Nu se invata cu bunica!!!

Buna

Alex are 1 si 4 luni. si de cand s-a nascut eu sunt cea care sta cu el 24 din 24, eu il hranesc, eu il adorm. foarte rar a mai venit mama mea si a mai stat cu noi, cate o saptamana doua la 2-3 luni. dar si atunci tot eu eram cea care ma ocupam seara de el..il mai adormea ea...dar nu il deranja.

acum am avut o pauza de 2 luni in care iarasi nu a fost mama mea aici la noi...si ne-am hotarat sa incep sa il mai invat sa stea si cu altcineva..pentru ca in tomna vreau sa plec cu sotul intr-o excursie, si apoi poate incep serviciul.

deci ideea de baza este ca nu accepta sa ii dea mama mea laptele seara, sa ii tina ea sticla, cum vede ca se apropie de el..incepe si urla, abia o accepta sa stea langa noi cand mananaca, si apoi sa il adoarma ea...e o adevarata aventura care inseamna urlete pana ma duc eu sa il adorm. aseara l-am lasat 25 de minute si a urlat intruna, de zici ca imediat lesina de atata plans.

sambata seara am fost la ai mei acasa si l-am lasat mamei si am plecat in oras sa nu il aud. nu a mancat, pentru ca nu a vrut desi ii era foame..dar a reusit totusi sa il adoarma.

ziua accepta cat de cat sa ii dea ea sa manance si daca plec de acaca se potoleste doar daca il scoate afara. de fapt asa a si reusit sa il adoarma cand l-a avut la ea..l-a scos afara.

ce ma sfatuiti? mai bine sa il duc acolo si sa nu ma mai vada si pe mine prin casa...? sau e prea drastic..? si atunci cu ce sfat ma puteti ajuta ..pentru ca sincer sunt disperata.. chiar am nevoie si eu sa mai ies... si fara el. sper ca ma intelegeti si nu spuneti ca nu imi iubesc copilul...

Nicoleta si Mihai Alexandru (17.02.2005)
Poze

didita spune:

Eu am observat ca bebeii se comporta diferit fata de persoanele care ii ingrijesc de fata cu parintii. Daca eram si eu de fata nu se intelegea nimeni cu ei, cand plecam (sau numa mai vedeau alta era treaba). Conteaza mult si atitudinea persoanei care ramane cu ei: daca e disperata ca ce se face daca copilul plange, cu siguranta ca ii va fii f greu; daca are o atitudine pozitiva optimista totul va fii mult mai usor!

Sfatul emu este sa il lasi singur cu mama ta in difetite moemnte ale zilei (nu numai cand trebuie sa mance sau sa doarma) si sa-i explici intotdeauna ca pleci un pic si revii (de ex: mama se duce pana la piata, tu mananci cu bunica, si cand o sa te scoli dupa somnul de pranz mama o sa fie din nou acasa). Bineinteles ca o sa protesteze, dar va ccepta mult mai usor pe buni.
Sa nu il amenintati niciodata cu "daca nu manci mami nu mai vine" sau variante "mananca bine sa se intoarca mami".

CristinaT spune:

Parerea mea e ca e foarte important cum pleci acasa. Am pe aici pe undeva o carte in care un capitol intreg este dedicat plecarii. Pe scurt: trebuie sa se faca frumos, fara graba cu zambet si pupicuri 2-3, fara intoarceri de la usa, pleci, apoi te intorci si tot asa maresti perioada. fara minciunele si pacaleli ca nu pleci... etc cam atat mi-aduc aminte acum.

www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 6 ani si ...

filofteia spune:

Adi are deja 5 ani jumatate, asa ca am trecut de fazele astea... Am inceput serviciul la 1 an si trei luni, iar de la 1 an si 9 luni sta cu bona. Pana pe la 3 ani plangea cand plecam de acasa de mama mama, se agata de mine... la inceput il auzeam din fata blocului, apoi a venit timpul cand tacea imediat ce ieseam pe usa... acum ii spun ca plec si uneori nici nu vine sa ma pupe... e multumit ca ramane cu bona pe care a invatat sa o manipuleze.
Eu spun sa nu-ti faci griji... lasa-l cate un pic cu mama ta si nu neaparat in casa ... poate mama ta veni sa-l scoata la plimbare. Eu cu soacra mea asa procedam... vene, il lua si il aducea cand ii spuneam eu... Cu timpul copilul o sa fie multumit pentru ca bunicii de obicei le satisfac mai multe mofturi.

Principesa spune:

Nicoleta, din modul in care pui tu problema consider ca esti o mama suficient de buna.
In acelasi timp mai inteleg ca ai indoieli privind competenta ta maternala. Cum anume aceasta situatie, in care ai nevoie sa il lasi pe copilas cu altcineva, activeaza dubiile tale legate de cat de buna mama esti?

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

ninocikap spune:

multumesc tuturor de raspunsuri.

mama mea este foarte rabdatoare cu el, nu se opreste imediat cum plange ca sa mi-l aduca, sau pentru ca se pierde. in timpul zilei sta cu ea, iese afara cu ea, se joaca. toate problemele apar la orele de lapte de seara si dimineatza si la orele de culcare de la pranz si seara. in rest sunt foarte buni prieteni. bine plange cand plec eu de acasa...(si am incercat si sa plec fara sa ma vada, si cu pa,pa si mami se intoarce...plange in ambele situatii) dar reuseste sa il potoleasca de cele mai multe ori prin distragerea atentiei.

Principesa esti chiar buna daca ai reusit sa iti dai seama de asta din randurile mele. intradevar cea mai mare teama a mea de cand am nascut este ca nu sunt o mama buna.. asta pentru ca totusi mai imi pierd si eu rabdarea si il mai cert cateodata si mai ridic vocea la el... incerc sa imi motivez ca fiind singura care s-a ocupat de el 24 din 24..am mai obosit si eu... retul persoanelor au prezente rare in viata lui.. chiar si tatal care seara vine tarziu si obosit si nu s-a mai inplicat in cresterea lui...la modul ca nu l-a hranit niciodata la masa de lapte sau sa il adoarma. vreau sa fac in asa fel incat sa ii fie lui bine..dar sa imi fie si mie... ca altfel nu voi mai reusi sa am grija de el cum trebuie. probabil ca acum cand m-am hotarat sa il invat cu altcineva imi spun ca nu sunt o mama buna pentru ca o fac cu gandul de apleca pentru vreo 3 saptamani dn tara in toamna cu sotul... si ma simt vinovata fata de copil ca il las atat de mult fara mine si ca plec fara el. m-am cam intins la explicatii...

dar totusi problema ramane ca in continuare nu vrea sa o lase pe bunica sa il adoarma plange foarte tare si foarte speriat, aceasta parte ma ingrijoreaza...mi-e teama ca daca in continuare este asa de speriat sa nu cumva sa nu mai vrea sa stea cu bunica nici peste zi...

Nicoleta si Mihai Alexandru (17.02.2005)
Poze

ninocikap spune:

azi dimineatza pana la urma am ajuns la o doctora de neuropsihiatrie infantila sa ma ajute cu un sfat, pentru ca sincer mi-a fost teama ca daca insist sa il las asa sa urle cu bunica-sa..sa nu il sperii tare de tot si nu sa mai reusesc niciodata. si mi-a facut o propunere pe care ma gandesc sa o accept. mi-a propus sa il duc pe Alex cu mama mea acolo la spital pentru cateva zile.. ca atunci cand are crizele de plans sa fie totusi supravegheat. ca de la atata plans mi-a zis ca poate face febra, poate varsa, sau chiar sa faca convulsii. si am zis ca l-as duce de luni... voi ce ziceti? ar fi bine...? momentan mi se pare cea mai buna solutie.


Nicoleta si Mihai Alexandru (17.02.2005)
Poze

Darry spune:

Si noi am avut aceeasi problema cu David. De la 8 luni si ceva am inceput sa-l mai ducem la socrii mei si nu a vrut nicicum sa ramana acolo. L-am lasat acolo am aiesit afara pe casa scarii si auzeam cu urla. Nu am putut sa-l lasam cand am auzit cum plange. A inceput soacra-mea sa vina pe la noi cat putea de des si ne jucam cu el impreuna. A ajuns sa o cunoasca si sa se obisnuiasca cu ea si dupa un timp nu a mai avut probleme sa ramana acolo. Eu cred ca este o chestiune care tine mai mult de obisnuinta. David si acum, la 2 ani, daca nu cunoaste o persoana care vine la noi ma trage de mana imi spun "ai coo"(hai acolo) si ma taraste dupa el in alta camera. Nu cred ca e bine sa il lasi sa planga pana nu mai poate pentru ca e posibil sa devina un obicei...de cate ori il lasi cu ea plange de nu mai poate. Cred ca cel mai bine e sa il obisnuiesti cu mama ta si sa o lasi sa devina treptat "prietena" lui stand si tu prin preajma. Noi asa am facut si acum il ducem la bunici si trimite pusi cand plecam. David si Darry