intrebare copil mai mare

Fetelor!
sint toata agitata.. am gasit un baietel mai mare- 2 ani si 4 luni, inca nu l-am vazut, doar am auzit ca exista si i-am vazut si poza, dar ma intreb, oare cum este sa iei un copil mai mare? Oare nu plinge dupa mama lui sociala etc? Oare nu va avea problemem la adaptare? Cine stie din proprie experienta sa imi spuna si mie, pliiiz... Multumesc...

nico_ro spune:

Buna, am citit intrebarea ta si, desi nu am inca experienta in ceea ce priveste adoptarea unui copil, iti pot povesti ce ne-a povestit si noua asistenta noastra sociala: o familie a luat o fetita de 5 ani, inca de a doua zi au dus-o la gradinita, s-a adaptat perfect. Deci e posibil ca integrarea sa fie fara nici un fel de probleme.
Cred ca e foarte "graitoare" reactia copilului la prima intalnire a voastra cu el. Recent mi-a povestit o colega care va adopta un baietel, ca atunci cand s-au dus sa-l vada au ramas uimiti de reactia lui pozitiva, desi are doar 6 luni: cand i-a vazut a inceput sa rada si sa intinda manutele spre ei, de parca abia ii astepta...
Oricum, copiii sunt foarte adaptabili si daca veti avea rabdare si ii veti oferi afectiunea voastra, nu ar trebui sa fie probleme. Iar daca ii este dor de maternala, puteti merge in vizita, nu? Sau sa vina ea la voi din cand in cand...
Asa cum am invatat de la fetele de pe acest forum, daca acel copil este sa fie al vostru, iti vei da seama din prima clipa in care-l vei vedea. Succes mult!
Nico

Manuelita spune:

Buna dimineata,
imi dau si eu cu parerea chiar daca inca n-am adoptat. Probabil e mai dificil decat cu un bebe mic de tot, dar am citit pe site-uri din fara legate de adoptoptie, atat adoptie din propria tara cat si din China, Africa, Vietnam, etc si pe acolo sunt frecvente adoptiile unui copil mai marisor. Se pare ca uneori ai de luptat cu diverse obiceiuri, cu faptul ca bebeii sunt cat de cat constienti de faptul ca au fost parasiti si instinctiv le este teama sa nu fie parasiti din nou asa ca trebuie sa te straduiesti mult ca sa-l faci sa aiba incredere in tine, copilul se adapteaza insa bintr-un final si legatura afectiva se formeaza si ea la fel de puternic. Cred ca depinde de tine daca te impaci cu faptul ca "ai pierdut" doi ani jujate din viata copilului tau...
As vrea sa am curajul sa adopt un bebe mai mare tocmai pentru ca ei sunt saracutii cei cu sanse mai mici sa fie adoptati .
O saptamana buna!

Not flesh of my flesh
Nor bone of my bone,
But still miraculously
My own.
Never forget
For a single minute:
You didn't grow under my heart
But in it.

Andreea_k spune:

Pepsica , eu am luat cel mai mare copil de pe aici , adica 2 ani si noua luni .
Iti spun din experienta ca e greu sa-l iei prima data la tine in vizita fara asistenta maternala pt ca tu ai vrea ca el sa vina de buna voie , ceea ce nu prea se intampla.Noi ii ziceam ca o asteapta la masina "mami" , ca asa ii zicea ea asistentei.( iata inca un subiect care merita discutat.De ce asistenta nu i-a zis ca e mamaie de exemplu si de ce i-a zis ca ea e mami ?)
Asta cu pacaleala am facut-o de vreo 3 ori timp in care la masina ne intreba :unde e mami? Si eu ii ziceam ca vine repede dar ca eu sunt mami a ei .A inteles si dupa vreo 2 saptamani imi zicea mie mami si ei mamaie.
Cand am luat-o acasa de tot deja se obisnuise ca eu sunt mami si ca mergem acasa la noi.Si in permanenta ii ziceam ca noi suntem o familie : ea , mami si tati .
E greu , e f greu sa faci fatza unor situatii de genul asta dar copii pricep repede ce si cum.Sa nu-ti fie frica deloc ca nu ai sa te descurci pt ca D-zeu iti da putere sa treci peste tot.
Au trecut 3 luni de cand e la mine de tot , merge la gradi de o luna jumate , e tare fericita si nu ma intreaba deloc despre "mamaie".
In prima zi la gradinita a plans dupa mine , nu dupa "mamaie" , asa ca nu are de ce sa-ti fie frica ca o sa planga dupa asistenta maternala.Copii chiar simt toata afectiunea ta si se ataseaza de tine f repede.
Imi aduc aminte ca o data am luat-o la noi ( fara asistenta normal) si nu numai ca a recunoscut usa ci a si imbratisat-o razand.Iti dai seama ce a fost in sufletul nostru cand am vazut-o cum imbratiseaza usa si rade .
Poti sa-mi dai PM sa-ti trimit adresa mea de messinger si iti povestesc mai multe daca vrei.
Intre timp vreau sa-ti urez succes si sa auzim numai de bine.

