copilul meu - nu este asa cum m-am asteptat

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 8

cristina26 spune:

Nu stiu daca acest email va ajunge la tine sau nu, pote am sa ma razgandesc si nu am sa il mai trimit (vom vedea).
Eu inteleg prin ce treci, stiu ca e greu sa iti faci vise cum ai vrea tu sa fie copilul tau, iar daca acest copil nu e asa cum ai visat tu sa te simti dezamagita, e ca si cum copilul la care sperai nu mai e, iar in locul lui a apartu acest copil care face ceea ce nu vrei tu.
Tu, draga mea, bucurate de copilul tau in fiecare zi, copilul tau e sanatos, al meu nu e, poti visa la un viitor, visele mele sunt limitate din cauza handicapului lui intelectual si fizic.
Copilul tau poate deveni ce isi pune in gand. (ex Einstein nu a vorbit corect pana la 8 ani)
Cand sunt foarte dezamagita citesc aceasta poezie:

"And a woman who held a bebe against her bosom said, Speak to us of Children
And he said:
Your children are not your children.
They are the sons and daughters of Life's longing for itself.
They come through you but not from you,
And though they are with you yet they belong not to you.
You may give them your love but not your thoughts,
For they have their own thoughts.
You mai house their bodies but not their souls,
For their souls dwell in the house of tomorrow, which you cannot visit, not even in your dreams.
You may strive to be like them, BUT SEEK NOT TO MAKE THEM LIKE YOU.
For life hoes not backward not tarries with yesterday.
You are bows form which your children as living arrows are sent forth.
The archer sees the mark upon the path of the infinite, and He bends you with His might that His arrows may go swift and far.
Let your bending in the archer's hend be for gladness;
For even as He loves the arrow that flies, so He loves also the bow that is stabile. "
by Kahili Gibran 'The prophet'

omi308 spune:

Un subiect extrem de interesant si f educativ pentru parinti. Am invatat ceva de la fiecare din cei care au scris aici si pt asta va multumesc.
In acelasi timp as avea si eu ceva de spus.
In aceasta lume nebuna, nebuna vrem sa facem din copii nostri niste oameni mari mult prea devreme. Nu zic ca eu nu vreau ca fetita mea sa fie desteapta, sa citeasca, sa scrie, sa deseneze, sa danseze, sa cante .... Dar stiti ce vreau ce-l mai mult: sa aiba o copilarie fericita de care sa-si poata aduce aminte cu placere. Am citit aici aspiratiile si dorintele fiecarui parinte dar prea putini sunt cei care isi doresc ca inainte sa invete sa citeasca si sa scrie, copilul lor, sa se joace afara cu catelul si pisica, sa se catere intr-un copac, sa bata mingea, sa vina cu genunchi juliti dar cu ochii stralucind de fericire ca a nimerit cu mingea in poarta, sa vina murdar si prafuit ca s-a jucat nu stiu ce joc pe care noi adultii nu il intelegem... ASta imi doresc eu in primul rand pt copilul meu: sa se bucure de acesti ani unici ai copilariei.
Ceea mai mare teama a mea nu este - ca nu va fi suficient de desteapta, de culta, de educata, de linistita - ci ca eu nu voi fi suficient de atenta sau inteligenta incat sa inteleg care sunt calitatile ei native astfel incat sa o pot ajuta sa si le dezvolte in mod adecvat.
si eu vreau sa stie 2 limbi deodata , sa scrie si sa citeasca dar nu voi face o tragedie daca va nu va face toate aceste lucruri la varsta de 3 ani. Eu sunt mult mai ingrijorata daca la sfarsitul unei zile eu nu mi-am auzit fetita razand macar odata cu toata fiinta ei decat daca nu a nimerit sa puna doua patratele una langa alta.
Si cel mai important- atata timp cate sanatoasa restul vine de la sine.
Oana si Corina

ana_a spune:

alinutza, multumesc de raspuns!O sa trec si eu la treaba sa facem plastelina acasa pentru inceput, sa vedem reactia juniorului...

Ana, mamica lui Stefan, pui mic si frumos
poze
Haideti sa-l ajutam pe Alex, haideti la bazar!!

Principesa spune:

Claza, credinta mea este ca fiecare om se naste bun si valoros in sine si un parinte bun primeste cu bucurie si ajuta la actualizarea acestui potential. Deci nu, nu cred ca putem gresi lasandu-i si incurajand-i sa fie ei insusi. E singura cale ca ei sa fie fericiti. Ei pot deveni multe lucruri dar numai a fi tu insuti iti ofera o traire autentica a vietii.
Si nu cred ca vrei sa afli ca aceasta blocare in propria devenire sta la baza tuturor problemelor persoanelor pe care le-am intalnit in experienta mea psihoterapeutica.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala

enn spune:

Daca e sa urmam sfatul Principesei si sa încercam sa le oferim copiilor cît mai multe variante, atunci Alinutza cred ca e foarte bine daca scrii aici, ca si eu-s curioasa ce idei mai au alti parinti si copii.
La rîndu-mi am invatat multe de la educatoarea lui Morcoveata de la cresa. Mie de ex. nu mi-ar fi trecut prin cap sa-i dau copilului haine vechi/ costume de carnaval sa se deghizeze, dar uite ca-i face o placere enorma sa se îmbrace în clown. În plus, tot îmbracind si dezbracînd costumul, a învatat sa se dezbrace si sa se descalte singur.
La fel si cu xilofonul, au cîntat la cresa, i-a placut mult si a tot insistat sa-i luam unul si pt. acasa. Acum mai are si un tamburin, 2 tobe, o carticica cu instrumentele muzicale si le iubeste toate. Ne facem deja griji cum ne vom descurca cu spatiul cînd o vrea pian
Duminica placuta în continuare!
E.

Donia spune:

quote:
Originally posted by ana_a

Donia, de la ce varsta ati cumparat plastelina?

Foarte sigur nu mai tin minte, dar in orice caz cam intre 2 ani si 2 ani si jumatate... de fapt incerc sa vizualizez mocheta plina de plastilina si sa o plasez in timp

. A mancat si fetita mea putina plastilina, dar am reusit sa o conving ca nu e de mancare, de fapt cred ca s-a convins mai mult singura dupa ce a gustat. Totusi, tin minte ca eu am mancat mult mai multa la vremea mea, asa ca nu m-am ingrijorat prea tare...

quote:
Originally posted by omi308

Am citit aici aspiratiile si dorintele fiecarui parinte dar prea putini sunt cei care isi doresc ca inainte sa invete sa citeasca si sa scrie, copilul lor, sa se joace afara cu catelul si pisica, sa se catere intr-un copac, sa bata mingea, sa vina cu genunchi juliti dar cu ochii stralucind de fericire ca a nimerit cu mingea in poarta, sa vina murdar si prafuit ca s-a jucat nu stiu ce joc pe care noi adultii nu il intelegem...

Dar de ce crezi ca unele activitati le exclud pe altele? Sau crezi ca poti tine cu forta un copil de 2-3 ani in fata mesei de lucru cat e ziua de lunga?

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

claza spune:

Principesa, si eu cred ca fiecare om se naste bun si valoros in sine. In practica, nu stiu de ce, nu mi-a fost usor sa inteleg si sa accept ca fetita mea este buna si valoroasa in alt fel decat sunt eu si in alt fel decat m-am asteptat eu de la ea si poate (sigur, nu poate) ca am facut niste greseli - din prostie pura, nu din reavointa - in cadrul acestui proces de intelegere. Si e foarte posibil sa mai fac inca multe greseli, pentru ca sigur mai sunt lucruri pe care nu le pot intelege sau accepta, oricat m-as stradui...

Nu am fortat-o sa citeasca sau sa depuna orice efort intelectual impotriva vointei ei (asta ca sa ramana proba la dosar). Fetita mea are 5 ani nu 2-3, asa ca datele problemei sunt putin altele. La varsta asta apar mai multe influente, unele bune altele nu chiar atat de bune, deci nu mai conteaza doar ce-i spune maica-sa sau ce-i face maica-sa. Ce inseamna deci s-o las sa fie ea insasi? Si cine este la urma urmei ea insasi, si de unde stie ea lucrul asta?
Nu e datoria mea de mama sa-i arat ce poate fi ea insasi - punandu-i un puzzle sau o carte in mana sau dupa caz, aratandu-i valorile in care eu cred? (Pentru ca problema mea nu e legata de apetitul ei intelectual ci de ...personalitatea ei (?) - nu stiu sigur cum sa-i spun)
Stiu ca gresesti daca ai asteptari exagerate de la copilul tau. Ma intreb insa daca nu cumva poti gresi si neavand aceste asteptari, lasandu-l sa fie doar ceea ce ii este usor si la indemana sa fie?

claza spune:

Scuze, acum mi-am data seama ca punand numele Principesei la inceputul raspunsului meu se poate crede ca ma adresez doar ei.

Am citit cu atentie tot ce-ati scris fiecare.

Inca odata, nu cred ca trebuie sa fortezi un copil de 2 ani sa asculte nemiscat nu-stiu-ce poveste, si nu cred ca daca nu e in stare sa faca lucrul asta va fi obligatoriu un incult si un analfabet. Nu am facut asa cu fiica-mea si nu sfatuiesc pe nimeni s-o faca, pentru ca e o prostie daunatoare copilului si frustranta pentru mama.

Cristina26 - ai atata dreptate. De fapt cred ca discutia asta oricum nu este despre copii nostri ci despre noi - despre limitele si spaimele noastre, caci asta-i poate singurul lucru pe care-l putem schimba. Iti multumesc pentru versuri. As vrea sa stiu ce sa-ti spun ca sa-ti dea putere.

omi308 - si eu vreau pentru fetitza mea sa fie frumoasa, desteapta si talentata pe cat poate ea sa fie, sa aiba o copilarie fericita si sa ajunga un om implinit, sa rada in fiecare zi si eu sa stiu cum pot s-o ajut sa obtina toate aceste lucruri. Si ma mai tem ca evitand o capcana voi cadea in alta si ca - desi vreau din tot sufletul - nu o sa stiu cum sa fiu o mama mai buna.

Principesa spune:

Claza, tu ai mare dreptate. Copilul se naste cu un potential care daca nu intalneste un mediu prielnic ramane latent, adica cel putin de acceptare si stimulare. O substimulare inseamna neglijenta.
Tu probabil ai dificultati in aceasta sfera pentru ca acceptarea nu a fost punctul forte al mediului tau de dezvoltare. Insa framantarile tale si modul in care vezi lucrurile ma fac sa cred ca ai mari sanse sa nu perpetuezi acest deficit in relatia cu copilul tau.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala