COPILUL MEU S-A FACUT INGERAS
Raspunsuri - Pagina 7
Trinity spune:
Am plans si eu cand am citit. Si nu am cuvinte... Daca eu am simtit ce am simtit cand am citit, Doamne, ce o fi in sufeltul tau?!!! Nu cred ca exista durere mai mare pe lumea asta decat pierderea unui copil...
Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe Raluca-Alexandra, iar voua sa va dea putere sa treceti mai departe, peste toata durerea asta!
-------------
Cristina & Selina (19.11.2004)
Mos Craciun in...pantaloni scurti http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=87368&whichpage=1
Craciun de vis pentru batranii nostri http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=87212&whichpage=1
ama_kaly spune:
Nici eu nu am cuvinte..am plans cand am citit povestea ta.Nu exista durere mai mare pe lumea asta decat peirderea unui copil.Dumnezeu sa va ajute si sa va dea putere sa mergeti mai departe.
Eu 
de 
Seby (27 aprilie 2006) 
Poze mami, tati si Seby Erik Sebastian
andreutza25 spune:
quote:
Initial creeata de rodicadan
Am citit o multime de povesti triste pe acest site si am vrut sa stie mamicile cu ingerasi care le vegheaza din ceruri si povestea mea.
Totul a inceput in vara lui 2005 cand ,in luna iulie,am zis "da"in fata ofiterului de stare civila.Atunci am fost cea mai fericita femeie de pe pamant.Au trecut zilele,aveam un inceput de casnicie super fericita,iar momentul culminant al fericirii noastre a fost in luna septembrie ,cand il anuntam pe sotul meu ca va fi tatic.Nemaifiind asa de tineri,amandoi aveam atunci 28 de ani,pentru noi,acest copil era totul .Il doream din tot sufletul.Partea mai putin placuta a venit in momentul in care am acumulat o raceala zdravana,probabil de la vreun copil,eu fiind cadru didactic.
aveam intre 2-3 luni ,deci nu puteam face nici tratament.
cumva am scapat de raceala nestiind ce repercursiuni va avea mai tarziu asupra copilului meu.
au trecut cu bine zilele si lunile,aveam o sarcina usoara in sensul ca nu aveam greturi,puteam manca orice ,fara sa ma stramb.
la controalele lunare la ginecologie totul perea firesc,pana in luna a 6 cand am mers impreuna cu sotul meu la medic,urmand sa ne spuna si sexul copilului.m-am asezat pe pat in cabinetul medicului ,cu sotul langa mine si asteptam cu nerabdare verdictul medicului:"este fetita"a declarat el,dupa care a facut o pauza."dar are probleme cu inimioara"a continuat el.Sincer va spun,ma bucuram enorm ca e fetita ,dar cand am auzit continuarea,imi venea sa lesin.
a incercat sa ne linisteasca,spunand ca poate nu vede bine,dar ca se va vedea mai clar la urmatorul ecograf.cu inimile stranse am iesit din cabinet,nici unul nu puteam zice nimic.am refuzat sa credem ca va fi adevarat.auzind ca e fetita,ne-am gandit la un nume frumos,asa cum va fi si ea.Am cazut de comun acord sa-i punem numele Raluca-Alexandra.asteptam cu groaza urmatorul ecograf,dar nu prea mai aveam ce face.A trecut o luna si trebuia sa merg din nou la medic.Cu inima stransa am intrat in cabinet,m-a consultat medicul ,m-a vazut la eco si mi-a zis:"sarcina decurge normal,dar spusele mele s-au adeverit.fetita are probleme cardiace severe.va voi trimite la cluj,la un profesor universitar specializat in ecografii cardiologice sa-si dea si dansul parerea(eu fiind din mures).normal ca la cluj mi-a zis ca fetita e sanatoasa,ca nu are nimic.venind la medicul meu cu rezultatul,normal,bucuroasa dupa o asemenea veste,acesta mi-a zis din nou:"nu va faceti prea mari sperante,fetita e bolnava si nu stiu care sunt sansele de supravietuire.N-am mai intalnit un asemenea caz de malformatii,mai multe nu va pot spune acum.Asteptam sa se nasca si o sa vedem pe urma ce putem face".eram innebunita de durere.Copilul pe care il doream asa de mult avea probleme.refuzam sa cred,eu fiind o fire mai optimista.au trecut lunile,numai eu stiu cum,si a venit momentul nasterii.medicul m-a internat cu 2 saptamani mai repede inainte de termen sa fiu sub supraveghere ,iar la sfarsitul lunii mai,anul acesta,fiind de garda ,mi-a provocat nasterea.nu va spun prin ce dureri fizice si sufletesti am trecut,pana cand a venit momentul nasterii,dar am supotrat stiind ca-mi voi tine fetita in brate pt totdeauna.eram hotarata sa n-o mai las niciodata din mainile mele.era duminica dupaamiaza,ploua afara cu galeata,iar pe mine m-au dus in sala de nasteri.sotul meu,normal,astepta cu nerabdare in curtea spitalului sa-i dau un semn.Am nascut repede,pe cale normala,o fetita de 2800 gr.asistata de medic bineinteles.Am uitat sa va zic ca medicul mi-a zis sa nasc normal daca pot,pentru ca copilul isi va da forta si daca are probleme cardiace se va invineti can va iesi la lumina.asteptam cu groaza acest moment.in clipa cand mi-am vazut fetita in bratele moasei si mi-a zis ca nu este cianotica imi venea sa urlu de fericire.sa-i spun medicului ca s-a inselat amarnic.dupa 10 minute dupa ce am nascut,mi-au pus in brate copia fidela in miniatura a sotului meu.nu ma mai durea nimic,eram in al noualea cer tinandu-mi in brate fetita mult astepta si iubita.medicul l-a chemat si pe sotul meu,si impreuna o tineam in brate si plangeam de fericire ce copil frumos si reusit ne-a dat Dumnezeu.Numai ca........fericirea noastra a fost de scurta durata.Dupa 4 zile de stat in maternitate,pe cand ne pregateam sa venim acasa,fetita mea se comporta normal,nu dadea nici un semn de boala,in dimineata zilei de 1 iunie,a venit medicul la mine si mi-a zis ca ma externeaza,dar nu pt.mersul acasa,ci pt o alta internare la institutul de cardiologie infantila.am acceptat,in ideea ca cei de acolo vor gasi totul in regula si intr-o saptamana vom fi acasa cu fetita noastra.Ajunsi la institut,medicul cardiolog a consultat fetita si i-a spus sotului meu:imi pare rau,dar fetita are o malformatie cardiaca foarte rara si nu va trai mult timp"Malformatia de care va tot povestesc se numeste hipoplazie a inimii stangi(intr-un cuvant,partea stanga a inimii nu i s-a dezvoltat deloc)A incercat,sotul meu sa-mi spuna,mai pe ocolite despre ce este vorba,dar am refuzat categoric sa cred asa ceva.eram convinsa ca fetita este sanatoasa,si ca in curand vom merge acasa.ma bazam pe faptul ca nu se invinetea deloc si lua in grautate pe zi ce trecea.Dupa ce ne-au facut internarea,mie si fetitei mele,a inceput cosmarul.Ii luau sange pt analize de doua ori pe zi,din cap,din picioruse,din maini iar eu plangeam alaturi de ea vazand cat o chinuie.sotul meu imi tot spunea ca ar fi bine sa aducem un preot sa o botezam in spital,dar refuzam asa ceva.stiam ce urma.au trecut zilele,si marti dimineata,pe 6 iunie,a venit viitoarea nasa a fetitei si preotul.Ca prin minune,atunci am acceptat sa o botez.Nu stiu de ce.Adica aveam sa inteleg mai tarziu ca asa a vrut Dumnezeu sa accept.Dupa un botez ca-n spital,va dati seama,fetita mea era mult mai linistita si doar radea prin somn.In aceeasi zi,seara,a venit la mine o anestezista si mi-a zis ca trebuie sa pregateasca fetita pt cateterism.Cine nu stie cateterul este un tub pe care il introduc prin vena piciorusului si care trebuie sa ajunga la imina.mai multe detalii nu