Andreea_k spune:

si inca ceva , cand am vazut-o prima oara urla si se dadea cu fundul de pamant exact ca si copii pe care ii vedeam la emisiunea :Super Nany.
A doua oara cand am fost la ea a fost ffff cuminte si s-a jucat cu noi si ne-a imbratisat si l-a pupat mult pe tati.
Sa vezi ce cuminte e acum si ce isteata e.......
Si i-am schimbat si numele .Acum o cheama Maria si cand o intrebi cum o cheama , spune "Mia " , nu mai spune vechiul nume asa ca iti garantez ca daca ti-a fost sortit tie atunci totul merge ca pe roate.
Apasa aici sa vezi poze cu ea :
http://community.webshots.com/user/Andreea_K

patri spune:

Tu trebuie sa stii ce simti...eu stiu ca nu conteaza varsta, si a mea fetita avea 1an si aproape 2 luni cand am vazut-o prima data, mie nu-mi pare rau ca era asa mare, eu simt ca era numai bine!!!Pt copilul tau ai sa simti ca are varsta pe care trebuie s-o aiba, iar ei sunt foarte dornici sa-si gaseasca familia, iar cu cat sunt mai marisori stiu sa-si arate mai tare fericirea, si iubirea, si atasamentul...eu spun ca varsta nu conteaza, dragostea daaaaa!!!!!!!!Ai sa simti daca e puiul tau!!!

cristina_t spune:

salut fetelor, va citesc din cand in cand fiindca m-am gandit si eu la adoptie. Eu am avut probleme cu sarcina si fetita mea sufera acum din cauza nasterii premature, asa ca nu am curaj sa mai aduc pe lume inca un copil cu probleme. Dar nu prea am curaj nici sa adopt un copil, mi-e teama ca nu l-as iubi la fel de mult ca pe piticuta mea.
Sunt inscrisa in cateva grupuri de discutii despre deficiente de vedere, unde ma mai consult cu parinti aflati in situatia mea.
In fine, ajung si la subiect: pe unul din grupuri am "intalnit" o americanca, mamica naturala a 3 baieti, dintre care unul are albinism (o boala care implica f. mari probleme de vedere). Ei bine, femeia asta a adoptat dintr-un orfelinat din China o fetita de 4 ani nevazatoare (albinism) si care nu vorbeste! Calatoria spre China a picat atunci cand unul din copiii ei naturali trebuia sa isi sarbatoreasca ziua de nastere, asa ca au amanat petrecerea, iar anul asta acum cateva zile a operat-o de nystagmus (o alta problema cu ochii) si din nou au "sarit" peste ziua unuia din copii din cauza operatiei. Si mai spunea ca discuta cu sotul daca sa mai adopte un copil !( se pare ca sotul e de parere ca patru sunt de ajuns, i-a zis ceva de genul "o.k., daca vei castiga la loterie marele premiu atunci da, why not". Mi-ar place sa am si eu curajul lor!

asi spune:

Pepsica ati vazut copilul?Cum este?



Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.
Evenimentele importante
Razvan

pepsica spune:

Cristos a inviat tuturor fetelor de pe aici! Noi am fost plecati in vacanta o saptamina si de aceea urarea mea e cu intirziere... mergem sa vedem baietelul duminica, asa ca tineti-ne pumnii...

nico_ro spune:

Azi am avut cel de-al treilea curs si a venit o mamica care a adoptat un baietel (n-are inca finalizarea dar copilasul e la ei din oct. 2005). Avea 4 ani cand l-au luat si fusese la o asistenta maternala cca. 2 ani.
Mamica adoptiva ne-a spus ca desi a fost greu (mai mult pentru ei) pentru ca la inceput copilasul tot facea comparatii cu ce stia de la asistenta maternala, ne-a spus si ca sunt foarte fericiti si impliniti.
Am vazut si poze cu pustiul: scump foc, frumos nu gluma! Se vedea si progresul facut la ei, fiindca am vazut si poze ale lui la maternala.
Parintii n-au tinut legatura cu maternala direct, vorbesc doar la telefon uneori. Si nici copilul nu zice ca ar vrea sa mearga la ea. Ba chiar ne povestea ca desi povesteste de ea uneori, au trecut intr-o zi prin zona unde locuia maternala si copilul a avut o reactie de frica, teama, semn ca desi isi aminteste de perioada de la maternala, se simte mult mai in siguranta si iubit cu parintii.
Succes duminica!

pepsica spune:

Am fost si l-am vazut - defapt sint inca aici si ma voi duce din nou si miine - si primele impresii sint bune in sensul ca este sociabil si a interactinat f bine cu sotul meu- au "discutat" despre masini etc. Problema mea- de atunci si dintotdeauna- este daca ar trebui sa simt CEVA sau sint eu mai nesimtitoare...eu in general nu prea ma "manifest" , am citit aici atitea povesti de iubire de la prima vedere incit ma gindnesc eu ca sint "defecta", defapt stiu, sitn mult prea rationala...pot recunoaste ca e dragut si simpatic, dar nu pot spune ca simt ceva deosebit...