copilul meu - nu este asa cum m-am asteptat
Raspunsuri - Pagina 9
Andra_ spune:
Fetelor, si mai ales Kehleyr, eu am si acum probleme legate de multumirea de sine (sau de mine, sa fie mai clar), ptr ca mereu am avut senzatia ca parintii mei nu sint multumiti de mine orice as face, ca nimic nu e de ajuns, ca mereu x si y din jurul nostru sint niste copii mai buni, mai frumosi, mai destepti sau mai cuminti decit mine. Desi vis-a-vis de al meu frate eram "copilul cuminte", nu intelegeam de ce la o adica aveam amindoi parte de acelasi tratament sau cadouri, desi eu eram cuminte si ma purtam exemplar (ptr un copil 
), in timp ce el rupea si strica, se batea, nu invata si asa mai departe. Chiar daca nu-mi faceau reprosuri, nici nu ma laudau, iar eu aveam nevoie de asta... iar lucrurile astea ramin si ne influenteaza pe termen lung, eu cred ca nu voi scapa de fapt niciodata de neincrederea in mine si de vesnica comparatie depreciativa cu altii. E drept ca fac haz de necaz si ca am invatat sa trec peste, dar mi-a fost greu, mi-a trebuit multa hotarire, iar sarpele si-arata capul cind si cind. Ce-am invatat: ca al meu copil e cel mai bun si mai minunat, si chiar o cred si-l ajut si pe el s-o creada, mie nu mi-a folosit la nimic faptul ca niciodata nu m-am vazut indeajuns de frumoasa/ desteapta/ citita etc. fata de cei din jur.
La al meu sot mereu m-a uimit siguranta si echilibrul, si cred ca mediul in care a crescut e motivul in proportie de 80% ptr asta. Daca la mine se punea problema "aoleo, pai copilul lui cutarita a fost la olimpiada pe tara", "a, sigur tu esti de vina ptr ca x a cazut in fata ta" etc, la el mereu era "Dani al nostru face si drege, e cel mai destept si cuminte"...
Eu cred ca-i prinde bine unui copil sa ai multe incredere in el, sa-i vezi partile bune si sa treci peste ce nu este cum ai vrea tu sa fie, e bine mai ales in lumea asta sa fie sigur pe el si tupeist, nu atit de macinat de nesigurante si neincredere. Si il sprijin cit pot sa aiba si "fond" ptr aceasta superioritate, dar o sa-l sprijin si daca se va decide sa nu invete si sa ramina ... sofer. E al meu si probabil ar fi cel mai bun sofer posibil
pup u,
Andra
Principesa spune:
Andra, dar daca va fi cel mai mediocru sofer posibil?
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala
Andra_ spune:
Hi, hi, ai dreptate Principesa, trebuia sa pun "cel mai bun" intre ghilimele ca acum, vroiam sa spun ca ptr mine va fi cel mai bun. O sa incerc sa-l sprijin in ceea ce va alege, cu siguranta ca o sa-l sfatuiesc intr-un sens sau altul in alegerile lui, dar voi cauta in mine puterea da a nu ma pune contra, de a nu-l respinge atunci cind alegerile lui nu vor fi cele pe care le-as fi facut eu, cind valorile lui vor fi altele decit ale mele. Uff, greu tare de explicat, si de facut va fi si mai greu...
Mi-am amintit de profa mea de engleza din scoala, care ne povestea:
eu am urit spanacul, si ma tot obligau ai mei sa maninc, si mi-am spus "copilul meu nu va fi obligat sa manince spanac!". Eroare, copilul meu adora spanacul...
*****
minunat ce surprize ne ofera acesti mici copii ai nostri...
pup u,
Andra
anca tanasica spune:
mama...si eu care imi faceam probleme ca fiica-mea nu stie teorema lu' Pitagora!!!
pitix are 2 an si 4 luni si toata ziua nu vrea decat sa se joace!!!
da' e normal la varsta ei...
stie sa numere pana la 5 dar nu are chef mereu sa numere...stie animalele, dar nu are chef mereu sa le arate!!!
hai sa fim seriosi!
eu o iau pe Alexandra asa cum e ea...poate ma ajuta ca e la fel cum eram eu la varsta ei (deh...suntem scorpii amandoua!)
pe mine pana pe la 7 ani cand m/au dat la scoala nu m/a interesat nimic...decat animalutele bunicii (pe care le dresam), copacii, stalpii de telegraf, casa...pe care ma cataram...si cam atat...la 6 ani am invatat sa scriu si sa citesc singura...pt.ca matusa mea (nota: e cu un an mai mare ca mine si am crescut impreuna) a fost data la scoala...si/am buchisit dupa ea...nu m/a stimulat nimeni sa invat sa citesc...asa am avut eu chef...si culmea e ca scriam, citeam si socoteam mai bine decat matusa/mea...mama nu m/a fortat...si asta nu m/a impiedicat ca la scoala sa fiu cea mai buna din clasa...nu pentru ca toceam...si sa iau premii la olimpiade...
