Instabilitate emotionala sau ... socul casatoriei?

Instabilitatea emotionala este o boala? Este normal la nici un an de casnicie sa apara diverse dispute sau chiar indoieli?

Am postat in urma cu ceva vreme postam un subiect la "in 1 sau 2..", subiect care as spune ca nu mai e chair de actualitate.
Ma intreb am eu o problema psihica sau pur si simplu faptul ca am gresit ...
Oare sint prea alintata si nu stiu ce vreau? M-am jucat vietile tuturor, inclusiv cu a mea. Sint fericita, nu sint...
Nu vreau sa mi-o luati in nume de rau, chiar am ascultat parerile voastre si mi-au fost de mare ajutor, dar acum o data ce am depasit "momentul", oarecum... ma gindesc o fi ...ceva defect?

Exista un soc post marital?

"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara."

Elise spune:

ina,

cred ca ideea de casatorie e destul de inspaimintatoare, si e greu sa te adaptezi - pentru toata lumea nu numai pt. tine, nu ca ai avea tu o problema.

Barbatu-meu m-a trezit in mijlocul noptii dinaintea nuntzii pentru ca era brusc s-a ingrozit:
"Auzi... da' chiar sa ne casatorim?? "
I-am spus nu stiu, cum vrei, mai ai timp sa te razgindesti...evident ca n-am mai dormit nici eu.

M-am dus in bucatarie si dupa citeva minute de cugetat am inceput sa-mi jelesc numele.
Parca ma desparteam de mama, plingeam de se rupea camasa pe mine.

Asa ca, da, poti sa ai tot felul de reactii bizare.



Elise

ina78 spune:

Dar problemele cele mai grave au aparut dupa casatorie... nu mai aveam mult si incheiam chiar si un divort.
Unde mai pui ca asa cum ma explicam de curind, incercam sa-i gasesc tot felul de defecte, calitatile care cu putin timp in urma ma atrasesera acum erau catalogate drept cele mai greu suportabile defecte.
Si chiar disperarea de a ma lega de lucrurile care nu ne erau comune, sau de terte persoane.

"defectiuni" imi este greu sa cred ca n-am, o evolutie lineara si decisa nu prea am...


"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara."

adda spune:

Ina, nu am citit subiectul in care ai povestit ce s-a intamplat.

Nu stiu daca voi ati locuit impreuna inainte de casatorie, daca erati studenti sau aveati locuri de munca si inainte ...

Noi nu am locuit impreuna, desi eram toata ziua nedespartiti (am fost colegi de grupa in facultate). Ne-am casatorit dupa ce am luat licenta. Nu am avut nici o clipa vreo indoiala ca nu vreau sa ma marit si nu am plans dupa numele vechi ca Elise Am fost foarte hotarata cand am facut pasul.

Primul an de casatorie a fost groaznic :((( Dar asta din cauza ca ne-au napadit responsabilitatile :)
Aveam amandoi serviciu, nu mai eram liberi ca pasarea cerului , sotul meu avea chiar 3 servicii la un moment dat, aveam de platit facturi (pana atunci nu ne pasa de chestia asta pentru ca se ocupau parintii), eu trebuia sa invat sa gatesc mai multe feluri de mancare, am ramas si fara loc de munca la un moment dat ... ma rog, tot felul de chestii mici si neimportante - aparent - dar care ne stresau si ne faceau sa devenim irascibili, obositi.
Ne-am certat mult in primul an . Si mie mi se parea insuportabil sotul meu, ii vedeam numai defecte, desi inainte de casatorie il adoram!
Am vorbit mult unul cu celalalt, am plans amandoi impreuna ... am adus in discutie si despartirea. Aproape ca mi se parea ireal ce ni se intampla. Fara sa avem un motiv clar, nu ne mai intelegeam si nici unul dintre noi nu se mai simtea iubit. Cum sa zic? Parca amortisera sentimentele, parca nu mai simteam nimic pentru sotul meu pe care-l iubeam ata de mult inainte. Si gesturile de dragoste disparusera :((

Am facut mici compromisuri, hartiute cu liste in care scriam fiecare ce nu ne place la celalalt si ce trebuie sa schimbe fiecare :)
A urmat o perioada in care am incercat amandoi sa avem grija, sa ne aratam dragostea prin gesturi si cuvinte tandre si, incet-incet, ne-am revenit la normal si am inceput din nou sa simt ceea ce disparuse din sufletul meu in mod inexplicabil.

Acum pot spune ca il iubesc chiar mai mult decat acum 6 ani

Deci iti trebuie putina rabdare, intelegere pentru sotul tau (si reciproc, si el pentru tine), cautati cauzele care v-au facut sa ajungeti in situatia in care sunteti (sau ati fost si acum sunteti bine?! ... nu am inteles din mesajul tau).
Nu cred ca e ciudat ce vi se intampla sau ca ai avea tu ceva defect. Cred ca anumite situatii sau conjucturi te-au facut sa simti asa, fara sa-ti dai seama.

ancamironiuc spune:

Draga Ina,

nici eu nu am citit povestea ta insa pot sa iti spun ca nu esti singura care percepe diferit casatoria.

Normal ar fi sa nu schimbe nimic, cel putin nu in rau. Insa, pe mine cel putin ma ingrozeste. Am zis ca nu am sa fac lucrul asta in viata mea, iar prietenul "sotul" meu s-a resemnat. La mine este si faptul ca am avut muuuulte divorturi in familie si nu mai cred in asa ceva. O faci daca simti daca nu, nu se schimba nimic.

Cand a aparut copilul toata lumea se astepta la nunta, daca se poate la pachet cu botezul... Nu si nu si nu. Ne iubim si cu si fara acte insa am facut compromisul cu "sotul meu" pentru ca eu mereu il prezentam drept prietenul meu si il vedeam ca nu ii convine.

