Povesti, povesti, povesti...si iar povesti!
Raspunsuri - Pagina 5
alin@ spune:
Multumesc mult!
Alina, mami de Ayan(13.01.2006)
Poze cu noi
www.dropshots.com/mami_de_Ayan" target="_blank">Filmulete
www.onetruemedia.com/shared?p=2282f6c86fbfef9b727d82&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Iubitul nostru
"IT'S ALL ABOUT THE ATTITUDE"
dania.nicol spune:
Multumim mult pentru efortul depus de a aduna toate povestile nasterilor. 
Te rog sa faci doar o mica modificare, eu sunt dania.nicol 
Mami de doi: Sebi<18.07.2005> si Cătă<06.03.1997>
Stelutele mele Poveste
tora97 spune:
Timid, indraznesc sa pasesc si eu printre atitea povesti… calc cu grija, sa nu sifonez marginile vreunei asemenea comori de suflet si imi astern si eu cu grija propria mi comoara
Se spune ca uitam cum a fost la nastere.. eu nu am putut uita Nu numai nasterea Anutzei , dar nici pe a Theei.
Dar nasterea Anei a fost o nebunie curata, opusa celeilalte. La Thea am fost cuminte, am suportat cele aproape 8 ore in tacere, cu demnitate. Thea in schimb a fost taaaaare galagioasa atunci cind a venit pe lume intr o amiaza (ora 15,20) de toamna superba, cu mult soare si miresme de frunze arse! Thea nu era prea dornica sa vina, dar cind a sosit momentul X a dat dovada de hotarire, momentul expulzarii parindu mi se floare la ureche fata de cit a trebuit sa indur pina atunci.
Dar nasterea Anei!....
Era un 6 iunie.. Ne am intors acasa de la controlul medical (doctorul meu ma anuntase cu o saptamina in urma ca va pleca in Germania pt 10 zile asa ca m a dat pe mina altui medic) Eram pleostiti, ne consideram „fii ploii”, caci si acest medic ne anunta ca pleaca din tara pt 2, zile, insa ne a asigurat ca si medicul meu de baza, ca nu am cum sa nasc decit peste cel putin o saptamina! Oricum, ne simteam abandonati…. Asta e! poate micuta va sta mielusica daca mami o sa stea mai mult prin pat.
Desarte sperante! La ora 4,16 AM sar din pat! Ceva era in neregula, un lichid se prelingea tiptil tiptil pe picioarele mele! Cu inima batindu mi nebuneste il strig: „tati! tati!” Nimic. El, care se trezea la orice miscare de a mea acum dormea blana! Ridic vocea „TAAATII!” a trebuit sa insist cam mult.
Se trezeste si l informez ca „a inceput” Nu pricepe ce a inceput asa ca ii dau amanunte
Fetele dorm… normal! Eu sterg parchetul si apoi sun doctorita! A trebuit sa i dau ceva amanunte, caci nu si amintea cine sint (Mai tirziu mi a spus ca sint prima pacienta care o trezeste la asemenea ora) Deja aveam contractii dureroase de abea puteam sta Ii spun ca micuta se cam grabeste… ca am contractii la 4 minute.
Ajungem la spital! Totul devine din ce in ce mai insuportabil! Doctorul de garda spune ca nu am cum sa am contractii atit de dese… este ora 5. Se convinge insa repede ca am dreptate!
Sint dusa in sala de nasteri Afara incepuse sa ploaia Era intuneric inca, se anunta o zi umeda si rece, ca de toamna tirzie, desi sintem in miezulverii. Si totul este invaluit in durere de la un capat la altul!!! Moasele, vreo 3, se agita pe linga mine… imi fac anestezie locala, imi pun branula!!! Eu incep sa tip, nu mi mai pasa de rusine, de nimic! Strig la ele sa faca ceva pentru a mi inceta durerea! As fi facut orice, numai sa se opreasca! Incerc intr o disperare sa spun Tatal Nostru insa nu reusesc niciodata sa o fac pina la capat! In minte imi rasuna obsedant o melodie a lui Chirila de la Vama Veche …”Doamne Dumnezeuleeee… da mi printesa inapooooiiii!!!” Vine doctora ma consulta! Ma cearta ca ma zbucium prea mult si ii fac rau copilei! Tip la ea si fac un gest, probabil de a o impinge pe o moasa, imi zboara branula! Peste tot imprastii singe: pe halatul moaselor, doctorei, cearsafuri si tot ce a fost in raza de actiune. Una din moase ii spune in soapta doctorei ca nu mai rezist si cere oxigen… Nu au oxigen, suna undeva si cer… Ma gindesc la Ovidiu: stiu ca este pe aproape si ca sufera auzindu ma cum tip, dar nu ma pot opri, nu ma mai pot controla. Nu stiam ca o nastere poate dura atit de mult si poate fi atit de dureroasa In final reusesc sa duc la capat rugaciunea si aproape in acelasi moment aud doctora spunind ca vine puiul! Hai cu ea pe masa! Cum sa fac eu vreo miscare cind durerile erau infernale? Cu chiu cu vai ma urca pe masa… La Thea momentul culminant al durerii a fost cind a iesit. Aici aproape ca nu am simtit! Deja eram innebunita de durere! Le as fi batut pe cele 4 femei, ca deh ele mi erau la indemina!!!
Ana a venit pe lume… cuminte ca o printesa. Asta am simtit atunci, multa demnitate o vizualizam ca pe o printesa trecind maiestuos printre noi, muritorii. O printesa intr o lume nebuna! Caci travaliul mi s-a parut ca o nebunie!!! Era 7.06.05 ora 6.05. Plingeam: de durere, de bucurie.
Dar privirea sotului meu…. A fost cel mai grozav „multumesc” din lume. Recunostinta, imensa iubire, mila. Avea atita dragoste in priviri…… Ma mingiia pe burta si mi spunea ca este mindru de mine, ca ma iubeste, ca a vazut o pe micuta si este frumoasa, perfecta. Dragostea lui m a ajutat enorm atunci! A fost cea mai grozava declaratie de dragoste!
Pentru mine, pt sufletul meu, Ana este ca o dimineata zanateca de primavara! Te ameteste, te imbrobodeste, uneori te siciie, insa iti aduce atita bucurie in suflet si niciodata nu te poti supara pe ea. Thea, Thea este o dimineata de Craciun, linistita, surprinzatoare… emotionanta. Pe Ioana o simt ca o dimineata de vara… calda, misterioasa, afectuoasa
Ana este portocaliu, Thea verde iar Ioana galben. Asa le a colorat inima mea.. asa le simte sufletul meu. Iar Ruf, ei bine, ruf este un intreg curcubeu!
Mi am pus povestea pe covorul cald al amintirilor din camera povestilor. Am mingiiat o tandru, cu dragoste si am aruncat o privire duioasa spre ceilalti prieteni ai povestii mele. In mod sigur ii va fi bine aici, caci toate sint amintiri minunate ale unui strop de Dumnezeire, ce poate fi o nastere, decit un strop de Dumnezeire!!!
poze multe cu noi
Ana a implinit un an 20062007
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez
greiere spune:
E foarte frumoasa povestea ta Tora. E plina de caldura si bucurie asa cum este venirea pe lume a oricarui copil! Sa-ti traiasca minunatii puiuti!
Alexandra si mami Elena
sasha - uite ce frumusica`s
colectiadepalarii
nusicasiely spune:
te rog,ataseaza si povestea mea.
anymony spune:
HRISTOS A INVIAT!!!
Any si Ioana-Catalina (12.02.2006)
poze Ioana-Catalina
Povestea nasterii Ioanei-Catalina
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=21fc06911023d376aa686b" target="_blank">Iubirea noastra Ioana-Catalina
alincic spune:
fetelor,nu stiu ce am facut pe ce am apasat dar a disparut tot ce am scris o bucata de noapte.Poate mai incerc o data dar in alta zi.
daca puteti sa-mi spuneti ce sa fac sa nu mai patesc asa ceva.
Cit controlam greselile ortgrafice,numai ce vad ca e alb totul in fata mea
.Nu m-am intristat tare,caci am mai retrait inca o data acele momente frumoase petrecute acuma 5 ani.
Cred ca voi fi mai atenta urmatoare data.
stefi68 spune:
Buna!
Eu sunt un nou membru al acestui forum, (desi va urmaresc de multa vreme) nu am avut curajul sa ma inscriu. Astazi insa, am facut pasul, pentru ca sunteti extraordinari si cred ca a-si putea sa va impartasesc si eu ceva din experienta mea de mamica, care a trait o experienta a nasterii demna de o poveste de film.
Nu stiu daca, povestea mea este bine postata aici, imi va mai trebui mult timp sa ma obisnuiesc cu forumul, cu modalitatea de comunicare.
Sa vedem ce va iesi...Pe scurt,ar putea incepe cam asa:
Sunt o mamica de 32 ani, care a asteptat timp de 8 ani o minune, adica un copil. Acest lucru s-a intamplat intr-o dimineata superba a anului 2000 (respectiv 11. 11.2000. Daca stiam la vremea respectiva ca exista aceasta pagina, si acest forum multe din problemele, framantarile si durerile mele poate s-ar fi atenuat sau chiar spulberat. Am sa incep cu inceputul:
Povestea mea se cheama simplu: Ingerul meu cu ochii mari: Andreea Minodora
Totul a inceput in anul 1991, cand mi-am intalnit jumatatea. Eram studenta in anul IV la Politehnica, la seral, ma pregateam de sesiune, depasisem o idila cu un medicinist, si cand credeam mai putin, o colega mi l-a prezentat pe el: actualul meu sot, student si el. Dupa o frumoasa poveste de dragoste, si mai ales dupa 11 luni de tatonari am decis sa ne casatorim. Zis si facut. Intr-o frumoasa zi de decembrie am spus amandoi "da" in fata tuturor, si mai ales in fata lui Dumnezeu. Nu a fost prea simplu pentru ca am intampinat opozitii din partea parintilor lui, eu fiind fata din Bucuresti, emancipata, iar el un baiat de la tara, eu mult prea sclifosita pentru ei, el prea simplu pentru mine (in acceptiunea lor). De, oameni simpli de la tara care s-a dovedit ca nu au cantarit prea bine realitatea. Dar, ce mai conta, noi ne iubeam nebuneste, si parerea lor era pe ultimul plan. Ne-am casatorit deci, cand sotul meu mai avea un an de facultate, eu eram singura salariata si totul parea OK, pana intr-o zi cand am constatat ca sunt insarcinata. Nu aveam decat 24 ani, si atunci credeam ca sunt prea tanara, si mi se parea ca sunt nepregatita pentru un copil. Desi al meu sot, nu mi-a impus, eu am hotarat sa fac o intrerupere de sarcina. Nu am spus nimanui, si a doua zi m-am prezentat la spital, si am facut ceea ce voi regreta toata viata: am renuntat la acel copil. Probabil ca Dumnezeu mi-a aratat ulterior un semn si am indurat cele mai grele momente cand 2 ani mai tarziu am pierdut prima sarcina, si mai tarziu peste exact sapte luni, am pierdut-o si pe cea de-a doua, prilej cu care era sa-mi pierd si viata, din neglijenta unui medic ginecolog, care sub cerclaj fiind nu a depistat o infectie ce mai avea doar putin si devenea septicemie. Poate am sa povestesc vreodata si acest episod.
Ajunsesem sa cred ca greseala mea isi pusese amprenta pentru tot restul zilelor mele pentru ca trecusera 8 ani in care am pierdut doua sarcini, si am facut diverse tratamente, am fost la nenumarati medici ginecologi, multe biserici si preoti. Dar in tot acest timp, nu mi-am pierdut speranta si am crezut cu tarie ca voi avea un copil.
(lucru care s-a si intamplat).