va pot da.Eu,cu mainile mele ,mi-am dus fetita miercuri dimineata in sala de operatii,foarte optimista ca totul va fi bine.Dupa trei ore de asteptare,a iesit medicul si ne-a spus ca operatia nu a reusit si ca sunt sanse minime de supravietuire.In momentele acelea,uram toti medicii din lumea asta.simteam ca innebunesc.nu mai aveam lacrimi sa plang,urlam de durere pur si simplu.Stiind ca o saptamana mi-am tinut copilul in brate,i-am dat sa suga,l-am schimbat si dintr-o data toate aceste lucruri nu le mai puteam face.am asteptat pe hol cu sotul meu,sa scoata fetita din sala de operatii si sa o duca la reanimare,iar in momentul cand am vazut-o mi s-a facut rau.Era plina de tuburi si perfuzii si nu stiu daca mai avea un kilogram jumate.Am urcat cu ea la etajul 4 unde era reanimarea,pana atunci fiind la etajul3 al cladirii si mi-au spus ca o pot vizita de trei ori pe zi cate 5 minute.am stat un pic cu ea si am simtit ca mi se face rau din nou.Am iesit afara si am coborat cu sotul meu in curtea spitalului amandoi plangand ca doi copii ramasi singuri pe lume.Sotul meu a plecat acasa,nu putea sa stea tot timpul cu mine,avand un servici de la care nu putea lipsi prea mult.Am urcat in salon si cand am vazut patutul gol imi venea sa ma arunc pa geam de durere.parca nu mai eram normala.nu mai puteam judeca.asteptam orele de vizita sa pot merge la fetita mea.Am inceput sa ma mulg,sa-i duc de mancare ingerasului meu (ii dadeau prin perfuzii)iar seara am fugit la ea sa o vad.Era asa cum am lasat-o .conectata la aparate si nu facea nici o miscare.e ingrozitor sa-ti vezi copilul de zece zile ca-l tin in viata niste amarate de aparate.Medicul de garda mi-a zis ca asa e normal dupa o anestezie la un copil asa mic,dar ca-si va reveni in doua -trei zile.Ce mai putea sa-mi zica?ei stiau ca nu va rezista atat.Nu va spun ca n-am inchis un ochi toata noaptea si asteptam sa se faca ziua sa merg din nou la ea.La ora 7 joi dimineata eram deja la ea cu sticluta de lapte si fetita mea era tot asa cum am lasat-o cu o seara inainte.Ziua a trecut mai usor,au venit parintii si socrii mei la mine,si bineinteles sotul meu si fratele meu cu sotia care erau langa mine tot timpul si a trecut mai usor ziua.Normal ca si peste zi ,mai urcam sus sa-mi vad iubirea mica ,cum o alintam.Joi seara ,dupa ce au plecat toti,m-am dus din nou la fetita mea si ceva m-a socat.Piciorusul stang ii era negru,nu vanat.medicul m-a "linistit"spunand ca au incercat sa-i bage din nou cateterul,dar nu l-a suportat.eram asa de zapacita ca nu mi-am dat seama ca minte ,doar ca sa ma linisteasca si sa nu mai pun alte intrebari.am sarutat-o de noapte buna si m-am reintors in salon.Era 1 noaptea si eu nu puteam dormi.Aveam niste presimtiri tare ciudate,imi venea sa merg la ea,dar era noapte,nu ma lasau sa o vad si am inceput sa ma mulg sa-i pot duce laptic dimineata.pe la 4 cumva,am adormit,dar n-a durat mult somnul ca la ora sase a venit la mine asistenta si mi-a zis sa urc sus ca sunt probleme cu fetita.Cred ca va imaginati ca in pijama am luat-o la fuga pe scari,uitasem in salon si sticluta cu lapte.Cand am ajuns pe holul reanimarii m-au lasat picioarele:fetita mea era infasurata intrun cearceaf albastru ,iar la picioarele ei era asistenta care-i supraveghea aparatele.plecase la ingerasi la ora patru cand am adormit eu.nu va puteti imagina starea in care eram.urlam de durere tinandu-mi in brate fetita fara suflare.Doamne,ce clipe de groaza.L-am sunat pe sotul meu si familia si le-am spus ca pe fetita noastra au luat-o ingerasii.
