mi-e greu

Elise spune:

Da, eu percep schimbarea.
De fapt, "in bine" sau "in rau"...e relativ.

Nu mi-am dat seama imediat - ma grabeam sa ma intorc la normalitate, sa uit...
Dar ramai exact ca un elastic pe care l-ai intins la limita: revine inapoi, insa e mai mobil, mai flexibil, mai putin rigid.
Nu mai esti atit de conectat la scopurile initiale: cel putin, eu n-am mai fost...
Am capatat liniste.
Liniste sau indiferentza.
si o alta dimensiune a cuvintului "nenorocire".
Nenorocire nu e ca pierzi un job.
Sau nu poti sa-ti faci concediul la mare cum ti-ai dorit.
Nenorocire nu e nici cind te doare o masea si te invirti toata noaptea prin casa ca un leu in cusca.
Nici macar atunci cind te certi cu cineva drag nu e o nenorocire.

Sint lucruri pentru care inainte de asta as fi plins saptamini in sir: si pe care le priveam ulterior cu mult mai multa detasare. Pentru ca deja am parcurs o data gama suportabilitatii, dincolo de care nu mai e nimic - si stiam cam unde se incadreaza aceste detalii, undeva jos. Irelevant de jos.

In plus, am inceput sa apreciez lucruri marunte: cum e cerul in seara asta, sa ma plimb prin ploaie... sa alerg. De ce? Aiurea, asa. Sa simt vintul pe obraji.
Ceva din mine a intrat in vacantza, intr-o vacantza prelungita si plina de soare.
E o parte infima din eu-ul meu, dar este.
O parte pe care acum reusesc sa o tin deoparte de tot stressul zilnic. Si sa privesc in ansamblu. Sa vad cerul din orice prapastie m-as afla... si sa-l vad aproape: poate, a putut fi mult mai departe. Percepi alte nuante. E foarte greu de explicat.
Omul gindeste "comparativ".
Intotdeauna exista un termen de comparatie, si cu cit acel termen este mai ireal, mai "extrem", cu atit realitatea de moment ti se pare mai apropiata de normal. Si mai usor de suportat.

Elise

lorelaim spune:

Kristinutza - sa-ti dea bunul Dumnezeu sanatate si ani multi si fericiti īmpreuna cu familia ta! Barbatii sunt si ei sensibili si emotivi... dar ei nu se "deschid" asa usor... Intr-o buna zii sotul tau īti va povesti singur prin ce a trecut... Acum īnsa cred ca este mult prea curānd pentru el... si poate ca este īnca speriat... sa nu te piarda! Sa va ajute Dumnezeu sa treceti cu bine aceste momente si sa va regasiti linistea sa va puteti creste pruncutul fericiti!

pisi_ella spune:

Kristinutza, am citit cu sufletul la gura si am plans! Prin cate ai trecut! Dar ce bine ca s-a terminat cu bine! Ai stat 3 luni departe de copilul tau....lasa! Ai toata viata in fata sa ti-o petreci alaturi de el! Iti iei tu revansa! Bine ca de acum incolo esti alaturi de el, si, mai presus de toate, bine ca esti BINE, ca ti-ai revenit. Bine ca esti sanatoasa, asta e lucrul cel mai important! Ce a fost rau...durerea...suferinta...se vor sterge, cu timpul. E normal acum sa fii inca marcata, a trecut putin timp, nu poti uita asa...peste noapte. Dar o sa vezi...ce masura ce trece timpul...o sa vezi ca o sa uiti, alaturi de copilas si de sotul tau, tot ce te-a facut sa suferi! Si chiar daca nu vei uita, vei ACCEPTA, si asta inseamna mult! Va fi un episod urat din viata ta, din viata voastra, care s-a terminat si viata a mers inainte. A fost o incercare foarte grea la care ati fost supusi, dar ati iesit biruitori! Ai un sot minunat, de fapt tu stii asta! Sunt sigura ca toata povestea asta ingrozitoare v-a apropiat si v-a cimentat casnicia...pe viata!
Nu stiu ce-as putea sa mai zic acum, s-ar putea sa fie prea sarace cuvintele mele in comparatie cu povestea ta.
Iti spun, in incheiere, sa-i multumesti in fiecare zi lui Dumnezeu...si doctorilor...si, bineinteles, familiei, ca totul s-a terminat cu bine! Bucura-te din plin de copilas, de sotz, de toata familia...si de cel mai frumos dar care ni se poate oferi: VIATA.
Multa sanatate si multe , multe , pentru ca le meriti!