Cand am incetat sa ma gandesc cu ardoare la tratamente, calendare si alte lucruri de acest gen, am stiut cu certitudine ca voi avea un copil. Acest lucru s-a intamplat, am facut un test de sarcina in prima zi de intarziere, au aparut cele doua liniute, si din acel moment a inceput o grea batalie. Am stat 8 luni numai in pat, fiecare pas pe care il faceam il faceam cu frica si o monitorizam cu ecograful in fiecare saptamana pe bebita mea sa vedem daca sarcina este viabila. Mi-a fost atat de rau incat in primele luni am fost ca un mort "viu" cum spuneam eu, nu puteam manca, nu puteam dormi, si practic zaceam rugandu-ma sa treaca saptamanile mai repede. Sarcina mi-a urmarit-o un medic de la spitalul Polizu, care a avut multa rabdare cu mine si cu toate problemele mele, dar care a ignorat tensiunea mea destul de mare in sarcina si ritmul inimii crescut, punand pe seama fricii mele dea nu pierde sarcina, modificarile valorilor tensionale. Am avut insa inspiratia, de a-mi urmari sarcina simultan la alt medic ginecolog, un cardiolog, un internist (am avut si calculi renali, moment in care in luna a saptea am dat nastere mai intai la doua minunate pietricele de 7 mm)si pentru probleme digestive, am consultat un gastroenterolog. Am avut presimtiri care s-au adeverit, si nu am ignorat nici un simptom care mi s-a parut diferit. Am facut multe, multe ecografii la Olimp Medical, si in saptamana 36 cand cu 2 zile inainte medicul meu la control m-a anuntat ca el nu poate veni la nastere, fiindca este in certuri cu directorul spitalului, si isi ia si medical, pentru ca este intepenit de coloana, m-a cuprins panica cu adevarat. M-am prezentat la ecografia programata, si dl doctor Popa Adrian m-a anuntat ca trebuie sa-mi contactez medicul ginecolog, pentru ca au aparut ischemii pe placenta (din cauza tensiunii crescute), si puiuta mea putea fi in pericol. Plec de acolo speriata, ma prezint la cabinet, si doctorul imi spune ca a doua zi de dimineata trebuie sa ma internez de urgenta sa mi se faca cezariana. Imi recomanda spitalul Filantropia, respectiv directorul spitalului. Pentru mine acea noapte a fost cumplita. Eram speriata de ideea ca trebuie sa nasc cu cineva pe care nu il cunosc, care nu imi stia trecutul medical, framantarile si temerile, plus frica de a naste la 36 saptamani (mai exact 8 luni. Totul era ca un cosmar. M-am trezit dimineata si m-am prezentat la spital impreuna cu sora mea (care mi-a fost ca o mama), si sotul meu care m-a sustinut tot timpul,L-am contactat pe medic, m-a examinat si am hotarat sa ma internez, sa monitorizam bebeul, in speranta ca il mai putem tine macar o saptamana. In decursul saptamanii urmatoare am ramas internata, impreuna cu sora mea, in rezervele cu plata ale spitalului Filantropia, urmarita de medic si de asistente, care erau foarte atente datorita contributiilor financiare consistente. Am ajuns in dimineata zilei de vineri 10 noiembrie 2000, cand medicul hotaraste sa ma externeze in wekend, pe motiv ca totul este ok, si ca trebuie sa lipseasca din Bucuresti, pentru un parastas. Am simtit teama, si el m-a consolat ca imi lasa nr de mobil, al fetei sale care este medic ginecolog la acelasi spital,in eventualitatea ca apar probleme. Am plecat acasa fericita, ca pot face un dus, si cu speranta ca nu se va intampla nimic pana luni dimineata.
Am plecat din spital la ora 12 si am ajuns acasa la ora 14. Mama ma astepta fericita impreuna cu sora mea cu niste cartofi prajiti si snitele super. Am mancat, am facut dusul mult asteptat, si am incercat sa ma culc. La ora 16 m-am trezit brusc, nestiind de ce ma simt rau. Tensiunea mea incepuse sa creasca, si aveam o stare de greata continua, rau general. Hotaram sa ne reantoarcem la spital. Contractii nu aveam, dar frica cat cuprinde. Frica de ideea nasterii cu o persoana necunoscuta, fara experienta, si mai ales care nu stie nimic despre mine, sarcina mea mult dorita, urmarita si monitorizata pe la multi specialisti, care in final ramanea pe mana unei necunoscute. Am ajuns la spital, iar monitorizarea bebelutei mele, apoi tensiunea care ajunsese 16 cu 10. Intre timp s-a facut seara,si burta mea incepuse sa se cam intareasca, aparusera contractii neregulate. Mi se da o pastila, mi se spune sa ma culc, si apoi urmeaza o