Si acum Cand inchid ochii,o vad pe masa aia,invelita in cearceaful albastru.
au venit parintii mei,fratele meu cu sotia si sotul meu si au plecat in cautarea unui sicriu mic si frumos ca si ea.I-au facut autopsia,dar nu au scris pe certificatul de deces cauza bolii.Sincer nici acum nu stiu chiar bine de ce a suferit fetita mea.Si totul s-a tras de la raceala aia in primele trei luni.Asa mi-au zis medicii.am imbracat-o in hainite albe,brodate cu ingerasi si in loc sa o aduc acasa,am dus-o direct la capela.Au fost trei zile de cosmar pt mine.Nu ma puteam dezlipi de sicriul ei.o tineam de mana si o mangaiam tot timpul.Acum merg la ea de cate ori pot la mormant si vorbesc cu ea ca si cand ar fi lang mine.Am fost si noi parinti pentru 12 zile.Sa dea Domnul ca nicio mamica ,niciodata sa nu mai treaca prin ce-am trecut eu.
Va multumesc ca mi-ati citit povestea, si sa ma scuzati daca a fost cam lunga,dar simteam nevoia sa scriu tot ce s-a intamplat,toata povestea mea.
alus spune:
Draga Rodica eu te inteleg foarte bine prin ce ai trecut si treci in continuare. Cel mai bine poate intelege o mama care atrecut prin asta. Prima mea fetita sa facut un ingeras acum 3 ani dar pana acum nu pot sa uit. Pot sa-ti spun doar atat, pe mine ma ajutat sa trec prin aceasta durere a doua sarcina, sa nu crezi ca am uitat de primul meu copilas, nu, asta nu poti uita, dar parca simteam atunci ca iar am pentru ce trai.Paote deja ai ramas din nou mama sau vei ramane. Acum, am o fetita de 2 ani si jumatate iar eu nu pot sa uita cum Silvia imi murea in brate iar eu nu stiam, iar cand sa intampat asta asa cum si tu nu eram langa ea.A avut 3 luni. La asemenea durere niciodata nu se va casi nici un leac, durerea va ramane chiar daca nu se vede.
Pupici.
Alus 
+ Julia Poze Julia
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=64324" target="_blank">Cum sau nascut Sylwia si Julia
eleņia spune:
doamne nu ma pot opri din plans.Cred c este ceva cumplit sati moara copilul.sper din tot sufletul c o sa ramaii din nou s o sa ai un alt bb sanatos sa te poti bucura de el s sati mai aline durerea.sincer nici nu stiu ce as putea sa zic nimik nu pote sa o aduca inapoi imi pare sincer rau.mult curaj 
David_mami spune:
Foarte trista poveste Rodicai! Am plans... Si povestile fetelor ce si-au pierdut copilasi...la fel.
Nimic nu se compara cu durerea de a-ti ingropa copilul! Dumnezeu sa odineasca in pace ingerasii!
bibyrox spune:
Imi pare sincer rau Rodica! Nici nu-mi mai gasesc cuvintele...
Sincere condoleante
Fiecare zi, plina de lumina, ma face sa-mi aduc aminte ca traiesc!
Biby
In asteptarea...fetitzei mele
miha2006 spune:
Dumnezeu sa-ti dea putere sa poti trece peste asta.
cuvintele nu-mi mai vin...
inca plang...
cristina26 spune:
Doamne parca a fost ieri, asa de clar imi pot aminti totul... nu a fost din cauza raceli, asa a fost sa fie...
imi pare atat de rau pentru suferinta ta, imi pare atat de rau ca a trebuit sa treci prin atat de multa durere.
What we have once enjoyed we can never lose... all that we love deeply becomes a part of us" - Helen Keller
Cristina mama ingerasului Paul
Bebe Paul al meu e ingeras
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=b2d4d0366fd97a7fe09e3&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">filmulet
15+ 
taedi spune:
Imi pare f.rau pt fetita voastra.eu nu cred ca a fost din cauza racelii.sigur data viitoatre o sa aveti noroc de un bebe sanatos.multa sanatate si bafta in continoare.
edith