Ajutati-l pe George
Raspunsuri - Pagina 14
aurelia1278 spune:
Doralina, spune-ne si noua, te rog, cam care ar fi planurile si necesitatile pentru aducerea fetitei. In momentul asta nu-mi dau seama cum putem fi de folos 
, dar daca am avea detalii poate ne mai vine vreo idee.
In alta ordine de idei, cum mai stau cu banii pentru primul an de lucru cu specialistul si ce fac atunci cand vine? Se duc inapoi acasa, raman in Bucuresti? Pentru George nu va fi extrem de grea o noua schimbare? Intreb din curiozitate. 
Sau poate asteapta sa se adune necesarul si pentru al doilea an?
Haideti la bazar! Puteti achizitiona lucruri frumoase si ieftine sau puteti face ordine in casa, ajutand in acelasi timp copilasi in suferinta.
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=68270" target="_blank"> Bazar pentru Alex, www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=62868" target="_blank"> un baietel diabetic de 1 an
doralina spune:
In acest moment George are parte de cel mai bun lucru din Romania,Centrul Horia Motoi.
Baietelul meu a fost acolo anul trecut, chiar la deschidere, a facut parte din primii trei...
Nu pot sa va descriu de cata iubire a avut parte si cata munca de Sisif s-a depus pt recuperarea lui
Pentru ca un tata al unui copil autist a facut centrul, asa cum si-ar fi dorit si el sa gaseasca...
Si a organizat totul cu pricepere si pasiune,eu stiam in fiecare minut ce ar trebui sa faca Vladut
Si am inteles pentru prima oara in viata ce inseamna o echipa...
10- 15 adulti lucrau din rasputeri pt trei copii
In sase luni Vladut a putut fi integrat in gradinita normala(cu multa bunavointa, ce-i drept)
Si s-a adaptat relativ repede...
Nu ne-am putut permite consilier strain, dar fetele de la centru au fost in permanenta consiliate de studentii care au lucrat sub directa supraveghere a consilierului englez, acasa la parintele care a deschis centrul.
Suntem romani, ingeniosi si pasionati, am citit cu totii, am incercat sa gasim si noi solutii
Mihaela trebuie sa-si aduca fetita si sa angajeze o persoana full-time, poate chiar doua
De asemenea trebuie sa-si gaseasca alta gazda,aici a fost gazduita GRATUIT, dar proprietarii,oameni minunati, au planificat zugravirea
Pentru aducerea specialistilor exista proceduri standard de corespondenta, precontract etc, dar listele de asteptare sunt enorme!!!Mihaela tot vorbeste cu parintii care si-au organizat acasa si tot colecteaza informatii...
Si o veste buna:Mihaelei i-a trecut spaima ca si fetita ar avea probleme,se dezvolta frumos si face tot ce trebuie pt varsta ei!
Eu mai am un baietel mai mic, care a ajutat cred, mai mult decat noi toti la recuperarea lui Vladut!
Mihaela e cam bulversata de toate aceste schimbari,George e un copil care te solicita cat zece la un loc!
Dupa amiaza Mihaela face singura cu el partea a doua a programului, adica ce face la centru trebuie sa faca si acasa, pentru generalizare
Cand doarme george, spala, gateste. face curat...
II e greu, dar zice ca asta e crucea ei...
doralina spune:
Peste tot e cumplit de greu...