mama imi spune si acum ca isi reproseaza ca nu s/a ocupat mai mult de mine(oricum nu prea putea, fiind un copil f.incapatanat)...eu ii spun ca a fost mai bine asa...sa ma lase sa imi dezvolt personalitatea si inteligenta singura...bineinteles ca anumite chestii care tin de educatie mi le/a corectat/insuflat, deci nu pot spune ca as fi needucata...dar mama si tata mi/au spus intotdeauna ca sunt cea mai tare!!!
cum pitix seamana din ce in ce mai mult cu mine...voi adopta acelasi stil...o las sa faca ea ce vrea...dar...ii voi spune mereu ca e cea mai tare!!! si o voi face sa inteleaga ca oricand are nevoie de ajutor voi fi acolo, langa ea sa o ajut si sa o stimulez!!! dar nu o voi forta niciodata!!!
Anca si Alexandra (10 nov.2003)
http://community.webshots.com/user/alexandra_ioana
http://www.magnetoterapie.ro
greieras spune:
Ce subiect interesant ati deschis! Nu am reusit sa citesc chiar tot dar din cate am citit deja pot spune ca ma regasesc in unele descrieri. Facut pian, luat 10 la scoala, citit biblioteci intregi... si concluzia, am terminat scoala si nu stiam sa traiesc, pentru ca tot ce facusem in viata a fost sa invat. Mi-a placut sa invat, ai mei m-au incurajat, dar simteam ca doreau sa ajung cineva...si n-am ajuns. A fost un sistem care te evalua in functie de performantele scolare. Am urat asta desi am invatat bine. Am urat si faptul ca in realitate nu exista sa fi bun examen fara sa faci meditatii. Oricat ai fi fost de bun in clasa, ca sa treci un examen trebuia mai mult. Un sistem corupt si descurajant (nu pentru mine pt. ca si eu am facut meditatii la greu) ci pentru cei care desi buni nu-si permiteau asa ceva, deci aveau putine sanse.
Observ un numitor comun la toti "utc-stii". Am fost invatati ca in viata succesul=invatatura pe branci. De aici din vest viata se vede total diferit. Am prieteni om de afaceri care face milioane n-a facut niciodata facultate. Sotul meu a facut facultate si nu ii place deloc ce a facut,( a facut de gura parintilor) si nu i-a folosit la nimic, pentru ca face cu totul altceva acum.
Avem o fetita de 1 an si 3 luni, si de aceea am citit cu interes ce se mai poarta in randul parintilor cu copii mici. Si noi dupa multe discutii am ajuns la concluzia ca nu ne place nici unul dintre sistemele de invataman pe care le cunoastem. Cel romanesc este prea dur si dupa parerea noastra descurajaza initiativa,gandirea libera, (apropo de asta si acum imi aduc aminte de profesoara de romana din liceu la care un comentariu bun era cel care se asemana cu al "nu stiu cui critic" nici vorba de ce credeam noi ca exprima autorul) cel american este prea relaxat. Concluzia, cred ca ne vom ocupa noi de educatia fetitei. Dar pana atunci mai e.
Apreciez mult abordarea lui StefanLuchian pentru ca este si a noastra. Iubim natura, suntem impresionati de toata creatia, omul ni se pare o capodopera si viata un dar si cu asta vrem sa ne ocupam timpul si asta vrem sa o invatam in primul rand pe fetita. Bineinteles ca o vom incuraja ca tot ce face sa faca cu pasiune si vom observa talentele ei si le vom "specula".
Oricum, mamicilor sa stiti ca sunt impresionata de performantele odraslelor. Nici nu stiam ca niste copii asa mici pot invata literele, etc.
Cred ca am reusit sa deviez putin de la subiect dar voi mi-ati dat ideea.
Gloria si Eva (22 dec. 2004)
poze
descintec spune:
am recitit, de data asta pe sarite, subiectul asta, si mi-a sarit in ochi o chestie. Kehleyr, tu esti ingrijorata ca la 2 ani si opt luni fetita ta nu sta destul linga carti. Se poate oare sa nu stii - mie mi se pare imposibil, doar esti o mamica ce se informeaza - ca un copil de virsta fiicei tale se poate concentra cel mult citeva minute? Si ca un copil asa mic invata jucandu-se, niciodata intr-o relatie tip profesor-elev. Daca fetita ta ar fi avut sase ani si nu se putea concentra mai mult de un minut linga o carte era ok sa fii nemultumita, dar asteptarile tale - si nu numai - imi par mai mult decit maximale. In urechile mele suna aproape ca 'sunt disperata ca al meu nu e cel mai bun din lume' :)
Apoi, am vazut copii care au dobindit anumite deprinderi mult sub virsta medie. Stiu un singur caz, un violonist, care nu a facut efortul degeaba: in clasa a sasea studiaza materia de conservator. In rest, niciodata nu au fost mai buni decit copiii care au dobindit deprinderile respective la virsta potrivita si au fost perseverenti din acel moment. Eu sint convinsa ca la momentul potrivit fetita ta va iubi cartile. Pot pune ramasag :)
M-am adresat lui Kehleyr ca sa imi imbrac ideea mai usor, dar de fapt am vorbit la modul general, cu toate mamicile 'inselate in asteptari'. Printre care intru si eu, oarecum ciclic :)
buli spune:
hello
nu stiu cit de on topic o sa fiu, dar: am vazut emisiunea Eugeniei Voda, la care a fost invitat dr. Capraru (cel cu cartea "mama si Copilul").
pe linga faptul ca tot dialogul a fost foarte frumos (o gasiti inregistrata pe site-ul tvr), dr. Capraru a zis vreo 2 chestii care au rezonat foarte bine cu ce simt eu. spunea ca pentru un copil cel mai important este sa se simta iubit, asa va ajunge sa se dezvolte armonios din toate punctele de vedere, ca pina pe la 6 ani e bine sa fie lasat liber sa faca ce-i place, ca e bine sa petreaca mult timp in natura. cica pentru pian, limbi straine si sporturi are tot timpul.
si intr-un fel m-am bucurat sa aud asta pentru ca imi doresc pt. Mati o gradinita stimulativa, cu oameni buni si blinzi, care sa-i lase personalitatea sa se dezvolte in directia naturala. chiar nu ma intereseaza cite cuvinte in engleza invata sau ce poezii va recita.
prefer sa-l vad vesel, cu incredere in el si cu sufletul liber. sint sigura ca atunci si creierul va merge in directia buna.
oanademunck spune:
hai sa iti dau un exemplu
Un tata s-a suparat o data fara motiv pe copilul lui.Nu mai stiu de ce, ce facuse copilul dar tatal s-a suparat rau si i-a zis celui mic tipand sa se duca sa stea la colt si sa se gandeasca la ce a facut.
In loc sa faca ce i-a zis tatal lui, baietelul a ramas in acelasi loc in mijlocul camerei, cu o privire nu sfidatoare in ochi ci mai de graba intrebatoare, de parca ar fi vrut sa intrebe ceva pe tatal lui dar ii era frica sa o faca.
'Care e problema acum? il intreba tata-sau
'Dar tata, raspunse cel mic, nu stiu cum sa ma gandesc.
evident ca baietelul in varsta de 4 ani stia cum sa gandeasca. doar ca nu intelesese ce facuse gresit.De multe ori cerem copiilor nostri ceva ce este mult pentru puterile lor si nu o luam incep pas cu pas cum ar trebui!Standardele trebuiesc ridicate in timp si in echilibru cu puterile copilului si nu cu dorintele noastre si asteptarile pe care noi le proiectam copilului
sinzi_ana spune:
Foarte interesant subiectul!!!
Eu cred ca am fost un copil fericit din punctul asta de vedere...nu m-a atras asa de mult cartea si parintii, (desi probabil super dezamagiti, amandoi intelectuali cu pretentii ) nu m-au fortat niciodata si m-au sustinut in orice ceea ce faceam...
Buncii, in schimb, cum aveau ocazia ma presau...(imi aduc aminte ce foloseau ca metoda educativa: ma duceau pe camp si ma puneau sa muncesc - nu usor - si imi explicau ca cei care nu invata ajung la sapa...dar tare imi placea natura...haha...)
Ideea este, ca pana la urma nu am ajuns rau deloc...am o viata implinita si fericita...si am facut multe cu inteligenta mea redusa
Dar....desi eu am avut o copilarie super fericita, nu m-a fortat nimeni sa fac ceva peste puterile mele (am si deficit de atentie) si stiu ca asta e cea mai buna solutie sa educi un copil...
Cu David nu pot sa aplic aceiasi metoda...
Imi place sa il stimulez, sa il invat lucuri care sunt peste varsta lui, si ma mandresc cu asta (desi stiu ca e aiurea in sinea mea) si cand nu intelege ceva ce vreau sa ii explic ma enervez...
Am noroc, ca deocamdata nu comenteaza si invata...
Si incerc sa ma abtin pe cat pot, sa il las pe el sa isi cunoasca limitele...
Dar...nu ma pot abtine...parca e o competitie cu mine...nu stiu...
Sau poate pentru ca il vad ca poate, si ca il duce capul insist...
Sau poate ca lucrez cu copiii la gradinita si am capatat un defect profesional...
Iau in fiecare zi viata de la capat
Sinzi, Radu
si David
David
adjadyn spune:
poate ai vrea sa incerci sa-i dezvolti interesul pentru astfel de jocuri impreuna cu toata familia....fiind o competitie....,singur copilul nu prea are interes de astfel de jocuri.
eu spun ca un copil la 2 ani cu astfel de manifestari(dat pe tobogan)...si cum il descrie mamica.....e absolut normal!!!!!!are timp si pt puzzel si alte jocuri de gandire.