Darul lui Dumnezeu-Dorian

Duminica 4 mai ora 14.30 Asteptand marea intalnire sunt inca la calculator...

Dragul meu copilas
Iti scriu acum cand mai avem atat de putin pana ne vom intalni. Esti ceea ce mi-am dorit cel mai mult pe lumea asta, esti mica mea minune ce mi-a fost oferita! Ma rog sa ai o viata lina si senina, sa te bucuri de fiecare colt de cer, de fiecare stea, de fiecare floare, de fiecare anotimp, de fiecare culoare. Sa nu lasi sa-ti fie inima tulburata. Iti promit ca daca te increzi in Dumnezeu, El nu te va lasa niciodata, nu te va parasi niciodata. El te va ridica cu mainile Sale si te va imbratisa cu dragoste nesfarsita. Iti va sterge lacrimile de tristete si va fi prietenul tau vesnic. Fie ca un inger al Domnului, copilul meu, sa iti urmeze si sa iti arate calea catre Dumnezeu si catre mantuire. Ma rog ca Domnul sa iti dea sanatatea sufletului si trupului!
Copilul meu, iti doresc un inceput bun si o inaintare plina de bucurii. Copilul meu, fii fara grija. Am sa fiu langa tine si am sa iau mereu povara ta.

Doamne ajuta-ma sa imi pot tine promisiunea aceasta fata de copilul meu! Mi-ai daruit totul Doamne, daruieste-mi si bucuria de a-mi tine in brate copilul, de a-l mangaia cu lacrimile mele, de a-l alina cu zambetele mele, de a-l creste asa cum vrei Tu. Fii langa noi Doamne si in clipa aceasta! Ajuta-ma Dumnezeule sa traiesc bucuria cresterii copilului meu, sa ii pot trezi primul zambet, sa ii sterg prima lacrima, sa ii ocrotesc primii pasi!

Aalina spune:

O sa incerc sa va povestesc in amanunt. Poate va va folosi. Am incercat pana acum sa scriu de 3 ori dar am tot pierdut textul asa ca va trimit prima parte. O sa scriu in episoade…Oricum e atat de multtttttttttttt…

Totul a inceput de prin liceu cand mi-a placut numele asta Dorian, intalnit intr-o carte. Au trecut ani buni pana sa imi intalnesc sotul dar de la inceput am hotarat ca noi vom avea …candva…un baiatel - Dorian. Acel candva pentru mine a venit dupa un an si jumatate de la casatorie cand, la 29 de ani am simtit ca nu mai pot astepta. Imi doream copilul de cand ma stiu dar acum nimic nu imi putea abate gandul de la asta. Aveam o unica idee si aia fixa! Toti imi spuneau ca va fi greu, ca se vor schimba multe…De ce cred oare unii dintre ceilalti, parinti sau nu, ca cei ce isi doresc copii sunt si inconstienti? Ca nu realizeaza macar o parte a responsabilitatilor?

Si uite asa eu care nu am stat o zi in spital (si care pana si pentru grupa sanguina m-am dus cu o cunostinta sa imi ia sange din deget) de buna voie si nesilita de nimeni am mers frumusel la Policlinica, mi-am facut toate analizele si apoi repejor la medicul ginecolog. Acesta a stabilit: analize bune, uter insa retrovers si mic, nu se stie daca va tine o sarcina. Dar sa incercam… 3 luni fara anticonceptionale si sa folosim alte metode contraceptive. Si apoi …libera la mare...Numai ca anul trecut la mare am fost devreme prin iunie. Deci nu in perioada buna dupa cele trei luni de asteptare. Dar am avut grija sa o anunt ( pe mare!) ca nu o mai vad si anul asta. Sa nu isi faca griji cand vom reveni vom fi 3! Eram atat de increzatoare…

Ajunsi acasa am prestat la greu ! Si luna urmatoare…nimic. Vineri, sambata, duminica…luni la lucru am crezut ca innebunesc pana mi-au spus colegele ca mai bine fac testul decat sa stau atat de stresata. Chemat sot urgent, mers farmacie, luat test, alergat acasa, pazit test si…pozitiv! Parca zburam…Dupa doua saptamani am fost la medicul care avea sa ma urmareasca in perioada sarcinii si mi-a facut primul ecograf! Sarcina clara…ceva mic acolo in mine exista deja . Ce am simtit stiti voi toate. Acele sentimente cumulate de fericire, bucurie, zbor…inceput de griji, sperante.
Luna de luna am mers si l-am revazut pe bebe. Sarcina a fost fara peripetii. In fiecare zi de luni intram pe “Odiseea sarcinii” si vedeam ce mai face bebe si ce simptome ma asteapta. Am trecut si eu ca tot omul prin perioada nesuportarii mirosurilor de nici un fel, prin greturile matinale imposibile si mai ales prin drumurile catre baie in toate cele 9 luni. Ma gandeam daca nu e mai bine sa stau acolo. Ajunsesem sa imi cronometrez toate drumurile in asa fel incat sa am o baie la momentul oportun prin apropiere.

Tin minte din perioada aceea bucuria prietenilor dragi si incurajarile lor cand i-am anuntat ca voi fi mamica. Desi imi erau departe toti au reusit sa ma sprijine in perioada ce a urmat. Atat de mult le multumesc! O buna prietena mi-a spus de site din primele saptamani. Si am citit intr-o zi toata odiseea celor 40 de saptamani. Si apoi alte articole. Doar despre nastere nu am citit nimic mult timp. Nu ma vedeam inca pregatita sa aflu amanunte. Primele trei luni si jumatate am fost ca in transa. Parca visam. Citeam tot ce se putea. Si incercam sa fiu calma si ma rugam sa treaca perioada critica. Sa pot pastra sarcina. La patru luni am avut o depresie ingrozitoare, plans din senin, nervi, oboseala, stres. O luna cumplita. Oricat mi se spunea ca il afecteaza pe bebe nu puteam sa imi revin.

tot timpul vorbeam mult cu bebelusul. Ii aratasem toamna cu frunzele ei, i-am aratat apoi iarna cu o ninsoare splendida…si asteptam primele miscari. La sfarsitul saptamanii 20 am crezut ca, eu habarnista de felul meu, nu m-am prins cand a miscat bietul copilas. Dar de Craciun bebe mi-a oferit in dar primele doua lovituri de picioruse. Si am fost fericita!!!!!! De acum aveam sa comunicam mult mai bine. A avut personalitate de la inceput. Nu s-a lasat mangaiat de nimeni. Mult timp i-a trebuit chiar lui tati ca sa il convinga sa il invredinceasca cu un sut. Dupa vacanta de sarbatori a fost mult mai bine. La munca toata lumea ma proteja, devenisem evident vizibil rotunda si ma miscam in reluare, viteza maxima avand mereu insa spre baie. La controlul lunar (la 22 saptamani) medicul mi-a spus ca stie sigur ce este bebe. Dar noi hotarasem sa fie surpriza, sa nu aflam, spre disperarea tuturor celor din jur care altceva uitasera sa mai intrebe. Atat aveau si ei de facut 9 luni…sa astepte sa vada ce va fi bebelul. Au fost perioade de calm cu plimbari lungi, dar si perioade in care abia ma puteam misca.
Ultimele doua luni mi-am luat prenatal si am stat acasa descoperind forumul. Asta a fost pentru mine o mare bucurie. V-am descoperit pe voi toate, mi-am raspuns la atatea intrebari, v-am simtit sentimentele. E minunat acest loc in care gasesti atata sprijin si atatea informatii si mai ales atata suflet. Si uite asa au urmat doua luni calme de stat in pat cu tastatura pe burtica (Dorian si acum doarme bine in zgomot de taste) si citit tot ce se putea. Abia in apropierea nasterii am luat fiecare poveste de la nasterea pe glob si am citit trairile mamicilor. Trebuia sa ma pregatesc.

Mi-a fost frica! Recunosc. Sunt departe de toti prietenii dragi si de rude. Il am ca sprijin doar pe sotul meu. Si imi era groaza de tot ce nu stiam, de spital, de durere, de oameni neamabili, de conditii rele dar mai ales imi era teama pentru bebe. Ma rugam in fiecare zi sa fie bine. Si ii asteptam miscarile. Cand nu reactiona mai mult timp ascultam repede Voltaj. Stiam ca la asta reactioneaza instantaneu.

Cele mai grele au fost ultimele doua saptamani. Era nerabdare si teama. Daca nu o sa stiu cand vine, daca nu o sa fac fata, daca…daca... Noroc de medicul meu care toata sarcina mi-a raspuns, cu calm, la cele mai imbecile intrebari ale mele si a stiut mereu sa imi alunge frica. A dat-o in bara insa la ultimul consult cand m-a chemat pentru data de 4 mai in spital, el fiind de garda in acea zi, dar spunand ca e posibil sa nasc mai devreme. Va dati seama ca nu am dormit o saptamana pana la acea data, de teama ca nu imi voi da seama ca a inceput travaliul. Iarasi am fost o norocoasa fiind dupa sarbatori si sotul meu fiind liber si zi de zi langa mine sa imi asculte temerile. Cu grija am facut primele cumparaturi pentru bebelus. Si era o bucurie in fiecare bucatica de hainuta pe care i-o alegeam. Si ma tot minunam cum o sa am eu grija de un pitic atat de mic caruia sa ii vina acele hainute. Daca ati sti ca acum ii sunt un pic mari…
In saptamana in care trebuia bebita sa isi schimbe pozitia nimic. Alt stres, ca daca nu o sa se intoarca... Inainte de ziua controlului simt eu ceva mai dubios pe acolo si a doua zi medicul ma anunta ca bebe a luat pozitia de start si ca voi naste normal. A spus ca nu are rost sa mai facem ecograf. Pai bine nene da crezi ca au am venit aici sa te vad pe tine? Eu vreau ecograf, eu vreau sa il vad pe bebe!!! Si facem ecograf si il luam pe bebe ca de obicei la control. Din luna a cincea medicul mi-a spus ca nu a mai vazut ce este bebelusul si nici nu s-a mai straduit pentru ca noi nu ne razgandisem. Doream tot surpriza. Si ii facem noi inventarul pe acolo: cap, inima, coloana, uite o mana, uite alta cand deodata....vad! Fara sa imi spuna medicul nimic. Nu am nici o indoiala. Copilul meu imi arata clar si citet ce baiat este el!!! Mai ca am zburat de pe masa. Si eu care inainte cu cateva zile votesam in familie nume pentru fetita ca sa nu fim cumva nepregatiti

Deci am plecat sa mai asteptam o saptamana. Vazand ca totul e bine pana sambata dinaintea evenimentului si ca bebe nu are nici un gand sa vada primavara prin proprii ochisori am zis eu sa ajutam natura. Si dai bai fierbinti si dai … si tot asa. Duminica repetarea procedurilor dupa care mers la spital. Ma gandeam cu frica ca ma va trimite acasa sa mai astept cateva zile, ca o sa intru in travaliu si medicul nu va fi de gasit si tot asa. Cred ca stiti toate aceste temeri. La control insa la ora 9 dimineata imi spune ai dilatare 1 cm, azi nasti dar decat sa stai aici ore bune mai bine mergi tu acasa si stai linistita si cand ai contractii din 10 in 10 minute vii aici. Eu i-am explicat ca imi e frica ca nu imi voi da seama cand va fi momentul potrivit da el nu a inteles. Si uite asa am venit noi acasa si am asteptat contractiile. La ora 10 am avut prima contractie. M-am prins eu ca asta e din descrierile de pe aici de pe forum. Durere ca la menstruatie ce dura putin si ma lasa. Am repetat tratamentul cu baia si … si am asteptat. Pana la ora 16 dureri normale. Ce sa cronometrezi ca nu aveau nici o logica. Firave rau! Mai un masaj, mai un film, mai un ochi pe forum si tot asa. Cum nimic nu imi era clar am hotarat sa mergem la spital si daca e cazul revenim acasa. De, nu ma vedeam nascand in fata ecranului cum imi prevedea sotul meu.

