familie cu 16 copii
Raspunsuri - Pagina 11
casandra spune:
Nina, ca fiecare dintre noi, tu esti responsabila pentru copiii tai, pe care esti libera sa ii educi cum doresti, cat timp sunt sanatosi. Nu stiu de ce s-ar baga cineva in viata ta.
Nu esti de acord cu viata acestor copii.
Te simti capabila sa preiei responsabilitatea cresterii si educarii lor? Daca da, chiar crezi ca le-ar fi mai bine daca cineva ar interveni brutal, cu dorinta de a le reforma radical viata?
Daca nu, crezi doar tulburarea le-ar fi de folos?
Mai bine ne-am ruga pentru sanatatea lor si a parintilor lor, ca sa le poata purta de grija.
NinaB spune:
ti se pare ca ne bagam cumva in viata lor?
discutam ...sa-i zicem "conceptul"!
am sesizat ca agreezi conceptul si ti-am cerut argumente! ce faci? intorci discutia a la Ploiesti? dupa cum bate vantul? sau cum?... acu` acuzi ca ne bagam in viata lor....acu` sustii ca e totul roz....acu` sustii ca dam cu pietre....acu` ca avem ceva cu ei...acu` ne acuzi ca nu ne rugam pt ei...acu`ca n-ajutam saracii... si...incetez, ca nu-mi mai amintesc restul
unde e logica? si...mai ales unde sunt raspunsurile la intrebarile care ti s-au adresat? sau macar declinarea intrebarilor ... de ce mi se pare ca "vorbim discutii"?
irina.c. spune:
[/quote]Si eu am facut lucrurile astea, dar le faceam ca strangeam dupa mine sau pentru ca imi facea placere sa stau cu mama. Dar nu cadea nimeni de foame ca nu aveam chef sa fac mancare cu ea in ziua aia sau daca ma ruga si uitam, sau ma faceam ca uit. Facem ca imi facea placere sa fa si asa cum sunt toti copii si adolescentii pe toane cand avem chef. Acum marita si copil, fac-facem si sotul si cand avem si cand nu avem chef. La fel ca si acesti copii. Am impresia ca te faci ca nu intelegi!www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 6 ani si ... [/quote]La mine nu intra in discutie sa-mi indeplinesc responsabilitatile cand am chef,ci le indeplineam zilnic.Asa cum nici parintii mei nu si le indeplineau pe a lor cand aveau chef,ci atunci cand trebuia.Cred ca niciodata nu e prea devreme in viata sa inveti faptul ca trebuie sa fii un om responsabil.Cred ca doar in societatea noastra au existat niste generatii in care parintii nu lasau pe copii sa faca nimic,invocand faptul ca acestia trebuie sa invete.Dar in alta parte nu cred ca e asa,cum zicea cineva si aici,in alte tari copiii muncesc de mici in casa ,dar si in afara ei,pentru bani de buzunar sau de colegiu.Ceea ce mi se pare firesc si foarte educativ.
Irina si 
bb Ilinca(26 aprilie '04)
"Traim intr-un paradis al nebunilor."
Serafim Rose
NinaB spune:
irina...fii amabila si spune-mi si mie...care sunt responsabilitatile zilnice ale unui adult? excluzand-o aceea de a avea grija absoluta de copilul, pe care nu l-a obligat nimeni sa-l aduca pe lume?
irina.c. spune:
quote:Ce intelegi prin ,,grija absoluta,, cand ai un copil,sau mai multi?Ei sa stea la tv sau la joaca iar tu sa faci singura toate treburile casei,fara nici un ajutor?Irina si
Originally posted by NinaB
irina...fii amabila si spune-mi si mie...care sunt responsabilitatile zilnice ale unui adult? excluzand-o aceea de a avea grija absoluta de copilul, pe care nu l-a obligat nimeni sa-l aduca pe lume?
bb Ilinca(26 aprilie '04)"Traim intr-un paradis al nebunilor."
