele , mi-am pus sufletul pr tava, cred ca am mari probleme...
in acelasi timp, imi iubesc parintii...
nici nu mai stiu ce vreau sa zic...sint incoerenta
Andra_ spune:
Poate ar fi interesant sa te pui putin si in "papucii" sotului: iubeste o fata "perfecta" (frumoasa, desteapta, familie buna etc.), dar stie ca el nu e de "nivelul ei" social vorbind, intelectual ...doesn't matter. Totusi o alege pe ea, alaturi de ea isi constuieste o familie, reuseste sa rezista permanent toanelor familiei ei "superioare", cicalelilor sotiei, stresului de la serviciu, de la 2 servicii...intrebarea e: pina cind poate cineva rezista acestui ritm?! oricine vine acasa sa se relaxeze, sa se adune, e locul unde esti acceptat oarecum neconditionat, cu bune si rele, sint cei "de partea ta" ...insa daca acasa ai gasi permanent un partener iritat de tine si care sa-ti scoata pe nas lipsurile permanent, o soacra care sacrificindu-se sa aiba grija de nepoti iti mai arunca si ea cite-o "vorba buna"...cit ar dura pina sa-ti vina sa-ti iei lumea-n cap?
Pune o pauza intre familia voastra si a parintilor tai, angajeaza o bona macar o perioada de timp sa vezi cum merg lucrurile, si incearca apoi, cit timp lucrurile par ca se mai pot remedia, sa le aranjati intre voi, altminteri veti ajunge fara sa bagati de seama in punctul unde nu mai exista cale de intoarcere, si din pacate o familie monoparentala nu e o tragedie, dar nu e nici un ideal pentru nimeni.
Si nu in ultimul rind: daca 2 oameni iti spun ca esti beat, du-te sa te culci! Daca toata lumea de aici iti spune sa te rupi de ai tai, eu tind sa cred ca nu toata lumea e nebuna...
pup u,
Andra