La 16.30 mi se face internarea. Si sunt dusa intr-o sala sinistra: sala de travaliu. O tipa tipa, alta nascuse si gemea, iar una se tot plimba spunand ca de la 9 dimineata e internata si e terminata nervos de cate a vazut. Mi-am felicitat medicul care ma scutise in ultimele 8 ore de calvarul asta. Si ma tot plimbam eu pe acolo zambind si tot ieseam sa ii vad fata sotului meu pana cand apare medicul si se hotaraste sa ma vada pe masa. Era ora 18 si imi spune: ai dilatare 2-3 cm, imi rupe apa fara sa simt nimic aiurea ( si realizez si eu cand curgea din mine un suvoi fierbinte, ca nu aveam cum sa ratez momentul chiar si acasa daca as fi fost) si ma anunta ca incepe distractia si vor incepe durerile. Probabil voi naste la 12 noaptea. Imi trimit sotul acasa pachet si astept gandindu-ma cat de mult mai am.
O moasa draguta imi zambeste si imi aplica rapid o clisma la care iar nu simt nimic (incepusem sa ma cred nesimtita) si bummmm….auuuu. Plimbari pe holuri si durere. Si medicul de cate ori ma vede ma intreaba daca mai sunt ingrijorata ca ratez momentul din nestiinta si daca acum stiu ce sunt alea contractii. Da nene, gata m-am prins astea sunt contractiile, am luat la cunostinta, acu opreste-le. Ti-ai aratat punctul de vedere. Da nu a fost sa fie... Ele au continuat.

Sala de travaliu si sala de nasteri aflate una langa alta si holul ala intunecat pe care se auzea tot si atmosfera lugubra te facea sa iti doresti orice doar sa nu fii acolo. Am realizat cat ar fi contat sa arate locul ala ceva mai uman, mai curat. Singurul lucru bun in urmatoarele doua ore a fost zambetul moasei. Doar ca imi spune ca iese din tura…Vaiii si eu cui dau banii pregatiti cu grija in buzunar?
Mai vine o gravida dar deja tipand si ni se spune ca ea e gata gata sa nasca.Fericita! Mi se masoara contractiile si cica am la 5 minute de cate 30 de secunde. Cum s-o fi prins tinand mana doar pe burta mea si neavand nici un aparat nu stiu. Chestie de numaratelea cred. Bine ca imi zambeste si imi maseaza spatele. Celei de langa mine (Doamne ea de ce nu tipa…cum poate sa isi tina sunetele oare) i se face o papaverina. Eu inregistrez tot sa am ce povesti la fete.
Apare o moasa tinerica si atat de dulce incat nu rezist sa nu ii bag 500.000 in buzunar. Nici ea nu rezista si devenim bune prietene si ne zambim. E data cu aceeasi nuanta de ruj ca si mine. Poate de aceea. Tin sa spun ca am mers aranjata la marea intalnire, de!

Renunt la plimbari pentru ca nu mai pot si ma hotarasc sa tip intr-unul din paturile alea ingrozitoare. Se hotarasc si ei sa imi faca o papaverina. Intreb ce este si le explic ca trebuie sa stiu pentru ca eu trebuie sa povestesc nasterea la fete pe forum si sa am informatiile corecte. Vine medicul si vrea sa imi vorbeasca. Ii spun sa isi astepte randul acum sunt toata intr-o conversatie cu contractia, sa ma lase sa tip si sa strang de fiare. El imi explica ca in acest ritm pana nasc imi consum toata energia. Ii explic ca daca nu ii convine sa ma trimita acasa pentru ca nu mai pot si nici nu mai vreau. Da el are cuvantul horarator: ii faci rau lui bebe. Uite iei tu frumos furtunul asta pe care vine oxigen si cand iti vine sa tipi si sa te agiti tragi oxigen la bebe.
Hai totusi sa te vad pe masa. Zic acu e acu daca zice ca am 5 cm dilatare doar eu plec si gata! Cand colo surpriza…in 3 ore aveam dilatare maxima. Se mira el ce se mira si imi spune ca voi naste curand, doar sa mai coboare bebelusul. Cobor si eu de pe masa si imi sun sotul sa il anunt ca e gata sa piarda marea intalnire! Era ora 21. Noroc ca am telefon ce afiseaza ora apelurilor si uitea asa am reusit sa identific fiecare miscare a acelei zile pe ceas.

