Endometru, ovulatie, monitorizari - 113

Raspunsuri - Pagina 7

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns ingeras26a spune:

Rami, sar'na pt mesaj. Ce sa fac??! sper si eu, ca noi toate. Vineri ar trebui sa-mi vina CM, eu sper sa nu mai vina. Nu am rabdare, stii tu, aceleasi stari care ma incearca lunar, de 1 an si jumatate incoace :( am inceput sa ma gandesc serios si la adoptie, desi cred ca o sa incerc FIV mai intai. Daca nu reusesc sa raman nici acum, nici luna urmatoare, ma indrep catre FIV si asta este. Ma macina faptul ca sunt atat de multe fete care raman gravi asa, e nepusa masa, si sunt altele, ca noi, care deja au facut o obsesie pentru asta. Din pacate eu am senzatia ca nu ne mai traim viata decat asa, rugandu-ne ca timpul sa treaca mai repede, sa fim iar la ovulatie, sa facem masuratori, sa cand trebuie, nici mai devreme, nici mai tarziu, si dupa aceea sa treaca timpul cat mai repede pana cand ne putem face testul, care iese mereu negativ. Si mai trece un an, mai trec doi si noi nu stim ce s-a intamplat cu viata noastra si pe langa noi, de ce nu mai avem prieteni, de ce nu mai stim sa zambim, sa fim noi insine, sa ne iubim sotii si familiile asa cum ne iubesc si ei si sa apreciem ca suntem, totusi sanatoase. Si sterile...este adevarat. Si asta e punctul din care incepe un nou ciclu, ca cel descris mai sus. Si nu-mi spuneti ca voi sunteti altfel, pentru ca nu va cred, oricat negati si nu vreti sa acceptati. Eu am ajuns sa ma ingrop in munca, poate, poate mai uit, da' ce, credeti ca pot??! Acasa nu vreau sa-i tampesc pe toti sa ajunga ca mine si incep din ce in ce mai serios sa-mi pun problema unui psiholog...
Si totusi...acest site ma alina si in acelasi timp imi face rau, pentru ca suntem prea multe care suferim din cauza asta si pentru cas-a creat o dependenta.

O sa ies din staea asta si o sa intru iar, asa e viata, ce sa-i faci? Nu vreau sa-l manii pe Dzeu si sa-L intreb "de ce" nu-mi da bb, ca nu am facut niciodata rau in viata mea, pentru ca nu-mi lipseste nimic in afara de bebici, traiesc decent, muncesc pentru tot ce am, sunt sanatoasa si am o familie minunata! Si o sa fiu si matusica si nasica! De Craciun i-am scris scrisoare Moshului sa-mi aduca bb si sa-i aduca si sorei mele...ma bucur ca cel putin ei i-a adus si nu incetez nici un moment sa sper ca o sa-mi trimita Dumnezeu si mie...poate de Pasti, poate de Craciun, poate cu nici o ocazie...

Hai ca m-a descarcat!

Pupicei, o viitoare mamica buna - Ingeras

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bubuleana spune:

oooffff mai ingeras: ma faci sa plang desi eu nu am probleme ca ale tale
imi pare rau si nu stiu cum sa te ajut...
cred ca sfaturi ai primit cu sacul dar mai adaug si eu in sac
o vorba inteleapta spune: relaxeaza-te si vei vedea ca totul va fi bine: luati-va o vacanta, plecati in a doua luna de miere, redescoperiti-va, distrati-va, deconectati-va... viata e asha frumoasa ... bebe vine cand vrea el sa vina - n-ai ce face
am auzit atatea cazuri surprinzatoare cu femeie care au asteptata ani si ani, si au incercat zeci de tratamente, etc si cand se asteptau mai putin a aparut si

stiu ca-i greu dar incearca sa te relaxezi, gandeste-te la pasiunile tale, incearca sa-ti ocupi timpul cu lucruri care te pasioneaza si care-ti aduc zambete pe buzite

bebe vine numai cand vrea el sa vina asa ca incearca sa-ti petreci timpul cat mai frumos si relaxant cu putinta pana la venirea lui. Si profita de tineretea ta si a sotului: iubiti-va si distrati-va!!! nu lasati timpul sa treaca pe langa voi!

te pup dulce si eu sunt sigura ca daca ai rabdare si te relaxezi visul ti se va implini

iti doresc din toata inimioara mea toata fericirea din lume!!!!


bubuleana

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Bianca B spune:

Tabitha, fata draga cum sa te certam? Daca nu te vom intelege noi, atunci cine altcineva?
Ingeras drept vorbesti, anul trecut mi se parea ca trece ffooaarte greu timpul pana la urmatoarea ovulatie, dar cand mai era numai o saptaman pana la Craciun m-am si ma intrebam cand a trecut asa de repede anul. Ce sa-i faci, asta-i viata, cu bune si rele

Bianca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns melutzica spune:

Rami,la ski aici e f fain e super chiar, numai ca eu am incetat cu acest sport,mai ales de cand am vazut ca 99% din pacientii mei sunt cu diferite si multiple afectiuni rezultate in urma accidentelor de ski,sau fotbalisti.Asa ca il las la altii,dar cum spuneam e f fain.
Ingeras,te inteleg perfect si si eu asa eram.Insa eu ma detasez de toate si toti prin Yoga.E fenomenal si nu pot decat sa recomand acest lucru la toata lumea

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns megbeng spune:

iar pe pagina 2?

TABIIIII, ce faci? azi nu ti-ai mai luat TB la ora 17, eh?
ingeras,
bubulina, optimismul atu e un semn de bun augur!
catre toata lumea: am venit cu o mega-doza de SPERANTA SI OPTIMISM!!!! am pentru toata lumea!!!! am fost azi la dr, e ok..incep sa iau acidul folic!!!!!!!! gata cu anticonceptionalele!!!! vreau sa va spun ca si dr mea a zis, pe bune, ca primavara e un moment f prielnic!!!!

deci, ma mai asteapta cineva pana luna viitoare, sau plecati toate inainte, sting eu lumina si ne vedem la mamici?

"Cand timpul masoara cu anii pacatul/in el e sentinta, nu-n judecatori!" (Vali Sterian)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mirona spune:

megbeng beton .... io incep deja sa-ti fac galerie. Sa-mi spui numai cand sa deschid capitolul .... cand esti pregatita de saltul spre odisee. Bafta multa.


Miro5+
Desenele Adnanei

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns KITTA spune:

Adriana mica ne bucuram ca mai treci pe aici, mai ales eu care mi-ai dat testul de sarcina. Nu l-am folosit inca, dar astept....
Tabithati-am raspuns pe PM. Mai revin si maine dupa ce vin de la ISA. Sper ca ISA de maine sa fie cel mai frumos cadou al sotului meu de 08.03.2006. Altul nici ca nu as visa.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns megbeng spune:

MIRONA, pe cuvant daca nu fac io tot posibilul sa te prind din urma, chiar daca am sa fiu la un capitol diferenta!!! si apoi o prindem si pe mishu, una de o manutza, una de cealalta, ca prea sta de mult timp aici

evribadi, pupici de primavaraaaaaaaaaaaaaa

"Cand timpul masoara cu anii pacatul/in el e sentinta, nu-n judecatori!" (Vali Sterian)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Bianca B spune:

Pentru ca sunteti cele care insenineaza zilele barbatilor - desi ei se plang dar numai pentru ca asa s-au obisnuit - pentru ca sunteti cele care suflati dragoste peste orice faceti voi si familia voastra, pentru ca sunteti cele care numai cand priviti catre copiii vostri, dati lumii mai multa frumusete, pentru ca sunteti cele care gasesc in fiecare zi timp pentru orice problema si orice nevoie a celor dragi, pentru ca, desi va mai plangeti cateodata, o luati de la capat in fiecare zi, mai puternice si mai hotarate, pentru ca sufletul vostru stie ce e iubirea, cum se daruieste si cum se primeste ea si pentru tot ceea ce reprezentati, pentru voi timpul se opreste putin in loc la fiecare inceput de Primavara, sa va aduca un omagiu.

LA MULTI ANI ASPIRANTELOR SI MAMICILOR



Bianca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bubuleana spune:

megbeng: mult succes!!! primavara vine cu multi

kitta: mult succes si tie!!!

Fetelor, am eu o presimtire ca va fi o primavara cu multe, multe



bubuleana

Mergi la inceput