depresie

dragele mele,

intru in depresie si am nevoie de suportul vostru. am mustrari de constiinta ca ma simt astfel. imi petrec toata ziua cu puiul meu, ii vorbesc, ma joc cu ea. a inceput deja sa zambeasca si asta ma face sa ma simt atat de fericitaaaaa!! este un bebelus atat de frumos si dragalas..... ma simt cea mai fericita mamica din lume.

insa..... trebuie sa recunosc ca ingrijirea puiului meu ( si imi este rusine sa spun si sa simt asta) este obositore uneori si cateodata frustranta. ma simt izolata de lume.

de altfel cam din luna iulie de cand am avut cerclajul eu nu prea am mai iesit din casa si nu prea am mai avut viata sociala. acum de cand s-a incalzit afara tot ies insa numai in parcul Moghioros. cunosc fiecare pietricica din acest parc.... insa asta nu-i viata sociala. am iesit doar o singura data la o prietena si atat. toate celelate prietene sunt plecate ori din bucuresti ori din tara. sotul ma ajuta enorm de mult insa nu-mi este de ajuns.

pe de alta parte, simt nevoia sa fac si eu ceva pentru mine. de ex. sa merg la un centru de fitness, dar am auzit ca nu am voie sa fac efort fizic cat timp alaptez. vreau sa ma duc si eu la cosmetica sa ma rasfat un pic sau la coafor sa ma tund insa stau foarte prost cu banii.

alte motive de frustrare:

-nu am reusit sa scap de burtica. au trecut aproape 4luni de cand am nascut si nu reusesc sa slabesc. nu ma incape nimic din garderoba existenta. inainte de sarcina aveam 58kg (1.78) iar acum am 70kg. m-am saturat de tinuta sport. vreau sa fiu si eu mai eleganta. iar in momentul de fata nu am bani suficienti pentru a-mi cumpara ceva nou.
-ma simt neatragatoare.

- nu stiu sa gatesc. inainte mancam in oras, la servici acum lucrurile s-au schimbat. nu ma pricep si nu am curaj sa incep sa gatesc.

- suntem in mari datorii. ne-am cumparat un apartament cu 2 camere iar acum nu stim cum sa ne mai descurcam cu banii.

pana nu de mult imi ocupam timpul cu ceva creativ: imi puneam problema cum sa sparg peretii prin casa pentru a-i face anei camera ei. dintr-un apartamnet de doua camere vreau sa fac unul de trei. solutia a fost gasita si a inceput iar sa se instaleze rutina de zi cu zi. nu se pune problema sa incep acum aceste modificari insa era ceva care ma preocupa.

stau si ma intreb acum cu ce sa-mi mai "ocup" mintea? cum sa evadez? trebuie sa incep sa fac ceva creativ sa ies din starea asta.

parca sunt la terapie... simt nevoia sa ma deschid, sa spun tot ce am pe suflet. .. ati trecut prin acesta experienta sau poate va confruntati acum cu astfel de situatii??? cum ati depasit momentul? sau cum ii faceti fata??? ce ma sfatuiti sa fac????

mamica anei, teodora

oanaD spune:

Draga mt,
Eu merg o data pe saptamana , miercurea dupa amiaza, la un "grup de mamici". Sa-ti explic suntem 6-7 mamici care ne intalnim la una dintre noi ( cu copii cu tot ) si avem 2-3 ore pentru noi ( copii stau intr-o camera separata cu o fata care-i supravegheaza ) in care sa vorbim , sa ne cunoastem mai bine, etc.
Daca te intereseaza esti invitata mea.
Cu drag
Oaana

Julie spune:

Draga Teodora,

Sa stii ca iti inteleg frustrarile, pentru ca si eu am avut parte de ele dupa nastere. La acel moment nu am constientizat ce anume ma apasa, insa in momentul in care am putut iesi din casa mi s-a schimbat dispozitia in mod radical. Presupun ca situatia de "prizonier" nu mi s-a potrivit, in ciuda faptului ca, asa cum spui si tu, numai privindu-mi copilasul, mi se umplea sufletul de o bucurie fara margini.