Vine si continuarea!Doar sa o rescriu.

Theodora spune:

Alina si Dorian,
Va doresc tot binele din lume si multa sanatate!
Povestea e asa de frumoasa! Abia astept continuarea!
-icei de la mine si gemenei!

Theodora, Alexandros, Yannis
LOVE U ALL

Aalina spune:

Mi se pune o perfuzie. Asta dupa ce mi se tortureaza venele mele inexistente, de am si acum semne . Perfuzie care (am intrebat ce si cum evident ) Avea rolul sa faca contractiile mai dese. Timpul dintre ele in cazul meu era prea mare. De data asta in picioare atarnata de perfuzie tip da cu grija sa iau oxigen…pentru ca asa a zis nenea ca sa nu ii fac rau lui bebe. Pai daca ma atingea el la coarda sensibila de la inceput, il scuteam de concert. Era dragut cand toate cele trei gravidute aveam contractii in acelasi timp. Faceam cor! Si imi dadeam seama ca desi ma doare eu ma gandesc la tampenii pana si atunci. La un moment dat am o vaga senzatie ca imi vine sa imping si anunt pe toata lumea. Medicul imi spune ca nu se poate si ma enerveaza la culme ca iar le stie el pe toate. Nene intelege ca pentru prima data m-am prins si eu ce e aia …asa ca te rog crede-ma pe cuvant!
Se hotaraste sa ma urce pe masa. Rau a facut. Macar inca vreo trei contractii daca ma mai lasa sa ma chinui in picioare tare bine ar fi fost! Asa insa…sunt urcata pe masa si invatata ce trebuie sa fac. Imi explica el ca intre contractii trebuie sa ma relaxez, sa fiu calma si sa imi pastrez energia. Iar cand vine contractia sa trag puternic aer in piept si fara sa tip, rasuflu sau altceva sa ma concentrez doar acolo jos si sa imping. Iubita de moasa, cum ii spuneam si o tot amuza ca imi mai arde sa fiu si amabila, ma uda cu un servetel umed si imi picura apa pe buze. Fetelor sa cereti lucrul asta. Toata energia mea aveam senzatia ca vine din acele miraculoase picaturi de apa rece ce ma umezeau pe fata si pe buze. Si incercam sa ii ascult si sa imping. Pe o contractie cam de 3 ori. Da ca de obicei iar am ceva de obiectat, fiind contractiile mai dese, nu ma prind cand se gata una si incepe alta, asa ca eu de unde sa stiu sa imping fara sa pierd momentul? Ma dirijeaza moasa. Si dupa vreo 4-5 contractii de astea ma anunta vineeeeeeeee…Si eu imping de simt cum imi pocnesc ochii (chiar mi-au pocnit niste capilare, de arat ca pozele alea in care toti au ochii rosii) si moasa imi apasa burtica ca sa ma ajute si medicul face si el ceva pe acolo pe jos printre care simt si o intepatura mica (si ma gandesc aia sunt…goblen o sa am) si ii simt capul lui bebe iesind. Moasa ma paraseste si eu mai imping o data puternic si la fel de greu mi se pare. Or fi umerii. Dupa care din mine se scurge pur si simplu ceva atat de usor…care si incepe sa tipe. E adevarat parca mai bine ca mine. Iubita se extaziaza si incepe sa laude copilul care e frumos ca o reclama, care tipa singur fara sa fi apucat sa iasa de tot…si de astea. E ora 21.35 spune cineva. Auzi..de asta le arde lor…de ceas. Eu