singuratatea in doi...

michelle7 spune:

eu zic ca singuratatea in doi e cea mai grea pt ca inseamna ca ti-ai jucat toate cartile si ai pierdut
cand esti singur ai ceva cu adevarat important- speranta ca maine va fi mai bine

Michelle

gabibarta spune:

Elle, parca m-ai fi descris pe mine, insa eu cu doi copii fac aceeasi lucru. Nu stiu cat trebuie sa creasca un copil ca un astgel de om sa-l aceepte. Al meu are 9 ani si inca nu e o.k. pt. el.
La noi a functionat un singur lucru. Am inceput sa ies, fara el bineinteles. In general cu copii, cateodata chiar si fara copii. Nu-l insel, dar nici acasa nu stau sa-mi plang de mila. Si incet-incet omul s-a trezit la realitate. In w.e. e singur, cand iese undeva, n-are decat sa se duca singur. Si incet a inceput sa se apropie. Si de mine, si de copii. Deocamdata sunt foarte rezervata, mai are mult de luptat sa revenim la starea initiala de acum 10 ani, nu stiu daca voi putea ierta anii trecuti. Dar asta e, el si-a facut-o. Insa eu ma simt bine deocamdata, si nu ma plicitsesc intre 4 pereti, am o viata cat se poate de activa.

CristinaT spune:

quote:

---

Originally posted by michelle7

eu zic ca singuratatea in doi e cea mai grea pt ca inseamna ca ti-ai jucat toate cartile si ai pierdut
cand esti singur ai ceva cu adevarat important- speranta ca maine va fi mai bine

Michelle

---

ce trist suna.....

www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 6 ani si ...

ralcat spune:

eu una simt ca mi-am cam jucat cartile si se pare ca n-am avut deloc o mana buna. dar macar am reusit sa mai tai din dependenta sufleteasca. simt ca ne departam sufleteste din ce in ce mai mult. avantajul starii asteia e ca face mai usor de suportat singuratatea.

Raluca, leoaica cu Pui Nazdravan

liliac1 spune:

E greu de spus cam ce ar trebui sa faci in aceasta situatie dar...ai incercat sa faci "greva"?? Azi nu poti sa faci tu pentru ca "ti-e rau", pentru ca "nu mai poti", ai o "stare nashpa"?? Pun ghilimoacele pentru a lasa loc de interpretari teatru/real. Chiar asa, daca ti-e rau ce face??
Ei, si daca zice ca nu se descurca cu copilasul da-i tu indicatii, incearca sa-l "integrezi" in toate activitatile astea de parinte.
Mie mi s-a intamplat cam tot asa ceva: lasa ca tu te descurci, tu stii, tu faci, tu dregi...cam asa eram tratata! Pana intr-o zi cand mi-am pus piciorul in prag...Am venit de la servici, am trasat sarcinile si am plecat la coafor. Istericale in urma mea, ca ce face el cu fata. i-am explicat clar: te descurci ca eu nu pot sa renunt la programare!!! Si s-a descurcat ca n-a avut incotro...Asta vis-a-vis de copilash.
Cand e vb de sentimentele voastre aici e un pic mai greu, ca nu intotdeauna din cenusa renaste pasarea Phoenix...


Liliana& Andra-Maria

Andra - Mai 2006

Elle_seb spune:

s-au intamplat foarte multe lucruri de cand suntem impreuna. Cand ne-am cunoscut eu locuiam cu sora mea si cu o prietena. El a zis ca-si doreste o familie, ca ma doreste pe mine, era foarte indragostit la vremea aia... si eu la fel... Am ramas gravida (desi ne-am dorit amandoi acest copil, nu i-am impus nimic, nu i-am cerut sa faca vreun compromis pentru mine). Ne-am dus la ai lui sa-i dam vestea cea mare, iar cand am fost fatza in fatza cu maica-sa, m-a lasat pe mine sa-i spun, ca el n-a putut!!!
In fine, am decis sa ne mutam impreuna, sa inchiriem pt inceput o garsoniera, a fost de acord, de altfel a si insistat pe chestia asta, ne-am facut planuri, etc. M-a convins ca, pana gasim garsoniera, sa ne mutam PERIODIC la ai lui. Stam la ai lui de 3 ani.... S-au evaporat toate planurile noastre de a fi o familie in adevaratul sens al cuvantului, adica noi 2 si copilul, gasisem vreo 3 oportunitati de a ne muta singuri, pe bani destul de putini, insa de fiecare data cand ii spuneam ca am gasit aici, acolo, etc, incepeau scandalurile, ca am inebunit, unde plecam, ca nu ne permitem... etc. Acum, copilul nostru are 2 ani, stam tot la ai lui (dar asta este deja un alt roman), nu are si nici nu a avut vreodata intentia de a-si cladi un camin adevarat, o familie... Eu mi-am imaginat altfel casnicia, mi-am dorit sa fie altfel sotul meu, mai implicat, mai pasator, mai...mai...
Cand avea copilul 8 luni, mi-am fact bagajul, mi-am luat copilul si am plecat la mama, intr-un oras de provincie unde am stat... 6 luni... timp in care am trecut prin toate fazele de la agonie la extaz. Dupa 6 luni, a venit cu verighete sa ne impacam. Am acceptat sa-mi mai dau o sansa, am sperat in vorbele lui, ca se va schimba. A durat minunea 3 luni.
Daca inainte de asta aveam scandaluri monstru (si pe perioada sarcinii si dupa) pe diferite teme, acum am intrat intr-o faza de ignorare totala. Si cand zic totala, ma refer la TOT! Nu ne vorbim, nu ne ajutam, nu comunicam, nu-l intereseaza nimic din ceea ce ma priveste, am epuizat tot. Banii lui sunt banii lui, daca am nevoie de ceva nu are, a inceput tot mai frecvent sa faca asta. In afara de faptul ca si el, ca si mine, cumpara pentru copil cele necesare, nu face nimic pentru el si nici pentru mine, ABSOLUT NIMIC!!!
Si asa, incet, incet, lucrurile s-au distantat teribil si s-au racit maxim intre noi... Nu mai simt nimic pentru el, nu-l mai vreau, nu mai pot... Am avut atatea injurii din partea lui, atata nesimitire si indolenta, atatea scandaluri pe te miri ce motive... Toate astea s-au strans, nu au trecut, nu am trecut peste. Iar acum nu mai pot, simt ca mor incetul cu incetul in sinea mea...

cicina spune:

Nu ai unde sa pleci? Stai linistita, mai bine singura dacat rau acompaniata, nu esti singura care ai un copil si pentru linistea ta sufleteasca,pleaca si cerei daca nu vrea cu frumosul bani de intretinere.Curaj, decide intr-un fel sau altul, astazi cu noua tehnologie omunicarea face bine oamenilor.

Elle_seb spune:

Cicina, nu stiu, poate ca voi gasi unde sa ma duc, nu m-am gandit prea aprofundat la asta... O am pe mama care ma poate ajuta... Problema este ca nu ma simt in stare sa fac asta...
As vrea sa stiu daca este si cat de mult - afectat un copil de lipsa de comunicare si de relationare a parintilor... El este ultima persoana care as vrea sa sufere... Vreau sa creasca frumos, sa ma uit la el cu satisfactia ca am facut treaba buna.
Saptamana trecuta a fost ziua de nastere a puiului meu... El nu a participat la eveniment... A avut lucrari la firma pana la 5 dimineatza In pozele aniversarii copilului lipseste personajul tata... asa cum a lipsit mereu din viata noastra, chiar daca am locuit in aceiasi casa. Asa cum va lipsi mereu, probabil.... Sunt singura.
De cateva zile, dupa ce i-am spus ca noi nu avem nimic in comun si ca poate, ar fi cazul sa ne vedem fiecare de viatza lui, a inceput sa fie un pic mai cooperant, cel putin asa afiseaza. Insa din experienta noastre de 4 ani pe care ii avem impreuna, stiu ca astea-s pasaje trecatoare, atunci cand vede ca imi ajunge cutitul la os, incepe si mai elibereaza un pic robinetul cu atentie si grija, cum intra lucrurile un pic in normal, gata, l-a inchias.... Cred ca vrea sa ma obisnuiasca cu putin, sa nu trebuiasca sa faca eforturi prea mari ca sa fim impreuna... de despartit stiu ca nu vrea, nu stiu exact care este motivul, poate parintii lui, poate faptul ca ar ramane singur... nu stiu... Stiu sigur un singur lucru: eu nu mai pot sa mai continui in relatia asta, nu mai am nici o motivatie, nu il mai iubesc... nu suport sa stau cu el in camera, din orice lucru marunt ma enervez la culme, imi vin in minte toate momentele neplacute pe care le-am trait langa el... le pun in balanta langa cele placute si descopar ca acestea din urma sunt atat de putine, de rare... se pierd...

Ramona J spune:

Se pare ca nu mai e chiar nimic acolo. Daca esti sigura de asta e mai bine sa va despartiti. Dupa mine copilul are mai mult de pierdut daca ramineti impreuna. Ce sa invete el din relatia voastra?

The best thing you can do for your children is to love your wife.

miris_ spune:

"... El este ultima persoana care as vrea sa sufere... Vreau sa creasca frumos, sa ma uit la el cu satisfactia ca am facut treaba buna. "
eu cred ca cel mic e primul pe lista celor care nu trebuie sa sufere. urmatoarea persoana esti tu. daca tu suferi, nu esti multumita, copilul simte. se rasfrang asupra lui toate trairile tale, toate nemultumirile si toate frustrarile. e greu de luat asa o decizie... numai tu poti decide ce e mai bine sa faci, pentru ca stii "pe ce picior stai", ca sa zic asa...
imi pare rau ca treceti prin momentele astea. iti doresc multa putere si sanatate, tie si puiului tau.

Cristina si Mihnea Stefan