Plange pana vomita!!!

Acest mesaj se adreseaza in special psihologilor DC sau parintilor care au trecut prin asa ceva cu puiutii lor!
Fetita mea are 2 ani si 10 luni, a fost crescuta doar de mine si tati al ei, fara nici un alt ajutor, am fost mereu impreuna peste tot, am avut grija de ea in mod egal, nu a asistat niciodata la certuri sau discutii mai aprinse, nu a lipsit nici unul de langa ea cand a avut nevoie de noi, insa iata ca a venit momentul gradinitei!!!
In urma cu o saptamana am inceput sa o ducem la o gradi particulara, unde sunt doar 5 copii in grupa, cu educatoare blande, totul nou si frumos. Abia ieri am aflat ca ea a plans dupa ce am plecat noi in fiecare dimineata pana a vomitat, dupa care s-a linistit si s-a jucat normal ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Stiam ca e posibil sa se intample asa pentru ca ea a avut o "predispozitie" de mica spre a voma ff usor. Astazi insa a facut scena de fata cu mine si tati, s-a tot "straduit" sa vomite ( desi nu avea ce pt ca nu ii dadusem nimic sa manance) si ne ruga sa o luam cu noi ca nu vrea sa stea la gradi. In cele din urma am plecat si ea s-a linistit, insa mi se pare ca aceste crize se acentueaza ( azi dimineata a inceput sa planga de cand am intrat pe straduta unde este gradi), ori eu ma asteptam sa fie mai usor pe zi ce trece!!!
As vrea sa imi pot da seama ce inseamna pt ea faptul ca vomita ( este un fel de arma ori un fel de a ne santaja, incearca sa ne convinga astfel sau pur si simplu sufera intr-atat incat ii este rau) si cum o pot face sa se dezobisnuiasca de acest obicei al ei- pt ca se pare ca asta a devenit?
Ea este un copil foarte vesel, prietenos si mereu incantata sa petreaca timp in compania copiilor, insa asta nu o convinge; stie ca atunci cand se trezeste dupa pranz eu sunt acolo si ii place asta, insa tot e ingrozita ca noi plecam fara ea, stie ca tati e la servici, dar tot ma intreaba de 10 ori cand o iau de la gradi unde e tati si cand vine...Oare ce se intampla in sufletelul ei si ce ar trebui sa ii spun sau sa fac sa o dezobisnuiesc de "obiceiul" cu vomitatul si crizele de plans????
Va rog! Va multumesc!

Principesa spune:

Nanna, mie mi se pare ca iti cam dai raspunsul singura de vreme ce ai observat ca ea foloseste constient aceasta arma, straduindu-se sa vomite pt a manipula lucrurile in sensul dorit de ea. Stiu ca este o arma spectaculoasa si eficienta si ai nevoie de multa forta pt a nu ceda. Insa ea are nevoie de aceasta tarie a voastra

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

dianaintruder spune:

Offf, mica de ea. Eu nu sunt nici specialist, nici parinte care a trecut prin asha ceva, dar uite ce zic eu:

Voi sunteti intregul ei univers, si in mintea ei s-a format ideea ca voi o abandonati, e prea mica sa inteleaga motivele pentru care s-a produs pentru ea aceasta schimbare. La varsta asta ea isi traieste cu intensitate mare mare emotziile, si faptul ca vomita e semn ca emotziile astea o afecteaza fizic.
Am mai vazut copii care plangeau pana vomitau, le era efectiv rau, iar apoi se linisteau. Pentru micutza ta e traumatizanta schimbarea. Pentru multi adulti e greu sa se adapteze la o noua situatzie, dar mite un bebe mic, si tzine cont ca ea nu intzelege motivele, sau percepe greshit mesajul.