tot intreb daca e intreg, ce nota are. Pai 10. Si ma streseaza ca nu stiu ce tot face de nu mi-l arata. Profit de asta ca sa intreb si eu ca omul: totusi nu va suparati da e baiat? Daaaaaaaaaa cu siguranta! Bun asa. Si vad pe umarul meu stang pe piept o mica minune ce tace brusc. E minunea mea, e darul meu, e copilul meu Doamneeeeee!!!! Cred ca am tot repetat ca il iubesc pana s-au plictisit aia pe acolo si mi-au spus sa schimb placa. L-au luat la masurat. 3.400, zic ramane fratilor, las ca e bine. Totusi o intreb pe moasa de unde stie ea ca are nota 10? Pai de la aparate. Aha, nu le vazusem. Deci asta mesterise ea pe acolo. Medicul se duce…Cred si eu l-am stresat destul. Continui sa o intervievez pe moasa. Pana vine o tanti in verde, care il infasa pe bebe intr-o paturica oribila mov, dar mi-l pune in brate asa ca o iert. Si incepe sa ma intrebe amanunte inutile de adresa si profesie si tampenii pe care le mai spusesem de doua ori pana acum. Probabil fac o verificare, poate acum de emotie schimb povestea?
Tanti zice ca il ia pe bebe da nu sunt de acord. Pai nu mi-ati dat numar, nu i-ati pus nimic…Lumea rade si ma asigura ca nu mi-l vor schimba, rad si eu si ii asigur ca il voi recunoaste dintr-o mie. Ramasa cu moasa constat ca nu mai am dureri dar stiu ca trebuie sa astept iesirea placentei. De, imi facusem lectiile. Si stam la povesti. O intreb cand il vad pe bebe si imi spune ca la ora 5 cand merg la alaptat. Pai cum, ca eu alesesem varianta cu salon mama si bebe, dar au fost 20 de nasteri in acea zi, deci nu mai sunt locuri. Insa medicul a spus ca maine dupa externari ma vor muta. Ar fi cazul ca doar pe hol l-am felicitat si pe el cu o hartie in buzunar. Desi a spus ca la sfarsit trebuia. Pai sfarsitul il asteptam si eu in travaliul ala. Asa pentru siguranta mai bine la inceput. Asa ca...
O intreb pe moasa daca tanti aia era medicul de copii si ea imi spune ca medicul nu se deranjeaza decat daca e ceva grav, altfel vin doar asistentele. Ii spun ca eram pregatita sa fiu obiectiva si sa recunosc daca bebe mi se parea urat dar ca el e chiar frumos. Imi da dreptate. Parca ar fi avut incotro. Ma lauda ca am fost o mamica cooperanta. Mie nu mi s-a parut deloc, da asta e, fiecare cu opiniile lui. Ne hotaram sa nu il mai asteptam pe medic si ma apasa ea pe burtica (asa arata acum mult mai mica) si elimin usor ceva ca o punga plina. Apare medicul care imi spune ca tati l-a ratat pe pitic. No zic, asa ii trebuie! Macar atat sa mai astepte si el… Medicul din solidaritate masculina imi spune ca il va duce el pe tati la bebel. Tati mi-a povestit ca era la masina dupa flori…de, emotii mari, eveniment... Cand l-a felicitat medicul (muncise din greu asta e) el a intrebat daca e baiat. “Pai v-am felicitat doar – raspunde medicul” Al meu sot imi povesteste ca si-a dorit sa il intrebe “daca era fata nu o faceati sau ce?” Pai si eu cate intrebari tembele pusesem pe acolo…ce mai conta si una a lui.

