Sezatoarea canadiana (54)

Raspunsuri - Pagina 14

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Cricor spune:

Simona, am ras cu lacrimi nu alta. Se uitau colegii la mine ca la nebuni.

Carmen, nu-ti face inima prea rea, dar du-te la profesoara si pistoneaz-o la cap.
Nu prea stiu eu ce-i maternelle asta, dar banuiesc ca-i inainte de clasa I. Noua, anul trecut la junior kindergarten, ne-au dat un report card fara calificative, doar cu un fel de caracterizare (3-4 fraze la fiecare materie). Dupa ce l-am citit mi s-a facut mila de profesoara care a trebuit sa scrie tampeniile alea, care in final sunau cam cum zice Simona. Adica erau vreo 7 materii sa zic, si la una era foarte bun, la una nu chiar, la urmatoarea foarte bun si asa mai departe. Daca citeai cu mare atentie, intre prima si ultima se cam contrazicea usor, dar pana la urma nici nu-i de mirare la cate fraze trebuia sa scrie la fiecare materie. Cand am fost la sedinta am aflat ca era absolut minunat copilul, dar din pacate face "silly faces" cand se canta imnul si nici nu vroia sa-si stranga jucariile.

A, si fetita prietenei mele, care mergea la alta scoala, cam tot asa report card a primit ziceai ca avem acelasi copil.

Asteptam cu interes report cardul pe trimestrul asta...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Podeanu spune:

Am intrat sa va spun doar citeva cuvinte despre mine.
Nu am facut nimic cu sala , respectiva nu m-a sunat iar eu... am fost la urgenta.
Pe fond de stress cred, mi s-a pus un nod in git la volan, mina stinga fara putere si o oboseala puternica de mi se inchideau ochii conducind.M-am oprit direct la CLSC, sperind ca mi-a scazut tensiunea. Infirmiera m-a vazut si a insistat sa ma vada si doctora, care de altfel era f ocupata,ma anuntasera de la receptie ca nu mai poate primi pacienti.
La doctora am intrat la 8.30, cind mi-a facut electrocardiograma care a iesit anormala, si m-a trimis de urgenta la spital.
Nu am stiut incotro s-o apuc, pe cine sa sun. A luat nasa mea copii sa doarma la ea si alta prietena m-a dus (ca m-au obligat sa las masina acolo la CLSc)la spital.La urgenta, unde am stat de la 10 seara pina la 5 dimineata. Mi-au repetat ECg, care a iesit la fel dar doctorul a zis ca e normal ptr virsta mea, sex ,(ce dracu o insemna asta???)mi-au luat singe sa vada daca am avut stop cardiac. Asta s-a banuit la CLSC.
Analizele au iesit bine,am plecat acasa, dar eu nu sunt bine.Am momente in care mi se pune un nod in git, stare de moleseala si sfirseala,transpiratii reci la cap de parca imi toarna cineva cu gheata si pling din orice.

Mi-au dat trimitere la cardiolog sa fac testul de stress (ECG in timp ce fugi pe banda rulanta).

Sunt atit de trista,nici nu ma pot bucura de vacanta mult asteptata, imi fac probleme ce va fii daca mi-e rau si acolo. Am asigurare travel.

Eu banuiesc stressul ca ar fii cauza, si la servici si acasa.
Dar dupa ce stai atitea ore la urgenta si vezi atitea cazuri incepi sa-ti analizezi viata, ce conteaza mai mult?

Asta e, nu ma mai pot ocupa in nici un fel de intilnirea noastra, dar daca totul e bine cu mine, vin cu cea mai mare placere.
Pe 9 mi-am luat deja rv la medicul de familie, la 10.30 dar vin imediat dupa, daca ramine data pe 9.

Simonna, cita dreptate ai cu notele. Exact asta mi s-a explicat si mie, si atunci i-am intrebat daca sunt toate atit de bune de ce nu exista o nota unica? Copii mei au A la matematica si alte materii si restul B. O singura data au avut C si m-am necajit f tare. Sunt insa copiii in clasa cu multi D, si parintii nu se streseaza deloc.



Dana si gemenii
Voiculestii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oanagabriela spune:

quote:


Ieri am fost o fuga pe la Mont Tremblant si Saint Sauveur, unde Craiasa Zapezii tocmai isi scuturase aripile, facandu-si antrenamentul de incalzire de dinaintea sarbatorilor. Asa de tare dusesem dorul zapezii incat mi-am afundat degetele fara manusi in inocenta alba si le-am tinut acolo pana cand m-au durut si pana cand muzica iernii mi-a rasunat din nou in suflet.

Miroase-a frig si-a foc de soba afara.. si obrajii Sofiei sunt parca si mai rosii, proaspeti si dulci decat de obicei.



Frumoasa poza si Sophie este adorabila. Intr-adevar miroase a iarna.
Noi nu am fost asa de departe, ne-am multumit simbata sa mergem la patinoarul "Atrium" din centru, este f.frumos si in interior este cald, poti patina in tricou . Simbata si duminca de la 10h30 la 11h30 este rezervat pentru copii si parintii lor. Daca cumperi 10 cupoane, te costa $2.20 de copil si $4.50 de parinte si poti sta de dimineata pina seara. Noi cred ca vom reveni destul de des, altfel televizorul ne maninca. .

Duminca a fost la aniversarea unei colege de clasa si a venit toata pictata pe fata (au avut un clown care a facut animatie inclusiv machiajul). Mi-a trebuit ceva timp sa-i iau verdele din jurul ochilor si de pe buze. Ea zicea ca a fost o zina, dar mai degraba arata a vampir.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oanagabriela spune:

Dana,

Am citi mesajul tau abia acum. Imi pare tare rau ca nu te simti bine, iti doresc din suflet sa te refaci repede si sa fie doar stresul, fara alte complicatii.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ira spune:

Dana, sanatate multa !!! Ai grija de tine !

Oane, merci mult !

Fetele cu notele, eu nu vad unde e problema ? Doar n-ati fi vrut ca invatatoarea sa dea calificative politically incorect gen Romania : A e perfect, B e mai putin inteligent, C e prost gramada si D irecuperabil ?

Orice copil e ameliorabil, chiar si cei cu nota A si orice notare e subiectiva, judecabila, interpretabila. Depinde numai din ce unghi se analizeaza situatia !

E clar ca bunaziua ca C e mai putin decat B si D mai putin decat C, si cred ca invatatoarea a gasit un pic aiurea sa se apuce sa faca desene pt. asta celor ce se fac ca nu pricep. A raspuns si ea dipl;omat

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rocs02 spune:


Ira, eu acum imi fac o coroana la el, dar am prieteni ( trimisi de mine) care si-au facut deja si sunt foarte multumiti. Si sunt destul de pretentiosi de felul lor.

Am vazut pozele cu Sofica ta....o dulcica ...sa va traiasca. Cati ani are? Pare cam de seama printesei mele.

Dana, multa sanatate. Stiu ca stresul poate provoca reactii de genul acesta. Sotul meu a patit ceva asemanator anul trecut. Singura solutie este sa o lasi mai moale, daca se poate.


Roxana, mami de Julia ( 10 oct.2003) si de Luca (31 mai 2006)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Simonna spune:

Dana, hai ca m-ai facut praf si pulbere, si-asa eram cam plouata...
E stres. Asta-i! Eu rid si ma prostesc de fiecare data cind ma duc la un medic, ca e el ginecolog sau oftalmolog, care incepe cu: esti stresata? Dar, pina la urma, asta-i adevarul, sintem o generatie de stresati!
Da, sa mor eu, sint stresata, cum sa nu fiu, ma scol pe la sase, fug prin casa, din cind in cind ma ciocnesc de sot si copil, aia fug si ei, ca si ei sint cam stresati - cred ca eu sint de vina, ca, de stresata ce sint stresez si pe altii! - ies pe usa ca apucata de streche si deja am o lista intreaga cu ce-am de facut la serviciu, in lunch, dupa serviciu, diseara, miine, na, ca m-am trezit definitiv inainte sa ajung pe autoruta!
Si la ce-mi foloseste ca m-am grabit, ma enervez iar, ca uite, iar e bumper to bumper si am toate sansele sa intirzii, daca intirzii dimineata trebuie sa plec mai tirziu de la munca diseara si-atunci iar ma prinde traficul de trafic, iar ajung pe ultima suta de metri la scoala sa iau copilu', educatoarea se uita la mine urit, da, stim ca e pina la sase service de garde, da' iar sinteti ultima, chiar nu puteti veni mai repede, macar un sfert de ora!?
Si-atunci iar ma stresez si tip la copil, care se mosmondeste sa-si schimbe adidasii, haide, draga, ca avem "devoare", mami, stai, zice el, eu simt cum ma apuca toti dracii, copile, hai, ca n-avem piine, trebuie sa ajung la magazin si trebuie sa inventez ceva de mincare si pe urma sa-ti explic de ce se scrie j'ai dit si nu j'ai dis, stiu ca je dis e cu s si e complicat ca j'ai dit e cu t, dar fii atent aici, nu mai studia pe geam ce face vecinul! in timp ce eu ma dau aici de ceasul mortii sa-ti spun ce si cum cu franceza asta...
Uite-asa, constientizez brusc ca sint o mama de toata cacaoa, stresez copilul, saracu', asa ca ma pun pe plins, ala se topeste tot, mami, mami, nu mai plinge ca eu te iubesc, intra sotzu: ce-i, ce-i, ii sare inima din loc, esti bolnava, puiu?, nu sint, pling eu si mai si, cum sa fiu, de la ce?, sint perfect sanatoasa, dar, uite!, te stresez si pe tine si pe ala mic, si in timpul asta se arde tocana, nici nu mai stiu ce sa fac de mincare si m-am ingrasat trei kile intr-o luna, desi nu maninc mai nimic, nu-i nimic, stai ca incep sa fug pe scari, ca e si miine o zi si trebuie sa ma pregatesc ca de dimineata n-am timp sa caut hainele si sa pun sandvisurile, ca plec devreme si daca fug prin casa de colo-colo ii incurc pe sot si pe copil, ca ei sint de la Fagaras si nu suporta sa-i stresezi asa, pina-n ziua!
Da', e pina-n ziua, de fapt nici n-a miscat autoruta si eu sint obosita, dar o-bo-si-ta, haideti, fratilor, dati-i drumu'!, ca am un copil de luat de la scoala diseara, ce daca-i dimineata, eu trebuie sa ma organizez si sa am si-un plan B daca planul A nu functioneaza! Bleah! Stiu ca am jdemii de mesaje la fax, macar jdemii in boite vocale si tot pe-atitea emailuri, da' ma duc, le rezolv eu pin' la patru, tre'sa le rezolv, ca la 4 mai apar fo' trei urgente si eu plec, zau ca plec la patru jumate, cel mai tirziu la cinci... A, inca ceva rush, cinci jumate, nu mai tirziu, ca pina la sase trebuie sa termin slalomul de pe-o banda pe alta prin tunelul de la aeroport si sa iau copilul si etc, etc, etc.
Dana, fa-te bine! Si repede! Lasa tu vacanta, mai e pina atunci, ai fix timp sa te destresezi, cit se poate, sa te mai ocupi si de tine, ca sa poti sa te bucuri de insula aia pe care te duci cu oamenii pe care-i iubesti. Asta conteaza: tu si oamenii pe care-i iubesti.
Pusi,
Simonna

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Denisam spune:

Dana-sanatate multa si vacanta placuta! Sper sa te relaxezi si sa te intorci fara dureri.Ce fac copii,dar Iuliana?
Ai grija de tine ca viatza trebuie traita frumos ca e scurta, stii si tu!

Denisa
Denisa ');si Emma Andreea (17 Ian.2006)

Emma Andreea
Zambeste, si maine e o zi!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ica 1975 spune:

Dana, sanatate multa si nu te mai stressa absolut de loc



Noi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cricor spune:

Dana, multa sanatate.Ai grija de tine, si continua investigatiile.

Eu am o prieten medic aici si ea mi-a spus ca daca mi se intampla sa cred cu tarie ca exista o problema medicala desi medicii imi zic ca nu, sa schimb medicul si sa insist pana cand sunt eu convinsa ca totul e bine. Asa cum mamele stiu cumva instinctiv cand ceva nu-i in regula cu copilul lor, tot asa e si cu propriul corp.

Numai bine!
Corina

Mergi la inceput