Zilele trecute am citit marturisirea altei mamici...si am plans
Primul nostru baietel s-a nascut in 2002 intr-o zi pe care am considerat-o cea mai fericita din viata noastra. A fost un copil perfect care si-a atins obiectivele varstei f. bine. Vesel si iubitor. La varsta de 1 1/2 insa nu si-a mai dezvoltat limbajul. Incet incet mai aparea cate un cuvant sau chiar intrebarea "De ce?". Cand a implinit 2 ani ne-am mutat in Canada. O duceam binisor in Romania dar, ne-am gandit noi, pt. copil va fi mai bine. Asa ca, vinde casa, impacheteaza si hai la drum. Nu puteti stii cat e de greu sa faci asa o schimbare in viata. Viata in Canada e grea. Ne-am zbatut sa-i oferit tot ce era mai bun. Limbajul lui nu se dezvolta. Am pus-o pe seama schimbarii de limba si loc. In 2005 s-a nascut fratiorul lui dupa o lunga spitalizare, prematur cu 2 luni mai devreme de termen. Pe baietelul nostru cel mare l-am dus la gradinita ..... era disperat dupa copii si e in continuare. S-a imbolnavit f. tare (raceala) si de atunci au inceput adevaratele noastre probleme ... sau cele pe care nu le-am observat pana atunci s-au inrautatit. Nu mai raspundea cand il strigam, trebuia sa insistam. Gestul pe care il facea din frageda copilarie de a-si plimba mana pe marginea cerceafului inainte sa adoarma s-a transformat intr-un gest facut la stres. Crize pe strada. Se joaca "adecvat" cu masinutele sau trenul dar le priveste de la nivelul solului cate o data.
Doctorii au fost categorici, fara sa-i faca o evaluare completa : autism.
Aici in Canada, tara viselor spulberate (pt. multi) exista liste de asteptare de 8-9 luni pt. o evaluare si este ilegal sa o faci in privat ... adica nu ai unde. Nu te primeste nici un doctor fara sa ai trimitere si nu poti plati pt. servicii. Dupa aceasta asteptare copilul se poate califica pt. terapie sau nu ... daca nu este un caz suficient de grav.
Socul nostru si durerea e de nedescris. Baietelul cel mic tocmai a avut un RMN sa vedem ce probleme neurologice are. Facem fizioterapie. Ma uit la el ..... il vad cat de fragil e in comparatie cu fratele lui mai mare si ma intreb ....... Cum dintr-un copil perfect a aparut acest autism ingrozitor ?!
In ultima luna baietelul nostru cel mare a inceput din senin (adica intr-o zi) sa spuna cuvinte. Evident in romaneste. Engleza nu a prins-o de loc ... doar "push, go, sit. Oricum nici nu se ocupa nimeni de el in mod special la gradinita.
Cam aici ne aflam acum ..... disperati si plini de durere.
Daca stam dupa canadieni sa ajungem pe listele lor de luni de zile copilul o sa piarda sansele pe care le are acum de a invata sa vorbeasca. Sa ne intoarcem in Romania ? Cum mai e in Romania ? L-am putea da la gradinita ? Va fi acceptat ? Ne gandim ca poate i-ar fi mai usor in romaneste .... Dar pe termen lung, scoala .... oare va fi cazul ?
Daca vreti sa ne ajutati cu o vorba ... credeti-ma, nu veti gasi oameni mai tristi ca noi pe lumea asta.
Ironia si mizeria vietii face ca, lucrul de care m-am temut cel mai mult .... m-a lovit.
Noi.
http://www.autism.ro/forum/viewtopic.php?t=438
mia73 spune:
Buna
Sunt Mihaela si imi cer scuze pentru aceasta perioada in care nu am mai luat legatura cu voi ,dar f mult timp nu am avut un calculator iar dupa ce prin bunavointa unei fete extrem de dragute(sora Corinei Mihalache)am avut unul au fost niste probleme tehnice care s-au rezolvat intre timp.
Chiar si asa eu nu prea am timp decat seara dupa ce George adoarme de cele mai multe ori adormim impreuna)dupa ce suntem istoviti.
Pentru ca adormea foarte tarzuiu si se trezea noaptea f des am hotarat sa nu mai doarma ziua lucru care se dovedeste a fi extrem de dificil pentru ca trebuie sa faci eforturi sa-l tii treaz
Asta ii creaza o puternica stare de frustare ( care in cazul copiiilor cu autism se manifesta mult mai violent simmai nou refuza sa manince))
In rest continuam sa lucram si sa speram ca va fi bine
Beneficiem de un real suport din partea celor care lucreaza cu George (ei au lucrat sub supravegherea unei doamne din Anglia)esential fiind implicarea parintilor in implementarea acestui program si in cadrul familiei. De exemplu daca George plange ca urmare a unei frustari toata lumea din jurul lui trebuie sa reactioneze la fel ignorindu-l ceea ce este foarte frustrant pentru tine ca adult
Deocamdata George lucreaza patru ore brut pe zi iar de doua zile de cand incercam sa nu mai doarma la amiaza i s-a prelungit timpul de lucru cu inca o ora, speram sa poata face fata astfel incat pana la sfarsitul anului sa ajungem la 8-9 ore zilnic de lucru ceea ce reprezinta tinta noasta pentru ca terapia sa aiba succes maxim.
Promit sa revin cu amanunte cat de curind ptr ca toate aceste schimbari ma dau total peste cap si trebuie sa ma odihnesc f mult
Mihaela
irina.c. spune:
Am citit si eu povetea lui George,si aici pe forum,pe sit-ul lui si in revista "Draga mea",unde a aparut articolul Gandacelului.Ca sa spun sincer,desi am terminat psihologia,si am lucrat si in invatamantul special,nu am avut decat niste cunostinte teoretice despre autism,nu foarte multe.Primul contact cu un copil autist l-am avut in Bucuresti,la scoala speciala,si din pacate n-a fost unul prea constructiv,fetita respectiva(avea cam 14 ani) m-a speriat si m-a socat.Este trist ca sistemul de invatamant special nu dispune de foarte multe resurse pentru a ajuta in mod real acesti copii.Acum incerc sa ma informez si eu mai mult,forumul de pe autism.ro,precum si sit-ul,sunt de un real folos pentru oricine este interesat de aceasta dizabilitate.Am inteles ca terapia este eficienta doar in stadiile incipiente ale autismului.Imi dau seama cat de dureros este pentru parinti sa stie ca exista "un leac" si sa nu poata avea acces la el.Ma bucur mult pentru George,ca are niste parinti asa luptatori,care nu s-au lasat doborati de acest diagnostic,ci au mers mai departe,cu credinta in Dumnezeu.
Imi pare rau ca deocamdata nu pot fi de folos prea mult,poate doar cu o vorba buna si cu o rugaciune,dar va urmaresc si sunt alaturi de voi.
Irina si bb Ilinca(26 apr '04)
Trebuie sa cobori din barca daca vrei sa mergi pe ape.
today
doralina spune:
Pentru toti oamenii minunati de aici si de pretudindeni...
"Am revăzut de curând un film: Dă mai departe! Un gen de basm modern în care un tânăr erou vrea să schimbe lumea. Ca răspuns la o temă dată la școală, un băiețel trebuie să imagineze o cale (aplicabilă!) prin care lumea în care trăiește și de care e nemulțumit să devină mai bună. Astfel, el se gândește la un lanț al "binelui". El va face bine unor oameni iar aceștia, la rândul lor, vor "da mai departe" binele, ajutând alte persoane. Și tot așa, din mână-n mână, binele se va răspândi în întreaga lume, schimbându-i fața.
Și, ca în orice basm, ideea, deși pare utopică și lipsită de orice șansă de împlinire, prinde și se răspândește. Oamenii primesc binele, promițând să-l dea mai departe. Serviciu contra serviciu, chiar dacă beneficiarul binelui cuiva devine binefăcătorul altcuiva.
Mă întreb dacă scenaristul, actorii sau regizorul acestui film cred în ceea ce au încercat să transmită celorlalți. Mă întreb dacă, plecând de la filmări, s-au gândit măcar o clipă să facă un bine cuiva necunoscut pentru a vedea dacă povestea pe care o joacă ei devine realitate. Pe mine m-a fermecat. Cu atât mai mult cu cât, la prima vedere, pare atât de simplu. Să ajuți trei persoane nu e greu. Sunt mulți dintre noi care susțin că fac bine unui număr imens de oameni în fiecare zi. Poate unii și fac. Dar unde se duce binele acela? Unde se oprește? Binele pe care ni-l fac părinții, crescân-du-ne așa cum trebuie, binele pe care ni-l fac profesorii deschizându-ne ochii asupra lumii, binele pe care ni-l fac prietenii, descoperindu-ne universul, binele pe care ni-l face cineva care ne zâmbește într-o friguroasă seară de toamnă. Unde se pierde? De ce nu naște alt bine, ca în poveste, de ce nu se înmulțește și nu se răspândește în jurul nostru ca o epidemie binefăcătoare? Cine rupe acel "contract" pe care specia umană ar fi trebuit să-l aibă înscris în ADN, prin care te obligi să devii Om, dăruind ceea ce ai primit și înzecit, chiar?