Intorcandu-se medicul ma intreaba daca stiu ce o sa faca el acum. Il anunt ca eu m-am informat numai cu ce am eu de facut si mi s-a parut suficient fara sa mai intru in amanuntele celorlalti. Si se apuca el si imi face frumusel doua anestezii locale (ce nu au durut) si imi curata uterul sa nu fac ceva infectie. Nu durea exagerat doar il anunt ca il simt in gat asa ca sa o lase mai usor cu umblatul pe acolo. Se conformeaza si se apuca de crosetat. Eu promta incep cu vociferarile. Si ne tot contrazicel noi vreo 10 – 15 minute care mi s-au parut mai lungi decat nasterea. Ma pune sa recunosc ca nu ma doare atat de tare pe cat comentez dar ii fac si eu sa recunoasca ca ii distrez pe cinste dupa o zi atat de incarcata de munca. Si auntandu-ma el ca mai are 2 cusaturi si eu numarand mai mult de 3 imi vine ideea sa intreb daca acele ate nu cumva trebuie si scoase. Pai astea de acum nu. Aha deci altele, ce vor urma da! Am priceput. Ii spun chiar si ca am stiut ce face el acolo… ceva cu e… dar ca am un lapsus. Moasa spune si ea un banc sec si pana la urma terminam cu povestile si ma duc iar in sala de travaliu pe un pat unde o ora trebuie sa stau si sa imi masez burtica. Fac lucrul asta pana imi amortesc mainile, constiincios, ca sa fie bine. Nu imi aduc aminte daca m-a si durut. De fapt senzatiile nu mi le mai aduc aminte deloc. Nu am crezut ca poti uita atat de repede. Stiu totul, imi amintesc totul, dar nu intensitatea durerii. Acum ea parca nici nu a fost.

Intr-un final ma aseaza pe un carut. Trecem pe langa tati care mi se pare atat de emotionat si de stangaci... Spune ca l-a vazut pe bebe si e minunat. Imi da flori, ma saruta si eu am grija sa ii reamintesc sa scrie pe forum. Dupa care ajung intr-un salon.

Zilele de spital in continuare! Lectura placuta.

Ven spune:

Am plans cu lacrimi de copil......pe furis, sa nu ma vada sotul, ca zice ca deja m-apuca "labilitatea psihica" la numai 8 saptamani?? :)
Felicitari! N-am cuvinte! :)
Ne-ai povestit cel mai frumos lucru din lume!
Doamne da sa fie si la mine la fel de frumos si bine!
Sa va traiasca si sa fie sanatos, frumos si destept!!!

P.S. Dorian vine din "Portretul lui Dorian Grey" ?? :) Misto carte!!

Oana_B spune:

Vaaaaai, ce m-am emotionat!!!
Este o poveste deosebita, sa va traiasca minunea si sa aveti parte numai de bucurii!!!
Oana_B



"I'm smarter than the average bear" - Anonymous

Andrada spune:

Draga Alina,
felicitari pentru baietelul vostru mic Dorian (nume foarte frumos!)
O poveste minunata! Sa va traiasca si sa fiti fericiti toti trei!
Sa mai scrii si de primele zile! Imi place stilul tau f mult,
Andrada

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

gianina spune:

Foarte frumos! FELICITARI !!!
Sa va traiasca si sa va aduca numai bucurii!!
Numai bine va doresc!

gianina

Simica spune:

FELICITARI Aalina!!!
Foarte frumos ai povestit. Multumim!!! Ai fost o curajoasa ... iti doresc sa fii sanatoasa, sa te bucuri din plin de Dorian! Pe cand o surioara?
Numai bine iti doresc!!

Simica

Aalina spune:

Avem si poze! Suntem mari doar. Am implinit o saptamana.
Va multumesc tuturor de urari.
Simica...o sa mai astept...
Ven ...initial nu de acolo vine, dar mi-a placut si cartea.

Puiul mamii: http://community.webshots.com/user/aalinador

iuliacm spune:

Superba poveste, fericiti cei ce au trait-o!
Sa-ti traiasca micutul si sa fiti toti fericiti si sanatosi.
Iulia