Povesti de succes din strainatate :-))
Raspunsuri - Pagina 3
Krissy spune:
Bravo pentru toate reusitele impartasite, pentru initiativa si curajul de a le povesti
! Era si timpul sa auzim si despre romani din diaspora fericiti si realizati!
Si eu, cu modestele mele succese, ma consider o persoana fericita si realizata, iar faptul ca am plecat din tara si m-am realizat prin forte proprii printre straini imi da o stare de bine si liniste, cu tot dorul de casa si cu toate nostalgiile inerente.
Dar sa va spun pe scurt si povestea mea... Sunt absolventa de chimie alimentara si lucram deja de 5 ani in ind. alimentara, cand m-am decis, in urma dezamagirilor profesionale si personale, sa emigrez singura in Canada, pentru un "fresh start" si mai multe oportunitati care nu mi se iveau acasa, oricat m-am straduit. Asa ca am ajuns la Montreal (unde aveam doar o mana de prieteni ce m-au convins ca merita facut pasul), cu 2 valize si un car de sperante si ambitii, in urma cu trei ani si jumatate. Cunosteam de acasa engleza si franceza, asa ca am pornit direct cu echivalarea studiilor si job research. Am plecat cu curaj la interviuri, decisa sa imi continui cariera si Dumnezeu m-a ajutat sa imi implinesc dorinta fara nici un compromis. In 4 luni lucram deja ca si Quality Manager pentru o fabrica de produse alimetare, si reusisem deja sa ma integrez destul de bine in "peisajul" canadian. As fi probabil si in ziua de azi acolo , si cu siguranta multumita, dar D-zeu a avut alt plan pt mine si mi l-a scos in cale pe actualul meu sot, american din Michigan! Ne-am indragostit si am decis sa ne casatorim, asa ca fara ca vreodata sa imi doresc, a trebuit sa imigrez din nou si sa o iau de la capat in Statele Unite. Am luat-o de la inceput, cu alt stil de echivalari (+Toefl test), alt sistem, alti oameni (mai reci, mai egoisti si mai superficiali decat in Canada), dar cel putin nu mai eram singura, ci am avut tot sprijinul si dragostea sotului meu. Realizata personal, am continuat sa imi doresc cu ardoare sa imi pastrez si profesional linia pe care plecasem, pentru ca imi iubesc meseria. Imediat dupa ce mi-am echivalat studiile (recunoscute complet, echivalate ca Bachelor Degree in Food Science), m-am inscris si am fost admisa la Master in Food Safety la Michigan State University. Totodata printr-o agentie de recrutare am castigat primul inteviu la care am fost in US, pentru jobul meu actual - Food Safety Manager la un mare abator si fabrica de preparate din carne din Detroit, unde lucrez deja de peste un an. Desi sunt o fire modesta si cu picioarele pe pamant, sunt mandra sa recunosc ca sunt apreciata la locul de munca si la scoala, si ma simt o persoana implinita si in ascensiune profesionala. Probabil acesta mi-a fost destinul, sa imi parasesc tara pe care o iubesc, si sa incep o noua viata, cu noi orizonturi si oportunitati la care nu as fi visat pe vremea cand eram un plafonat inginer din Romania. Vreau sa mentionez ca m-am intors in fecare an acasa (chiar si la jumatate de an), si o sa o fac cat de des timpul o sa-mi permita.
Desi acum casa si familia mea sunt acum aici, recunosc ca inca nu simt ca apartin acestor locuri, dar oricum, la 33 de ani nu regret nici o secunda pasul pe care l-am facut, de a-mi incerca singura sansa printre straini. Cei din diaspora stiti foarte bine ca viata de aici nu e usoara cum isi inchipuie multi de acasa, dar rezultatele se cunosc daca ai puterea, dorinta si norocul de a reusi. In martie asteptam si primul copil*si nu pot decat sa multumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a harazit si sa ma rog pentru sanatatea mea si a celor dragi, ca sa ma consider un om deplin fericit!
Imi pare rau ca m-am intins atat cu istorioara mea, sper ca nu ofenseaza pe nimeni. Va doresc tuturor tot binele din lume !
Cristina
*Editez mesajul ca sa actualizez povestea: pe 1 martie s-a nascut iubita noastra fetita Sophia Antonia
.
Irina_81 spune:
Foarte frumoase povesti am citit in subiectul asta;
Eu consider ca nu mi s-a intamplat nimic extraordinar in viata, am fost doar un copil normal care a intrat din prima la liceu bun, in Craiova; din prima la facultate la ase in Bucuresti, din anul doi am lucrat in firma de succes; imediat dupa ce am terminat facultatea m-am maritat - i-am spus iubitului meu ca vreau sa emigrez si pot merge singura dar mi-ar placea sa o facem impreuna ; ca sa nu mai plang, m-a luat.