Serafim Rose
NinaB spune:
am sa-ti raspund, si poate cu ocazia asta o sa o faci si tu...ce manie dom`le, sa pui alte intrebari in loc sa dai raspuns!
grija absoluta inseamna ca un copil sa aiba program conform varstei lui! ce inseamna program? inseamna un raport echilibrat intre responsabilitati si dezvoltare personala!
si...da`! daca copilul meu are program in acel moment o sa si-l faca! in limitele bunului simt, ca nu suntem la armata, si nici nu se darama lumea daca intr-o zi nu e in grafic! nu stiu cate experienta in psihologie/ educatie ai...dar te asigur ca daca impui unui copil/adolescent/tanar sa faca ceva, nu iese bine.
in alta ordine de idei, n-am facut copil ca sa am ajutor la menaj sau sprijin la batranete! pt asta exista menajere! si nici nu mi-am facut primul copil ca sa mi-i creasca pe urmatorii!
personal...daca tot v-ati apucat de retrait copilaria nu-mi amintesc sa-mi fi impus mama ceva. am ajutat din bun simt sau poate din indrumarea subtila a parintilor
, fara a fi obligata/conditionata!
romana spune:
Mai mamici nu va mai "certati", daca oamenii respectivi asa vor sa traiasca sa fie sanatosi.
Copiii lor intr-adevar nu prea au un univers larg si de aceea nici nu se "razvratesc" contra rutinei zilnice.
In mod sigur le-ar place si lor sa se joace si sa-si petreaca altfel timpul fiecarei zile. Sau poate nu, au fost prea insistent educati ca e mai bun modul lor de viata. S-ar putea sa fie totusi fericiti asa cum sint acum si orice alt fel de existenta i-ar da peste cap si le-ar ridica probleme existentiale.
Din perspectiva femeii , a mamei cu sarcini numeroase una dupa alta eu nu o pot intelege cum de mai rezista sa stea in picioare. Eu am avut trei sarcini consecutive si ma simt epuizata, cel putin pe caldura asta sint mai mult decit obosita. Am noroc ca ma ajuta tatal meu caci altfel mi-ar fi si mai greu. Acum iau si vitamine si fier si sper sa-mi revin rapid. Oricum nu mai sint tinara si nici doamna respectiva nu mai este.
Mie mi-e groaza uneori sa nu patesc ceva si sa ramina copiii fara mama. Oare ei si-au pus problema asta? Poate ar trebui sa se opreasca si sa se bucure de copiii pe care-i au acum.
Femeia respectiva merita sa se opreasca si sa aiba grija si de organismul ei.
Daca le plac asa de mult copiii sa aiba un pic de rabdare ca in curind vor aparea si nepoteii in viata lor.
Eu nu vreau sa-i judec si nici sa le iau apararea. Nu le e usor, dar fiecare isi alege modul de viata pe care il vrea. Din pacate copiii lor sint privati de anumite experiente si de o copilarie lipsita de griji. Fiecare are in grija ceva. Poate ca in felul asta ei devin foarte responsabili, dar , totusi ... cind au momente de "mici nebunii"?
http://www.geocities.com/bebe_iunie_iulie_2003
si mail pentru poze
bebe_iunie_iulie_2003@yahoo.com
******************************************
Nulla dies sine linea!
cataghe spune:
Eu cred ca s-a deviat nitel. Casandra, nu cred ca se pune problema sa dam cu pietre in oamenii astia, in fond fiecare isi organizeaza viata asa cum crede de cuviinta, si da, ai dreptate ca cu totii luam in fiecare zi hotarari, mai bune sau mai proaste, privind propriii copii, si nimeni nu ne trage la raspundere pt asta atata vreme cat nu sarim calul in defavoarea copilului (sau asa ar trebui sa fie). Problema nu e asta, problema e ca pur si simplu unii dintre noi nu ii putem aproba si admira pe acesti oameni. Pentru mine personal, sa-i aprob si sa-i admir ar insemna ca as face oricand ca ei - chiar daca nu fac, pentru ca nu pot din alte ratiuni. Insa daca ratiunile din care n-o fac nu sunt numai cele independente de vointa mea, de genul ca nu am cu ce sa cresc 16 copii, ci sunt ratiuni de cu totul alta natura, de genul ca vreau sa acord mai multa atentie copilului/copiilor mei decat ii pot acorda cand mai sunt inca 15 langa el si toti pretind aceeasi atentie, ca vreau sa beneficieze de o educatie corespunzatoare, ca vreau sa isi traiasca copilaria, etc etc, atunci nu mai am cum sa-i admir si sa-i aprob decat daca am o anumita doza de ipocrizie (de care nu te acuz pe tine, asa stau lucrurile in cazul meu). In situatia mea probabil ca sunt multe dintre fetele care au scris aici. Pot sa admir copilul care e pus intr-o situatie dificila (si sa ai inca 15 frati cu care sa stai inghesuit in cateva camere si doua bai mie mi se pare o situatie dificila, oricum ai lua-o si facand abstractie de tot restul) si se descurca, dar nu-i pot admira parintii care l-au pus in situatia respectiva.
S-a tot scris pe aici ca copiii aia nu se plang, de unde stiti voi ca nu se plang? Va asteptati sa se planga si sa protesteze in direct pe Discovery Channel? Mie pana si chestia asta cu publicitatea pe net si la TV mi se pare o chestie trasa de par...
S-a mai scris si ca uite cum faceau bunicile "noastre" 12 copii si ce bine era... nu avem noi de unde sa stim cat de bine era, plus ca pretentiile societatii la momentul respectiv erau cu totul altele. Eu vreau ca al meu copil sa faca fata cerintelor societatii in care traim acum, nu ale celei de acum 50 sau 100 de ani. Si mi se pare normal sa imi doresc pentru toti copiii ceea ce imi doresc pt al meu si sa nu ma lase indiferenta ca unul trebuie sa holongareasca la constructii in timp ce al meu se joaca sau citeste.
Vorbiti de copiii care muncesc in alte tari - cat si de la ce varsta? Si pt ce? Cel mai adesea fie ca sa-si permita mici mofturi, fie ca sa isi cladeasca un viitor. Deja pe cei care sunt nevoiti sa munceasca pt a pune osul la intretinerea familiei lor ii compatimim. De ce, atunci, pe acesti copii in discutie ar trebui sa-i invidiem?
cataghe spune:
Trebuie neaparat sa va spun asta, ca mi-am amintit acuma si e o chestie draguta... E vorba de unul din medicii mai in varsta pe care-i stiu eu, care in vremea comunistilor era nevoit sa asculte un discurs "moralizator" al unei tovarase de la partid, care le explica cum e cu calificarea la locul de munca, etc etc. Si la un moment dat, pt a exemplifica, tovarasa respectiva spune, plina de mandrie: "Uite, tovarasul X" (una din personalitatile proeminente ale partidului) "de la 11 ani a lucrat in fabrica!
" La care medicul meu, plin de compatimire absolut sincera, replica: "Saraaaaacul de el..."
casandra spune:
Nina, la un moment dat s-a discutat conceptul, apoi toate comentariile au fost strict legate de familia respectiva.
Una e sa afirmi ca nu vrei ca tu sa ai 16 copii, ca vrei o altfel de familie. Nimic spactaculos, nimic de reprosat.
Si altceva e sa afirmi ca acesti parinti nu sunt atasati de copii lor, ca ei sunt nefericiti, chinuiti, in suferinta, ca mai bine le-ar fi fost, lor si nu altora, in alte conditii. Concluzii trase prin raportarea lor la valorile noastre, de parca ei ar fi obligati sa se alinieze standardelor noastre. De unde pana unde obligativitatea asta? De ce trebuie sa ii judecam pe toti cu masura noastra?