nisipuri miscatoare

Amin constient, seara de seara, momentul in care trebuie sa ajung acasa.

De ce?
Il iubesc.
Dar simt ca nu mai pot.

In fiecare noapte ajung extenuata psihic de la un job unde trebuie sa zimbesc tot timpul.

Si in fiecare noapte el ma asteapta in pat, la televizor, si cum intru incepe sa se jeleasca.

Nu vrea sa iesim.
Nu vrea sa uitam.
Nu vrea sa facem altceva.

Abia ma asteapta ca sa se vaite:

"... in ce situatie sintem!"
"De ce ne trebuie atitea investigatii?!"
"De ce nu facem si noi copii ca toata lumea?"
"Cu ce ii mai crestem, daca dam toti banii pe 10 ani sa-i facem?"
"Daca nu reusim ?!"
"Eu ma simt foarte rau! Oare ce am ?"
"Daca o sa fiu concediat ?!"

Si tot asa...

Si imi spune asta mie.
De parca eu nu stiu.
Si nu sintem in acelasi rahat.

Asteapta sa il sustin moral, pentru ca de obicei o fac.

Acum constientizez ca el, de fapt, ca in multe alte dati, se bazeaza pe optimismul meu.
Pe puterea mea de a ma culege de pe jos si de a o lua de la capat.
Intotdeauna eu am fost cea care am zis "lasa...nu-i nimic...trecem peste!"

Acum nu mai pot sa o zic.
Abia mai am resurse pentru mine.
Ma straduiesc sa imi refac echilibrul, si, cind zic ca am reusit, cad plocon in capul meu toate nenorocirile pe care mi le debiteaza el.

Nu mai am puterea sa ne sustin psihic pe amindoi.

Cum sa-i spun asta?
Tendinta mea e sa evit sa mai discut.
Incerc, astfel, sa ma apar.
Dar nu e o solutie.

Solutia e sa comunicam.
Dar cum sa ii comunici unui barbat ca trebuie sa fie barbat?
Daca el ma vede puternica, cum sa-l conving ca nu sint?
Ca nu din rautate nu vreau sa il ajut - ci pur si simplu nu pot?

Cum sa ii spun ca, daca se bazeaza pe mine, o sa ajungem la balamuc amindoi?

Am incercat sa i-o spun asa... textual.
Nu ma ia in seama.
Nu isi vede decit deceptia lui - care probabil nici macar nu e provocata de lipsa unui copil, ci de sentimentul orgoliului ranit.
Tace cinci minute si o ia de la inceput.

Iar mie imi vine sa ma bag si in frigider, numai sa nu-l mai aud.
Imi este GROAZA sa ma duc acasa....

Il iubesc, dar o sa ma prabusesc cu el de git.
Parca as calca pe nisipuri miscatoare, cu el agatzat de mine.

Ce sa fac?!

Elise

casandra spune:

------
Dar cum sa ii comunici unui barbat ca trebuie sa fie barbat?
------
Ii spui textual: "Fii barbata, Zoe!" si ii ignori orice tanguiala. Nu raspunzi la ea, nu o auzi.

Elise spune:

da, asta si fac, dar cred ca nu e o solutie.

1 - fara sa vreau aud...deci "inregistrez", chiar daca nu raspund
2 - ne indeparteaza unul de altul, tocmai acum, cind ar trebui sa ne sprijinim. Nu sa ne dam in cap.

Elise

casandra spune:

El se tanguie pentru ca s-a obisnuit sa il consolezi, sa ii dai atentie. Daca nu va mai avea feed-backul dorit, va inceta.
Poti sa incerci sa pui altceva in loc.

Elise spune:

casandra,
are o predilectie spre asa ceva: nu numai ca se tinguie pe el, ii tinguie si pe altii cind el n-are probleme.

nu o face numai cu mine.... o face in special cu mine, pentru ca mie simte nevoia sa imi spuna ce-l framinta pe el.

Si nu mi-ar spune o data ceva de bine!!

Am discutat toate lucrurile astea, dar nu stiu in ce masura m-a inteles.
Le-am discutat la o cearta, cind el ar fi spus "da, da" la orice, numai sa ma impace.

De obicei, nu ma afecteaza faptul ca ca imi raporteaza si cind il sun cite accidente, citi morti si raniti si cite nenorociri s-au mai intimplat in ultimele 30 de minute, de cind nu ne-am mai auzit.

Dar acum si el e deprimat.
Si insista pe tot felul de nenorociri care, de data asta, ne privesc direct.
Sint si eu deprimata si incerc sa imi revin cum pot.

Nu caut un sprijin in el,d esi mi-ar fi de mare ajutor.
Dar vreau ca macar sa taca!!

Stim amindoi ca poate facem o mare prostie.
De ce e cazul sa o verbalizeze de 20 de ori pe zi?
De ce nu incearca sa se detaseze...sau macar sa ma lase sa ma detazes eu?!

Uneori ma simt ca un cosh de gunoi.
Sincer.
Isi varsa asupra mea toate deseurile mintii si se linisteste.
Eu ce sa fac cu ele ?!

Elise

adrienne12 spune:

eu zic ca e de competenta unui specialist. intreab-o pe principessa la rubrica de psihologie. eu stiu ca romanii au o tendinta de a se plinge dar el se pare ca e deprimat. Parerea mea e ca fara ajutor de specialitate nu se va rezolva... dupa care o sa ajungeti amindoi la shrink...

Elise spune:

Acum, da, e deprimat.
Nu e bine, dar e normal: trecem amindoi printr-o perioada dificila.

Nu mi se pare alarmant ca e deprimat, ci abordarea: ne distanteaza in loc sa ne apropie problema asta. Daca nu-mi joc rolul de a-i spulbera toate problemele inseamna, implicit, ca sint inamicul, nu partenerul lui.

Treaba asta, cu abordarea, ma face din nou sa-i pun sub semnul intrebarii sentimentele fata de mine, nu psihicul.

I-am spus ca datorita lui devin si mai nefericita decit sint si mi-a zis "si eu sint".

Adica...daca si el e nefericit, ce conteaza ca sint si eu, si in mare parte datorita lui...

O ia prea personal, ii pasa prea putin ce simt eu, vede numai problema din ograda lui si are pretentia sa-i obojesc eu ranile.
Dar cu mine ce sa intimpla?
Pe mine cine ma ajuta?
N-ar fi normal sa o faca el, fiind barbatu-meu?
De ce ma vede pe mine "donatorul", in relatia noastra?

Eu sa fiu nevasta perfecta in fata lui si sa caut sa fiu inteleasa in alta parte, de altcineva?

Sau care ar fi solutia daca, pentru el, de cite ori nu e totul roz, nu exista noi?
Exista doar "el" si restul lumii care trebuie sa-l menajeze si sa-i panseze orgoliul?

Elise

MirelaV spune:

stii cum e...de cele mai multe ori barbatii sunt mai femei k noi
sa te fereasca sfantul sa se imbolnaveasca k ai sa auzi numai chitaituri si vaitaturi k vai tu ce-l doare pe el si ce rau se simte el si orice ai face lui nu ii e bine. exact asta se intampla si cu problemele ce-i apasa pe ei. problemele lor sunt cele mai grave, gandurile lor sunt cele mai negre..si tot asa. ei sa fie protejati..nu ei sa protejeze, ei sa fie intelesi..ei sa nu inteleaga, ei sa fie dadaciti...ei sa nu dadaceasca..si lista poate continua.
fa si tu asa. intra pe usa si vaita-te si tu. k ce obosita esti, k vai cate griji iti faci de situatia in care sunteti..ia-i-o inainte cateva zile la rand. si sa vezi k daca e un pic realist...o lasa mai moale.

MirelaV
pupicei pe burticei

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=66885" target="_blank">Racusori


Calitati: cea mai mare calitate a mea este aceea ca nu am decat un singur defect. Defecte: defectul meu (singurul de altfel) este acela ca nu am nici o calitate..., dar ramane intre noi.

daniela_b spune:

Elise, din felul tau de a scrie imi dau seama cita durere ai strins in rastimp. Uneori rezistenta cu orice pret in fata problemelor poate fi la fel de nociva asupra psihicului ca si renuntarea in solutionarea lor...
Daca imi permiti sa-ti dau un sfat ( cu fundament in propria mea experienta dureroasa) acela ar fi ca trebuie sa luati o pauza, amindoi. In cazul meu pauza a insemnat plecarea de acasa, cind nu am mai putut duce, am lasat jos si satula de lupte interioare m-am hotarit sa-l parasesc. La momentul respectiv mi s-a parut singura solutie. Am fost hotarita sa merg pina la capat.
Dar, ca prin farmec, faptul ca renuntasem la lupta incrincenata si am luat o pauza mi-a creat o liniste ciudata, m-a schimbat. Am avut mai mult timp sa ma gindesc la mine si in acelasi timp am putut sa fac in asa fel sa nu-mi mai pese de aspectele relativ banale ale vietii in doi.
Nu te sfatuiesc sa renunti, te sfatuiesc sa te opresti si sa faci un pas inapoi ca sa studiezi problema in ansamblu.
Cred ca nu ma fac bineinteleasa, azi nu am inspiratie...e una din acele zile in care nu-mi gasesc cuvintele.
Promit ca revin.

Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

Elise spune:

Mirela,

asta mi-a zis si maica-mea: sa ma vait eu mai tare, sa vad cer face.
Si stii ce face ?!
Incepe sa tzipe!

Ca sa termin cu bocitul... ca nu rezolv nimic cu asta, se enerveaza, isi aprinde 2 tigari o data, isi face de lucru prin casa... pina ma potolesc. Singura.
Nu ca m-ar compatimi sau ar sta sa ma dadaceasca si sa ma consoleze.
Nu e compasiune.
Ci o problema in plus pe capul lui.

Ei, daca eu sint ok, sau i se pare ca sint ok, ma scanzeaza de la usa si incepe sa victimizeze.
Treaba cu infertilitatea lui (nu a mea...nu a noastra, a lui) e lait-motivul, pe fondul caruia apar si altele: de exemplu, aseara discutia telefonica in urma cereia n-am mai vrut acasa a fost ca "ii e foarte rau si ii ard urechile!"

La faza asta am luat eu foc mai rau ca urechile lui :" Iti bati joc de mine ? Sint -10 grade afara, crezi ca mie nu imi ard urechile daca ies cu capul gol, si apoi intru la caldura?!"
De fapt...urechile lui ardeau mult mai tare, si intr-un cu totul alt mod fata de urechile normale.
Totul la el e mult mai dramatic.
Pina si pentru faptul ca si-a scos o masea a trebuit sa o saptamina.
Ca eu ma duc sa ma operez ca si cum m-as duce la piatza...nu conteaza.
Si nu ma compatimeste nimeni pentru asta.

De 2 ani ma tot cirpesc pe toate partile, dar n-are importanta.
Tragedia a intervenit acum, ca nu i-au iesit lui gigeii la numaratoare.
Si e traumatizat de faptul ca s-a intepat de 2 ori in brat pentru testele genetice. Si din asta face tot felul de scenarii apoteotice, paote-poate reuseste sa ma inspaiminte ....

Daniela,

am luat o pauza de cietva saptamini in ianuarie - stii cit au durat efectele?
Exact pina i-am spus ca poate sa vina inapoi.
Aseara i-am spus ca regret ca ne-ma impacat - si? Din punctul lui de vedere, ce conteaza?
Percep eu prost... el n-are nici o problema.

Elise

mamica dulce spune:

elise,am citit tot ce ai scris ..insa ezit sa raspund,sa nu fiu deplasata,sa nu torn mai multa sare pe rana...imi imaginez cata frustrare,cata suparare s-a adunat in tine,ca-ti vine sati iei campii.Sotul tau,dupa parerea mea,inca mai vrea la mama sa-l pupe,..fie e de un egoism monumental,fie un ipohondru fara leac si un pesimist incurabil.Din cate ai scris,mi se pare ca are ceva din toate..reactiile lui la sentimentele tale..de cat timp o duci asa?Poate nu e asa de obicei si sigur nu era cand te-ai indragostit de el...dar daca la un asa necaz asa te "sustine" imi imaginez cat de greu iti este.El lucreaza?are job stresant,care sa-l solicite?Elise...tu ce simti?eu una nu stiu daca m-as putea inhama sa fac un copil cu el si sa-i cresc apoi pe amandoi.Suna poate egoist,superficial si bitchy dar daca in sufletul tau crezi ca nu o sa se schimbe prea mult cand vine bebe,egal cat il sustii,cat lupti pentu amandoi,cata dragoste ii porti...eu zic sa te gandesti de doua ori inainte sa faci pasul asta.
Imi cer scuze daca te-am suparat dar am citit de cateva ori postul asta si am simtit nevoia sa-ti impartasesc parerea mea.
Numai bine,multa putere !


Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.