Dupa nunta, am crescut si noi profesional, am ajuns sa avem joburi de junior manageri, la 23 de ani; la doi ani dupa nunta am primit dreptul sa traim si muncim in UK; am lasat joburi misto si prieteni, familie si am venit aici; vedeam cu disperare cum ni se duc in cateva luni economiile de cativa ani; am avut insa norocul sa gasim joburi destul de rapid (sotul meu intr'o luna iar eu in vreo 3), ne-am gasit un apartament micut pe care sa'l numim acasa, lucram in domeniul in care lucram si in tara, facem vacante frumoase impreuna si cu familia din Ro, si visam la ziua in care vom iesi din nou cu gasca in oras - ca acasa, in Bucuresti - la ziua in care colegii britanici de la serviciu ne vor considera cel putin egali cu ei desi suntem cu mult mai buni.
Cred ca este un succes pentru ca ne urmam visul; ne asumam raspunderea pentru decizia noastra, speram ca le vom da un start mai bun copiilor aici; avem succes cand familia de departe este sanatoasa, cand avem mici bucurii, cand putem sa le aratam britanicilor ca suntem si noi Romanii civilizati, inteligenti, buni la suflet.
Ne-am setat asteptari joase la inceput, ca sa nu fim dezamagiti si a fost si este foarte greu intr'adevar; dar stiti cum se spune, sanatate sa fie, banii se fac. Ne'am intors acasa dupa un an de stat in uk; am gasit multe progrese dar oamenii suparati, agitati, tzafnosi, fumatori inraiti si nerespectuosi cu drepturile celorlalti; dezamagire mare, n'as mai putea trai in Ro, as vrea sa ii vad pe Romanii mei mai calmi, mai iubitori de aproape si mai respectuosi, insa este in puterea noastra sa ne schimbam, asa cum a stat in puterea familiei mele sa redefineasca ce inseamna "acasa" = 
(where your heart is)
ruxij spune:
Foarte frumoase povesti! Felicitari pentru tenacitatea, curajul si puterea voastra de munca!
E cam jenant sa te lauzi, da' nu vreau sa zica lumea ca nu sunt prea multe povesti "de bine", asa ca ma laud si eu :)),da' cat mai pe scurt.
De maritat m-am maritat imediat dupa absolvirea facultatii de Chimie din Bucuresti, cu un coleg. Timp de patru ani am lucrat amandoi pe la niste institute de cercetare prin Bucuresti, pe lefuri de mizerie si lipsiti de perspective profesionale. Asa ca in 1999 am plecat singura in California la doctorat intr-un alt domeniu, Materials Engineering.Am mers cu bicicleta si pe soare si pe ploaie si pe vant si am locuit la comun intr-o casa, timp de 3 ani. A fost grea si schimbarea de domeniu. Abia dupa 2 ani ne-am luat o masina veche. Dupa 6 luni de la sosirea mea in California, a venit si sotul meu la doctorat la aceeasi universitate. In timpul doctoratului am facut un baietel, care acum are 5 ani. Imediat dupa doctorat m-am agitat singura sa imi fac green card. Am mai lucrat doi ani ca cercetator in laboratoare de biologie structurala, in California si in Houston, TX. Schimbarea de domeniu a fost iar f. grea. In Houston am fost singura, fara familie si cu mari emotii pt. green card. A fost greu. Am lucrat si nopti si weekenduri. La un moment dat am prezentat un seminar, cineva din audienta m-a vazut si asa am ajuns profesoara la o universitate mare din Indiana. Imi folosesc cunostintele multidisciplinare. Aici ne-am luat in sfarsit si prima noastra casa. Nu a fost deloc usor, a durat foarte mult, mai ales ca nu am venit cu rezidenta permanenta si nu ne-am putut cauta de lucru inainte de green card (obtinut abia dupa 6 ani), dar sunt foarte incantata de cum nu ne-am lasat, am strans din dinti si am ajuns acolo unde ne-am dorit. Dar inca nu imi fac bilantul, suntem inca tineri, mai e mult de munca.;)
calatorie spune:
Imi plac povestile voastre si mult mult curaj in realizarea visului acompaniate de o mica sansa de noroc.
Numai de bine
Liliana
Alina Maria spune:
Buna ziua la toata lumea , mi-a placut cum s-a scris aici si m-am decis sa scriu si eu .
Eu vin dintr-o familie cu cinci fete , sunt a doua dupa cea mai mare . Parinti meu au dus o viata grea si noi la fel , am avut mult de suferit si am dus multa lipsa a lucrurilor mareriale caci dragoste ne-au dat asa cum au stiut ei mai bine . Dupa ce am terminat liceul mi-am luat soarta in mana si am facut multe calcule pt. a vedea ce sanse am eu in ro. De facultate nici nu putea fii vorba , un servici nici atat .
Am plecat in vara anului 2001 cu un prieten de al unei matusi , in Olanda , de atunci viata s-a schimbat , am trecut prin multe de atunci . Mareintorsesem in ro. dupa 6 luni si am vazut totul altfel . Nu mai imi placea nimic , totul se schimbase oarecum , nu , eu ma schimbasem .
Asa ca m-am reintors in Olanda dupa cateva luni de zile si de atunci am ramas , mi-am gasit o iubire stabila si puternica , suntem casatoriti de 3 ani si avem o fetita de 2 ani . Avem o casa cu pamant de jur imprejur de invidiat , insa am luptat si am tras cu dintii .