Un copil dintr-un film a reușit să demonstreze, la nivelul teoriei sau al lumii de celuloid, dacă vreți, că se poate și de unul singur. Că un om, unul singur, poate schimba lumea. Dar, ideea centrală e că fiecare dintre noi trebuie să fie acel singur om. Fiecare dintre noi ar trebui să vrem să schimbăm lumea, așa nemulțumiți cum ne declarăm.
Interesant e că problema nu începe cu faptul că nu vrem, nu știm să facem bine sau nu credem că putem schimba ceva prin el. Problema e că nu știm să primim binele. Am ajuns la stadiul "evoluției" noastre în care, dacă cineva ne face un bine, ne întrebăm imediat ce urmărește. Dacă te lasă să te urci prima în autobuz, te întorci să vezi dacă nu vrea să-ți fure portofelul. Dacă cineva își dăruiește cărțile de poezii e bănuit că vrea să candideze la o funcție publică. Și chiar dacă nu descoperim pe moment substratul gestului binefăcător (pentru că trebuie să aibă unul, nu?) întrebarea rămâne undeva în subconștient, diminuând până la anihilare binele primit. Și, evident, acesta nu poate trezi în noi dorința de "a-l da mai departe". Uimitor, în epoca noastră de mărețe evoluții spirituale, omul care face bine nu devine un model ci un specimen ciudat, suspect chiar.
Oamenii fac în fiecare zi fapte bune, oamenii beneficiază în fiecare zi de binele făcut de alții. Problema noastră e că nu-l conștientizăm, nu-l recunoaștem ca atare, în primul rând pentru că nu vrem, cu nici un preț, să rămânem datori cuiva pentru binele făcut. Și, inteligenți cum suntem, nu ne dăm seama că există și pentru această frică un antidot. Să nu rămânem datori, dând mai departe binele primit. E adevărat că trebuie să facem puțin efort pentru a înmulți binele. Și-atunci, primim binele făcut (cine-a mai văzut să refuzi atunci când ți se oferă ceva?) dar îl trecem la capitolul "gesturi întâmplătoare", "gesturi interesate", "nebunie", "idealism caraghios" sau, de ce nu, atunci când nu putem găsi vreo hibă binefăcătorului, la secțiunea "răsplată pentru meritele noastre incontestabile". Da! Ni se face bine pentru că merităm! Iată una dintre credințele cele mai vechi ale omului. Care se traduce prin următoarea axiomă : "Eu merit tot binele din lume, prin urmare, e normal să mi se dăruiască. Nu sunt dator nimănui pentru acest bine". De aici, mergem mai departe : "Dacă eu merit (și, de cele mai multe ori, numai eu merit!), ce să dau mai departe? N-am cui, pentru că ceilalți nu merită acest bine".
Aristotel spunea că scopul nostru, al acțiunilor noastre este binele suprem. Nu e vorba de "binele" platonician, abstract și suprauman, ci de cel accesibil omului, binele realizabil. Aristotel definea actul moral, cel prin care faci bine altui om, ca pe unul voluntar, conștient, rezultat al analizei profunde și al deciziei de a acționa în favoarea cuiva. Și are dreptate. Binele nu se face din milă ci din dorința de a-l face, de a-i aduce pe oameni mai aproape de fericire. Din necesitatea de a-l face. Binele nu se face pentru că așa am învățat noi că e frumos sau pentru că ne e frică de cine știe ce pedeapsă divină. Binele se face pentru că e nevoie de el. Și pentru că noi, ființe evoluate, vrem să schimbăm ceva!
Copilul din film gândea aristotelic (chiar dacă nu știa ce-nseamnă). Convins că lumea trebuie să se schimbe, conștient că numai binele poate naște bine, s-a decis să acționeze. Pentru binele suprem. Dar nu al lui (de altfel, în final, el moare, urmând tiparul eroului antic) ci al umanității.
Dar, într-un final, e doar un film, nu? Și, după cum știm, viața bate filmul!"