_Ella, Emma & Matei

Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237



Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

aelita spune:

Kristinuta ,te inteleg...nici ei ,saracii nu stiau ce sa iti mai spuna,erau speriati ca si tine. Intrebasem pt ca in cazuri de-astea,cam astea sunt cuvintele pe care le poti spune:fii tare,tu poti! Poate ca trebuie sa ne gandim ca unui om disperat ii face rau asta.
Sanatate multa si ma bucur ca ai scapat!

Elise,doamne prin ce ai trecut si tu. Ma bucur ca nu au fost atunci ultimele tale 20 de minute, imi inchipui prin ce ai trecut,defapt nu stiu daca im inchipui...cu adevarat...Dar eu cred ca te-au inaltat,minutele alea,exact cum spui acum,stii cu adevarat pt ce mai poti suferi,nu pt o masea,nu pt o cearta.Ma bucur ca au trecut de atunci muuulte minute si esti aici,si vor mai trece zeci de ani si vei fi aici,si iti vei creste copilasul

zizica spune:

Pentru ca sotul tau te intelege foarte bine, cred ca ar trebui sa deschizi tu subiectul si sa-i spui ca ai nevoie sa vorbesti cu el.
Poate el nu vrea sa vorbeasca de teama ca-ti face rau.
Iar prietenii, sunt sigura ca sufereau pentru tine, dar in unele situatii cuvintele sunt atit de goale si nu poti decit sa plingi.
Iti doresc din toata inima si cu toata sinceritatea sa te faci bine atit fizic cit si psihic si sa poti zimbi iar.
Iti recomand sa citesti o carte, se numeste "Prins" de Petru Popescu.

Cu prietenie,
Z.

ancamironiuc spune:

Kristinutza si Elise, in primul rand multe!!!!

Va admir sincer pentru ca realizez cat este de greu sa treci prin asa ceva nmai ales cand stii ca ai un puiut acasa care te asteapta si are nevoie de tine.

Sa recunosti ca nu mai poti, ca nu vrei sa lupti sau sa zambesti si sa spui "mi-e bine" este un pas mare, nu semn de lasitate. Este semn ca sunteti oameni (ce bine!) si ca aveti limite. Toti le avem, unii le ascund si intr-o buna zi vor iesi la iveala, altii le arata si castiga din asta.

Va doresc multa multa sanatate si sa fiti fericite!


ANCA si EMA EMANUEL

stefanluchian spune:

ufff, ce bine ca nu mi s-a-ntimplat mie ce ti s-a-ntimplat tie!
ah, ce noroco(a)s(a) sint ca eu n-am suferit (inca) asa cum ai suferit tu!
etc... etc...

Ce ai tu nevoie gasesti in prea putine locuri. Iar cele mai multe sint in tine si nu intotdeauna le poti vedea. De-aia ai nevoie de una sau mai multe oglinzi in care sa te studiezi din diferite unghiuri. Si ai libertatea de a alege oglinzile care ti se potrivesc. Unele sint mai rotunde, altele mai deformate, in unele te vezi mai clar, in altele mai strimb, in altele nu vezi nimic...

Kristinutza, esti doar tu cu tine. Prea putini te-ar putea ajuta cu ceva. Si poate nu li/ti se va oferi sansa s-o faca.

Acum simti nevoia sa scrii pe un forum. Apoi iti vei scrie tie. Apoi sotului, copilului sau mamei. Sau le vei vorbi direct. Sau nu vei face nimic. Alegerea e a ta. (Eu inca trec prin ultima varianta... de fo 3 ani...)

Zici ca mama ta avea ochii-n lacrimi? Inchipuie-ti cum ar fi fost sa fii intr-un spital la citeva mii de kilometri departe de ea si s-o suni si sa-ti spuna: "mama draga, sa stii ca eu nu te pot ajuta cu nimic!" Si nici macar sa-i vezi fata. Si e mama ta!

Iar despre rahat, s-ar putea sa puta cind il rascolesti; dar si cind ramine curat... Nu cred ca s-a acumulat atit de mult incit sa nu poata fi curatat cu rabdare. Insa odata stirnit, merita curatat pina la capat. Ori il acoperi de tot, ori il cureti.

Aici pe forum ai toate sansele sa-ti pansezi "eu"-l social. Mai o vorba buna, mai un sfat, mai o idee despre una despre alta. Insa de "eu"-l tau privat numai tu poti avea grija. Sigur, pina acum n-ai avut decit oglinzi sociale, deci calea a trecut prin societate. Dar vei ajunge si la tine. Acolo iti vei gasi linistea.

Iti faci griji despre cum o sa-ti traiesti viata? Asa sau invers? Eu observ ca intre timp te ocupi cu traitul.

De ce tu? De ce eu? De ce altii? De ce un copil? De ce un sugar? Crezi c-o sa gasesti vreodata raspunsul? Si daca nu-l gasesti ce te faci?

Minunata minunea preoteasca la episodul cu bila. Frumoasa si clara oglinda prezentata la momentul oportun. Fara ea, probabil n-ai fi reusit in timp util sa repornesti secretia. Felicitari pentru mobilizare. Preotul ti-a redat increderea. Daca nu tie, macar subconstientului tau.

Nu s-a schimbat nimic zici... Oare chiar trebuie sa se schimbe ceva? Sau trebuie sa schimbi tu ceva? Oare exista destin sau alegere? Poti fi fericit sau vrei sa fii?

Asteptam pina gasim toate raspunsurile?

Principesa spune:

Kristinutza, daca e sa ne centram pe a raspunde la intrebarea de ce, am eu o ipoteza. Ca sa poti sa fii fericita devenind autentica fata de tine si fata de ceilalti.
Ca sa te cunosti si sa te accepti asa cum esti: cu limite, cu slabiciuni, cu vulnerabilitati, cu imposibila nevoie de ceilalti, cu neputinte, cu lipsa de control asupra a ceea ce ti se intampla uneori.
Ce simti daca iti spui: sunt doar un om?

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

aiuras spune:

Draga Kristinutza, orice experienta, in zona crepusculare dintre viata si moarte lasa urme. Tu ai fost aleasa pentru viata. Traieste si bucura-te de acest dar!
Din experienta mea pot sa spun ca indiferent de cei din jur atunci cand suferi, suferi singur si ca este groaznic si nedrept mereu. Dar incet in timp am invata si eu sa uit, sa iert si sa ma bucur de viata. Dar, acum dupa multi ani tot imi pare rau ca nu am vorbit cu un specialist psiholog. Eu m-am framantat asa ca tine aprope un an pana am facut o depresie si apoi o cadere de calciu pe fond nervos pe care o voi avea mereu.
Considera ca toti ce au luptat alaturi de tine te-au ajutat sa mai te nasti odata.
Cinste sotului tau ca te-a sprijinit si ca a luptat cu toate mijloacele pentru tine! Bravo soacrei ca a avut grija de copil, in aceste conditii era cea mai indicata.
Intra in biserica si multumeste pentru ajutor si roaga-te si tu pentru toti ce te-au ajutat.

alinaluchian spune:

quote:

---

alinaluchian, oare asa reactioneaza barbatii?

---

Cristina, nu stiu sa-ti raspund la aceasta intrebare.
Si eu mi-am dorit, ca si tine, sa ne impartasim gindurile si sa vorbim despre simtirile noastre din acele momente. Am asteptat, sperind la ivirea unui moment prielnic. El n-a venit (inca). Insa, am invatat ceva valoros pentru mine: sa respect trairile celuilalt fara sa cer dovezi.
Si, da, asa cum spune Principesa, sa accept ca, uneori nu pot controla ceea ce mi se intimpla.



Sunt atitea lucruri pe care le putem lasa de la noi fara a ne simti saraci.