In cazul meu prizonieratul a durat doar o luna, eu nascand in martie si abia la sfarsitul lunii aprilie facandu-se in sfarsit timpul (si vremea buna) pentru iesit la plimbare.

Dar si cand am inceput sa ies... Nu mergeam numai prin parcuri, ci in primul rand mi-am vizitat locul de munca, m-am vazut cu colegii si prietenii, m-am dat mare cu copilul meu (si am avut grija ca de fiecare data sa ma aranjez si sa imi pun pe fata un zambet ca sa zia lumea "uite ce gagica de mama!"), am mers la festivaluri in aer liber, la cate o terasa ( de un suc tot aveam bani), apoi pe strada, cu caruciorul, la cascat ochii prin vitrine.

Uneori, cand nu aveam chef de aglomeratie, alegeam pentru plimbari (imi petreceam cam 4 ore zilnic afara) strazi linistite, cu case si gradini... Mergeam kilometri intregi - iar asta a ajutat, cred eu, la subtierea siluetei fara sa ma stresez sa tin vreo dieta sau sa merg la vreo sala de sport.

Forma pe care am capatat-o dupa nastere nu prea mi-a placut (am 1,75 si aveam vreo 65 de kile) dar am incercat sa ma obisnuiesc cu noul meu corp. Oricum, kilogramele in plus s-au dus dupa ce am oprit alaptatul.

Si eu am constatat ca hainele de dinainte nu mi se mai potriveau - nu neaparat nu mai intram in ele, insa pur si simplu parca apartineau unei alte persoane... Asa ca am pus la pastrare tricourile cu buricul gol, blugii a la Shakira, sarafanele si rochiile hippi, luand la modificat - taiat, ajustat, lungit, scurtat, combinat, desirat, reimpletit - ceea ce am simtit ca ar putea sa ma avantajeze ca forma si culoare. Evident, nici noi nu stateam pe roze cu banii, dar cum am avut intotdeauna o pasiune pentru croitorie/tricotat, m-am pus, cu mult entuziasm, pe treaba. Si am fost multumita de rezultate.

De gatit - desi am facut intotdeauna treaba asta cu placere - nu am gatit decat pentru bb, pentru o foarte lunga perioada de timp. Mai faceam din cand in cand cate o supa si pentru noi, in rest apelam la serviciile chioscurilor din vecinatatea blocului: iaurt, smantana, branza, oua - si la piata - fructe si legume de sezon, pe care le mancam crude (faceam salate).

La coafor nu m-am dus (nu am o pasiune pentru astfel de locuri, care ma enerveaza in loc sa ma relaxeze), in schimb m-am aranjat eu singurica, m-am mai vopsit, am mai taiat de pe ici- de pe colo, am experimentat (mi-am zis oricum ca, daca dau gres, dau fuga la frizeria din colt si cer sa ma tunda nr. 1), a fost distractiv.

M-am intalnit cu prieteni oricat de des a fost posibil, daca nu puteam iesi eu din casa, veneau ei la noi...

In orice caz, am facut in mod inconstient tot posibilul sa ma simt bine (si am lasat dracului problemele banesti, pur si simplu nu m-am intins mai mult decat mi-a fost plapuma, nu mi-am facut sange rau din asta), fiindca am constatat destul de repede ca o mama stresata transmite stresul copilasului ei.

Nu am avut in schimb ocazia sa ma intalnesc cu alte mamici - cercul nostru de prieteni fiind in general de burlaci... Si cum parintii locuiau in alt oras, am fost in permanenta lipita de copilul meu - dar nu m-a deranjat, si nici e altii...

Oricum, oferta Oanei pare atragatoare. Sper ca si mesajul meu sa te ajute putin...
Sanatate si curaj iti urez, si sa se imprimavareze si acolo cat mai curand!

lili spune:

Draga mea, desi nu sunt inca mamica ( imi doresc foarte mult , si pe 2 martie am pierdut sarcina la 23 saptamani , un baietel frumos foc) pot spune ca ma simt la fel de deprimata... eu simt nevoia de schimbare... am incercat toate metodele : am cheltuit un salariu pe haine - nu a mers; m-am tuns - nu a mers,am incercat sa-i spun sotului meu - nu m-a inteles prea bine;
Cred ca trebuie sa gasesti acel "ceva " care te bucura pe tine...
Intalneste-te cu alte mamici , si gandeste-te cate lucruri minunate ti se vor intampla ( bb creste si va merge la gradinita , la scoala, poate vei avea si alti bb)Dupa nastere ramai cu cateva kg. sunt conviinsa , dar cred ca arati nemaipomenit, pentru ca atunci cand ai un bb emani atata fericire...Hei... viata este asa frumoasa.. bucura-te de ea...nu o lasa sa te doboare..
Eu ma gandesc ca vreau un bb si ca il voi putea avea cu cerclaj.. povesteste-mi cum a fost cu cerclajul tau.. si la ce medic ai fost...
Eu am locuinta in Dr. Taberei dar acum lucram in provincie, poate cand venim in Bucuresti ne intalnim...
Mi-e atat de teama .. tu cum ai rezistat sa stai in casa....cu cerclaj... Hei, ai atatea lucruri de povestit... despre experienta ta , povesteste-ne.....
"Fii barbata Zoe..."

irinai spune:

Wellcome to the club!!

La mine singura solutie a fost sa ma duc la servici. Pe cand avea bebe 5 luni, incepusem sa o "iau pe aratura" asa ca am chemat-o frumusel pe mama sa stea cu copilul si eu hop la servici. Dupa o luna de lucru, eram "ca noua" (adica stres, nervi, oboseala). Dar era cu totul altceva. Nu mai stateam in casa sa plang toata ziua ci ma refulam la servici si cand ajungeam acasa sa vezi ce relaxare era sa te joci cu bebe. este adevarat ca in primele luni nu lucram decat 6 ore pe zi. Apoi am revenit la programul normal.Nu stiu daca pentru tine mersul la servici este o solutie, dar poti incerca. Macar 4 ore pe zi.

buburuza spune:

draga mt,

si eu am trecut prin aceeasi situatie si cred ca majoritatea mamicilor trec prin asta, chiar daca unele nu o recunosc. Eu am stat cu fetita mea un an si jumatate acasa. Cateodata simteam ca innebunesc de plictiseala cu toate ca aveam o groaza de lucruri de facut.Fetita mea imi ocupa tot timpul, nu ma lasa sa citesc nimic, incepea sa planga daca simtea ca nu sunt tot timpul atenta la ea, ca nu ma joc cu ea. Singura a inceput sa se joace destul de tarziu. Si eu mi-am cumparat apartament cu doua camere si am ramas fara nici un ban, si cu copil mic. Foarte multi mi-au spus ca sunt inconstienta, dar cred ca a fost cel mai bun lucru pe care l-am facut. Cred ca unul din cele mai bune lucruri pe care le inveti atunci cand ai un copil este sa fii rabdatoare, sa iti pese in primul rand de copil si de ceilalti. Eu de multe ori uitam si uit complet de mine, uit sa si mananc. Asa ca sfatul meu este sa ai rabdare, sa incerci sa iei lucrurile mai usor, sa incerci sa te bucuri de orice nimic, sa te plimbi foarte mult si sa nu uiti ca cel mai mult conteaza copilul tau. Timpul trece, copilul tau creste si o sa ai o gramada de satisfactii si bucurii. Fetita mea acum a inceput sa vorbeasca din ce in ce mai bine si este extraordinar. Un alt lucru-incearca sa nu ai mustrari de constiinta pentru sentimentele tale pentru ca sunt normale. In acelasi timp, cred ca iti va face mult bine sa lasi bebelusul, chiar daca este foarte mic, cu altcineva, de incredere, numai si pentru o ora-doua, iar tu sa faci ceva ce-ti place, chiar numai sa te plimbi. Iti spun asta pentru ca eu nu am facut lucrul asta, mi-a fost teama, si pe urma am regretat, mai ales ca fetita mea nu accepta mai tarziu sa stea cu nimeni in afara de mine. Curaj!
te pup,
buburuza

mt spune:

dragele mele oaana, julie, irina, buburuza si lili,

va multumesc din suflet pentru faptul ca mi-ati scris. conteaza atat de mult pentru mine. enorm!!!!!

oaana, vreau sa-ti onorez invitatia. cum procedam?

draga lili, imi pare nespus de rau ca ai trecut printr-o astfel de experienta. curaj si nu-ti pierde increderea! iti tin pumnii. astept sa ne vedem si sa-ti povestesc experienta mea inainte si dupa cerclaj. astept un semn de la tine.

va imbratisez,
teodora

cspeana spune:

oare care mamica nu a trecut prin asa ceva?
Eu m-am trezit aici in USA singura cu un baby de 4 luni si am crezut ca nu o mai scot la capatam inceput sa ies din casa dar aprac nu era deajuns sotul meu vazindu-ma asa a incercat el tot posibilul dar nu prea a mers pana cand mi-a facut memebership la o sala de gym si mi-am mai revenit apoi cu bb al doilea am trecut prin aceiasi situatie nu pot sa zic ca ma descurc stralucit acum dar am inceput sa imi fac un program care m-a ajutat f mult citit studiat matematica tot felulde chestii si ma simt mult mai bine ma duc cu fetitelel la plimbare dar cel mai mult sunt multumitasi continui sa ma gandesc ca acesta este timpul meu si a lor si niciodata in viata nu o sa te mai intalnesti cu el.Este greu dar gandeste-te ca o sa treaca si timpul acesta este f important pentru tine si baby

sa fim fericite

mt spune:

voi incerca sa citesc. nu stiu ce se intampla dar pana acum nu am putut. voi incerca sa fortez putin lucrurile. nici macar un articol dintr-o revista preferata nu am rabdare sa citesc. doar rasfoiesc si eventual citesc titlurile.

cred ca ar trebui sa ma disciplinez cumva..... sunt confuza..

somn-usor,
teodora

iris spune:

e foarte normal sa te simti asa, stai linistita; vei vedea ca vin zile mai bune si mai palpitante, bebeul va creste incetinel si vei vedea in ce minune de copil se transforma; insa viata ta nu va mai fi niciodata ce a fost, vei fi mica lui prizoniera si va trebui sa te obisnuiesti cu noul program ; cred ca mai ai insa nevoie de timp sa te obisnuisti, vei slabi mai tirziu, vei invata sa faci mincare pentru bebe si pentru voi; poate ar fi mai bine sa incerci sa privesti totul ca pe ceva foarte frumos, o vacanta,- chiar si acest prizonierat are dulceata lui, si in plus aceste luni nu se vor mai intoarce; intr-un fel trebuie sa ne acceptam soarta de a fi mamici, trebuie platit si acest dar si probabil ca asta e plata, viata sociala redusa la familie si alte mamici asemenea noua; vei primi in schimb zimbete dulci, gingureli si mingiieri, si vei uita ca n-ai mai fost de multa vreme eleganta prin centru...

Nicoleta spune:

Si eu trec prin aceleasi faze...
Uneori ma simt grasa, mare si rea... Dar imi mai si trece, sau mai bine zis, uit, cand Stefanut imi zambeste sau gangureste. Si gandeste-te ca eu sunt singura cu bebe, tati este plecat si va veni de Pasti... Nu am nici cui sa ma plang, doar nasei mele sau mamei (sa vezi factura la telefon)... Si cum in Bv timpul nu este chiar de plimbare, nici afara nu iesim chiar des...
Insa suntem mamici, nu? Cine sa aiba grija de copiii nostri daca nu noi?
O sa treaca fazele de depresie. Si incearca sa iei viata mai usor, ca totul se rezolva, mai devreme sau mai tarziu.
Si acum imi dau seama ca la teorie sunt as. Stii tu, teoria ca teoria, dar practica ne omoara!
Te pup.
Nicoleta.