Povesti, povesti, povesti...si iar povesti!

laura_dimitris spune:

Stefi, a fost cumplit prin ceea ce ai trecut la nastere.... Important este ca tu si fetita sunteti bine.
Am citit ingrijorata despre faptul ca spitalul filantropia ti s-a parut murdar.... Eu acolo as fi vrut sa nasc...
Nu ai spus numele doctorului care te-a asistat? Nu era Marian Iliescu?! Poti sa-mi dai mai multe detalii, eventual pe PM, te rog frumos!!

Laura 6+ si Dimitrakis 25.04.2003

desprecopii spune:

foarte buna ideea de a centraliza nasterile Stelutelor de pe DC!

va pup si va urez copii sanatosi si iubiti.

---

Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.
special:www.supereva.ro. Blog: http://mirelablog.supereva.ro/dblog/

rhoneea spune:

Pierre-Sebastien =sufletelul nostru

Buna fetelor!Daca imi permiteti sa va spun asa...Iata ca au trecut trei saptamani jumatate de la nasterea puiului nostru.
Totul incepe in urma cu doi ani cand m-am casatorit.Aveam numai 18 ani dar asta nu insemna ca eram naiva...nu nici decum...greu de invins..greu de convins... nu consider faptul,daca te casatoresti esti rupt de lume sau mai stiu eu ce ...nu absolut...sunt lucruri care se pot face impreuna.Sunt o familista convinsa si dintodeauna mi-am dorit sa fiu o mama tanara probabil si din cauza ca sunt mult prea matura pentru varsta care o am.Primul an de casatorie a zburat usor..relativ a fost un an frumos..iesiri in oras cu prietenii,restaurante,cluburi,piscine...toate impreuna.Off e atat de minunat atunci cand te trezesti dimineata iar cel pe care il iubesti sa fie langa tine,sa-ti zambeasca,sa-ti spuna buna dimineata,sa te alinte la infinit...intr-un cuvant sa te accepte asa cum esti tu..!Timpul a trecut iar mie mi se facuse dor de ai mei,ce-i drept nu trecusera decat 6 luni(nu-i cine stie ce)dar eu numai puteam de dor,in special de cel al mamei unde departarea m-a facut sa realizez cat de mult o pot iubi.Am ajuns acasa la ai mei fara Sami(sot).Din cauza serviciului nu a putut veni.Sami nu vorbeste romaneste iar limba cu care ne intelegm este engleza.Am stat exact 3 luni.In tot acest timp Sami imi spunea cat de mult si-ar dori un bebe.Un bebe fetita pe care ar numi-o Miruna.I-am explicat de mii de ori ca nu suntem pregatiti,ce-i drept noi hoinaream prin cluburi ca niste pasari de noapte...Si toate astea pana intr-o zi cand ma gandeam cum ar fi sa fiu mamica sa am propriul meu puiut?Sa fiu o mama tanara cu conceptii realiste,uneori visatoare dar cu picioarele pe pamant,increzatoare...Stiam cat de mult si-ar dori si mama...Vorbisem mult despre asta dar inca nu aveam puterea de a spune un DA categoric.Eram oarecum rezervata motivele?nici in ziua de azi nu le stiu.S-au scurs cele 3 luni si am ajuns acasa.A trecut primavara,vara si iata ca veni toamna... Nici gand sa mai discutam de bebe pana cand intr-o seara ne apucaseamoru'si-am spus pana aici bebe trebuie sa vina acum.Zis si facut.Menstruatia imi intarziase,stiam ca sunt .Convorbiri cu mama...Mama fericita.Sami ma alinta si mai mult pe zi ce trecea dar stai totusi nu am facut nici un test asa ca l-am trimis frumusel pe Sami la farmacie sa cumpere un test.Am desfacut testul devorand de nerabdare.L-am facut...stupoare nici de cum sa se albastreasca +(gravida).Am asteptat...Nimic...Testul era -.Dezamagire...I-am spus mamei,mama saraca lasa mai incearca ca doar esti tanara ce vrei asa din prima...Sami ma consola de parca murise pisica.Trecura zile iar testul era la fel.La fiecare privire ma dezamageam...acum voiam eu un bebe nespus de mult.Incepusem sa devin paranoica ca eu nu pot face copii mai ales ca avusem si o anexita care am trata-o super n-am avut probleme.Din clipa aceea am lasat totul in voia sortii.
Ajunsesem la sfarsitul lui septembrie.Eram invitati la o nunta.Cu doua zile inainte de nunta stiti ca se fac petrecerile acelea de burlacie.Am baut bere si am fumat..(da,da sunt fumatoare ce-i drept nu am putut rezista in fata nenorocitului de tutun).Dupa doua zile la nunta in sine ii spun lui Sami ca eu nu beau alcool , cred ca sunt desi cu 2 zile in urma am baut de-am spart acum ma pocnise intuitia.Nu cumparam nici un test mai asteptam si uite asa ajungem la data de 18 octombrie.Ii spun lui Sami sa cumpere un test cand vine de la servici.Mi-a adus frumusel testu si a plecat la supermarchet.Am desfacut pachetul de data asta fara sa il devorez si cam sceptica...desi simteam ceva..ceva ce nu pot explica voi stiti cel mai bine acel ceva!Fetelor ma credeti ca nici nu l-am atins bine de pipi ca in secunda urmatoare era +.Mi-am "cules" mintile.Ma uitam in oglinda de la baie..ma uitam la mine..si ma intrebam oare e posibil?Incercam sa realizez.Am inceput sa tremur.M-am dus in sufragerie si bineinteles tigarile imi faceau cu ochiu dar nu am pus mana.Din momentul acela eu nu am pus tigara in gura cele 9 luni de zile.Nu stiu cum mi-a dat D-zeu putere cert e ca ma gandeam la puiut si eram constienta ca ii fac rau.Si-asa Sami fumeaza cate 2 pachete pe zi deci fuma si pentru mine.Ajunge Sami acasa ma intreaba:"ce a iesit?"ii intind testu cu mana tremurand.."e plus esti " ma i-a si ma pupa si numai ies din pupaturi.Acum urma sa dam vestea...am spus mai bine sa mai asteptam ei ce sa astept nu m-am putut abtine mai mult de o saptamana si i-am zis mamei.Mama imi spunea sa mai fac unu ce sa mai fac gata vei avea un nepot..Convorbirile mele cu mama fiind de 99% pe internet.Si iata ca asa v-am descoperit dragele mele...de fapt bebe meu v-a descoperit...si zau ca sunt dependenta.Toata ziulica stau chircita in scaun si citesc.Va stiu pe toate si tot ce poate exista pe DC.
A mai trecut o saptamana...era timpul unei ecografii.Trebuia sa ajungem la un doctor si cum sotul meu are o "infinitate" de prieteni nu ne-a fost greu sa gasim unul,si ce-i drept locuieste si apoape de noi.Un doctor de milioane care din prima clipa cand am aflat ca sunt insarcinata a devenit una din cele mai importante persoane din viata mea.L-am sunat ,i-am spus ca venim.Am ajuns...si am facut primul eco...Aveam sa aflam ca eram insarcinata in 2 luni.Waw doua luni si eu care credeam ca am o luna taraita...Si atunci l-am vazut pentru prima oara pe puiutul nostru.Era mic,mic ca o bobita de fasole cu inima galopand.abia asteptam sa-i dau vestea mamei..!Fericire,fericire dar primele 4 luni am zis ca mor...pan' aici mi-a fost...Aratam ca un zombi,nu puteam bea nici apa.Asa cum mancam,asa vomitam,Acelasi aspect avea mancarea...puteam face returnari de portie...Mi-aduc si acum aminte cum plangeam pe coridor,sprijinita de Sami ca eu numai pot...iar Sami saracu ma imbarbata,numai el stie cum e sa faci curat,sa speli,sa gatesti,si toate alea..!Cu tot duiumul de pastile anti-greata eu eram la fel.Nici vitaminele nu le puteam lua cum intrau asa ieseau.nu-si faceau efectu' nici pe jumatate de masea.Si toate astea pana intr-o zi de 3 noiembrie.Era intr-o vineri iar seara dupa o "sedinta"cu,chiuveta(ca in w.c nu puteam voma,muream)am dat drumul la apa sa fac o .O apa atat de fierbinte ....in secunda urmatoare ma bufneste plansu'.Era pentru prima oara cand ma relaxam si efectiv numai simteam nimic.Parca eram rupta de lume.Apoi am facut un "targ" cu bebe si l-am rugat frumos sa ma lase sa pap si eu putin ca el sa creasca mare si frumos.(simteam ca este baiat eu ii vorbeam la masculin deci era baiatul mamei)Si asa a fost.Intuitia mea a lucrat 100%.Si a doua zip e 4 implineam un an de casatorie iar bebe i-a facut mamei cei mai frumos cadou.Am putut papa prima mea salata dupa atata chin.
Fetelor sunt atat de norocoasa...Doamne ce doctor am putut sa am...Nu cred ca mai exista in lume asa ceva,ce-i drept e si prieten cu Sami dar totusi a facut prea multe.S-a implicat enorm in sarcina mea(fara pb).Faceam ecografii aproape gratis...vitamine luam de la el in proportie de 60%.Ceva greu de gasit,nemaipomenit.Pe tot parcursul sarcinii am facut cunostiinta cu trei gripe ,o raceala si o bronsita.Toate tratate cu antibiotice.Nu m-am temut o clipa am avut incredere deplina in dr meu.Mai mult in luna a 7 a am avut parte de o masea care nu ne dadea pace..iarasi tratamente cu antibiotice..infectia nimic la locul ei nestingherita.Dureri peste dureri,nopti nedormite,plansete.E clar la dentist cu noi.Zis si facut.Soacra mea inca avea de facut o lucrare la dantura asa ca am decis de bun acord sa merg cu ea la dentistul ei desi inainte ma intrebase dr meu daca stiu vreun stomatolog.I-am zis ca da(si regret).Am ajuns la dentist,ma pune pe scaun si da sa imi faca anestezia...trei anestezii dar nici una in masea efectiv eu imi simteam maseaua...incredibil ce fel de dr nu am vazut in viata mea...si mai mult a incercat sa imi traga maseaua iar eu simtind.V dati seama ce-a fost acolo...n-a reusit sa-mi scoata maseaua...buun am stat in tylenol pana seara,cand nici tylenolu' nu-si mai facea efectu...iar eu urlam de durere,plangeam din inima de durere.I-am spus lu Sami "suna dr ca eu mor numai pot".L-a sunat si dr m-a auzit ce fel urlu si l-a chemat pe Sami la el sa imi dea un spray ca sa numai simt nimic.Bun spray-u n-am ce-i spune insa trebuia sa fiu atenta sa nu il inghit.Ne-a dat si adresa unei clinici speciale unde se fac lucrari pentru gravide.Deci dr celalat care m-a ruinat lucra blat.Am ajuns a 2 a zi la clinica.Dr care urma sa-mi extraga maseaua l-a sunat pe dr meu si-au vb si i-a explicat ca eu sunt gravidutza fara probleme si sa-si faca treaba linistit ca nu o sa se intample nimic.Buun am intrat in sala, pe scaun urmau anesteziile 5 la nr si toate speciale ptr gravidutze.Ce dr....nu m-au scos din zambete.In fine mi-au scos maseaua si ce credeti.Celalat dr imi rupsese radacina maselei de aia aveam eu durerile alea...nu doresc nimanui..!Mi-aduc aminte am intrat plangand si am iesit razand vb unui dintre dr (ca au fost 2 la nr)"acum cand sunt transpirat tot zambesti mh?"si eu"pai da.."Am trecut si peste asta.Acum eu voiam sa imi vad dr sa ma linisteasca.Am ajuns pe 21 la el.M-a linistit m-a calmat.De fiecare data cand imi vedeam dr pur si simplu parca imi cadeau pietrele de pe inima.
Din nou ecografie...off bebe nostru mititelu cat a mai suferit cu mami...Pe toata durata sarcinii am luat 20 de kg in plus.Greutatea mea normala fiind de 46 respectiv 49kg.Nu-mi venea sa cred cum acul cantarului se taraia la 68kg.Adevaru e ca mancam tot ce prindeam nu.lasam nimic asta ca sa nu fumez.Am ajuns si in luna 9.Eram din ce in ce mai timorata constienta de faptul ca nu-i usor sa fii mama...dar dupa cum imi spunea dr "lasa Irina ca instinctul te va ajuta"si adevarat a grait!Am ajuns in saptamana 39.Joi 31 MAI.Mergem la eco sa-l vedem pe bebe ce mai face.Toate bune,e mare si frumos.Pentru prima oara i-am vazut buzitele in toata splendoarea lor .Avea manuta bagata in guritza.Era ocupat gagiu...!Asa eram de fercita..
A doua zi dimineata…1 iunie,ma trezesc cu burta beton si dureri de uter.Mhh zic poate oi fi balonata.Am ignorat.
Sambata 2 iunie la fel.E clar trebuie sa-l sunam pe doctor.Mi-a spus sa i-au spasfon sa se relaxeze uteru si vedem…Starea mea era la fel…Din nou vb cu doctoru’si-mi spune intram in cezariana ca bebe nostru era cocotat sus nu dadea el semne sa coboare…Am ales data de marti 05.06.07.Vedeti voi ce data…5-6-7!Ba mai mult este ziua tatalui meu.Luni mergem la spital sa facem actele.Cand ma vede doctoru’ce burta beton am …stramba din sprancene.Imi spune sa stau jos pana imi face actele(el cu Sami) zic daca ma asez nu ma mai pot ridica mai bine stau in picioare.Si uite asa trecura trei sferturi de ora iar eu eram foarte frapata de paturile cu bolnavi care rulau pe coridor.Toata lumea se uita la burta mea ca la extraterestri…Terminam de facut actele maine e ziua cea mare.Sami ma tot bazaia la cap c-or sa ma taie iar eu gaseam replica de fiecare data”hehe pana marti..”desi era luni.Eu din ce in ce mai timorata…iar doctoru saracu nu stia cum sa ma mai convinga ca o sa fie bine si-mi zice”nu-ti fie frica Irina,bucura-te”la care eu”mdaa”
