adolescenta extrema

bird70 spune:

Familia trebuie sa se hotarasca, ori adopta copilul si e responsabilitatea lor, ori lasa copilul fetei si este responsabilitatea ei. Eu nu cred ca este o idee buna ca parintii sa adopte copilul, copilul este al fetei si ea este cea care trebuie sa-l creasca. Parintii ar trebui sa fie acolo ca sprijin. Parintii mei m-au sprijinit in sensul ca mi-au luat casa, masina si mi-au dat bani ca sa traiesc, dar copilul noi l-am crescut. Mama mea si-a luat concediu cand eram noi in sesiune ca sa stea cu fata sa putem invata, dar in viata de zi cu zi eram singuri cu copilul.

mianna spune:

scuze, nu-mi dau seama daca sau cati copii ai, dar daca te hotarasti sa "plodesti" al doilea copil, de unde se obtine garantia scrisa si irevocabila ca se vor intelege ei doi, frati de-o muma si de-un tata care traiesc (treaba lor cum, localizarea se pare ca-i esentiala) sub acelasi acoperis?

"it's nice to be important, but it's more important to be nice"

SSerafiotti spune:

Extremisme. Garantii 'scrise si irevocabile' nu se dau pe nicaieri. In nici un caz nu le-am promis eu.

Scris si irevocabil so far, si nu de mine: sunt mai echilibrati, mai armoniosi, mai fericiti copiii care nu trebuie sa suporte suprastructura (pentru ei mereu indezirabila) celui de-al n-spelea mariaj al unuia sau al ambilor parinti, cu tot ce comporta aceasta- frati vitregi, parinti vitregi, si in fond un intreg clan vitreg.

Real life doesn't run on Von Trapp families.

Poate nu te intelegi cu fratele tau 'de-o muma si de-un tata', dar categoric il cunosti, iti este familiar tot ce tine de el, iar familiaritatea da siguranta si taie din problemele de identitate. Nu cred ca incerci sa ma convingi ca baietelul are sentimente de mielusea fata de felul in care tatal lui a inteles sa-si refaca viata (printre altele, crescand alt copil, mai 'de actualitate', la casa lui, dar fireste, 'tinand legatura si cu el').

Faptul ca tu ai putea gasi exceptia de la regula si mi-ai arunca-o in fata nu dovedeste ca a avea parinti divortati si frati/parinti vitregi este IN GENERAL o situatie la fel de avantajoasa cu a fi crescut de mama si de tata, langa frati si surori bune.

Si da, 'localizarea' este unul din aspectele esentiale. De aia esti copil, sa fii 'localizat' langa parintii tai, in afara doar daca acestia nu pot sa te 'localizeze' langa ei din motive de care vedem pe OTV. Dar cand observi ca acestia pot si vor sa 'localizeze' un nou partener langa ei, iar apoi alti copii, mai mici si carora li se sufla in fund mai mult decat tie, in vreme ce tu tot in afara familiei care ar fi fost dreptul tau ramai 'localizat', iti spun eu ca sentimentul e naspa. Si e naspa oricum, chiar daca bunicii sunt Imparatul Verde si Imparateasa lui, si iti fac clatite si iti prajesc gogosi si te pupa around the clock.

Cat despre exprimarea mea- ('a plodi')- ea era 'la subiect'. Pentru situatia prezentata, daca unii au simtaminte galese, eu nu am decat strict dispret. Mi se pare ca bietul copilas a fost facut 'la ambitie'. Cu pus piciorul in prag 'acuma fac copil', facut copilul in mod iresponsabil (asa se cheama cand nici unul din parinti nu are varsta la care se poate angaja si nici bani sa cumpere baremi un pliculet de ceai), plasat in poala bunicilor, iar de acolo...

Pentru a recastiga un dram de respectabilitate (sa ramai cu burta la gura in miezul liceului nu e cea mai triumfatoare/magulitoare pozitie), povestea asta ar fi trebuit sa continue asa: el si ea se casatoresc (au facut-o, tot pe carca bunicilor) SI pun, frate, osul la treaba sa impinga la caruta, isi asuma intreaga responsabilitate- a copilului si a relatiei-, angajamentul de a-si fi soti buni unul altuia, muncesc pe branci, se impaca pentru ca sunt constienti ca sunt o familie si au de crescut un copil= nu au incotro... Si punct si de la capat, ca o relatie se construieste permanent (ca sa nu mai vorbim de o casa pentru copil pe criza asta). Ai vrut casatorie, o ai, asuzi la ea, ca buna nu ti-o face nimeni in vreme ce tu dormi.