DE Radu Herjeu
http://www.agonia.ro/index.php/article/172455/index.html
eliza-daniela spune:
Buna din nou
Incerc sa imi temperez rabdarea, tot astept sa aud parca de la o zi la alta ca George a fost recuperat, ca a inceput a vorbi, a rade, a comunica!
Dar apoi imi dau seama ca, spre deosebire de majoritatea copilasilor de pe dc, care saracutii necesita interventii chirurgicale de urgenta, cazul lui George este diferit, este vorba de un tratament de natura psihologica, un tratament indelungat si delicat, care cere timp si rabdare
Pe langa asta, ma gandeam ca listele de asteptare sunt lungi, chiar si in Anglia.... De Canada stiam, doralina chiar cred ca cazul pe care l-ai relatat este de fapt povestea unei prietene a lui cricor stiam si eu despre fata aceasta nu o cunosc dar mia spus Corina ca este disperata ca si aici in Canada trebuie sa astepte sase (!!!!) luni ca sa i se dea diagnosticul de autism pentru micutul ei si, in consecinta, tratamentul!!!
Sa ajute Dumnezeu sa fie bine pentru toti!
Eliza
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58588/" target="_blank">
Ajutati-l pe George!
mia73 spune:
Sunt tatal lui George si am sa incerc sa o suplinesc pe Mihaela in perioada in care are probleme cu netul. George continua lucrul la centru , de o saptamana lucreaza o ora si dupa amiaza la domiciliu si incet , incet se incearca extinderea programului. Lucrurile se misca dar cei care ne urmariti trebuie sa stiti ca in cazul autismului recuperarea sau ameliorarea nu se realizeaza dintr-o data ca dupa o operatie sau dupa un transplant ci intr-o perioada lunga care in cele mai fericite cazuri nu a fost mai mica de 1,5-2 ani. de pilda daca un copil normal invata o sarcina , singur, din mers, normal in cazul unui autist acea sarcina este impartita in pasi mai mici si la inceput este promptat ( ajutat) si recompensat cand executa corect, apoi acei pasi se leaga intre ei si de multe ori o sarcina se mastereaza (invata ) in zile, saptamani sau luni in functie de copil , de sarcina , etc. e nevoie de o munca la sange din partea tuturor, apoi ceea ce invata trebuie generalizat in familie si in lumea exterioara.
Speram ca Dumnezeu ne va calauzi catre un final fericit si suntem constienti ca trebuie sa perseveram , sa ne luptam cu timpul dar sa ne inarmam si cu rabdare multa.
Deocamdata ne bulverseaza faptul ca trebuie sa ne mutam intr-o saptamana din locul in care stam acum si va trebui sa gasim urgent un alt loc , chiriile in zonele limitrofe centrului trec de 300 de euro lunar, iar in acesta perioada Mihaela e singura in Bucuresti eu fiind ff ocupat dar speram sa gasim urgent o solutie de a iesi din impas.
Va multumim tuturor celor care sunteti alaturi de noi !
irina.c. spune:
quote:Doamne ajuta,parinte!Spuneti-ne,va rog,ce anume am putea face concret in perioada asta,a mutatului?Poate are nevoie de o masina,sau s-o ajute cineva la transport,sau poate sa dea cineva telefoane,sa intrebe de chirii?Ca ne mobilizam mai bine cand stim exact care sunt nevoile.Irina si bb Ilinca(26 apr '04)
Originally posted by mia73 Deocamdata ne bulverseaza faptul ca trebuie sa ne mutam intr-o saptamana din locul in care stam acum si va trebui sa gasim urgent un alt loc , chiriile in zonele limitrofe centrului trec de 300 de euro lunar, iar in acesta perioada Mihaela e singura in Bucuresti eu fiind ff ocupat dar speram sa gasim urgent o solutie de a iesi din impas.
Va multumim tuturor celor care sunteti alaturi de noi !www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58588/" target="_blank">Ajutati-l
pe George!
Trebuie sa cobori din barca daca vrei sa mergi pe ape.
today
mia73 spune:
Irina ,nr de telefon al Mihaelei e 0722528739 sau fix 2316690 si daca luati legatura cu ea va va spune de ce are nevoie in legatura cu mutarea.
Multe multumiri.