Ziua cea mare.E marti.Ora 6 dimineata.Ma trezesc(nu aveam nici un fel de emotii),ma simteam de parca ma pregateam pentru plaja.Fac ultimele pregatiri,ma spal,ma aranjez,mai dau o data cu placa de intins paru’ca de bebe trebuie sa o vada pe mami frumoasa nu?”Piersicutza mea e rasa de ieri asa ca nu am probleme.Desi am stat cam trei sefrturi de ora cu oglinda.Dar a iesit marfa.Apoi coboram jos (noi locuim la etajul 1 al cladirii iar socrii la parter),Sami isi bea cafeaua,eu ma multumesc numai cu mirosu’citeste ziarul.E 7:30,plecam.Ii spunem pa Aidei(soacra),ea imi ureaza succes si imi spune ca pe la 5 dupa amiaza vine la spital.Drumul spre spital mi se pare atat de scurt…Am ajuns de indata.Cred e ca e trecut de ora 8.Trebuie sa facem internarea…mai dureaza jumatate de ora…iar eu stateam langa usa de la internari cu bagajelu jos si toti se chiorau la mine si la ce burtoi aveam.Termina Sami,ni se spune sa urcam sus la etajul 5 la maternitate.Ne indreptam catre lift.Ma cuprinde panica si imi dau lacrimile.Sami ma linisteste spunandu-mi”nu vrei sa-l vezi pe bebica?””trebuie sa-l scoatem”Iar eu raspund cu un “ba da” fara vlaga(ce-i drept nici nu mancasem de 12 ore).Nici nu am apasat bine butonul liftului ca am si ajuns(off doamne de ce trece timpu asa repede..)Se deschid usile liftului…aici e maternitatea(eu oricum stiam dinainte ca am dat o raita prin spital sa ma acomodez cu situatia).Surpriza…usa maternitatii e inchisa..Mhh ciudat..Coboram jos si intrebam de ce usa e inchisa?Ne indreptam catre liftul pentru pacienti care duce exact in coridorul maternitatii.Liftierul apasa butonul 5 si am ajuns de indata.Sunt ”cazata”la salonu 505A.Intram inauntru,unde acolo se afla deja o doamna conectata la monitorizarea fatului.Asistentele il trimit pe Sami afara ies si eu cu el (de parca venisem doar in vizita) si-i spun sa nu ma lase singura.Ne ducem la camera cu bebei ne uitam..ne hlizim..ne intoarcem in salon.2 asistente ma asteptau(una sefa).Sefa asistenta vorbea engleza insa cealalata vorbea franceza.Imi spun sa imi dau cerceii jos,bratara de la mana,si cercelusu din nas.Eu le spun ca nu pot da cercelu din nas jos pentru ca e capsat il am de ani buni de zile.In fine trec ele cu vederea…imi dau rochia de spital sa ma imbrac.Imi spun sa ma duc la toaleta.Pe Sami l-au trimis din nou afara uff sa mor si nimic mai mult.Ma schimb incetu,cu incetu,ca doar la 10 intru in operatie asa ca pana atunci mai e trai neneaca.Stau asistentele un minut vad ca nu ies intra peste mine in baie…hiii m-am inrosit toata la fata…si incep ele sa ma dezbrace repejor…In secunda urmatoarea ma vad goala si incerc din rasputeri sa imi leg macar un snur de la rochie la spate.Ele insista de zor acolo sa nu leg nimic ca nu trebuie,ce nu trebuie bre nu vezi?cade de pe mine?(dupa am inteles eu de ce nu trebuia rochia legata).Ma urca in pat si incep sa-mi faca toaleta cu betadina pentru a putea pune sonda urinara….ce mana grea are asistenta asta sefa…incep sa urlu si o strang pe cealalta de mana,saraca a tipat cat de tare am strans-o.E mititica ,in varsta,tare de treaba si a avut grija de mine toata ziua.Mi-a promis ca ea vine si il i-a pe bebe de la nasteri si il aduce in maternitate.Si ce senzatie cu sonda asta…imi vine sa fac pipi ma abtin si vad cum curge pipi iii?dar ma abtin…ce ciudat..!Gata nu ma mai incomodeaza.E mai bine.M-am relaxat putin…dar stai ca vine perfuzia,aoleu cand ma gandesc ce ac trebuie sa imi puna in vena ma i-a cu lesin,noroc ca sunt intinsa.Imi pune acul in vena,deja devine deranjant,incep sa ma agit.Zic “aii”iar asistenta”Gata ,gata inca putin,am terminat”.Trece si perfuzia,oare acum ce-o mai urma…mi se i-a sange…Am trecut si de asta.Ma linistesc cateva minutele.Apoi trebuie sa completam formularu’.Raspunzand la intrebarile ei apare doctorul meu.Fericirepe mine…Am uitat tot.Imi spune “ce faci Irina?cum te simti?”zic”bine”dar cu o fata panicata.Imi spune “stai linistita,nu-ti fie frica”Daca ar sti el prin ce-am trecut mai devreme…hihi.Mai raspunde si el in locul meu la intrebari si apoi dispare pur si simplu.Ramanand la formular in randul intrebarilor(multe la nr)aud un zgomot si usa salonului deschizandu-se.Apare un domn imbracat in halat alb(nu e dr,e doar cel care preia pacientii din saloane catre salile de operatii si invers),impingand un pat de zor.In gandul meu zic ce vor sa aduca si o a 3a persoana?Unde vor s-o puna ca aici e loc numai de 2.De unde…patu era pentru mine.Ma ajuta sa ma urc pe pat asistentele si el nu ca as fi mare,dar aveam si perfuze si burta prea mare.Imi spun oare de ce s-or fi grabind ca pana la 10 totusi mai e…Cand ma urc pe pat intampin o dificultate in a-mi scoate papucii(se lipisera de mine la cate emotii aveam)dar asistenta imi scoate papucii.E clar intru in operatie si inca nu realizez.Sunt in transa...Unde e Sami?E langa mine uff ce usurare..!I-a camera digitala si ma tine de mana.Asteptam sa vina liftul pentru pacienti.Intarzie…minune…dar devine un subiect bun de barfa intre Sami si domnul in halat alb.Afla ca eu nu vorbesc araba dar totusi imi ureaza succes.A sosit si liftul in cele din urma.Domnul in halat alb apasa butonul 0…ajungem…mergem putin si vad ca se deschid 2 usi,iar Sami si domnul in halat alb raman acolo iar eu merg mai departe preluata de un doctor si o asistenta(de fapt tot un fel de doctorita).Totusi il vad pe Sami facandu-mi cu mana.Lumina coridoarelor e atat de palida…Intr-un final ajungem in sala de operatii.Inca nu il vad p doctorul meu.Inauntru este doctorul care m-a preluat,un alt doctor,si 2 “asistente”(de fapt ele fac anestezii chestii de astea)Ma intreb oare unde o fi doctoru meu?Intre timp studiez sala,care nu mi se pare imensa,chiar micuta dar dotata cu super masinarii(ce-i drept e si spital de 5 stele).Cele 2 “ asistente”sunt zambitoare..Ma intreaba ce fac,cum ma simt…Ne pregatim de anestezie.Ma pune doctorul care ma preluase sa ma asez in fund.Ma asez linistita(nestiind ce urma sa ma astepte..).Unul din bratele lui este in spatele meu iar celalat brat in fata mea practic el ma tinea.Asezata in fund ma tineam de bratul lui care ma sustinea.Imi spune sa nu ma misc,voi simti o intepatura.Asa e simt intepatura si nu imi place asa ca ma misc,incearca din nou…strang din toti dintii acum imi spun ca voi simti ceva in spate…mi-e greu sa stau nemiscata mi-e frica…in secunda urmatoare simt ceva in spate de ma i-a cu lesin si gata tip ca numai vreau numai imi trebuie,incep sa tremur de nu ma mai pot controla.Intervine si una din asistente cealalta se chinuia sa imi faca anestezia.O aud cum spune”nu pot sa-i fac anestezia..”Imi spun sa nu ma misc.Il strang tare pe doctor de brat.Intre timp apare si doctoru meu in sala vb cu mine se plimba si imi spune ca Sami nu poate veni ca e sala de operatie,numai daca nasteam normal venea …iar simt o intepatura ptiu resist dar plang in hohote ca un copil.Cand am simtit a doua oara acel ceva m-am panicat atat de tare ca nu ma mai puteam controla…doctorul meu imi spune “stai linistita Irina,rusine nu?”Iar eu’ ce rusine ma doare”Cu toata chinuiala asistenta reuseste in cele din urma si in secunda urmatoare simt cum o caldura ma invadeaza de la brau in jos.Mi se incalzesc picioarele instantaneu.Incerc sa le ridic..nimic.Doamne Dumnezeule fereste-ne de asemenea necazuri dar atunci am inteles si eu ce fel e sa nu te poti misca de la brau in jos.Pur si simplu imi comandam sa ma misc si nu puteam.Apoi mi se i-au mainile…se pune clipsu pentru puls,si cealalat pentru masurarea temperaturii sangelui.
Doctorul meu incepe sa faca pregatirile cu celalat doctor.Ma dezbraca (ma simt rusinica).Eram goala toata si incep sa puna cearceafurile alea pe mine.Apoi imi ridica cearceafu in fata ca eu sa nu pot vedea nimic.Si imi spune doctoru”incizie”la care eu ii spun asistentei care statea la capul meu sa ii spuna ca nu vreau sa aud nimic ca eu numai aveam glas.Totusi simt un fior de frica asa ca ii cer asistentei daca poate sa imi dea mana.Ma i-a de mana apoi incepem sa vorbim.La un moment dat ma apasa pe piept zic au la care asistenta”they must take out the baby”(tb sa il scaota pe bebe),inca o data zic auuu si mai tare,si inca de doua ori ma apasa si aud:”Yalla Joe”(adica haide Joe,Joe fiind dr meu pe care il cheama Joseph).M-am panicat si am intrebat asistenta:”what’s happened?”(ce se intampla) la care ea”you have a big baby”(ai un bebe mare).Dupa care am simt sau am auzit numai tin minte exact un poccc si uauaua.E ora 9:45.In lumea asta sunt mamica..In secunda urmatoare m-a bufnit un plans dupa cum stiti foarte bine fetelor de nu ma mai puteam opri pur si simplu nu puteam sa-mi misc buzele.L-am vazut ,frumos mancala-ar mama,grasutz,si ce par mult…l-au luat si l-au pus pe masuta din dreapta mea.L-au curatat,l-au pus in paturica si apoi mi l-au adus.Stupoare vad asistenta care imi promisese ca mi-l va lua de la nastere sus in maternitate.Iii ce fericire.Mi l-a dat sa il pup…m-am inmuiat cu totu….era atat de cald si moale…Si a plecat mi-a spus ca ma asteapta sus.Apoi ma uitam la becurile de deasupra mea si la doctorul meu care era in dreapta mea si cusea de zor.Am vb iar eu am dat-o intr-o tremureala de nu ma puteam opri.Zgaltaia patu sub mine.Adevaru e ca e rece in salile de operatii.Dupa ce a terminat doctoru care a durat 20 minute vine la capul meu si incepem sa vb.Imi cer scuzele de rigoare pentru tot ce s-a intamplat iar el ma asigura ca nu-i nimic e si normal a fost prima oara.I-am promis ca data viitoare va fi mai bine.M-au curatat m-au imbracat,si m-au pus intr-o sala unde mi-au bagat un aspirator cu aer cald sub patura.Pana am ajuns sus la maternitate nu m-au mai scos din zambete si ce sa mai imi faca...Am stat 15 minute dupa care am urcat sus la maternitate.L-am vazut pe Sami sus si l-am intrebat daca l-a vazut cu ochii in lacrimi imi spune ca da si ca i-a facut si poze.Era atat de fericit…iar mie imi batea inima de fericire cu o suta de cai putere.A trecut o ora si mi l-au adus…Doamne…nu imi venea sa cred cine a stat acolo in burtica...In decursul celor trei zile cat am stat in spital…am mers la camera cu bebei.Ajutata de Sami si sprijinita de suportul perfuziei.Stiu ca toate suntem mandre de puii nostri.Toti sunt frumosi,absolut.Sa va spun o faza:Era un tip care tocmai ii nascuse nevasta si il adusese pe bebe sus.In loc sa-si admire odrasla o admira pe a noastra.Sebi a fost cel mai mare din maternitate dar a avut numai 3.600 kg deci va dati seama ce mititei erau ceilalti.Toata maternitatea vorbea de bebe Awad de la 505A.Ajunsesem sa-mi tin degetele incrucisate.
Doctoru a plecat acasa.A lasat o lista la asistente cu ce sa-mi dea,ca in spitalu acesta nu ti se da nici o aspirina fara voia doctorului.Bineinteles ca eu am trecut de lista respectiva….Il sunau in toiul noptii daca sa-mi dea calmante sau nu.A doua zi am asteptam dr am vazut ca nu vine l-am sunat si a zis ca vine urmatoarea zi ca era la celalalt spital(el lucrand in 2 spitale).Bun veni si joi(urmatoarea zi).Era vreo 9 dimineata,tocmai iesisem de la un dus uscat si mergeam cocosata.Veni si micu dejun si apare si dr meu.Am vb de m-am plictisit…Mi-a schimbat pansamentu,am mai urlat putin…dupa ce a plecat colega de camera ma intreaba daca e dr meu...zic"da",nu intelegea ea de ce vb cu el la per tu,dupa care i-am explicat ca e prieten cu Sami.In aceasi zi am plecat acasa.Si urmatoarele 5 zile au fost de cosmar.Am avut dureri de cap si spate de nu ma puteam ridica din pat.Am trecut noi si peste astea.Am avut ajutor ce-i drept…
Acum privesc in urma…ma coplesesc amintirile…imi dau lacrimile…mi-e dor de burtica…mi-e dor de el acolo inghiontandu-ma cu piciorusele lui…mi-e dor atat de mult de el in burtica…Siu ca acum il tin in brate,il alint si-i spun cat de multi il iubesc dar asta e o alta parte a vietii noastre nu se compara cu statul in burtica...Sunt fericita!As vrea sa spun pentru toate fetele cu burtica…profitati de ea ,eu nu am profitat abia asteptam sa-l vad si acum mi-e dor…Momentan ma lupt cu vergeturile de pe fese…e un razboi crancen intre “noi”…Cu doctorul inca vorbim,ne facem vizite,e mandru de
Sebi e baietel bun…mai scanceste din cand in cand …oricum suntem la inceput de drum ne mai asteapta multe..Tati abia asteapta sa creasca si spera sa-i calce pe urme(e co-driver la rally-uri).E minunat sa fii parinte!E o binecuvantare!Ar mai fi foarte multe de spus in povestea mea…dar ma opresc aici…!
Aici il puteti vedea pe Sebi si tati: http://s193.photobucket.com/albums/z154/irina_rhoneea/


irina mami de Pierre-Sebastien http://s193.photobucket.com/albums/z154/irina_rhoneea/m

rhoneea spune:

Pierre-Sebastien =sufletelul nostru

Buna fetelor!Daca imi permiteti sa va spun asa...Iata ca au trecut trei saptamani jumatate de la nasterea puiului nostru.
Totul incepe in urma cu doi ani cand m-am casatorit.Aveam numai 18 ani dar asta nu insemna ca eram naiva...nu nici decum...greu de invins..greu de convins... nu consider faptul,daca te casatoresti esti rupt de lume sau mai stiu eu ce ...nu absolut...sunt lucruri care se pot face impreuna.Sunt o familista convinsa si dintodeauna mi-am dorit sa fiu o mama tanara probabil si din cauza ca sunt mult prea matura pentru varsta care o am.Primul an de casatorie a zburat usor..relativ a fost un an frumos..iesiri in oras cu prietenii,restaurante,cluburi,piscine...toate impreuna.Off e atat de minunat atunci cand te trezesti dimineata iar cel pe care il iubesti sa fie langa tine,sa-ti zambeasca,sa-ti spuna buna dimineata,sa te alinte la infinit...intr-un cuvant sa te accepte asa cum esti tu..!Timpul a trecut iar mie mi se facuse dor de ai mei,ce-i drept nu trecusera decat 6 luni(nu-i cine stie ce)dar eu numai puteam de dor,in special de cel al mamei unde departarea m-a facut sa realizez cat de mult o pot iubi.Am ajuns acasa la ai mei fara Sami(sot).Din cauza serviciului nu a putut veni.Sami nu vorbeste romaneste iar limba cu care ne intelegm este engleza.Am stat exact 3 luni.In tot acest timp Sami imi spunea cat de mult si-ar dori un bebe.Un bebe fetita pe care ar numi-o Miruna.I-am explicat de mii de ori ca nu suntem pregatiti,ce-i drept noi hoinaream prin cluburi ca niste pasari de noapte...Si toate astea pana intr-o zi cand ma gandeam cum ar fi sa fiu mamica sa am propriul meu puiut?Sa fiu o mama tanara cu conceptii realiste,uneori visatoare dar cu picioarele pe pamant,increzatoare...Stiam cat de mult si-ar dori si mama...Vorbisem mult despre asta dar inca nu aveam puterea de a spune un DA categoric.Eram oarecum rezervata motivele?nici in ziua de azi nu le stiu.S-au scurs cele 3 luni si am ajuns acasa.A trecut primavara,vara si iata ca veni toamna... Nici gand sa mai discutam de bebe pana cand intr-o seara ne apucaseamoru'si-am spus pana aici bebe trebuie sa vina acum.Zis si facut.Menstruatia imi intarziase,stiam ca sunt .Convorbiri cu mama...Mama fericita.Sami ma alinta si mai mult pe zi ce trecea dar stai totusi nu am facut nici un test asa ca l-am trimis frumusel pe Sami la farmacie sa cumpere un test.Am desfacut testul devorand de nerabdare.L-am facut...stupoare nici de cum sa se albastreasca +(gravida).Am asteptat...Nimic...Testul era -.Dezamagire...I-am spus mamei,mama saraca lasa mai incearca ca doar esti tanara ce vrei asa din prima...Sami ma consola de parca murise pisica.Trecura zile iar testul era la fel.La fiecare privire ma dezamageam...acum voiam eu un bebe nespus de mult.Incepusem sa devin paranoica ca eu nu pot face copii mai ales ca avusem si o anexita care am trata-o super n-am avut probleme.Din clipa aceea am lasat totul in voia sortii.
Ajunsesem la sfarsitul lui septembrie.Eram invitati la o nunta.Cu doua zile inainte de nunta stiti ca se fac petrecerile acelea de burlacie.Am baut bere si am fumat..(da,da sunt fumatoare ce-i drept nu am putut rezista in fata nenorocitului de tutun).Dupa doua zile la nunta in sine ii spun lui Sami ca eu nu beau alcool , cred ca sunt desi cu 2 zile in urma am baut de-am spart acum ma pocnise intuitia.Nu cumparam nici un test mai asteptam si uite asa ajungem la data de 18 octombrie.Ii spun lui Sami sa cumpere un test cand vine de la servici.Mi-a adus frumusel testu si a plecat la supermarchet.Am desfacut pachetul de data asta fara sa il devorez si cam sceptica...desi simteam ceva..ceva ce nu pot explica voi stiti cel mai bine acel ceva!Fetelor ma credeti ca nici nu l-am atins bine de pipi ca in secunda urmatoare era +.Mi-am "cules" mintile.Ma uitam in oglinda de la baie..ma uitam la mine..si ma intrebam oare e posibil?Incercam sa realizez.Am inceput sa tremur.M-am dus in sufragerie si bineinteles tigarile imi faceau cu ochiu dar nu am pus mana.Din momentul acela eu nu am pus tigara in gura cele 9 luni de zile.Nu stiu cum mi-a dat D-zeu putere cert e ca ma gandeam la puiut si eram constienta ca ii fac rau.Si-asa Sami fumeaza cate 2 pachete pe zi deci fuma si pentru mine.Ajunge Sami acasa ma intreaba:"ce a iesit?"ii intind testu cu mana tremurand.."e plus esti " ma i-a si ma pupa si numai ies din pupaturi.Acum urma sa dam vestea...am spus mai bine sa mai asteptam ei ce sa astept nu m-am putut abtine mai mult de o saptamana si i-am zis mamei.Mama imi spunea sa mai fac unu ce sa mai fac gata vei avea un nepot..Convorbirile mele cu mama fiind de 99% pe internet.Si iata ca asa v-am descoperit dragele mele...de fapt bebe meu v-a descoperit...si zau ca sunt dependenta.Toata ziulica stau chircita in scaun si citesc.Va stiu pe toate si tot ce poate exista pe DC.
A mai trecut o saptamana...era timpul unei ecografii.Trebuia sa ajungem la un doctor si cum sotul meu are o "infinitate" de prieteni nu ne-a fost greu sa gasim unul,si ce-i drept locuieste si apoape de noi.Un doctor de milioane care din prima clipa cand am aflat ca sunt insarcinata a devenit una din cele mai importante persoane din viata mea.L-am sunat ,i-am spus ca venim.Am ajuns...si am facut primul eco...Aveam sa aflam ca eram insarcinata in 2 luni.Waw doua luni si eu care credeam ca am o luna taraita...Si atunci l-am vazut pentru prima oara pe puiutul nostru.Era mic,mic ca o bobita de fasole cu inima galopand.abia asteptam sa-i dau vestea mamei..!Fericire,fericire dar primele 4 luni am zis ca mor...pan' aici mi-a fost...Aratam ca un zombi,nu puteam bea nici apa.Asa cum mancam,asa vomitam,acelasi aspect avea mancarea...puteam face returnari de portie...Mi-aduc si acum aminte cum plangeam pe coridor,sprijinita de Sami ca eu numai pot...iar Sami saracu ma imbarbata,numai el stie cum e sa faci curat,sa speli,sa gatesti,si toate alea..!Cu tot duiumul de pastile anti-greata eu eram la fel.Nici vitaminele nu le puteam lua cum intrau asa ieseau,nu-si faceau efectu' nici pe jumatate de masea.Si toate astea pana intr-o zi de 3 noiembrie.Era intr-o vineri iar seara dupa o "sedinta"cu,chiuveta(ca in w.c nu puteam voma,muream)am dat drumul la apa sa fac o .O apa atat de fierbinte ....in secunda urmatoare ma bufneste plansu'.Era pentru prima oara cand ma relaxam si efectiv numai simteam nimic.Parca eram rupta de lume.Apoi am facut un "targ" cu bebe si l-am rugat frumos sa ma lase sa pap si eu putin ca el sa creasca mare si frumos.(simteam ca este baiat eu ii vorbeam la masculin deci era baiatul mamei)Si asa a fost.Intuitia mea a lucrat 100%.Si a doua zi pe 4 implineam un an de casatorie iar bebe i-a facut mamei cel mai frumos cadou.Am putut papa prima mea salata dupa atata chin...
Fetelor sunt atat de norocoasa...Doamne ce doctor am putut sa am...Nu cred ca mai exista in lume asa ceva,ce-i drept e si prieten cu Sami dar totusi a facut prea multe.S-a implicat enorm in sarcina mea(fara pb).Faceam ecografii aproape gratis...vitamine luam de la el in proportie de 60%.Ceva greu de gasit,nemaipomenit.Pe tot parcursul sarcinii am facut cunostiinta cu trei gripe ,o raceala si o bronsita.Toate tratate cu antibiotice.Nu m-am temut o clipa am avut incredere deplina in dr meu.Mai mult in luna a 7 a am avut parte de o masea care nu ne dadea pace..iarasi tratamente cu antibiotice..infectia nimic la locul ei nestingherita.Dureri peste dureri,nopti nedormite,plansete.E clar la dentist cu noi.Zis si facut.Soacra mea inca avea de facut o lucrare la dantura asa ca am decis de bun acord sa merg cu ea la dentistul ei desi inainte ma intrebase dr meu daca stiu vreun stomatolog.I-am zis ca da(si regret).Am ajuns la dentist,ma pune pe scaun si da sa imi faca anestezia...trei anestezii dar nici una in masea efectiv eu imi simteam maseaua...incredibil ce fel de dr nu am vazut in viata mea...si mai mult a incercat sa imi traga maseaua iar eu simtind.Va dati seama ce-a fost acolo...n-a reusit sa-mi scoata maseaua...buun am stat in tylenol pana seara,cand nici tylenolu' nu-si mai facea efectu...iar eu urlam de durere,plangeam din inima de durere.I-am spus lu Sami "suna dr ca eu mor numai pot".L-a sunat si dr m-a auzit ce fel urlu si l-a chemat pe Sami la el sa imi dea un spray ca sa numai simt nimic.Bun spray-u n-am ce-i spune insa trebuia sa fiu atenta sa nu il inghit.Ne-a dat si adresa unei clinici speciale unde se fac lucrari pentru gravide.Deci dr celalat care m-a ruinat lucra blat.Am ajuns a 2 a zi la clinica.Da ce clicnica...n-am vazut in viata mea asa ceva...ce masinarii...Dr care urma sa-mi extraga maseaua l-a sunat pe dr meu si-au vb si i-a explicat ca eu sunt gravidutza fara probleme si sa-si faca treaba linistit ca nu o sa se intample nimic.Buun am intrat in sala, pe scaun urmau anesteziile 5 la nr si toate speciale ptr gravidutze.Ce dr....nu m-au scos din zambete.In fine mi-au scos maseaua si ce credeti.Celalat dr imi rupsese radacina maselei de aia aveam eu durerile alea...nu doresc nimanui..!Mi-aduc aminte am intrat plangand si am iesit razand vb unui dintre dr (ca au fost 2 la nr)"acum cand sunt transpirat tot zambesti mh?"si eu"pai da.."Am trecut si peste asta.Acum eu voiam sa imi vad dr sa ma linisteasca.Am ajuns pe 21 la el.M-a linistit m-a calmat.De fiecare data cand imi vedeam dr pur si simplu parca imi cadeau pietrele de pe inima.
Din nou ecografie...off bebe nostru mititelu cat a mai suferit cu mami...Pe toata durata sarcinii am luat 20 de kg in plus.Greutatea mea normala fiind de 46 respectiv 49kg.Nu-mi venea sa cred cum acul cantarului se taraia la 68kg.Adevaru e ca mancam tot ce prindeam nu lasam nimic asta ca sa nu fumez.Am ajuns si in luna 9.Eram din ce in ce mai timorata constienta de faptul ca nu-i usor sa fii mama...dar dupa cum imi spunea dr "lasa Irina ca instinctul te va ajuta"si adevarat a grait!Am ajuns in saptamana 39.Joi 31 MAI.Mergem la eco sa-l vedem pe bebe ce mai face.Toate bune,e mare si frumos.Pentru prima oara i-am vazut buzitele in toata splendoarea lor.Avea manuta bagata in guritza.Era ocupat gagiu...!Asa eram de fercita..
A doua zi dimineata…1 iunie,ma trezesc cu burta beton si dureri de uter.Mhh zic poate oi fi balonata.Am ignorat.
Sambata 2 iunie la fel.E clar trebuie sa-l sunam pe doctor.Mi-a spus sa i-au spasfon sa se relaxeze uteru si vedem…Starea mea era la fel…Din nou vb cu doctoru’si-mi spune intram in cezariana ca bebe nostru era cocotat sus nu dadea el semne sa coboare…Am ales data de marti 05.06.07.Vedeti voi ce data…5-6-7!Ba mai mult este ziua tatalui meu.Luni mergem la spital sa facem actele.Cand ma vede doctoru’ce burta beton am …stramba din sprancene.Imi spune sa stau jos pana imi face actele(el cu Sami) zic daca ma asez nu ma mai pot ridica,imi trebuie o macara mai bine stau in picioare.Si uite asa trecura trei sferturi de ora iar eu eram foarte frapata de paturile cu bolnavi care rulau pe coridor.Toata lumea se uita la burta mea ca la extraterestri…Terminam de facut actele maine e ziua cea mare.Sami ma tot bazaia la cap c-or sa ma taie iar eu gaseam replica de fiecare data”hehe pana marti..”desi era luni.Eu din ce in ce mai timorata…iar doctoru saracu nu stia cum sa ma mai convinga ca o sa fie bine si-mi zice”nu-ti fie frica Irina,bucura-te”la care eu”mdaa”
Ziua cea mare.E marti.Ora 6 dimineata.Ma trezesc(nu aveam nici un fel de emotii),ma simteam de parca ma pregateam pentru plaja.Fac ultimele pregatiri,ma spal,ma aranjez,mai dau o data cu placa de intins paru’ca de bebe trebuie sa o vada pe mami frumoasa nu?”Piersicutza mea e rasa de ieri asa ca nu am probleme.Desi am stat cam trei sferturi de ora cu oglinda.Dar a iesit marfa.Apoi coboram jos (noi locuim la etajul 1 al cladirii iar socrii la parter),Sami isi bea cafeaua,eu ma multumesc numai cu mirosu’citeste ziarul.E 7:30,plecam.Ii spunem pa Aidei(soacra),ea imi ureaza succes si imi spune ca pe la 5 dupa amiaza vine la spital.Drumul spre spital mi se pare atat de scurt…Am ajuns de indata.Cred e ca e trecut de ora 8.Trebuie sa facem internarea…mai dureaza jumatate de ora…iar eu stateam langa usa de la internari cu bagajelu jos si toti se chiorau la mine si la ce burtoi aveam.Termina Sami,ni se spune sa urcam sus la etajul 5 la maternitate.Ne indreptam catre lift.Ma cuprinde panica si imi dau lacrimile.Sami ma linisteste spunandu-mi”nu vrei sa-l vezi pe bebica?””trebuie sa-l scoatem”Iar eu raspund cu un “ba da” fara vlaga(ce-i drept nici nu mancasem de 12 ore).Nici nu am apasat bine butonul liftului ca am si ajuns(off doamne de ce trece timpu asa repede..)Se deschid usile liftului…aici e maternitatea(eu oricum stiam dinainte ca am dat o raita prin spital sa ma acomodez cu situatia).Surpriza…usa maternitatii e inchisa..Mhh ciudat..Coboram jos si intrebam de ce usa e inchisa?Ne indreptam catre liftul pentru pacienti care duce exact in coridorul maternitatii.Liftierul apasa butonul 5 si am ajuns de indata.Sunt ”cazata”la salonu 505A.Intram inauntru,unde acolo se afla deja o doamna conectata la monitorizarea fatului.Asistentele il trimit pe Sami afara ies si eu cu el (de parca venisem doar in vizita) si-i spun sa nu ma lase singura.Ne ducem la camera cu bebei ne uitam..ne hlizim..ne intoarcem in salon.2 asistente ma asteptau(una sefa).Sefa asistenta vorbea engleza insa cealalata vorbea franceza.Imi spun sa imi dau cerceii jos,bratara de la mana,si cercelusu din nas.Eu le spun ca nu pot da cercelu din nas jos pentru ca e capsat il am de ani buni de zile.In fine trec ele cu vederea…imi dau rochia de spital sa ma imbrac.Imi spun sa ma duc la toaleta.Pe Sami l-au trimis din nou afara uff sa mor si nimic mai mult.Ma schimb incetu,cu incetu,ca doar la 10 intru in operatie asa ca pana atunci mai e trai neneaca.Stau asistentele un minut vad ca nu ies intra peste mine in baie…hiii m-am inrosit toata la fata…si incep ele sa ma dezbrace repejor…In secunda urmatoarea ma vad goala si incerc din rasputeri sa imi leg macar un snur de la rochie la spate.Ele insista de zor acolo sa nu leg nimic ca nu trebuie,ce nu trebuie bre nu vezi?cade de pe mine?(dupa am inteles eu de ce nu trebuia rochia legata).Ma urca in pat si incep sa-mi faca toaleta cu betadina pentru a putea pune sonda urinara….Ce mana grea are asistenta asta sefa…incep sa urlu si o strang pe cealalta de mana,saraca a tipat cat de tare am strans-o.Imi parea si rau..E mititica,in varsta,tare de treaba si a avut grija de mine toata ziua.Mi-a promis ca ea vine si il i-a pe bebe de la nasteri si il aduce in maternitate.Mi-a placut tare mult de ea..Si ce senzatie cu sonda asta…imi vine sa fac pipi ma abtin si vad cum curge pipi iii?dar ma abtin…ce ciudat..!Gata nu ma mai incomodeaza.E mai bine.M-am relaxat putin…dar stai ca vine perfuzia,aoleu cand ma gandesc ce ac trebuie sa imi puna in vena ma i-a cu lesin,noroc ca sunt intinsa.Imi pune acul in vena,deja devine deranjant,incep sa ma agit.Zic “aii”iar asistenta”Gata,gata inca putin,am terminat”.Trece si perfuzia,oare acum ce-o mai urma…mi se i-a sange…Am trecut si de asta.Ma linistesc cateva minutele.Apoi trebuie sa completam formularu’.Raspunzand la intrebarile ei apare doctorul meu.Fericirepe mine…Am uitat tot.Imi spune “ce faci Irina?cum te simti?”zic”bine”dar cu o fata panicata.Imi spune “stai linistita,nu-ti fie frica”Daca ar sti el prin ce-am trecut mai devreme…hihi.Mai raspunde si el in locul meu la intrebari si apoi dispare pur si simplu.Ramanand la formular in randul intrebarilor(multe la nr)aud un zgomot si usa salonului deschizandu-se.Apare un domn imbracat in halat alb(nu e dr,e doar cel care preia pacientii din saloane catre salile de operatii si invers),impingand un pat de zor.In gandul meu zic ce vor sa aduca si o a 3a persoana?Unde vor s-o puna ca aici e loc numai de 2.De unde…patu era pentru mine.Ma ajuta sa ma urc pe pat asistentele si el nu ca as fi mare,dar aveam si perfuze si burta prea mare.Imi spun oare de ce s-or fi grabind ca pana la 10 totusi mai e…Cand ma urc pe pat intampin o dificultate in a-mi scoate papucii(se lipisera de mine la cate emotii aveam)dar asistenta imi scoate papucii.E clar intru in operatie si inca nu realizez.Sunt in transa...Unde e Sami?E langa mine uff ce usurare..!I-a camera digitala si ma tine de mana.Asteptam sa vina liftul pentru pacienti.Intarzie…minune…dar devine un subiect bun de barfa intre Sami si domnul in halat alb.Afla ca eu nu vorbesc araba dar totusi imi ureaza succes.A sosit si liftul in cele din urma.Domnul in halat alb apasa butonul 0…ajungem…mergem putin si vad ca se deschid 2 usi,iar Sami si domnul in halat alb raman acolo iar eu merg mai departe preluata de un doctor si o asistenta(de fapt tot un fel de doctorita).Totusi il vad pe Sami facandu-mi cu mana.Lumina coridoarelor e atat de palida…Intr-un final ajungem in sala de operatii.Inca nu il vad pe doctorul meu.Inauntru este doctorul care m-a preluat,un alt doctor,si 2 “asistente”(de fapt ele fac anestezii chestii de astea)Ma intreb oare unde o fi doctoru meu?Intre timp studiez sala,care nu mi se pare imensa,chiar micuta dar dotata cu super masinarii(ce-i drept e si spital de 5 stele).Cele 2 “ asistente”sunt zambitoare..Ma intreaba ce fac,cum ma simt…Ne pregatim de anestezie.Ma pune doctorul care ma preluase sa ma asez in fund.Ma asez linistita(nestiind ce urma sa ma astepte..).Unul din bratele lui este in spatele meu iar celalat brat in fata mea practic el ma tinea.Asezata in fund ma tineam de bratul lui care ma sustinea.Imi spune sa nu ma misc,voi simti o intepatura.Asa e simt intepatura si nu imi place asa ca ma misc,incearca din nou…strang din toti dintii acum imi spun ca voi simti ceva in spate…mi-e greu sa stau nemiscata mi-e frica…in secunda urmatoare simt ceva in spate de ma i-a cu lesin si gata tip ca numai vreau numai imi trebuie,incep sa tremur de nu ma mai pot controla.Intervine si una din asistente cealalta se chinuia sa imi faca anestezia.O aud cum spune”nu pot sa-i fac anestezia..”Imi spun sa nu ma misc.Il strang tare pe doctor de brat.Intre timp apare si doctoru meu in sala vb cu mine se plimba si imi spune ca Sami nu poate veni ca e sala de operatie,numai daca nasteam normal venea …iar simt o intepatura ptiu resist dar plang in hohote ca un copil.Cand am simtit a doua oara acel ceva m-am panicat atat de tare ca nu ma mai puteam controla…doctorul meu imi spune “stai linistita Irina,rusine nu?”Iar eu’ ce rusine ma doare”Cu toata chinuiala asistenta reuseste in cele din urma si in secunda urmatoare simt cum o caldura ma invadeaza de la brau in jos.Mi se incalzesc picioarele instantaneu.Incerc sa le ridic..nimic.Doamne Dumnezeule fereste-ne de asemenea necazuri dar atunci am inteles si eu ce fel e sa nu te poti misca de la brau in jos.Pur si simplu imi comandam sa ma misc si nu puteam.Apoi mi se i-au mainile…se pune clipsu pentru puls,si cealalat pentru masurarea temperaturii sangelui.
Doctorul meu incepe sa faca pregatirile cu celalat doctor.Ma dezbraca (ma simt rusinica).Eram goala toata si incep sa puna cearceafurile alea pe mine.Apoi imi ridica cearceafu in fata ca eu sa nu pot vedea nimic.Si imi spune doctoru”incizie”la care eu ii spun asistentei care statea la capul meu sa ii spuna ca nu vreau sa aud nimic ca eu numai aveam glas.Totusi simt un fior de frica asa ca ii cer asistentei daca poate sa imi dea mana.Ma i-a de mana apoi incepem sa vorbim.La un moment dat ma apasa pe piept zic au la care asistenta”they must take out the baby”(tb sa il scaota pe bebe),inca o data zic auuu si mai tare,si inca de doua ori ma apasa si aud:”Yalla Joe”(adica haide Joe,Joe fiind dr meu pe care il cheama Joseph).M-am panicat si am intrebat asistenta:”what’s happend?”(ce se intampla) la care ea”you have a big baby”(ai un bebe mare).Dupa care am simt sau am auzit numai tin minte exact un poccc si uauaua.E ora 9:45.In lumea asta sunt mamica..In secunda urmatoare m-a bufnit un plans dupa cum stiti foarte bine fetelor de nu ma mai puteam opri pur si simplu nu puteam sa-mi misc buzele.L-am vazut,frumos mancala-ar mama,grasutz,si ce par mult…l-au luat si l-au pus pe masuta din dreapta mea.L-au admirat cu totii ca incepusem sa zic din batrani"ptiu ptiu sa nu fie de deochi"L-au curatat,l-au pus in paturica si apoi mi l-au adus.Stupoare vad asistenta care imi promisese ca mi-l va lua de la nastere sus in maternitate.Iii ce fericire.Mi l-a dat sa il pup…m-am inmuiat cu totu…..era atat de cald si moale…Si a plecat mi-a spus ca ma asteapta sus.Apoi ma uitam la becurile de deasupra mea si la doctorul meu care era in dreapta mea si cusea de zor.Am vb...pe tot parcursul operatiei toti au vorbit cu mine de nu le mai taceau gurile iar eu am dat-o intr-o tremureala de nu ma puteam opri.Zgaltaia patu sub mine.Adevaru e ca e rece in salile de operatii.Dupa ce a terminat doctoru care a durat 20 minute vine la capul meu si incepem sa vb.Imi cer scuzele de rigoare pentru tot ce s-a intamplat iar el ma asigura ca nu-i nimic e si normal a fost prima oara.Acum chiar ca imi era rusine de felul in care cooperasem.I-am promis ca data viitoare va fi mai bine.M-au curatat m-au imbracat,si m-au pus intr-o sala unde mi-au bagat un aspirator cu aer cald sub patura.Pana am ajuns sus la maternitate nu m-au mai scos din zambete si ce sa mai imi faca...Am stat 15 minute dupa care am urcat sus la maternitate.In salon o sumedenie de buchete de flori care mai de care si baloane bleu in tot felul de forme.L-am vazut pe Sami sus si l-am intrebat daca l-a vazut cu ochii in lacrimi imi spune ca da si ca i-a facut si poze.Era atat de fericit…iar mie imi batea inima de fericire cu o suta de cai putere.A trecut o ora si mi l-au adus…Doamne…nu imi venea sa cred cine a stat acolo in burtica...In decursul celor trei zile cat am stat in spital…am mers la camera cu bebei.Ajutata de Sami si sprijinita de suportul perfuziei.Stiu ca toate suntem mandre de puii nostri.Toti sunt frumosi,absolut.Sa va spun o faza:Era un tip care tocmai ii nascuse nevasta si il adusese pe bebe sus.In loc sa-si admire odrasla o admira pe a noastra.Sebi a fost cel mai mare din maternitate dar a avut numai 3.600 kg deci va dati seama ce mititei erau ceilalti.Toata maternitatea vorbea de bebe Awad de la 505A.Ajunsesem sa-mi tin degetele incrucisate.
Doctoru a plecat acasa.A lasat o lista la asistente cu ce sa-mi dea,ca in spitalu acesta nu ti se da nici o aspirina fara voia doctorului.Bineinteles ca eu am trecut de lista respectiva….Il sunau in toiul noptii daca sa-mi dea calmante sau nu.Luam calmante ca o regina in ciuda faptului ca,colega de camera strangea din dinti ca de ea nu avea dr ca al meu..A doua zi am asteptam dr am vazut ca nu vine l-am sunat si a zis ca vine urmatoarea zi ca era la celalalt spital(el lucrand in 2 spitale).Bun veni si joi(urmatoarea zi).Era vreo 9 dimineata,tocmai iesisem de la un dus uscat si mergeam cocosata.Veni si micu dejun si apare si dr meu.Am vb de m-am plictisit…Mi-a schimbat pansamentu,am mai urlat putin…m-am plictisit de atat barfa cu el,dupa ce a plecat colega de camera ma intreaba daca e dr meu...zic"da",nu intelegea ea de ce vb cu el la per tu,dupa care i-am explicat ca e prieten cu Sami.In aceasi zi am plecat acasa.Si urmatoarele 5 zile au fost de cosmar.Am avut dureri de cap si spate de nu ma puteam ridica din pat.Am trecut noi si peste astea.Am avut ajutor ce-i drept…Si dr mi-a fost alaturi nu numai familia.
Acum privesc in urma…ma coplesesc amintirile…imi dau lacrimile…mi-e dor de burtica…mi-e dor de el acolo inghiontandu-ma cu piciorusele lui…mi-e dor atat de mult de el in burtica…Siu ca acum il tin in brate,il alint si-i spun cat de multi il iubesc dar asta e o alta parte a vietii noastre nu se compara cu statul in burtica...Sunt fericita!As vrea sa spun pentru toate fetele cu burtica…profitati de ea ,eu nu am profitat abia asteptam sa-l vad si acum mi-e dor…dar un dor..Momentan ma lupt cu vergeturile de pe fese…e un razboi crancen intre “noi”…Cu doctorul inca vorbim,ne facem vizite,e mandru deAm avut parte de un spital de cinci stele.Platesti de te usuca(cele care sunt aici stiu foarte bine situatia spitalelor),dar nu ai ce comenta.Aici nu trebuie sa dai spaga nu exista asa ceva.Servicii extra,personalul si mai si...As mai face si zece cezariene...Abia astept sa vina si jumatatea lui Sebisor...A fost o experienta..De fiecare data cand inchid ochii,totul e viu si nimic nu pare a piere nici cel mai mic detaliu,nici o secunda...!Bebe are un "file"dinainte de a se naste...am pastrat tot,poze eco,video eco,bratarile din spital...absolut tot...am incercat sa pastrez si testu de sarcina dar incepu sa miroasa asa ca l-am aruncat.Daca ma credeti eu am scris pe niste foi pana si orele la care ma inghionta bebe...fapt pentru care dr m-a felicitat,acum ma uit cu drag si retraiesc acele momente...
Sebi e baietel bun…mai scanceste din cand in cand …oricum suntem la inceput de drum ne mai asteapta multe..Tati abia asteapta sa creasca si spera sa-i calce pe urme(e co-driver la rally-uri).E minunat sa fii parinte!Cand ii vad cum se iubesc se umfla inima in mine...sunt mandra..E o binecuvantare!Ar mai fi foarte multe de spus in povestea mea…mai sunt o "infinitate"de detalii dar ma opresc aici…!
Aici il puteti vedea pe Sebastien:

http://community.webshots.com/user/rhoneea?vhost=community
sau paginutza colorata
www.totsites.com/tot/babysebastien





irina mami de Pierre-Sebastien http://community.webshots.com/user/rhoneea?vhost=community
sau paginutza colorata
www.totsites.com/tot/babysebastien

anaanamaria spune:

Nasterea Printesei
posted on 19/03/2007


19 martie 2007 sunt programata la 8 sa fiu la spital pt a-mi provoca nasterea.

Dimineata cand m-am trezit ,dupa o noapte plina de emotii, ma duc la baie si descopar ca mi-a curs sange , ce chestie , ma gandesc bb vrea sa iasa exact cand e programat.

Fac o baie pt a ma relaxa si pt a ma "freza" timp in care incep usoare dureri si intepaturi ceea ce imi da emotii gandindu-ma la ce ma asteapta.Il iau pe sotul meu si pe mama bineinteles si pornim pe jos(ca cica daca faci miscare nasti mai usor) spre spital , in drum ma opresc pe la magazine sa mai cumpar cate ceva pt bb. Ajungem la spital vine doctorul imi spune sa imi fac internarea sa ma schimb si sa merg la sala de travaliu , mama intreaba daca poate veni cu mine la nastere dar doctorul nu e de acord asa ca imi fac internarea , ma schimb in camasuta si merg spre sala de travaliu condusa de o asistenta. Ajungand acolo descopar niste paturi cu cearceafuri patate de sange si femei care tipau ca din gura de sarpe ma apuca tremuratul si ma gandesc ca ar fi mai bine sa-mi fac cezariana , o sun pe mama si ii spun ca nu mai pot suporta sa aud cum tipa toate si ca am sa-mi fac cezariana (nici macar nu aveam dureri mari) .

Vine doctorul si ma cheama la control , ma suie pe masa ma controleaza( aveam dilatatie 2 cm) si ii spun ca vreau cezariana (e cel mai bun doctor din bacau si nu e de acord cu cezariana) doctorul ma refuza , eu ma apuc de plans si incep sa ma rog de el sa-mi faca cezariana, el incepe sa tipe la mine ca unde ma cred ca daca vreau cezariana sa plec la alt doctor. Ma duc inapoi pe patul meu plangand si vine o asistenta si imi spune sa ascult de doctor ca stie el mai bine. Dupa jumate de ora vine doctorul si ma intreaba daca vreau sa fac cum vrea el eu ii spun da cu jumate de gura si imi da pastiluta pt provocare ,pe la ora 11 au inceput ceva dureri mai mari pe la ora 12 deja durerile erau super mari ma urca doctorul iar pe masa la control si spune ca am dilatatie tot 2 cm o alta fata care luase pastiluta odata cu mine avea 3cm si nici o durere o sun pe mama si ii spun ca eu am 2cm si mor de durere si ea are 3 si nimic mama incearca sa ma linisteasca ca am sa fac dilatatie mai tarziu dar in gandul ei stia ce ma asteapta(mama a nascut cu 2 cm si pe mine si pe sora mea) dupa o ora durerea devenise insuprtabila iar contractiile erau continue fara nici un pic de pauza , m-am dus la baie si stand pe wc asa m-am gandit eu sa ma fortez putin poate nasc mai repede dupa vreo 15 min de fortare ap auzit un sunet ca si cum s-ar fi spart un balon cu apa si mi-a curs putin lichid , m-am dus spre salon si pe sala m-a intrebat o infirmiera cum imi e si eu i-am spus ca eu cred ca mi s-a rupt apa si ia-m spus de sunetul pe care il auzisem ea a chemat asistenta iar asistenta vine la mine si spune " ia sa vedem noi ce minciuna spui tu" (avand in vedere faptul ca eu nu scoteam nici un sunet) , ma controleaza si descopera ca eu chiar aveam apa rupta pleaca fara sa zica nimic , pe la ora 4 incepe sa-mi curga siroaie de sange si fac o ditamai balta in patul meu dar eu deja nu mai puteam face nimic de durere nu ma mai interesa nimic si nici nimeni nu venea sa vada ce mai facem intr-un tarziu vine dr si cand ma vede se sperie si le pune pe asistenta si infirmiera sa imi scimbe cearceaful si ma ia la control , tot 2 cm aveam dr imi spune ca pana la 18 nasc. la ora 18 ma vede asistenta ca impingeam si tipa la mine sa nu mai imping , eu ii spun ca nu ma pot abtine , ea vine , ma controleaza si imi spune:"hai pe masa" , cheama doctorul imi face o anestezie locala ma taie (mi-a facut o ditamai taietura avand doar 2 cm dilatatie)si cand a venit contractia am inceput sa imping cand s-a terminat contractia iesise capul iar dr striga " hai ca a iesit capul " eu cand am auzit am continuat sa imping fara contractie pana a iesit printesa, cand a iesit am simtit o bucurie enorma nu ma mai durea nimic doctorul spune: "are ochii mari ca taicasu", printesa plangea ca o adevarata printesa nu tipa (Miriam a inceput sa planga cu cateva secunde intarziere de aceea are apgar 9) doctorul isi vedea de treaba ( a scos placenta si m-a cusut) iar eu o tot intrebam pe asistenta cand pot sa-mi vad si eu printesa ea imi tot spunea sa am rabdare sa o stearga sa o cantareasca etc. , a venit asistenta de la copii sa ia fata si eu tot nu o vazusem cand am vazut ca da sa plece am tipat la ea sa-mi aduca fata sa o vad ea mi-a adus-o , nu mai vazusem ceva mai frumos am tras-o spre mine ia-m zis iubita lu mama si am pupat-o cu ochii plini de lacrimi.Doctorul a spus ca nu a mai vazut fata mai cuminte ca mine nici pas nu am zis.

Aceasta a fost cea mai grea si cea mai frumoasazi din viata mea
www.dropshots.com/day.php?userid=332674&cdate=20070719&ctime=184406" target="_blank">printesa MIRIAM

alis1906 spune:

Buna fetelor.Tot timpul cat am fost insarcinata am stat lipita de forum, mai ales de povestirile despre nastere.Le-am devorat pur si simplu inca de cand aveam 2-3 luni de sarcina.Trebuia sa ma pregatesc, ma gandeam eu.Si uite asa au trecut lunile si am ajuns in luna a noua , tot lipita de forum bineinteles.Cred ca am citit toate povestile si am si plans la unele.Acuma, ma gandeam eu, stiu tot ce e necesar despre nastere, si nu o sa ma ia cu nimic prin surprindere.Doctorita imi daduse termen pe 28 februarie.Pe 20-21 februarie ma duc la toaleta , ca de acum devenisem un bidon umblator, si simt cum se scurge ceva gelationos.Mi-am dat seama ca e dopul.totusi citisem pe forum ca odata ce se elimina dopul gleatinos se declanseaza si nasterea.Ma duc bucuroasa la sotul meu si ii spun :VINE!!!El rade si imi spune ca e prea devreme si sa ii spun bebicei mele sa mai astepte un pic.Ma asez in pat plina de ciuda .Acum asteptam contractiile.Dar pana seara nimic.Nici macar o durere de spate.Toata sarcina am asteptat monentul nasterii.Abia asteptam sa imi vad fetita...Dar nimic nici a doua zi, nici a treia.Ma resemnez ca m-am inselat si astept data de 28 februarie.Zilele treceau si nimic nu se intampla.Se face 26, 27, 28 si tot nimic.Ma duc impacientata la doctorita si ii spun ca nu mai pot.Vreau sa nasc si ca a trecut termenul si mi-e frica pt bb.Ma linisteste spunandu-mi ca doar 5% dintre copii se nasc la termen si ca e normal sa mai intarzie o sapt , doua.Am iesit dezamagita din cabinet .Am mers acasa si am devorat iar forumul de la un capat la altul.Si tot asa asteptad se face 1, 2,3,4 martie.Deja trecuse prea mult iar doctorita imi spune ca e timpul .....Dar cum nu se declansa sarcina urma sa merg la spital sa imi provoace nasterea.Bineintele ca bagajul il aveam pregatit inca din luna a 7-a , asa nerabdatoare eram.Pe 5 martie seara ma pregateam.A doua zi urma sa merg la spital.Dar in loc sa ma bucur ca aveam sa imi vad copilul a doua zi am inceput sa plang disperata , din cauza sotului meu si pt ca urma sa fiu despartita de el.De cand suntem impreuna era prima data cand urma sa ne despartim.Si plangeam.,.. si plangeam...iar el saracul era speriat si nu mai stia ce sa imi faca.Intr-un final m-am linistit pe la 2 noaptea si am adormit.A doua zi dimineata am plecat la spital cu mama , cu sotul , cu sora , cu mama soacra...in fine cu intrega armata.Eram toata curajoasa si le spuneam ce usor o sa fie si ca nu o sa ma doara .Ei se uitau cam ciudat la mine dar nu a indraznit nimeni sa ma contrazica.Ora 10 : m-am internat in spital.la internare am inceput sa plang iar dupa sotul meu , ca un copil dupa mamica lui...radeau si asistentele si doctorii de mine dar eu nu si nu , plangeam in continuare.Din cauza ca am avut burtica cam mare nu am putut sa imi fac toaleta de acasa
(iar sotului i-a fost frica sa ma ajute), asa ca o asistenta m-a urcat pe masa si a inceput sa imi faca toaleta acolo in biroul de internari ,de fata cu alte gravide.Muream de rusine si nu stiam cum sa ii spun sa termine mai repede.Ora 11 : M-au dus direct in sala de nasteri cu toate ca eu nu aveam dureri dar ma gandeam ca stiu ei mai bine decat mine.Mi-am sunat doctorita sa ii spun ca m-am internat si sa vina si m-am asezat cumintica pe pat....astepatm ..... dar ce asteptam numai dumnezeu stie.Erau acolo doua fete care erau in travaliu de cateva ore si .... cam tipau......Ma straduiam eu sa fiu curajoasa dar cand le vedeam cum fac parca ma luau si pe mine durerile.Ora 12 : vine doctorita si le spune assistentelor sa imi dea niste ulei de ricin si o perfuzie cu calciu pt declansarea travaliului.Am luat uleiul (apropo are un gust oribil !!!!!!!!!) , am facut si perfuzia si apoi m-am asezt iar in pat.Trece jum de ora , trece o ora , doua si eu nimic.Eram mai vioaie decat oricand si nu ma durea nimic.Ma gendeam ca poate asa o fi , la inceput nu doare ....dar totusi nimic.Ora 14 :Vazand ca nu mi sa declansat travaliul am fost trimisa intr-un salon.Langa mine era o gravidutza de 7 luni care avea hepatita.M-am albastrit la fata.Ma gandeam ca asistentele astea nu sunt normale, cum sa ma puna cu o bolnava de hepatita?Daca ma molipsesc si eu?????Ca sa nu stau in salon am iesit pe sala sa ma plimb.Inca nimic.Ma duc la toaleta (uleiul de ricin provoaca si diaree) si cand sa intru in salon sa stau putin jos depodata simt: o durere ...hopa!!zic eu , stai ca incepe sarabanda.Dar nici sa stau in salon nu puteam din cauza gravidutzei bolnave, nu m-au putut muta deoarece nu mai aveau paturi asa ca mi-am luat o patura si m-am intins pe canapeaua de pe sala cu telefonul in mana , sa vad ceasul ca sa pot calcula la cat timp sunt contractiile.Apoi vine inca una...le cronometrez eu si vad ca sunt la 7 minute.Ma ridic de pe canapea sa ma mai plimb.Erram inca vioaie...dar dupa trei pasi vine o contractie de am simtit ca ma duc jos din picioare...mama , zic eu, se ingroasa gluma.Cititnd totul despre nastere de pe forum , nu eram speriata.Incercam sa respir si sa ma incurajez singura ca nu poata sa doara chiara atat de tare.Dar contractiile ma contraziceau...erau din ce in ce mai dureroare.Ora 16 :Chem doctorita , ii spun ca am contractii la 5 minute si ca ma doare rau si sa cheme anestezistul sa imi faca epidurala.Ma urca pe masa si imi spune ca nu am cum sa fac inca anestezie deoarece am dilatatie doare 3.Doar 3!!!Si doare in halul asta???Ma da jos si imi spune sa ma duc in salon.Ii spun problema cu gravidutza bolnava si ma muta la alt salon.Aici eram singura!!!Contractiile erau din ce in ce mai puternice si mai dureroase..iar eu eram singura.Inepusem sa ma sperii.Imi sun sotul si ii spun ca mi s-a declansat travaliul.Nu vreau sa il sperii asa ca ii zica ca nu doare asa tare...dar vine o contractie si tip.El saracul aproape ca lesina la telefon si imi spune ca vine imediat.II spun ca nu are rost sa vina , ca mai e pana nasc si ca nu are ce sa faca la spital.Ora 18 :Contractii din ce in ce mai puternice..si mai dureroase!!!!Chem doctorita iar si imi spune sa ma mut ins ala de nasteri.Ma duc la sala de nasteri ..femeile care erau mai devreme in travaliu nascusera.norocoasele , ma gandeam in sinea mea.Ma asez confortabil pe un pat , cu telefonul in mana si numaram contractiile.Incepuse sa ma doara din ce in ce mai tare.Doctorita mi-a spus ca atunci cand sunt din 3 in 3 minute sa ii spun sa cheme anestezista.Intre contractii adormeam bustean.Ma durea asa tare....si cand dormeam mai bine iar veneau...si asa s-a facut ora 20.Iii spun docotoritei ca am contractii le 3 minute si ma urca pe masa.Cand se uita , imi zice ca nu mai facem anestezie.Cum sa nu mai facem anestezie???Pai eu cred ca mor cu contractiile astea.Imi zice ca am dilatatie aproape completa si ca nu se mai poate.Anestezia se face ,doar pe dilatatie 5.Nu mai puteam.Eram atat de obosita.Ma da jos de pe masa si imi spune sa mai stau putin in pat pana am dilatatie completa.Dar cum sa mai stau????MA durea cumplit de tare.Tot curajul meu s-a dus pe apa sambetei.Tipam de durere si doctorita (ccare a fost o dulce si o scumpa) statea langa patul meu si imi spunea sa nu imi irosesc energia ...mai bine incerc sa dorm.Dar cumsa dorm cu durerile astea , ii spuneam eu?Mi se parea ca nu ma intelege si ma enervam si mai tare.Ora 21:Dilatatie completa.Ma urc pe masa si imi spune sa imping.Imping dar imi spune ca nu e bine.Sa nu imping in abdomen ci sa ma screm....incercam din rasputeri dar nu imi iesea deloc.Ba de durere mai si tipam ...iar ea ma certa si imi spunea sa nu mai tip ca ma obosesc , mai bine sa imping pe urmatoarea contractie.Tot incercam eu sa imping dar nu imi iesea deloc faza asta cu impinsul.Dupa alte doua-trei incercari chipurile am reusit.Se vede capul imi spune ea!Hai mai impinge odata pe urmatoare contractie.Nu mai puteam .Simteam ca lesin si eram sfarsita de oboseala.Imping iarasi pe urmatoare contractie si simt cum iese capul.Bucuroasa credeam ca mi-am terminat treaba dar cand ma uit la doctorita era toate impacientata si imi spunea sa imping sa poata iesi bb mai repede deoarece avea cordonul infasurat in jurul gatului.M-am speriat teribil de tare si incercam sa imping iarasi.Dar nu mai puteam.Nu mai aveam nici putere si imi era si frica.Atunci o asistenta a venit si m-a apasat pe burtica si am simtit cum ii ies umerii unul cate unul.Apoi am simtit-o toata cum iesea ......Deoadata m-a cuprins o mare usurare si m-am intins pe masa.Incercam sa o caut cu privirea...Imi doream atat de mult sa o vad...Cand aud o asistenta ca fetita mea nu respira....S-au strans toate asistentele si doctorul neonatolog in jurul ei iar eu ma uitam plina de teama sa vad ce se intampla.Intre timp doctorita imi spune sa mai imping odata sa iasa placenta .... dar eu nu puteam.Eram cu ochii doar pe masa unde era copilul meu....asteptam sa o aud plangand dar era o liniste deplina.Incep sa plang si le cer sa imi spuna ce se intampla....Cand deodata aud un scancet ....Era al ei...al fetieti mele...cel mai cristalin glas pe care l-am auzit vreodata...Doctorul vine la mine si imi spune sa nu ma tem ca fetita e bine...Are 3,700 kg si 52 cm.Apoi o asistenta mi-a adus-o si mi-a asezato pe piept...Ma uitam la ea si nu imi venea sa cred...ERa copilul meu....sensul vietii mele.Am sarutat-o indelung pe frunte si parca lumea s-a oprit in loc....Nu mai exista nimeni si nimic in afara de noi doua....Ma dau jos dee masa si in cateva ore merg la salon.Spre dimineata am mers sa o vad ..Era la incubator deoarece avusese cordonul in jurul gatului si fusese privata de aer...Era asa frumoasa.Uitandu-ma la ea mi-am dat seama ca e cel mai bun si mai pur lucru pe care l-am facut vreodata.Am vorbit cu neonatologul si mi-a spus ca scorul apgar a fost de 6....M-am speriat si ma gandeam ca este ceva in neregula cu ea...Dar lunile au trecut si fetita mea implineste astazi 5 luni.Este un copil sanatos de 7.700kg si 68cm.Este sanatoasa si vioaie.O iubesc si acum ma intreb cum am putut sa traiesc atat timp fara ea in viata mea.Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea, e cam lunga dar am vrut sa nu omit nimic din cel mai frumos moment din viata mea.Sanatate tutror mamicilor si bebelusilor de pe site!!!

AVoogt spune:

http://picasaweb.google.com/alivoogt/Bianca

AVoogt

Lumi_Nag spune:

Georgica - puiul meu

Povestea noastra a inceput acum aproape 10 ani.Am fost prieteni in liceu de cand eu am intrat in clasa a 9 a, iar el era in clasa a 11 a.
Dupa 7 ani minunati petrecuti impreuna neoficial, ne-am casatorit pe data de 11.09.2004.Desi pentru foarte multa lume este o zi neagra
pentru mine si-a schimbat semnificatia aceasta data.Am ramas insarcinata un pic programat si am fost cei mai fericiti cand am aflat acest lucru. Dupa lunga odisee petrecuta alaturi de sotul meu dar si de voi, colegii de breasla de pe minunatul forum DC,venise si la mine timpul sa nasc.
Toata sarcina am fost la controale si ecografii la un singur doctor care, am aflat cu stupoare atunci cand m-a chemat la spital pentru internare ca ma "paseaza" la o colega de-a sa.Numai femeile care au fost insarcinate pot sti cat te poate dezamagi o asemenea atitudine din partea doctorului tau si cata incredere ai numai in el. Ma chemase la spital sa ma interneze pentru ca eram la termen si credea ca va fi o nastere usoara. Am stat 3 zile in spital degeaba, pentru ca nu aveam dureri si nici dilatatie, desi intrasem deja in saptamana 41 de sarcina, iar ei nu-mi faceau absolut nimic.M-au cazat gratis desi eu sunt din Iasi.In aceste zile m-am imprietenit si cu alte gravidute. In a 4 a zi de spitalizare mi-au pus perfuzie cu oxitocina, o substanta care provoca travaliul. Mi-au pus mie si la inca 2 gravide cu care eu deja eram ...amica. Pe una dintre ele au apucat-o durerile la 2 ore de la perfuzie si a nascut o fetita de 3,5 kg, al patrulea copil al ei. Imi povestise femeia asta ca mai are o fata care are 12 ani si se comporta ca un copil de 4 ani din cauza unor medici de la spitalul unde a nascut, ca ar fi lasat-o mult timp sa astepte cu apa rupta sau ceva de genul asta.Ma rog...ideea era ca si-au mai dorit o fetita ca sa aiba grija de sora ei si sa creasca impreuna, iar DD le-a indeplinit dorinta. Aceasta nastere eu am vazut-o live si am plans de emotii cand am vazut cum a iesit copilul, a fost traumatizant pentru mine desi atunci nu mi-am dat seama. Cealalta gravida s-a chinuit sa nasca 5 ore cu dilatatie 4 si se taraia pe holuri de durere si nu voiau sa o opereze pentru ca ziceau ca e pacat ca a suportat atata durere...acum sa o mai si taie..Pana la urma cu un mare stimulent la doctor au operat-o si au recunoscut ca nu ar fi putut naste natural pentru ca era si prima nastere si avea 4,5 kg copilul.Asta a fost o alta chestie care s-a adaugat stresului si panicarii mele ulterioare.Buuuun...s-a incheiat ziua, s-au terminat si cele doua pungi de perfuzii, io? dansam pe acolo si contractii ioc.A venit si a 5 a zi, in care mi s-au mai pus 2 pungi de ser cu oxitocina. Era o caldura in saloane insuportabila, iar eu trebuia sa fac miscare si sa plimb batul pe acolo.
A venit o fata si ne-a anuntat cele care vrem sa participam la o slujba in sala de mese ca a venit preotul spitalului care ne si
spovedeste si m-am dus.Mi-a facut bine acest lucru si eram parca mai viteaza.Dupa vreo 2 ore ma intalnesc cu o alta fata pe care o cunoscusem la etajul cu gravide. Era foarte palida si suparata si incepe sa imi spuna ca a facut febra, iar copilul a murit si de dimineata i-au provocat nasterea ca sa nu o chiureteze ca avea 7 luni, dar nu a putut sa nasca asa ca ...au scos copilul, va dati seama cum. Am inlemnit. Si imi spune sa nu mai astept sa nasc natural sa nu patim ceva si sa cer cezariana.Deja am inceput sa ma ingrijorez si pentru ca ma chema la fiecare jumatate de ora sa asculte inima copilului.Am intrebat asistenta de ce asculta asa des si a zis ca au bagat cam multa oxitocina si ...sa nu fie probleme.
Vine mama la mine in vizita, eu tot cu batul si cu nelipsita perfuzie infipta in a 4 gaura facuta de cand eram in spital (se infundau branulele alea si imi tot mutau).Cand am vazut-o si m-a intrebat "ce faci puiu mamii? Tot nu ai nascut?" am clacat si am inceput sa plang isteric de nu ma mai puteam opri. A venit asistenta sa vada ce se intampla si am rugat-o sa imi scoata perfuzia sa pot face un dus ca sa imi revin.Am facut dus, imi mai trecuse un pic si ma intorc cuminte sa imi puna din nou perfuzia.Asistenta i-a spus intre timp doctoritei de garda de mine si ma cheama sa ma suie pe masa pentru control. Al n-spelea control.M-a durut exagerat de tare acel control si o intreb cat am dilatatie de la micile contractii pe care le simtisem si imi zice sec "ti-am facut eu 2 cu degetu'". Desigur ca am sangerat toata ziua dupa interventia d-nei doctor si iar m-au podidit lacrimile.Ma duc resemnata in salon unde ma astepta mama disperata. Imi zice "lasa mama ca tu semeni cu mine ca si eu te-am nascut greu dar o sa reusesti pana la urma" si da-i iar cu bocete.
Nu mai spun cate telefoane mereu cu aceeasi intrebare "nu ai nascut inca?", cate incurajari de la fetele de martie_aprilie_2007 de pe forum,cate vizite platite pe la asistente de sot, ca sa ma incurajeze si sa vad o figura cunoscuta...etc.Toate astea ma incurajau si in acelasi timp ma faceau sa ma gandesc cu ce am gresit eu de trebuie sa trag atatea.Am inceput sa rog doctorita mea sa imi faca cezariana ca eu nu vreau sa mor fara sa imi vad copilul.Ea radea ironic dar nu stia ce era in sufletul meu. Atunci mama s-a oferit sa vorbeasca cu cineva mai influent sa convinga "protocolul"
sa ma opereze.A acceptat pana la urma dar dupa ce imi mai puneau inca o zi perfuzii cu renumita oxitocina.Mi-au pus si in a 6 a zi si tot nimic, asa ca am fost bagata in operatie de urgenta.
Cand anestezista imi punea intrebarile, eu luasem banii in mana pentru spaga de rigoare ce se practica. Ea a evitat sa se apropie de mine asa ca nu am reusit sa-i bag in buzunar.Dupa ce m-a pus pe masa si imi punea masca pe fata sa ma adoarma a inceput sa imi spuna:"domnul la care ai apelat nu ma mai cunoaste?a uitat ca am fost colegi?lasa ca mai vii tu sa nasti si o sa vezi atunci..."si alte amenintari de genul asta.Am vazut-o ca pe calaul meu.Daca nu ma adormea imediat ma ridicam de pe masa de operatii si fugeam din
spital. Ah..am uitat sa spun ca inainte sa inceapa sa ma ameninte am intins mana sa ii bag banii in buzunar si i-a luat si i-a aruncat pe jos si a zis ca ea isi face treaba fara mita, ca doar ia salar.In fine...i-a luat asistenta si mi i-a dat dupa ce mi-am revenit.Cand m-am trezit era mama langa mine care imi spunea ce baiat frumos am si atunci am inceput sa plang si sa ii povestesc ce spaima am tras ca nu o sa ma mai trezesc vreodata.Poate din cauza experientelor din spital, a nervilor si a emotiilor acumulate m-am gandit la ce era mai rau. Nu am mai vazut-o pe anestezista, dar doctorul care m-a operat cu dr mea (mana a doua) mi-a zis dupa operatie ca d-na anestezista este o femeie foarte de treaba si ca s-a purtat
frumos cu mine in timpul operatiei.Nu stiu de ce mi-a zis asta...ca sa ma consoleze sau ca sa o caut si sa ii dau totusi banii.?Eram atat de fericita cand am vazut minunea blonda si micuta care era sufletelul meu si al sotului incat toate au disparut in clipa in care l-am luat in brate.Era atat de micut si singurul blond intre 3 brunetei, iar eu l-am recunoscut imediat.Parca il cunosteam dintotdeauna.
Aceasta a fost traumatizanta mea experienta de nastere. Sper sa uit tot pana la urmatoarea, ca sa reusesc sa-i aduc si un fratior sau o surioara micii noastre minuni George Catalin - 19.03.2007

Scuzati exprimarea incoerenta sau greseli de ortografie dar am scris in putinul timp liber pe care mi-l ofera pustiulica.


It's easy living with eyes closed

stefaniya spune:

Dupa ce am citit atatea povesti,cum au venit pe lume atatia bebei minunati am curajul sa-mi scriu si eu povestea,cum Carl a reusit sa faca din mine o femeie mai mult decat fericita.

Ca multe alte femei primesc de la medic vestea ca pot ramane insarcinata ,dar sansele fiind foarte mici pt ca ovarul drept are dimensiuni prea mici.
In 2005 in decembrie incep sa am dureri puternice la sanul stang in special,merg la medic ,constata ca am mastoza.Am simtit ca pica cerul pe mine,ce femeie vrea sa auda o asemenea veste?Am inceput sa fac tratament si tot asa pana in luna iunie.

Eu si sotul meu ne petrecem concediul 2 saptamani in Neptun si alte doua in Danemarca.A fost un concediu ce nu se poate uita niciodata,mi-l aduc aminte in amanunt.Intr-o seara fiind la neptun am avut o cearta cu sotul terminandu-se intr-o noapte de amor ce ne-a adus pe lume iubitul nostru,Carl.
Incepusem sa nu mai suport soarele,cu toate ca aici termometrul nu arata mai mult de 28C dar mie mi se pareau 40C.

In august merg la o prietena,imbracata intr-o bluzita stransape sani si larguta jos la care ea are reactia,wow esti insarcinata? Pufnesc in ras,normal ca nu,eu inca fac tratament pt mastoza;eu fiind sigura ca nu am cum ramane insarcinata dupa ce vazusem cum arata testul hormonal al meu.Ea insista,esti insarcinata si nu vreisa spui,vine si mama ei aceeasi poveste...Pe atunci ma bucura vestea dar cand aduceam vorba de copii Klaus imi spunea ca mai avem pana la 50ani,stiam ca el nu-si doreste cu adevarat un bebe.

In fine,plec de la tipa si opresc la farmacie pt a cumpara un test.Ma chinuiesc si astept pana a doua zi dimineata ca testul sa aiba mai multa valabilitate.A doua zi cand m-am trezit am fugit la baie unde am vazut doua liniute.In urmatoarele minute m-am imbracat si am fugit la sora mea,trebuia sa vorbesc cu cineva fata in fata,klaus fiind in DK eu in perioada aia in RO.Ajung la sora mea,mai cumpar un test,il cer pe cel mai scump si mai bun si in urmatoarele secunde arata 2 liniute.

Sun la un cabinet pt a face o programare,era luni si nu m-a putut primi decat miercuri.Astept pana seara sa-i spun lui Klaus care din primul moment de cand i-am zis a avut ca replica "wow,suntem parinti,trebuie sa dau vestea familiei mele si prietenilor" Instantaneu m-a pufnit plansul,nu ma asteptam la o reactie ca asta,el mereu zicand ca inca nu avem nevoie de bebe.

Vine si ziua de miercuri,9august e si data cand m-am cunoscut cu Klaus si atunci mi s-a confirmat ca sunt insarcinata.Nu stiam,sa plang,sa rad,eram intr-o euforie totala la care m-a trezeste doctorita intrebandu-ma,il pastram sau facem chiuretaj? M-a uimit cu cata usurinta a putut sa intrebe asa ceva si in acel moment am hotarat sa schimb medicul atata timp cat stau in RO.

La 2luni incep sa sangerez dar cu putin noroc si tratament am reusit sa duc sarcina la bun sfarsit cu bine.Pe toata perioada in afara problemei cu soarele nu am avut nici un fel de greturi,voma,ameteli,..Am calatorit foarte mult,am zburat n ori,am fost la Roma,am fost toata un zambet pe perioada sarcinii.

Se apropia data sa nasc,DPN-ul fiind pe 05.04.07 joi.Miercuri aveam programare cu moasa,asa se numesc aici centrele unde mergi pe perioada sarcinii la control.Ma trimite la spital pt a mai face un control sa vedem daca totul e ok si cum mai e bebe.Il sun pe Klaus,cum a auzit a plecat de la serviciu sprespital.Cu o seara inainte cazuse dopul si cum citisem la odisee ca atunci cand e de culoare maronie in urmatoarele 2 zile se intampla minunea.


Stau si astept cateva ore,toti doctorii erau ocupati,parca se adunasera toate femeile sa nasca :) In fine,pe laorele 19 vine un doctor,ma aseaza pe masa,imi face un eco,ma controleaza inauntru si imi zice ca totul e ok si ca pot naste natural.Ma pune la aparatul care imi masoara contractiile si bataile inimii bebelului si deja le aveam la 6 min.O asistenta draguta imi spune,mergeti acasa,faceti un dus si odihniti-va,probabil ca lanoapte reveniti si va fi o munca grea.Dilatatia fiind doar de 2cm.

Ne intoarcem acasa,speriata de ce va urma,contractiileincep sa fie din ce in ce mai dese siputernice.Pe la ora 1 noaptea sun la spital,spun ca sunt de 2 ore la interval de 4 minute.Mergem la spital,cand m-au vazut asistentele mi-au zis ca arat prea bine pt cat de dese sunt contractiile.

Ma duc intr-o camera,iar ma conecteaza la aparat,deja erau la 3 minute.Ma lasa cu sotul meu,imi recomanda sa fac un dus cat de lung se poate.Am stat cam 30minute,obosisem de atata apa calda,dar cum opream apa cum simteam contractiile puternice.Fiind doar 3 cm dilatata imi cere sa ma plimb prin spital,pe un hol luuung.Era deja ora 3 dimineata,ma simteam obosita,sotul era din ce in ce mai speriat pt ce va urma si obosit,..

Dupa alte 30min de plimbat in spital revin la camera unde urma sa si nasc.Toata familia sotului cu mine,primimcadou si o camera video pt bebe,pt momentul mare.Ceasul era de-acum 5 dimineata.
Contractiile sunt din ce in ce mai dese si mai dureroase,incearca sa ma ajute cu masca de oxigen dar nu m-a ajuta deloc,mai tare imi ingreuna respiratia.Cer epidurala si cam in 10minute vine medicul.Nu-mi era teama deloc,contractiile erau prea dureroase pt a ma mai speria o injectie in spate.

Apa nu se rupsese inca,sihotarasc sa mi-o rupa ele.Dupa epidurala contractiile se raresc cam la 7 minute.Epidurala nu a fost o idee tocmai buna dar a mai ameliorat din durere,multe ore cu durere.In doua ore sau mai repede epidurala nu mai avea nici un efect,simteam contractiile cu toata puterea lor.

La ora 8 dimineata se schimba moasa,o tipa foarte calma si de treaba.Eram foarte obosita,nu mai voiam nici o nastere naturala si am inceput sa cer cezariana.Moasa insista ca va fi bine,ca eu sunt puternica si ca pot naste natural dar eu nu simteam asa.Aveam contractii la 1 minut,adormeam dupa ce fiecare contractie se termina si ma trezeam c ualta care incepea si la fiecare contractie ceream cezariana.

Ma uitam la sotul meu si ii spuneam sa ma ajute si sa ceara si el cezariana dar el doar ma privea si nu zicea nic un cuvant,nu voia sa se bage pe meseria lor.Am incercat si la cumnata,poate eama va ajuta dar nimik :)

Pe la 10.30 vine o doctorita si constata ca sunt prea obosita ca sa pot naste singura.Impingeam si parul iesea dar nu mai mult,Carl avea o manuta la fata si de-asta nu-l puteau trage.Imi spune ca ma vor ajuta,in acel moment nu mai voiam nimik altceva decat sa termin si sa nasc.Aduc un aspirator cu care incep sa-l traga pe bebe.

Nici acum nu stiu daca a fost asa dureros cand l-au scos,dar tipam de teama,nu mai stiu exact acele momente ce gandeam si ce am simtit...

La ora 11.11 pe data de 05.04.07 a venit pe lume,Carl!S-a tinut de tabelul cu data probabil a nasterii,deci e un punctual ca si mama lui de altfel.

Cand l-au scos,klaus a inceput sa planga si sa ma pupe ca un nebun,a trait acele momente impreuna cu mine,m-a tinut tot timpul de mana si m-a incurajat.A intrat o data cu mine in spital si am plecat toti trei,asta e un lucru bun in occident cand sotii pot sta langa mamici.

Cum l-au pus pe mine am uitat durere,tot...ma gandeam ca nu a fost asa greu dupa 16 ore de dureri.E adevarat cand se spune,ca dupa ce nasti,uiti tot.Era alb,nu vanat cum se nasc unii bebei,la ochisori putin umflat,pentru mine era copilul perfect!

Inainte si dupa ce am nascut nu am dormit decat 20 minute in 3 zile,
il priveam intr-una,mi-era teama sa nu-l sufoc si mi-era prea drag ca sa pot dormi.Simteam ca pot sta si o luna fara sa dorm.Hormonii actionau ca un drog.

Si asa am ajuns acum la aproape 5 lunisoare,gangurim,spunem mam mam ma-ma si multe altele.Mai nou tipa foarte tare dar asta arata ca e sanatos si se bucura de viata.

Il iubim enorm de mult si sa-i de-a ´Domnul sanatate si putere sa ajunga si el sa ne faca noua nepotei.

Nu stiu daca am scris prea mult,mai aveam o sumedenie de scris dar nu am vrut sa ocup tot spatiul :)Cand e vorba de puiul tau parca nu te mai poti opri,vrei sa-l lauzi si sa arati intregii lumi ce ai facut tu!

Nasterea,chiar e un moment poate unic in viata femeii,nimik nu poate inlocui asta si niciodata nu se poate uita.
Nasterea te face mai bogat,bogat sufleteste,bogat in familie,mai bun si multe lucruri bune.

povestea noastra Stefania- Carl - KLaus



CARL IUBITUL 05.04.07 si mami Stefaniya

ddana spune:

Cum mi-am petrecut inceputul lumii... sau nasterea lui Dragos.

Am asteptat foarte mult pana sa pot sa scriu despre ziua aceea. De cateva ori am inceput, si mi-au tremurat degetele pe taste. Acum am decis sa scriu, daca nu pentru a face cunoscuta povestea, atunci ca un exercitiu de defulare.
Iubirea mea cu Th. e veche de 11 ani, si noua tot de atatia. Daca exista suflete pereche, si nu e doar un artificiu din filmele americane, noi suntem aceia. Ne-am casatorit de aproape doi ani si imediat, firesc, uman, ne-am dorit un copil. Care s-a lasat asteptat doar 3 luni, insa Dumnezeu a hotarat altfel. Sec: "sarcina oprita in evolutie". Diagnostic medical. Cel din inima mea... inca nu l-a stabilit nimeni.
Au mai trecut lung, chinuitor, inca 3 luni, in care mi-am dat seama ce greu trece uneori timpul. Si, din nou, fericire: de ziua lui, Th. a primit, frumos ambalat, cu fundita rosie, un test de sarcina. Pozitiv.
Despre sarcina mea nu am sa spun decat ca a fost asa cum trebuie sa fie, ca m-am simtit femeie asa cum n-am simtit-o niciodata, si ca in acelasi timp mi-am simtit copilaria redescoperind gesturi si sentimente uitate.
Termenul era fixat pe 10 martie, dar Dragos nu vroia sa vina. In fiecare zi imi ziceam: "azi e o zi buna ca sa nasc", dar el nu era de acord. In cele din urma, in data de 19 martie, vorbesc cu medicul meu si el spune ca in ziua urmatoare sa ma prezint la spital, pentru a-mi declansa nasterea.
O paranteza necesara: el nu urma sa vina la nastere, procedeul nu e foarte practicat in zona. Vorbise cu un rezident sa fie de fata, el urma sa vina cand ii telefonam eu. In paralel, am luat legatura cu un anestezist pentru o peridurala. Din nou, procedeu extrem de putin folosit: doar 5 (cinci) cazuri. EU urma sa fiu a sasea. Anestezistul promite ca, daca nu va avea o alta operatie chiar in acea perioada, va veni.
Cand aflu ca in ziua urmatoare NASC, am inceput sa tremur. Parca era mai bine sa ma ia pe nepregatite... Dar asta e. Merg in oras pentru ultimele maruntisuri, anunt colegele de odisee sa puna majorete multe, ca am nevoie.
Seara nu am putut adormi. Ma foiam de pe o parte pe alta, gandul era la ziua urmatoare si sufletul... ei.. sufletul era intors inspre Dragos. Care imi dadea din cand in cand cate un sut, asa, ca sa ma linisteasca. Th. dormea. Pe la ora 11, ies la toaleta (din nou...) Si pe drumul dinspre pat inspre baie, apare o balta. WHat?! Incepe sa-mi bata inima ca la curse. Asadar, incepem? Deci, n-am vrut sa ascultam de nenea doctorul?!
Il scol pe Th: "Dragos nu vrea sa stea pana maine; vrea in noaptea asta". Th amuteste si in ochii lui vad ceva ce nu vazusem in 10 ani niciodata. Telefon la medici, la nasi, la parinti.. Gata, incepe! Ciudat, nu mai simteam nici o emotie. Adrenalina incepea sa isi faca efectul. Trec peste formalitatile de la internare.. ajung in sala de nasteri.
SI de acum incepe de fapt... nu stiu ce. Nu cosmarul. Nu stiu cum sa numesc. Hai sa zic povestea. Erau 6 gravide. Plus o tiganca ce nascuse deja, dar inca urla. Eu n-aveam decat niste vagi contractii, dar nu dureroase, in schimb, la cea mai mica miscare, curgea lichidul. Am hotarat ca va fi cea mai lunga noapte si ar fi bine sa incerc sa dorm. Era cam ora 12 - 1.
Rezidentul care urma sa ma asiste intra in tura abia dimineata la 6, dar ma linistise ca nu nasc pana atunci, dar daca e ceva, medicul de garda il va suna. MEdicul asta de garda... era un copil de 25 de ani care probabil ca era super constiincios sau super stresat sau super inconstient... Ideea e ca ne facea tuseu la toate gravidele, din ora in ora. In sala de travaliu. Pe rand. Pe acelasi cearsaf plin de sange si secretii. (alta paranteza pe care o urasc cu toata fiinta mea: peste doua zile urma sa aflu ca una dintre femeile care erau controlate pe banda inaintea mea avea SIFILIS. Eu eram cu membranele rupte de cateva ore deja.)
Incep contractiile. Neregulate, dar dureroase. Intre timp, langa mine naste o femeie. Cu moasa. Ca medicul nu a mai avut timp sa ajunga. Prin usa deschisa vad in salonul alaturat o femeie in travaliu, si langa ea, sotul ei, in halat alb, o tinea de mana si o mangaia. Th. a stat in toata aceasta noapte pe bancheta din hol, spre compatimirea liftierelor care il vedeau mereu acolo.
Dimineata la 6 vine medicul rezident. Control. (al catelea, Dumnezeule...) Dilatatie zero. Oxitocina perfuzii. Asta a fost cam pe la ora 9 dimineata. Din ce mai stiam eu teorie, imi aminteam ca plimbarile - pozitia verticala- fac bine si accelereaza travaliul. Am luat stativul cu perfuzia dupa mine si am facut kilometri dintr-un capat inr-altul al holului. Reuseam sa vorbesc cu Th., ma imbarbata, totul era bine. Realmente eram puternica, eram convinsa ca va fi totul bine si peste putin timp va veni copilasul.
Durerile erau tot mai puternice, eu tot mai obosita. La controale: dilatatie zero. Doctorul mareste doza de oxitocina si imi recomanda sa stau intinsa, sa imi pastrez energia. Asta am si facut. Insa, daca pana atunci, imi retineam orice sunet de durere, poate din demnitate, poate din spirit de fronda fata de toate femeile care urlasera de durere inaintea mea, acum gemeam.
Intr-un timp, vorbeam cu Th. la telefon. Acum nu mai pot vorbi, mi se taie respiratia. Am contractii foarte dese, la fiecare minut. Intre contractii, timp de cateva secunde, adorm. Ceea ce mi se pare imposibil acum. Dar asa era. Control: 4 centimetri. Era ora 13, cred...
Cand vine doctorul il intreb: vine anestezistul? NU. Are o alta operatie. S-a zis cu peridurala. Sunt disperata, nu pentru ca nu vine - stiam ca exista posibilitatea asta - ci pentru ca durerile pe care le simteam erau mai mari decat as putea descrie vreodata in cuvinte. "Ce trebuie sa se intample ca sa imi faceti cezariana?" a fost o intrebare venita nu din lasitate, ci, recunosc, din slabiciune. "Nu va ganditi decat la dumneavoastra, doamna, nu si la copil, si nu-mi place asta..."
Eram sfarsita si nu as fi reactionat nici daca m-ar fi injurat ca un birjar, dar acum, la rece, replica asta mi se pare atat de lipsita de orice urma de omenie, de caldura, de intelegere... Mai ales din partea unui om care vede zilnic femei nascand si stie ce efort implica si ce nebunie provoaca durerile... De fapt intreaga lui atitudine a fost asa: "Hmmm... nu-i bine deloc, doamna. Nu va dilatati cum trebuie". Parca era o chestie constienta si voluntara, parca eu nu vroiam sa ma dilat... Asta imi spunea la fiecare control.
Imi pune doza maxima de oxitocina si regleaza dispozitivul la viteza maxima de curgere. Din acel moment a inceput cosmarul. Nu ma mai tem de cuvinte.
Dilatatie 10. Cumplit. Altceva nu pot spune. Am impins .. nu mai stiu cat timp. Am impins atat de tare incat a doua zi aveam bataturi la degetele cu care strangeam masa si aveam ochii rosii, tumefiati, din cauza vaselor de sange sparte, si au ramas rosii 6 saptamani dupa nastere...
Imi spune cum sa respir si ce sa fac... moasa la fel... lesin pe masa de mai multe ori. La un moment dat imi amintesc ca mi se parea ca sunt undeva departe, si ca povestea asta, cu nasterea, s-a intamplat demult de tot, si nu intelegeam de ce zbiara cineva la mine sa imping si se urca cu corpul pe burta mea si ma apasa. Eu nici macar nu luasem aer in plamani, el ma presa de masa.. Au fost multe momente atunci de care nu sunt perfect constienta.
Imi amintesc ca la un moment dat erau in sala doar doi studenti (desi semnasem ca sunt impotriva accesului studentilor in sala) care imi spuneau sa imping cand am contractii, eu eram in picioare, ma tineam cu mainile de pat. Sau un alt moment cand am iesit din sala de travaliu si am intrat in alta sala, nu stiu de ce...
Am aflat ulterior ca afara, pe hol, Th. se agita ca un animal si incerca sa ma ajute. Ma auzea tipand si voia sa stie ce se intampla si de ce nu mai nasc odata.. Doctorul nu era cu mine in sala pentru ca Th il tragea de guler (la figurat, dar ar fi facut-o si la propriu) sa imi faca operatie, pentru ca e clar ca nu pot sa nasc, copilul e mare, sunt cu dilatatie 10 de 2 ore, sunt cu membranele rupte de 17 ore, am 32 de ani, si nu 23... Si, culmea coincidentei: ii spune medicului: "Ce trebuie sa se intample ca sa ii faceti cezariana?!" Barfele ulterioare au fost cum ca noi doi vorbeam si am pus la cale o "strategie" sa fac cezariana. Ca de asta imi ardea mie...
Recunosc acum cu toata sinceritatea si cu toata rusinea: in momentele alea nu ma interesa ce se intampla cu mine. Nu ma interesa ce se intampla cu copilul. Vroiam doar sa ia cineva un cutit si sa ma omoare, va rog frumos... Mi-e teribil de rusine ca am simtit asa ceva. Poate de asta, timp de cateva zile bune, nu am reusit sa il privesc pe Dragos in ochi...
In fine: ideea era ca trebuia sa isi dea acordul seful clinicii pentru orice cezariana. Th. merge sa vorbeasca cu seful clinicii (nu medicul, cum ar fi fost normal..)si il ia tare. Nici nu avea altceva ce sa faca. I-a explicat toata situatia, plus i-a zis ca il va face direct raspunzator daca se intampla ceva rau. Intr-un minut, seful clinicii era langa mine. A urmat cel mai cumplit tuseu din viata mea, am impresia ca tragea de col sa se largeasca (unde?!! ca eram dilatata 10 cm de vreo doua ore!). Si concluzia: incompatibilitate cefalo-pelviana. Operatie cezariana de urgenta. Era ora 17.45.
Cand anestezia si-a facut efectul, am intrat realmente in rai. Si pe urma totul a decurs "normal", adica asa cum se intampla in orice spital din Romania: cu infirmiere care trantesc usile la 6 dimineata, cu usi deschise larg la saloane in care toate femeile sunt dezbracate... Adica fara nici un pic de respect pentru intimitate, pentru faptul ca fiecare din femeile acelea era o minune pentru simplul (!)fapt de a fi devenit mame.
Despre Dragos: nu ma recunsoc subiectiva cand spun ca e cel mai frumos copil care s-a nascut vreodata. Cand l-am vazut prima oara, printre lacrimi, am vazut perfectiunea. L-am vazut pe Dumnezeu, o spun fara patetism si fara a incerca sa fac literatura. Imi era frica sa ma uit la el: el era perfect, desavarsit, eu eram o pacatoasa... E asa de frustrant sa nu existe cuvinte mai puternice decat "te iubesc" ca sa exprim ce am simtit.
Deci, asa mi-am trait eu inceputul lumii. Cu emotii pe care nu le-am banuit vreodata, cu dureri de care credeam ca nu exista, cu o fericire pe care o intuiam inca de pe atunci, dar pe care am simtit-o pe deplin doar acasa, noi trei.
Au urmat si vremuri mai putin fericite: nopti in care ma trezeam plangand, pentru ca visam ca eram din nou acolo si retraiam din nou tot. Si doar bratele lui Th. ma mangaiau. Si ochisorii lui Dragos.
Eu n-o sa spun niciodata nici unei femei ca nasterea e usoara. Si nici nu am uitat ce a fost, asa cum spun cele mai multe. Dimpotriva: experienta mea a fost totala, cumplita, cum nu mi-am dorit-o si nu mi-am imaginat-o vreodata. In schimb, ce pot sa spun cu mana pe suflet, e ca as trece inca o data prin tot calvarul, fara sa clipesc, pentru doar un zambet al lui Dragos. Cred ca asa ne este dat noua, muritoarelor...


Dana mamica lui Dragoselu' - 20 martie 2007