Ei dragalasii in schimb ce au facut- s-au iubit iepureste pentru ca asa au 'simtit', au turnat copilul 'la ambitie' (imi place expresia asta muncitoreasca), dupa care cand n-au mai 'simtit'...au facut 'ce au simtit', si anume au continuat sa 'simta' alaturi de alte persoane, si tot simtind asa in nesimtire iaca 'simt' ca e cazul sa toarne si alti copii, ca doara au numai 20 de ani sau putin peste...simtamintele curg.

Deh, cultura lui 'fa ce simti'. Nu 'fa ce te-ai inhamat sa faci, pentru ca aia e de facut'.

Nu cred ca ma poate obliga nimeni sa clipesc cu duiosie la scenarii d-alde astea si sa le cuprind intr-un vocabular ca pentru o madona rafaelita. S-O-R-R-Y.

AB spune:

Cand ai copii nu exista viata ta si viata lor... exista o familie la bine si la rau.
Ca ajuti financiar nu mi se pare asa ceva ingrozitor. Nu mi-ar sta bine dumicatul in gura sa stie ca nu-s bine copii si nepotii. Nu mai bine ca mine, ci la fel de bine.
Cine vrea viata sa pentru el, sa nu faca copii. N-are sens. E deja autosuficient si cu empatie minimala.

maggmt foarte bine ca a ales singura, dar dupa liceu e treaba ei crescutul copilului. Puteti ajuta cu babysittingul sa mearga la cursuri si sa-nvete in wkd. Daca adoptia nu-i definitiva...incercati sa renuntati. Ea si tatal copilui trebuie sa-si asume fiinta aceea micuta. Te gandesti la un sot care n-ar vrea copilul, dar la nepoata care ar fi refuzata de mama, care ar suferi vazand cum sunt tratatii eventualii frati/surori... Va suferi mai mult decat fata care nu si-ar gasi iubitul vietii.

Daca famiile ar mai avea si acum la fel de multi copii nu s-ar mai ingramadi toti adolescentii la riscuri. E obositor, viata personala aproape de zero macar un an doi... aceasta e o lectie pe care trebuie sa o invete...

Si eu am fata si baiat... si... nu cred ca-mi va fi simplu.

SSerafiotti spune:

Intr-adevar, parintii trebuie sa ajute, dar copiii nu trebuie sa astepte ajutor neconditionat (daca tot fac tampenii de anvergura).

Cand parintii ajuta, dar copiii nu asteapta, ci se dau de ceasul mortii sa razbeasca pe cont propriu, considerand ajutorul parintilor o binecuvantare, nu o obligatie, copiii sunt intr-o miscare de responsabilizare, nu intr-o stare de parazitare. Nu e mai bine?

'Dupa liceu e treaba ei crescutul copilului': glumesti??? DACA il facea dupa liceu, era treaba ei DUPA LICEU. Cum l-a facut in timpul liceului, e treaba ei din momentul in care l-a nascut. Era deja treaba ei de la conceptie- asta inseamna un copil.

Bunicii ajuta pentru ca fac o favoare, nu pentru ca este 'treaba lor'. Dar s-a rasturnat lumea cu fundul in sus si ulcelele se sparg in capul celui responsabil, in vreme ce iresponsabilii sunt zugraviti drept martiri, iepurasii dragalasii. Bleah.

AB spune:

Eu sunt prietena copiiilor mei. Cea mai buna si pe viata. Ajutorul meu este neconditionat, dar in limitele eticii. Un liceu nu-l poti termina bine daca stai dupa un copil. Eu am trecut si prin liceu si prin doi copii. Ca prietena as ajuta-o cand i-ar fi greu, as ajuta-o mereu cat ar fi la ore sau cat ar invata, dar nu si pentru distractie.

Nu-mi pedepsesc copiii lasandu-i sa traga consecinte pe care nu le pot duce. Le-ar fi destul de greu sa faca si ce am zis eu... si i-ar responsabiliza fara a-i distruge.
Un copil e parte din tine. Ce a ajuns el este in parte vina lui si in parte vina ta. Nu te poti intoarce impotriva lui. Nu poti vorbi cu dispret sau cu ura. Sau eu cel putin nu o pot face.

bird70 spune:

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation