Povesti, povesti, povesti...si iar povesti!
Raspunsuri - Pagina 9
xerxe2005 spune:
Trece te rog si povestea noastra in lista
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=112460
Multumim
ellis spune:
voi incerca si eu sa scriu povestea noastra aici
ALESSIA MARIA - MINUNEA CARE NE-A LUMINAT VIATA
Suntem casatoriti din 1998, am un sot minunat si o viata de familie f buna, ne-am casatorit tineri, eu eram in primul an de facultate; ne-am fi dorit de atuci un copil, dar, din pacate , au fost alte "prioritati" - facultatea, un serviciu, apoi putina vechime la locul de munca...si asa am inceput in 2002 sa tatonam terenul pt un bebe iar in 2003 sa facem demersuri serioase...am inceput analize, ecografii, toate erau bune, doar ca bebe intarzia sa apara...poate nu am nimerit nici medicul care sa stie ce face si asa a trecut timpul si am ramas insarcinata abia in primavara 2005.
Ne-am bucurat enorm, pluteam, dar dr meu era in concediu, am plecat la mare, nu am facut nimic ce ar fi putut sa-i faca rau lui bebe, dar dupa cateva zile a inceput hemoragia, bebe era oprit din evolutia de mai bine de o sapt...MARE DURERE!
Am primit explicatia ca la prima sarcina se mai intampla...ar fi trebuit sa schimb medicaul...nu stiu nici acum de ce nu am facut-o...Urmatoarea sarcina in primavara lui 2006, am facut ecografii, bebe era in uter, era ok, urma sa plecam in conc, aveam 12 sapt si l-am sunat pe dr ca aveam oarecare griji, iar era in concediu si m-am dus de capul meu la o eco, acolo, ecografista a ramas inmarmurita si ma tot intreba cat am zis ca am...m-a trimis la un renumit dr ginecolog care a confirmat "sarcina oprita in evolutie de la 6 sapt"...dc l-as fi gasit atunci pe dr meu nu vreau sa-mi imaginez ce i-as fi facut...am ramas la acest dr.
Au urmat analize cu adevarat serioase, analize genetice, imunologice, bacteriene...si, in decurs de 5 luni am mai ramas de 2 ori insarcinata, dar la varste f mici, le-am pirdut prin avort menstrual.
Faceam monitorizari ale ovulatiei si in martie 2007 am primit iarasi vestea mare, ne doream din toata fiinta sa fie bine si sa avem si noi copilasul nostru; intre timp fusesem diagnosticata cu hipertensiune-era si cazul, acum mi-au fost gasite ir-urile pe arterele uterine f mari, am inceput tratamentul injectabil, oral si local...as fi facut orice spunea medicul sa fie bine; nu ne-am anuntat parintii, rudele, desi as fi vrut sa impartasesc bucuria macar cu sora mea, stiam doar eu si sotul si ne temeam, ne temeam tare...el incerca sa ma linisteasca si sa ma faca sa nu-mi mai pun toata speranta ca sa nu ma mai vada iar la pamant, insa eu credeam cu tarie ca acest copil ne vrea!
Pe la 10 sapt ne-am anuntat familia, a fost bucurie, dar rezervata in umbra a ceea ce trecusem pana atunci...
Asteptam cu mare ardoare sa facem eco la 14 sapt sa vedem pe bebe sanatos si asa a fost, era o mogaldeata mica si activa, era fetitza mult dorita, stiam ca o va chema Alessia Maria. a urmat tripu test, am avut iarasi un soc, risc de 1/349 de trisomia 18, am crezut ca innebunesc, nu puteam sa realizez ca mi se intampla mie si nu puteam intelege DE CE? am luat o hotarare grea , sa fac amniocenteza, mi-era frica sa nu-mi provoace avort interventia...a fost foarte dureros, nu fizic, asta nu mai conta, conta faptul ca minunea mea risca, ea a stat nemiscata tot timpul procedurii..s-a miscat abia dupa ce a scos aculMULTUMESC LUI DUMNEZEU! au urmat antibiotice si 7 zile groaznice pana am primit rezultatul; oricum nu as fi facut avort, plecam la Szeghed sau la Viena sa ma conving, trebuia sa fie bine, fata mea nu pute fi bolnava. SI A FOST BINE! SLAVA DOMNULUI! au urmat iar analize, la 28 de saptamani am avut streptococ b, iar antibiotice, hipertensiune, am intrat in concediu de risc maternal, desi tot zimpul imi ziceam ca sarcina nu e o boala...asa trebuia sa mi se intample mie;la 32 de saptamani, acasa fiind m-a cuprins groaza...sange, mult sange; am plecat la spital, sangera colul, dar era lung si inchis, fata bine, internare 2 zile, perfuzii, tratament; intors acasa vineri, marti se repeta istoria, iar sangerari, iar spital, groaza, perfuzii; am venit acasa si am stat la pat pana la sfarsit, efectiv la pat; la 36 de saptamani iar streptococ b, alte antibiotice, macar fata era bine, lua in greutate, aveam fotografii cu ea , o vedeam in 4D si ne minunam.
La 39 de sapt dr a luat hotararea - cezariana, ca e mai bine pt ea..si pt mine, nu mi-a zis mai mult; pe 19 noiembrie, ora 17 m-a sunat, intrasem in sapt 40 maine vedem bebeul; mare mare emotie, a venit momentul mult asteptat, nu am putut dormi toata noaptea si
A VENIT ZIUA MARII INTALNIRI, DOREAMSA O VAD, MI-ERA INSA TEAMA, CU SOTUL ALATURI AM PLECAT SPRE SPITAL; AU INCEPUT PREGATIRILE, IAR IN DRUM SPRE SALA DE OPERATIE S-AU RUPT SI MEMBRANELE, DECI DOAMNE DOAMNE VROIA SA NE VEDEM AZI! PE MASA DE OPERATIE TENSIUNEA A CRESCUT LA 18/11 DAR S-A STABILIZAT CU EPIDURALA, EU TOT INTREBAM CE SE INTAMPLA, DACA MAI E MULT SI GASISEN UN LOC IN LAMPA DE DEASUPRA MEA IN CARE VEDEAM CE-MI FACEAU, DAR MI S-A FACUT RAU SI N-AM MAI PUTUT SA MA UIT...INSA CURAND AM AUZIT TIPETE, EA NU ERA IESITA DE TOT LA LUMINA DAR TIPA DE MAMA FOCULUI; M-AU NAPADIT LACRIMILE..IN SFARSIT SUNT MAMICA! DOCTORUL MI-A ARATAT DOAR UN FUNDULET, AM AFLAT MAI TARZIU DE CE, ERA ULTIMA INCERCARE PT NOI, AVEA TRIPLA CIRCULARA DE CORDON SI ERA CIANOTICA; A LUAT-O NEONATOLOAGA, EA TIPA TARE, EU PLANGEAM; CAND MI-A ASEZAT-O CU FETISOARA EI PE MINE,CAND I-AM VAZUT OCHII EI MARI SI FRUMOSI SI CAND M-A ATINS CU BUZISOARELE UMEDE AM SIMTIT CEA MAI MARE FERICIRE DIN VIATA MEA SI CERUL SARBATOREA CU NOI, IMI VENEA SA TIP DE BUCURIE;STIAM EU CA ESTE PUTERNICA SI CA VA VENI ALATURI DE NOI SA NE UMPLE INIMILE; SOTUL MEU O ASTEPTA EMOTIONAT, A FOST INCANTAT DE GAZA LUI; NE IUBIM FATA ENORM, ESTE SUFLETUL NOSTRU SI TOT CEEA CE NE LIPSEA SA NE LEGE PE VECIE.
MULTUMESC IN FIECARE ZI DOMNULUI PENTRU MINUNEA NOASTRA, ALESSIA MARIA SI MA ROG PENTRU SANATATEA UNUI OM MINUNAT, DOCTORUL TUTUNARU DANIEL.
MULTUMESC DIN INIMA!
Ellis,
de
ALESSIA MARIA (20.11.2007)
martisor spune:
Hop si noi cu povestea noastra, speram sa va placa pt. ca sunt cele mai emotionante momente din viata noastra.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=117504
Va pupam , cei doi iubiti si mama lor 
pet.cost2005 spune:
Daca doriti sa ne includeti si pe noi in listuta .... micuta noastra "terorista". Multumim frumos !!!
************************* Petronela si 
Silvia
Roxie spune:
Vrem si noi pe listuta! 
Povestea lui Mihnea: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=114155
Roxie, bubulutza Denisa (23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)
LiaMaria spune:
Buna Mickyyy,
As vrea sa pui si povestea nasterii printesei mele alaturi de celelalte povesti minunate. Se numeste "Calatorie in timp"
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=105962
Multam fain,
LiaMaria
Rugati-va pentru Diana 
http://dianadumitru.netfirms.com/
http://www3.telus.net/goldsilver/diana/Diana.mp4
Asa a venit pe lume printesa mea:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=105962
CHOWPERSA spune:
Salut!
Am intrat sa aduc si eu povestea noastra pentru a putea fi la un loc cu celelalte si sa multumesc tuturor celor care au citit sau care vor citi .Sper sa aveti rabdare pana la sfarsit si sa va placa.
povestea se intituleaza
Minunile exista!!!! :http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=119206
ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)
ALEX-GABRIEL(05.05.2007)
MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE
mamamariana spune:
Eu nu reusesc sa imi gasesc povestea... dar sunt sigura ca am scris-o in 2003. Poate o gasiti voi, fetele descurcarete.
Numai bine,
Mamamariana
lyvy spune:
Salutare tuturor mamicilor!!!
Am scris si eu povestea mea, e la semnatura!!
Livi Mamica de Iris Miruna (12.03.2008)
Pozele mele
Povestea nasterii
ClaudiaH spune:
Am si eu o poveste mica a unei fetite mici nascuta la doar 34 saptamani de sarcina.
"Nasterea prematura a unei fetite grabite"
Ca la orice nastere prematura totul m-a luat prin surprindere. A inceput intr-o marti noaptea (15-16 iulie) cand m-am dus sa-i masor temperatura baietelului meu care se pricopsise cu un virus in gat. Era cam ora doua cand m-am intors in pat, mi s-a parut ca-mi curge ceva in chiloti, dar putin, ca la menstruatie. Mi-am zis ca probabil transpir din cauza caldurii asa ca m-am culcat la loc. Pana dimineata a trebuit sa ma schimb de vreo 3 ori. Mi-am zis ca totusi nu cred ca e transpiratie, hai sa merg la un control. Mai ales ca vorbisem cu o seara inainte la cursul de pregatire a nasterii despre ruperea apei si posibila fisurare a membranelor, etc. Ar fi trebuit sa ma duc la ZOO cu fiul meu, avea o intalnire organizata impreuna cu alti copii; promisesem chiar ca ma duc dar... Ajung la cabinet, ma urca medicul pe masa, imi recolteaza ceva, face un test si zice: “nu e lichid amniotic, probabil boxeaza micuta in vezica si aveti scapari de urina”. Putin rusinata de incontinenta mea dar usurata ca nu e lichid amniotic ma duc acasa. Toata ziua a continuat sa curga ca la menstruatie, un lichid incolor care mirosea usor a clor. Pe dupa-amiaza a curs la un moment dat ceva mai mult si asta dupa ce fusesem la baie si-mi golisem vezica. Asa ca m-am hotarat sa merg la spital. Cu sotu' proaspat venit de la serviciu, cu copilul bolnav dupa noi ne ducem la spital. O noua proba, un nou examen, din nou testul iese negativ dar se hotaraste sa ma tina in spital pentru supraveghere si sa-mi dea antibiotic poate e vreo infectie care da scurgeri apoase. Ma “cazez” si sper ca in cateva zile, dupa antibiotic ma intorc acasa. Bineinteles ca dac-ar fi fost asa nu mai scriam eu despre nastere. Logic, dimineata urmatore o alta doctorita intra in tura si venita cu chef de munca si scrupuloasa din fire (asa parea) ma tine un secol pe scaunnul ginecologic si recolteaza o proba proaspat scursa direct de pe capatul colului. Bineinteles de data asta testul iese pozitiv: era lichid amniotic. Vine seful sectiei, discuta cu mine si dupa o serie de bocete imi asum soarta: trebuie sa nasc. Se incearca inducerea unei nasteri normale dar dupa cateva incercari si n-spe monitorizari cu rezultate nesatisfacatoare, vineri, pe 18 mi se comunica faptul ca nu prea am de ales si ca trebuie sa nasc AZI pentru ca au trecut 48 de ore cu membrane rupte si bebe e in pericol. Asa ca incep pregatirile pt. operatie. Aleg anestezie partiala desi mi-e groaza de intepatura in spate insa vreau sa-mi vad fetita cat mai repede si sa intre si sotul cu mine; la primul copil am avut anestezie generala si nu mi-a placut sa fiu ultima care afla totul. Si uite asa, pe 18 iulie la ora 13:37 a venit pe lume micuta mea de doar 34 sapt. si o zi. Dar, Doamne ajuta, a fost o fetita vioaie de 2420g, 47 cm si care a primit apgar 10 asa ca dupa o saptamana si doua zile de la nastere am parasit impreuna spitalul. La inceput a fost greu s-o vad legata cu 1000 de fire la aparatele de monitorizare de la terapie intensiva sa-i vad canula montata pe vena pe care-i dadeau antibbiotic si o solutie care o hranea temporar ca sa nu scada mult in greutate. Insa din a doua ei zi de viata a reusit sa suga la san la inceput putin apoi din ce in ce mai mult. Am iesit din spital cu 55 g in plus fata de greutatea la nastere si acum suntem acasa, papam si ne odihnim cat putem ca sa ne refacem fortele. Cam asa a decurs nasterea noastra prematura. Multumim totusi lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat sanatate si suntem bine amandoua asa ca nu mai intrebam “De ce asa devreme?”. Si trebuie sa mai spun ca sotul meu a fost minunat, a reusit sa se descurce si cu baietelul nostru cu tot cu febra si dureri de gat, sa se ocupe si de casa si sa-mi fie totusi alaturi, sa ma incurajeze, sa fie optimist si ce sa mai, sa fie motorul care aduce voia buna desi au fost momente dificile. Stiu ca a facut eforturi mari sa fie mereu acolo unde trebuia, motiv pentru care o sa-i fiu multa vreme recunoscatoare.
mamica lui Stefan din 03.04.2005 si a Luciei din 18.07.2008