Mamicilor,nu le rapiti copilaria!
Raspunsuri - Pagina 5
ileanna spune:
elodie 
Never say NEVER.
Elodie spune:
quote:
Originally posted by ileanna
elodie
Never say NEVER.
Mersi pt pupicul dulce.La-m simtit deja pe obrazul meu
Uite iti dau si eu unulhttp://www.totsites.com/tot/elodie
aelita spune:
acum am dat de sybiectul asta...si povestile voastre mi-au inundat ochii in lacrimi.
chiar ieri vedeam un film...un tata isi batea rau copilul iar mama nu facea mare luicru,doar se ruga de el sa il lase in pace...
cand l-a luat la picioare in cap ,am crezut ca e atat de real ,am uitat ca e film si m-am pus pe plans.
NU POT SA SUPORT SA VAD ASA CEVA.
poate avem mai multi curaj sa scriem aici ...
va doresc sa aveti de acum multa liniste sufleteasca .nu spun sa uitati ce a fost,nu aveti cum,dar sa intelegeti ca nu sunteti vinovati .cat despre a-i iuibi pe acesti parinti..si eu cred ca e cea mai buna "alegere"-desi nu noi alegem,ci inima- pt ca intre ura si iubire prefer iubirea. ura te macina sufleteste,te mutileaza.toata viata am incercat sa nu urasc.am simtit ura de cateva ori in viata,si am luptat sa scap de ea.
bineinteles,ideal ar fi INDIFERENTA.daca putem.
ce nu am inteles eu niciodata: de ce mamele care sunt batute,isi vad copiii batuti in ultimul hal,spun "nu am divortat pt copii","am rezistat pt copii"-cand defapt nu au divortat pt ele,pt neputinta de a se desprinde de omul ala pe care ele il iubesc,pare ciudat dar il iubesc asa cum e,si ISI SACRIFICA propriii copii pt ca ele sa stea alaturi de acel om.
nu judec de ce stau langa el,de ce il iubesc,pt ca stiu ca abuzurile te anuleaza,nu te poti desprinde de abuzator,nu poti actiona logic.nu asta e ce nu inteleg. ci de ce se ascund dupa fraza" am rezistat pt copii"-adica,acei copii,dupca ce ca au fost vai de ei in copilarie,sa se mai simta si vinovati ca mama lor s-a sacrificat pt ei si a fost batuta pt ei,si daca nu ar fi fost ei ea ar fi fost libera...
S.
Fania spune:
Citesc si nu pot sa cred !!! Incredibil ce se intampla.... Credeam aceste lucruri de mult apuse, poate de pe vremea strabunicilor. Nu pot sa inteleg cum exista femei care accepta si care se inneaca intr-o asemenea relatie..Nu pot sa inteleg cum exista asemenea animale pentru ca nu pot fi numiti barbati.. Nu pot sa inteleg cum poate un suflet de copil sa reziste intr-o asemenea mizerie?!!Doamne dar chiar nu pricep ce va tine alaturi de aceste animale pentru cele care sunteti sotii. Cat despre copiii care au crescut in asemenea familii toata stima ca mai sunteti intregi, mintal vorbind. Pentru mine este ceva de neanchipuit oameni buni. A ridica mana pentru a bate este un dezechilibru psihic. Nu poti da nastere unui copil (care pentru mine inseamna chiar viata mea) ca apoi sa-l lovesti. Ce intelege aceasta faptura mica din bataie? Nimic, poate frica, teroare, repulsie si ura!
Chiar nu pot sa cred ce vi s-a intamplat unora din voi!!
kover spune:
pt Gabi K. ce bine era daca si mama mea ar fi divortat din timp.de fapt a divortat de tatal meu cind eu aveam 1 an jumate dar s-a recasatorit tot cu un alcoolic,si a mai facut doua fete,si a indurat certuri,batai.eu la fel,nopti nedormite,sau pe afara,batai.eu am plecat de acasa(la mai putin de 20 de ani),am stat in chirie, pentru ca am decis ca nu vreau sa-mi distrug viata,unii au spus ca e dovada de egoism,dar pt mine a fost prima decizie inteleapta din viata.nu mi-am pierdut increderea,poate am avut si noroc,dar am dat de un barbat bun,cu care avem o familie armonioasa si doi copii muuuult asteptati(8 ani).mama s-a despartit acum 2 ani. si nici una din surori nu "pling" de dorul lui tat-su.
alinas spune:
draga diana,eu am deschis acest subiect pentru ca am fost un copil abuzat si am avut un partener abuziv,deci cunosc ambele situatii.si am deschis subiectul pentru ca la vremea aceea am citit aici de multi copii abuzati si efectiv simteam ca ma sufoc.ti-am urmarit postarile si iti doresc tot binele si mai ales liniste sufleteasca.daca e adevarat ca ti-ai "schimbat"sotul,felicitari.totusi am observat la tine un ciclu care se repeta si care mi-e foarte familiar.acum e bine,lapte si miere,acum te injura si iti spuen sa pleci.se poate sa fie relatie toxica,am fost si eu asa.ma bateam cu pumnii in piept si cand era sa plece,ma puneam in fata lui si nu il lasam,simteam ca nu pot fara el.eh,dar cand nu vei mai putea,vei vedea ca tot copilul iti va da puterea sa te rupi,tocmai ca o faci pentru copil.eu l-am lasat si am nu 1 ci 2 copii,mi-a fost o frica de muream,simteam ca paralizez de frica.sper sa o tii tot asa.
Raluca28 spune:
80% din romani isi bat copiii. Doamne dumnezeule, ma ingrozesc.
Cum pot ridica mana asupra acestor fiinte minunate si inocente. E trist. ar trebui initiata o campanie la nivel national prin care sa transimtem ca nu este normal asa ceva.
Am fost un copil abuzat, am avut un sot violent, slava domnului ca am scapat de toate astea.
Acum cand vad surasul baietelului meu care traieste in pace si liniste nu exista mai mare multumire.
puiut85j spune:
Si parintii mei au fost foarte duri,critici tot timpul si nu ne-au incurajat niciodata.Ii uram de multe ori,totusi cred ca e cam mult sa zic ABUZ,nu stiu poate pt. ca acum s-au schimbat f. mult,ne ajuta si sunt mai apropiati de noi.Culmea e ca si eu ma enervez de multe ori pe copila mea,o mai critic,apoi i-mi dau seama,o iau in brate si o pup,ii spun ca o iubesc si ca am incredere in ea,dar ma ingrijoreaza ca tot mai am iesiri violente,ma enervez si mai fac comparatii proaste cu alti copii.OFFFFFFF.DA-NE DOAMNE MINTE.
elena
monjum06 spune:
buna,
as dori sa intru si eu in discutie desi nu vreau sa cred ca ceea ce se intampla in familia mea este un abuz emotional.
dar ma ingrijoreaza posibilitatea ca acesta sa devina unul cu consecinte asupra copilului.
Intai sa incepem cu sotul meu. tine la familie ne iubeste si pe mine si pe fetita. dar.... este foarte nervos. nu era asa intotdeauna dar acum nu mai reusim sa purtam aproape nici o discutie fara nervi si tipete din partea lui.
discutiile linistite sunt cele neutre despre serviciu, prieteni... cand vine vorba de ce facem in week-end sau ca ar trebui sa mergem undeva sa ne intalnim cu cineva, ma acuza ca ii fac program ca are treaba si sa il las in pace.
este OK, imi fac programul cu fetita. mergem prin parc, ne plimbam. nici asa nu e intotdeauna bine pt ca nu vrea sa ramana singur.
Cred ca ideal pentru el ar fi sa trimit fetita cu bunicii la plimbare iar eu sa raman cu el sa il ajut la ce are el chef.
in week-end nu prea accept pentru ca este singurul timp in care pot si eu sa stau cu fetita sa avem momentele noastre impreuna.
alt motiv de suparare este orice firmitura cazuta prin casa, jucariile fetitei, pretentiile ei de a ma juca cu ea, de a sta cu ea.
de regula incerc sa ma retrag in alta camera cu fetita si sa il las in pace. dar nu este intotdeauna de ajuns. Incepe si bombane, injura, tipa singur.
de catva timp fetita imi spune "tata e rau, vorbeste urat".
uneori i se adreseaza si fetitei cu cuvinte pe care ea nu le intelege acum dar in curand ma va intreba ce inseamna una sau alta.
uneori, nu am mai rezistat si am inceput sa plang, chiar si de fata cu fetita. el ma face proasta, fetita ma mangaie si spune ca "tata vorbeste urat cu mama si mama plange".
apoi dupa un timp vine sa ne impace sa ne ia in brate. eu ma gandesc ca a gresit, e si el obosit. In schimb fetita pleaca sau ii spune sa plece, nu sta sa o ia in brate.
La insistentele mele ii da un pupic si gata.
El se supara ca nu il accepta copilul, ca eu il indepartez, ca ma vede pe mine ca sufar.
Pai ce sa fac? sa rad in hohote? sau sa injur si eu?
Instinctiv ma indepartez de el cu copil cu tot caruia incerc sa ii acord si mai multa dragoste si afectiune. Nu pot sa am alta reactie.
Astfel de scene se intampla cam o data la 2 saptamani. apoi urmeaza perioada de liniste, pace voie buna, program in comun, fetita merge cu tati de mana se duce sa se joace cu el, totul pare OK.
pana data viitoare.
Ultima data a amenintat-o ca daca mai sta pe langa el o bate mar. a tipat la ea a smucit-o ca e prea rasfatata si ca eu ii cant in coarne eu am indepartat-o de el, nu poate sta fara mine. a doua zi cand am vrut sa plec la serviciu, fetita nu m-a lasat, a inceput sa planga si sa se agate de mine sa stau cu ea pana vine bunica.
Nu am putut sa o las cand am vazut-o asa speriata. El s-a suparat ca intarzii la serviciu, ca fac numai ce vrea ea, iar tipete si scandal iar amenintari ca o bate.
Nu stiu ce sa mai fac. Vreau (ca toata lumea cred)sa fie pace in familie, liniste, bucurie sa ne simtim bine impreuna.
Vreau sa fie multumit sa ii faca placere sa stea cu noi si sa fie apropiat de fetita lui. pana acum o saptamana erau in relatii foarte bune.
nu suport sa tipe la ea si mai ales sa dea in ea si de aici ne certam mereu.
tipa ca nu o mai suporta, pe nici una.
Ca sa gasesc explicatii psihologice ale acestei stari:
- de cand am reinceput serviciul cele cateva ore de dupa amiaza trebuie sa le impart intre copil, sot, treburi pe acasa. fiecare ar vrea toata atentia mea. Sotul ar vrea sa stau cu el pe acasa sa il ajut la diverse proiecte, eu am tendinta sa acord cea mai mare parte din timp copilului si abia dupa ce o culc mai stau cu el.
- faptul ca ii iau apararea fetei il face sa se simta marginalizat, undeva in afara noastra;
- este atmosfera pe care a avut-o la randul sau in familie, si acum se ingrijoreaza ca parintii lui se cearta din orice;
- peste cateva luni voi intra in concediu pt ca vine bb2 si acest lucru ne va afecta financiar destul de mult si responsabilitatea va fi pe umerii lui;
- bb2 va fi tot fetita si el dar mai ales tatal lui isi dorea foarte mult baiat, asa ca subiecte gen cum o va chema sunt tabu pt ca iese un mare scandal.
nu stiu cum sa mai reactionez, dar as vrea sa fie "bine" pur si simplu. pentru toti, dar mai ales pentru copii. nu este un tata rau dar are momente cand parca innebuneste.
dati-mi un sfat va rog.
gugushtiuc spune:
Draga MONJUM, imi pare foarte rau pt. situatia in care te afli. Din pacate nu e una cam incalcita. Nu este normal sa fii supusa si tu si copilul acestui stres zi de zi. Normal ar fi ca sotul tau sa mearga la un psiholog ca sa/si rezolve problemele, insa tinand cont de faptul ca traim in Romania si de mentalitatea pe care o au majoritatea, ma indoiesc ca o sa se intample asa ceva. Sa stii ca cel mai mult sufera si va suferi fetita. O spun pt ca si eu am crescut in conditii similare. Am ramas cu sechele pt.toata viata. Din pacate sotul tau face parte din categoria celor care terorizeaza psihic, una dintre cele mai periculoase, pt ca te pot face sa o iei razna. Normal ar fi sa-l parasesti pe dobitoc(scuze limbajul, dar altfel nu-pot spune), insa faptul ca vine al doilea copil nu-ti prea permite sa faci acest lucru. Eu nu inteleg cum de ai reusit sa ramai insarcinata din nou in asemenea conditii.
Ideea e ca asemenea personaje nu se vor schimba niciodata, nici sa nu visezi la asa ceva. Sa nu crezi nimic din ce spune, astia nu au regrete si nu se gandesc decat la propria lor persoana. Eu ma uit la tatal meu, care nici nu merita sa/i spun asa. Pe zi ce trce e tot mai rau. Mai nou a inceput sa spuna ca eu nu sunt copilul lui.