Speranta si credinta nu trebuie sa moara niciodata

Pentru toata lumea care ma cunoaste sau nu, sunt doar bubulina1, o aspiranta de 1 an si jumatate la titlul de mamica. Am inceput investigatiile la 3 luni cand am vazut ca nu raman insarcinata. Pana sa ajung la primul medic, deja citeam pe forum si eram la curent cu analize hormonale, HSG si celelalte. Am avut marele noroc sa nimeresc la un medic foarte bun care mi-a dat trimitere pentru toate.
Dupa HSG - prima investigatie - jumatate din sperante au inceput sa se naruiasca: metroanexita cronica, o singura trompa slab permeabila.
In iunie 2005 am avut cununia civila, am zis ca dupa aia o sa avem mai mult noroc. Dar lunile treceau prea repede iar sperantele mele incepeau sa se naruiasca. Am facut analizele hormonale de mai multe ori, ba am prolactina mare, ba nu o mai am. Am fost la monitorizari eco, ba am ovulatie, ba nu o am. Intr-un final, dupa ce m-am plictisit, l-am luat pe consort de o aripa si fuga la spermograma ca nu ma tine figura. Rezultatul m-a daramat, stateam cu foaia in mana si nu mai puteam vorbi cu doctora: oligoastenoteratozoospermie severa, sanse numai cu FIV+ICSI.
Initial, am zis ca s-a terminat, nu mai am nicio sansa. Am scris pe forum, pe la diverse subiecte si persoane si am primit numai cuvinte de incurajare. Am inceput lupta, poate cea mai grea de pana acum. Stiam ca sotul meu va pleca, stiam ca timpul nu tine cu mine si am zis ca trebuie. Am dat fuga la Plafar si in timp ce mi-am luat mie uzualele naturiste (Maca, marar, BU), lui i-am luat BU, vitamina E, Zn. A luat practic putin din fiecare si doar 10 zile tratament cu antibiotic pentru numarul exagerat de mare de leucocite. Eu am facut irigatii cu bicarbonat si galbenele pana am plecat din tara. Atat. A fost prima si singura luna de peste 1 an de zile cand nu mi-am luat temperatura bazala!
Am plecat o singura saptamana in concediu, incepand cu ziua 11 a ciclului. Am avut spotting si semne clare de rusi in ziua 23, iar in ziua 28 aveam primul test de urina pozitiv. In ziua 29 al doilea test s-a pozitivat si la analiza de sange mi-a iesit 176.
As vrea doar sa va spun ca exista miracole. In sufletul meu nu am incetat nicio clipa sa cred asta, chiar si in clipele cand stiam ca medical vorbind nu am nicio sansa. Medicii pot interveni in cazurile grele pana la un punct, restul vine de sus, de la Dumnezeu!
Sa nu incetati o clipa sa credeti si veti reusi! Dincolo de stresul zilnic si toate problemele, exista sansa voastra, a fiecareia dintre voi.
Va multumesc din suflet ca existati!
Speranta moare ultima!
Raspunsuri

alexia28 spune:
FELICITARI, SA AI SARCINA USOARA, SI BEBE SANATOS, SA FITI SANATOSI SI FERICITI
M-ai redat optmismul, te pup de 10000000ori


ancuta_stan spune:
Draga mea,
Iti doresc tot binele din lume si sper sa-ti calc pe urme cat mai curand ... ca sa ne leganam impreuna
Ancuta


floarea de colt spune:
draga bubulino...te-am urmarit de multe ori postand la aspirante , incurajand fetele , cerand si tu explicatii , punandu-ti mii de intrebari...asa cum fac mai toate fetele de aici , fete care , cu mult curaj se lupta zi de zi cu ghinionul ca tocmai ele sa nu poata deveni mamici....
acum cand ti-am citit mesajul si am vazut ca , in ciuda tuturor problemelor pe care le-ati avut , ai reusit sa iti atingi telul , nu pot sa nu te felicit !!!
bravo fata draga!!
o sa fii o mamica minunata!!
sa ai parte de o sarcina usoara , nstere la fel de usoara...si in sfarsit un ingeras in brate!!!




cicina spune:
O infinitate de felicitari.Sant un pic invidioasa, dar sta nu ma face sa nu ma bucur pentru tine.


Leditia spune:
uaaa ce veste buna..felicitari!Sarcina usoara si un bb sanatos!(te stiu de ceva timp si ma bucur din suflet pt tine)
POZE


mcrissa spune:
BRAVO BUBULINA!!!ESTI O INVINGATOARE
mesajul tau imi da putere si curaj sa merg mai departe.ii multumesc Domnului pentru minunea care este la tine in burtika si explodez de optimism gandindu-ma ca totul este posibil daca nu-ti pierzi speranta si optimismul.
felicitari de 1000000 de ori!sa ai o sarcina usoara si un bebe sanatos!!!
Mcrissa



aileene spune:
Bubulina scumpa , nu te cunosc , asa cum am spus-o si la "superpacientele dr. M" dar ce importanta cand vad ca iarasi fericirea a trecut pe-aici , mai ales atunci cand speranta se cam naruie ! Asa cum bine zici tu si atatea fete "speranta moare ultima" e tare adevarat !
FELICITARI si sa ai o sarcina usoara cu
sau
sanatos(i) ca nu se stie ce surpriza frumoasa te asteapta la prima echo
! Oricum eu iti doresc s-aduci pe lume un copil sanatos care sa-ti umple inima de bucurii !
"Atunci cand arati luna cu degetul , nu uita sa-l si retragi..."!
Aileene + Alexandre...in curand 7 anisori...(22-sept'99)
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/aileene68/my_photos