monitorizare in care mi se spune ca bebe este in regula. Adorm si peste 3 ore ma trezeste o asistenta sa vin la sala sa mi se mai faca o monitorizare a bebicei mele. In momentul in care am pus piciorul in pamant, am simtit o durere puternica. Eram ametita tare, si de la pastila si de la tensiune. Ajung la sala, tensiune 18/10.Asistentele intra in panica, si o anunta pe tanara doctorita, fata directorului sa vina la spital. La telefon li se spune sa ma pregateasca de cezariana.Incep pregatirile, mi se pune sonda (cumplit moment), vine anestezista, pe care sora mea o roaga sa aiba grija mea (avand probleme renale si cardiace) apoi intr-un tarziu vine si tinerica domnisoara impreuna cu alti trei medici.(garda + alti doi). Incepem sa glumim pe seama mea, caci aveam un dosar rosu doldora de investigatii, mi se face anestezia generala (la rahie in urma cu 5 ani la o operatie de apendicita avusesem dureri de cap cumplite). Din acel moment nu am mai stiut nimic, pret de 2 ore. M-am trezit cand sora mea imi soptea la ureche ca am o fetita de 3050 g si 50 cm sanatoasa si frumoasa. Ingerul meu cu ochi mari, minunea mea Andreea Minodora (s-a nascut la 7.50 in ziua de 11.11.2000) chiar de Sf.Mina. Apoi am vazut imaginea sotului meu, amestecata de trandafirii rosii pe care ii avea in mana si am adormit din nou. De aici au inceput un alt sir de probleme vis a vis de bebica mea, care a avut un icter prelungit, nu am putut sa o alaptez din cauza tensiunii crescute, pe care am vazut-o dupa 2 zile, pentru ca gratie specialistei de doctorite ginecolog am avut infectie dupa operatie, si nu m-am putut tine pe picioare. Trebuie sa va spun ca povestea mea a fost ca un cosmar, medicii iresponsabili pentru ca a trebuit sa vina internistul meu sa-mi dea antihipertensive sa pot sa stau in picioare, noroc cu sora mea care a mers la copil la fiecare 4 ore sa dea asistentelor bani, sa-i dea lapte praf bebitei mele, pentru ca o sedau sa nu mai planga de foame (din pacate asta este adevarul), motiv pentru care la final cand contabilizand cheltuielile, am ajuns la suma de 10 milioane lei vechi (in anul 2000).
Desi au trecut 6 ani de atunci, nu voi uita niciodata acel spital in care daca nu scoteam cate o suta la fiecare tura, copilul nu era schimbat, spalat sau mancat. A fost ca un cosmar si in momentul in care am fost externata, copilul meu a dormit 8 ore non-stop fiind sedata si pusa la fototerapie datorita icterului. Am ajuns acasa si am chemat de urgenta un neonatolog care mi-a sugerat dat fiind faptul ca nu se trezea de atata timp sa revin la un alt spital de copii (respectiv Sp.Gomoiu) sa vedem ce are copilasul.
Nici nu va puteti imagina ce era in sufletul meu. Copilul meu mult dorit si iubit era in pericol?? Am ajuns disperata, din camera frumos pregatita pentru iubita mea, in alt spital ultra murdar, respectiv Victor Gomoiu, la terapie intensiva, in mana unui bun specialist, pe atunci medic acolo, dr.Bleahu, care a constatat dupa multe investigatii, ca Andreea mea nu avea nici o afectiune, decat o prea mare doza de fenobarbital data de asistente sau doctorii din Filantropia, plus prea mult timp la fototerapie pentru un icter prelungit (multumesc lui Dumnezeu ca Andreea nu este afectata neurologic de acest lucru), fiind un copil evaluat psihologic ca fiind peste medie).
De atunci s-a scurs timpul, cu multe probleme de adaptare si de cunoastere, si din partea ei si din partea mea, dar am tinut sa va spun povestea mea si a ingerului meu, in speranta ca poate s-a mai schimbat ceva intre timp si in sistemul medical, si poate si la maternitatea Filantropia.
Sper ca nu am plictisit pe nimeni cu prima mea postare. Am multe emotii.
Mutumesc
Mickyyy spune:
stefi68, bun venit pe forum 
, si sedere cat mai lunga si mai placuta.
Impresionanta povestea voastra, ma bucur ca s-a terminat totul cu bine, .
Mickyyy si cele 2 fete cucuiete: 
Malina Ioana (www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34545" target="_blank">31.03.2004) Daria Maria (www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58164" target="_blank">22.06.2005)
www.acsis.ro/2lasuta.php" target="_blank">Ajuta-ma sa cresc langa mama mea!
stefi68 spune:
In sfarsit a raspuns cineva. Incepusem sa cred ca nu am postat bine. Acum ca totul este OK, tot inainte.