Acum ma ocup de cariera , vreau sa imi deschid in gradina o casuta unde voi face masaj , si diferite terapii , precum aromaterapie , cromoterapie , reflexoterapie .
Dar sunt pregatita sa termin si acest vis , asta fiind doar frisca de pe inghetata
http://de.pg.photos.yahoo.com/ph/alina121alina/my_photos
Alina ,Wichard si Mandy Stephanie 15 luni
http://home.wanadoo.nl/w.deroo/
olanda
annica spune:
Ma bucur sa vad ca sint romani peste tot in lume care au reusit sa-si implineasca dorintele in limita posibilitatilor.Si eu ma consider o norocoasa am venit in Spania fara sa stiu ce o sa ma astepte si mi-am petrecut 3 ani de care nu vreu sa-mi mai amintesc niciodata,apoi m-am angajat la o firma distribuitoare de bauturi (de bere San Miguel,apa Font Vella,..pt cei din Spania)ca si contabil si peste 3 luni implinesc 4 ani de cind muncesc aici.Am urmat 2 cursuri de specializare platite de firma si m-am oprit pt. ca am dat nastere unui minunat baietel pe nume Alex care are sindromul Down dar este minunea mea cea mai draga.El este cel care mi-a dat forta sa continui si am reusit sa-mi cumpar si casa.Sa stiti ca aici unde stau eu sint multi romani realizati care si-au deschis diferite afaceri:restaurante,imobiliare,constructii,alimentare,magazine,etc.Va doresc la toti succes oriunde a-ti fi!!!!!!
syracuse spune:
Am venit in SUA acum 8 ani pentru un doctorat. L-am terminat si m-am realizat profesional si material. Venit pe familie 130,000 USD, casa, masa, masina, gradina.
M-am casatorit si am un baietel de un an si jumatate o minune.
Din pacate nu pot sa spun ca ma consider realizata 100% fiindca aceasta decada petrecuta aici mi-a deschis ochii asupra unui fapt simplu: si anume ca America nu este un loc pentru mine. Intr-un cuvant nu ma potrivesc deloc acestei societati pe care totodata o consider o influenta teribila asupra restului lumii.
Nu am sa intru in amanunte de ce ca sa nu se transforme firul in altceva.
Sunt insa recunoascatoare ca datorita experientei profesionale si a scolii dobandite aici voi putea pana la urma sa ma intorc in Europa cu intreaga familie, fara sa trebuiasca sa optam pentru saracie completa acolo. Sunt constienta ca in ziua de azi nici Europa nu a ramas neatinsa de efectele globale ale Americanizarii, dar stiu acum cu siguranta ca acolo imi va fi mai bine ca aici.
Cam asta este povestea mea. Ma simt intr-un fel realizata prin faptul ca am invatat o lectie pretioasa de la viata venind aici, si anume ca realizarile materiale se obtin de cele mai multe ori, daca nu TOTDEAUNA, cu sacrificii urate in plan spiritual.
Rodica spune:
Imi face bine subiectul asta, va rog nu va opriti aici!
doru351972 spune:
si eu locuiesc in italia de circa 1.5 ani si ma gindesc serios la o afacere de familie!!!
deocamdata doar operaio(muncitor) mai acumulez experienta de socializare cu italienii si invat limba ...
dar sperante sunt...
sper intr o zi sa va povestesc ...despre afacerea mea de succes...
pina atunci ...
ciao
DORU BRESCIA ITALIA 25.02.2007
zuzi.simona spune:
si eu cred ca avem o poveste de succes, chiar daca e cumva pe la inceput...
am terminat biologia in iasi, m-am maritat apoi la galati, am stat 4 ani in invatamant, ca nu aveam pile sa-mi gasesc si eu ceva pe specialitate, apoi m-am angajat printr-un anunt din ziar, am lucrat ca biolog 6 ani, postuniv. in administrate publica, specializari pe programe IT, pentru ca apoi sa fac cursul de marinar si sa-mi urmez sotul pe vapor. Acum avem afacerea noastra in germania, casa noastra e vaporul, am dat drumul la treaba de 4 luni, e ok, sunt f. fericita ca am reusit sa aduc si copilul aici, la scoala, i-am gasit un internat numai cu copii ai caror parinti sunt pe vapoare, s-a adaptat perfect dupa o saptamana, nu stiu cat de repede o sa invete germana, dar ceilalti sigur vor invata romaneste, noi navigam: olanda, germania, franta, belgia, luxemburg, in weekend suntem toti 3, e f. bine; o sa-mi atarn diplomele in dormitor ....
bineinteles ca ne dorim si o casa, poate da domnul la anul, s-o aduc si pe mama care a ramas singura, si atunci va sta si copilul la casa lui, oricum in romania nu vreau sa ma mai intorc, aici mi-e bine...
abia astept si eu sa merg in primul concediu adevarat, anul acesta sper...
inainte nu faceam rate pentru un frigider, acum platesc rate pt. un vapor...
poza cu noi
Simona, mama Antoniei (27.06.1998)