La tine inteleg ca au aparut probleme dupa, insa nu inteleg de ce le asociezi casatoriei. Pana la urma este o bucata de hartie, o zi speciala pentru voi si cateva luni de pregatiri. Poate doar sa te simti prea legata, sa fie mi bine o relatie relaxata...???


ANCA SI EMA

ANCA si EMA

michelle7 spune:

ina78 majoritatea oamenilor casatoriti de 5-10-15 ani o sa-ti spuna ca primul an de casatorie - paradoxal e GROAZNIC. dupa luna de miere incepe anul de fiere. la noi asa a fost, la fel si la nasii nostri, la fel si la parintii mei. Se zice ca primul an e anul "pusului piciorului in prag" deci casatoria e un camp de bataie. cum nimeni nu castiga in lupta asta incet incet se instaleaza COMPROMISUL.


Oare sint prea alintata si nu stiu ce vreau? M-am jucat vietile tuturor, inclusiv cu a mea

chestia cu alintatul nu duce decat la suferinte ca nimeni nu alinta un adult non stop fara sa primeasca nimic in schimb alintati sunt copiii si se stie ca un copil nu face compromisuri , vrea totul acum si fara drept de apel. numai ca nu te-ai casatorit cu parintii tai asa ca parerea mea e ca o sa fi fericita in casnicie cand o sa inveti sa nu ceri mai mult decat dai in schimb ( asta evident daca nu exista cu adevarat probleme )

ina78 spune:

Va multumesc mult pentru raspunsuri.

Acum, in mod ciudat, asta dupa ce incepusem sa ne pregatim pentru divort, ne este mult mai bine.
Nu pot spune ca chiar perfect... dar ...incercam, sau mai bine spus incerc.
Am tot vazut diverse casnicii "pe cale de disparitie" si mi-am dat seama ca eram oameni sau femei care chiar aveau probleme, iar noi facem capete de tara din lucruri relativ marunte.
Imi asum intreaga vina, am lasat un "el" sa intervina intre noi, din bun amic ... mai aveam putin si-l lasam sa devina ... mult mai mult decit era cazul.

Incerc pe cit pot sa ma adun, sa vad lucrurile pozitive...


"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara."

IEPU spune:

ina78 spune:

Ramasesem datoare cu niste raspunsuri: nu am locuit impreuna inainte, nu m-am casatorit cu parintii (dar sa stii ca si el ma alinta destul de mult, desi de prea multe ori nu-i dadeam inapoi decit ...rautate).
Cit despre compromisuri, as spune ca el a devenit specialist, in timp ce eu nu prea stiu despre ce e vorba... dar voi incerca sa mai invat.



"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara."

adda spune:

Vezi? Ai inceput sa-ti dai seama unde ai gresit.
Nu lasa pe nimeni sa intervina in relatia voastra pentru ca din afara lucrurile par altfel, voi si numai voi trebuie sa rezolvati ce nu merge.
Mai fa compromisuri din cand in cand pentru ca nu cred ca se poate altfel (nu majore care sa-ti stirbeasca identitatea in cuplu; intelegi la ce ma refer, cred), alinta-l (sigur are nevoie, oricat de barbat ar fi el) chiar daca la inceput nu-ti prea vine (fiind suparata pe el), nu o sa treaca mult timp si o sa mori de dragul lui :)). Incearca sa nu-i spui rautati pentru ca lasa urme pe o perioada lunga. Daca te enervezi, cel mai bine iesi din camera pana te calmezi pentru ca o sa-l doara mai putin decat daca i-ai fi spus vreo rautate. Si cand te calmezi gandeste-te daca nu cumva ai gresit si tu cu ceva, nu arunca toata vina asupra lui, mergi la el, impacati-va, imbratiseaza-l
Nu va culcati niciodata suparati! Impacati-va inainte de a adormi.

Cum spuneam mai sus, am trecut si noi prin perioada asta de acomodare pentru ca, in fond, asta este: acomodare: nu ati locuit impreuna si trebuie sa va obisnuiti unul cu celalalt. Nu ne-a fost chiar usor. Desi absolut nimeni n-a stiut ca noi avem oarece mici-mari probleme. Acum pot sa vorbesc despre asta pentru ca perioada aia e departe si nu ma mai afecteaza. Si sper sa te ajute si pe tine ce am scris.

Daca v-ati iubit inainte de casatorie, o sa va iubiti si dupa doar ca trebuie sa va regasiti putin. V-ati pierdut in ceata

cristiama spune:

Nici eu nu am citit povestea ta, dar e vorba aia din batrani cu "primul an e cel mai greu".

Noi depasisem deja 30 de ani cand ne-am mutat impreuna si eu ma asteptam sa fie cam ca in weekend doar ca 7 zile pe saptamana.

Si cruda realitate: sotul meu vroia sa manance numai anumite mancaruri si era exagerat vroia sa faca asta zilnic!!!!
Habar nu avea sa incropeasca ceva de mancare pt el singur si daca eram plecata ma astepta pana la 11 noaptea sa-i dau sa manace!!!!
Nu-si punea ciorapii in cos: alta mare tragedie! Nu spala vase, ingrozitor.
Mi-am facut bagajul si m-am mutat inapoi la MAMA.

Dar uite ca acum facem 8 ani de cand suntem impreuna si functioneaza chiar foarte bine, am facut liste la inceput cu cine ce obligatii are, acum ne ajutam unul pe altul cand suntem mai obositi sau ocupati, la inceput citam doar din lista!!!
Am invatat cum sa traim impreuna, cum sa facem fata responsabilitatilor. Suntem oameni maturi de acuma, nu?