Nu stiu daca poti sista o vreme gradi; depinde ce motive ais a o duci acolo, dar daca ai posibilitatea nu o mai duce. Daca e un copil prietenos, dornic sa petreaca timp in compania altor bebei, cred ca mai indicat e sa o duci in parc cateva ore zilnic. Daca o duci la gradi ca nu ai ce sa faci si mergi la serviciu, atunci poate reusesti sa iti iei un mic concediu, de cateva zile sau un medical si sa stai cu ea la gradi pentru inceput, iar acasa sa-i explici exact ca unui om mare toate motivele pentru care o duci acolo si de ce o lasi singurica cu acei straini, sa-i explici ce veti face a doua zi, fir a par, cum va veti trezi si cum veti merge pe drumul spre gradi, si cum va intra in sala de gradi si pe cine va intalni, apoi ii poti spune ca tu vei pleca la serviciu si ea va ramane acolo, ca nu poate merge cu tine pentru ca tu trebuie sa te duci la serviciu, eventual sa o iei intr-o zi cu tine acolo, imi dau seama ca poate e imposibil, ...apoi spune-i ca ea va ramane cu copii aceia minunati si cu doamna care are grija de ea si o iubeste mult mult de tot, si ca are grija de ea pentru tine sa mergi sa faci bani la serviciu, ca sa aiba fetitza de toate, si papa si poti sa-i explici de ce trebuie sa mergi la serviciu, apoi asigur-o ca dupa ce face nani tu vei veni sa o iei si sa o duci acasa si ca asha va fi in fiecare zi, si da-i exepmplu celorlalti copii care vin cu mami si cu tati la gradi la fel si raman cu educatoarea si ei nu plang deloc ca ei stiu sigur ca mami si tati sunt ai ie si nimeni nu ii ia pe mami si tati de langa ea, ca voi veti fi mereu impreuna, DAR nu toata ziua, si ca nu o vei lasa acolo decat cat esti la serviciu.

Mai poti face ceva. Acasa, daca ai un parfum sau un lucru al tau pe care ea il adora cu desavarsire, sau eventual o poza a ta cu sotzul, da-i cu parfum pe un lucru al tau si da-i-l la ea la gradi, sau da-i poza sau pozele cu tine si sotzul la ea la gradi sa le aiba in buzunar sau... la ea, oricum. Spune-i sa se gandeasca la ceva frumos cand ii e frica sau cand nu se simte bine sau cand ii e dor de voi si spunei ca daca se gandeste tare si se uita sau miroase un acel obiect tu ai sa simtzi ca ea e necajita si ai sa te grabesti sa vii la ea dupa ce face nani la gradi.

vorbeste-i mult de dragostea voastra, ca parintzi, si asigur-o ca totul va fi bine si ca e fetitza mare si nu trebuie sa planga.

Cand o iei de la gradi, ia-o in bratze mult mult, sa compensezi lipsa de langa tine si incurajeaz-o sa spuna ce a facut la gradi, aminteshte-i ce minunatzi sunt copii si ce bine e sa fie cu ei si cu educatoarea, eventual nu pleca brusc de la gradi, mai ramai cu ea in salitza si spune-i sa-ti arate unde a stat sa se entuziasmeze de experientza ei de acolo.

Poate am aberat total, dar eu asha ash face.





diana

dianaintruder spune:

este in egala masura si o arma sa va convinga sa nu o mai lasatzi acolo , dar este si o consecintza ca se agita mai mult decat poate suporta. Intregul ei corp se agita, si cand ajunge la un maxim se elibereaza asha. Am vazut ceva asemanator pe Discovery, la o emisiune gen aia cu dadaca psiholog, la noi.

Am plans eu la cum facea aia mica, si nu sunt o plangacioasa, ca mi-era mila de ea, si mi se rupea sufletul sa o vad cum facea, micutza respectiva, dar asha cum zice si Principesa, trebuie sa fitzi imuni la astfel de manifestari. In reportajul respectiv "the Nany" spunea ca trebuie sa fie de fier cu aceste manifestari, ca trebuie sa fie tari pe pozitzie, si ca nu trebuie sa se teama ca se imbolnaveste, ca e doar o arma si ca e spre binele ei sa faca abstractie de acea arma, sa nu o puna la suflet.

Mie sincer mi s-a parut barbar ce au facut cu biata fetitza, dar... curand fetitza a intzeles mesajul si s-a potolit, bineintzeles in concurs cu alte metode si alta situatzie.

Daca va sta in putintza... luatzi legatura cu "super nany" sau chiar cu un psiholog care sa va insotzeasca la gradi cateva zile sa va spuna exact cum s aprocedati, nu stiu daca exista astfel de psihologi care sa vina la fatza locului sa se implice direct, dar ar fi fine sa reushitzi sa va procuratzi un astfel de supernany

diana

simali spune:

Am o prietena medic intr-un spital de urgenta; pare imuna la orice. Trebuie sa fie asa, spre binele copiilor pe care trebuie sa-i ajute ACUM. Nu a fost imuna de la bun inceput. A ajuns asa in ceva timp.
Am intrebat-o odata cum de poate fii atat de "dura". Mi-a spus ca daca copilul simte la medic cea mai mica ezitare nu mai are incredere in el si va fii extrem de greu sa controleze pe viitor situatia.
Se pare ca in ciuda manifestarilor exterioare (vomat, lacrimi de crocodil, etc.) copiii simt nevoia ca adultii responsabili din jurul lor sa fie stapani pe situatie si sa stie ce fac. Aceasta le da sentimentul de siguranta.
Cu alte cuvinte, desi vomita si urla, daca incepi sa plangi si tu langa ea sau sa te emotionezi nu faci decat s-o derutezi, amplificandu-i senzatia ca locul in care-o lasi nu este tocmai in regula (pentru simplul fapt ca nici tu nu pari prea convinsa).
Urmand exemplul prietenei mele, atunci cand am perioade de crize cu copilul incerc sa-mi imaginez ca sunt medic la camera de garda: vorbesc calm, dar ferm (fara sa-i dau nici o clipa senzatia ca e loc de intors), explic tot ce urmeaza sa facem - in cuvinte putine dar sugestive, si actionez fara sa-mi arat slabiciunea in fata lui (strang voma, schimb hainele, etc.). Apoi, intru in rolul de parinte si-l asigur de toata dragostea si prietenia mea. SI MERGE!

Nicoleta spune:

Servus.
Am avut si eu un baietel in grupa mica, el nu vroia sa stea la gradi, la aproape fiecare mic dejun isi provoca voma (asta cam o luna)... Asta ca santaj, dupa masa chiar nu amai avea nimic si nu mai plangea pana cand aparea mama lui.
O doamna ingrijitoare se ocupa de el dimineata la masa (bineinteles ca eram si eu acolo, dar mi-e rau instantaneu cand vad ca vomita cineva, mai eram si insarcinata in 5 luni) si pana la urma a reusit sa ii distraga atentia de la intentiile lui astfel incat nu mai avea timp sa isi provoace voma.
Unii copii vomita pentru ca au plans prea mult, altii vor sa vomite pentru a provoca o anume reactie la adultii din jurul lor (parinti, educatoare).
Roaga pe cineva de la gradi sa stea langa copil pana nu mai plange si sa ii distraga atentia de la intentia de a-si provoca voma.
Nu stiu daca ti-am fost de folos.
Nicoleta

Alyssa spune:

Nanna, pentru linistea ta poti discuta cu doctorul de familie chestia asta cu vomitatul, dar nu ai ce cauta la psiholog...

Eu am doua fete foarte diferite. Cucea mare nu am avut problema vomitatului deloc si cind cea mica a inceput sa faca asta, m-am speriat ca este bolnava, m-am dus la pediatra lor imediat.

Mi-a explicat ca unii copii nu au reflexul de a-si curata gitul bine dezvoltat si asta produce voma aia dupa o tuseala mai indelungata, dupa un plins care tine mai mult decit trebuie sau dupa ris in hohote. Si reflexul asta am inteles de la ea ca se repara de la sine pe la virsta de patru-cinci ani. Pentru unii copii este ceva normal.

Eu de exemplu traiam cu teroare fiecare raceala a lui Maya (cea mica) pentru ca la fiecare tuse imi dadea la ratze peste tot, in pat la ea, in pat la mine, pe covoare... Umblam cu galetusha dupa ea mereu! Acum are patru ani si noua luni si este ok!

Un lucru care l-am invatat si care ajuta de fiecare data ( atunci cind simt ca atinge punctul ala care ii provoaca valul de voma ) este ca o iau de amindoua manutzele si ma cobor la nivelul ei sa avem acelasi nivel la ochi, ca sa ii prind privirea si sa ma inteleaga si ii spun ferm dar linistit "ok, relaxeaza-te si respira adinc. Fa ca mine"... si respir adinc, apoi inspir pe gura phhuuu... uite asa ca femeile care nasc. Treaba asta o ajuta sa se calmeze, sa isi regleze respiratia si reflexul de inghitire. Si nu mai vomita.

Nu cred ca vomita ca sa va faca sa va simtiti vinovati, nici ca sa impresioneze.

Pe Maya o mai iau si cu gluma... Ii spun... "you are such a Drama Queen!" ceva ce aduce cu "vai, dar esti o Regina a Dramei!"

Succes la gradinita si va fi bine! In curind va plinge cind va veti duce sa o luati de acolo!

Alice

nanna spune:

Va multumesc mult pentru raspunsuri, mi-ati dat forta de a incerca sa treaca de momentul critic. Voi incerca ceea ce mi-ati sugerat, Alyssa tu stii ce insemna pt ca ai trecut prin asta, intr-adevar si la Indra chiar si unele hohote de ras duc la acelasi reflex. Poate e mai sensibila sau pur si simplu asa este ea...
Mama a vorbit cu o pediatra care a sugerat sa intrerup gradinita, sa mai stau un an cu ea acasa, insa nu stiu daca este cel mai bine, de unde am certitudinea ca peste inca un an scenele nu se vor repeta intocmai si atunci ce fac? Stau vesnic lipita de ea?
O sa incerc sa fiu tare, asa cum m-ati sfatuit si sa o ajut sa treaca peste momentul respectiv.
Va multumesc din suflet!

Alyssa spune:

Nanna, te inteleg sa iti fie greu, este greu intr-adevar pina se obisnuieste, iai cam o luna asa si dupa aia va fi acolo ca la ea acasa si uneori te va lasa sa astepti la plecare seara ca mai are ceva de desenat, ca mai vrea sa se joace...

Haide sa iti spun ceva care poate te va linisti un pic... Maya cu Sarah au avut bona pe matusa mea pina in Iulie anul acesta. Venea acasa la mine, eu imi luam geanta si plecam la munca. Fetele se trezeau cind vroiau ele, se uitau cit vroiau la televizor, mincau cind vroiau... Deci Sarah avea 6 ani jumate si Maya 4 ani jumate. Bunnn... Am gasit locuri la day-care'ul din colt pentru care platesc mult mai putin pentru amindoua si ei se ocupa de tot, de transportul la scoala si inapoi, de mese, au ora de dormit (numai aia mica, cea mare este la scoala full-time).

La inceput Maya plingea de mama focului cind o lasam acolo. Ma stringea tare -tare in brate, ma tinea si de picioare tirindu-se cind vroiam sa o tai de acolo... Si bineinteles ca vomita! Uite-asa mare, la patru ani jumate si dupa ce episoadele cu vomatul s-au rarit mult de tot. Nu o facea sa fie dramatica sau sa ma impresioneze pe mine, o facea pentru ca nu putea inghiti bine si nu isi putea curata gitul, reflexul ala care se reparase, acum aparea numai in cazuri in care era extrem de suparata.

Ce am facut? Am dus doua rinduri de imbracat cu mine la day-care si educatoarele de acolo o schimbau dupa ce voma. Au fost foarte rabdatoare cu ea, au luat-o in brate, au linistit-o. Si toata treaba asta a durat o luna luuuunga si grea in care cind mergeam sa le trezesc dimineata aveam un gol in stomac si imi venea sa o iau razna!

Dar o dadeam iar pe gluma... Cind incepea sa biziie si sa se jeleasca incepeam si eu... "auuuuu.... my morning concert"...

De ce am scris? Nu este vorba ca nu este gata de gradinita sau day-care... Nu cred! Sarah, fata mea cea mare a fost la day-care cind a avut un an si doua luni. Uite-asa o duceam pe mogildeata dimineata la sapte si de abia putea merge... O luam seara la sase. Si este independenta si descurcareata si leader intre copii, stapina pe ea.
Pe Maya in schimb am tinut-o acasa pina la patru ani jumate si tot mi-a vomat cind plingea... o luna!

Eu sper ca peste o luna sa vii si sa ne spui cit de mult ii place la gradinita!

Alice

nanna spune:

Alice, multumesc mult
Sincer si eu sper sa se rezolve asta cat mai repede ca mi se rupe sufletul cand o vad asa suferind, insa nu sunt saba, nu cedez, stiu ca este spre binele ei, ca nimic rau nu i se intampla acolo si ca este ceva tranzitoriu. O sa ii duc si eu cate un schimb complet sa aiba acolo si o sa astept sa intre totul in normal. Stiu ca se va acomoda, ea este o fetita tare vesela si jucausa si va fi incantata sa se vada in fiecare dimineata cu prietenele ei de acolo, o sa am rabdare si o sa ma gandesc ca si tu ai trecut prin asta si acum s-a rezolvat.
O zi minunata tie si ingerasilor tai!

rodicaosoian spune:

si noi ma trecut pe aicisi daca ma gandesc bine era cam la aceiais varsta ca si fetita ta
nu puteam sa-l cert sau sa-i nui fac ceva ce el nu vroia ca se apuca de palns si isi face greata si in secunda urmatoare vomita
si la tinut asa aproape un an,acum cred ca a uitat,palnge,urla dra nu mai vomita
isi mai face cateodata greata dar eu sant acolo si ii spun sa se opreasca .
si sa sti ca eu la-m pedepsit decate ori vomita,il lasam in baie asa vomitat,si atunci plangea sa-l schimb si sa-l spal.apoi ma duceam la el dua vreo 20 min si ii explicam sa nu mai vomite,ca nu-l schimb.......etc
eu zic sa ai multa rabdare si sa te tina bine nervi
mult succes


Sa o ajutam pe Barbye http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=83472