Am o idee fixa...cum scap de ea?

Salutare tuturor.
O sa incerc sa va pun in tema pe scurt cu problema mea: acum cateva luni sotul meu a facut o "pasiune" (asta ca sa nu-i spun obsesie) pentru un joc pe calculator....de cand intra pe usa acasa si pana la ora 2-5 dimineata statea pironit la calculator..se ridica doar ca sa manance si sa mearga la toaleta. Nu mai vorbeam intre noi, nu mai existam, nu ma ajuta cu nimic in afara de cumparaturi. Am incercat sa fiu toleranta la inceput crezand ca o sa ii treaca. Dupa o vreme am facut criza de nervi...m-am calmat...iar l-am lasat in pace....iar criza...am plecat chiar sa cumpar o paine si am lipsit 2 ore sa vad daca constata...nimik. Singurele momente oarecum de liniste erau cand plecam din Bucuresti cu niste prieteni...dar si atunci nu vorbeau baietii intre ei decat despre jocul respectiv. Am tinut-o asa vreo 3-4 luni, daca nu mai mult. Eram absolut disperata, ma simteam singura si exploatata fiindca eu le faceam pe toate si pe el il interesa doar jocul. Cand era vb de incepusem sa am o respingere pt ca ma simteam folosita: isi aducea aminte de mine doar pt asta. Ne-am certat ingrozitor in perioada aia, desi noi ne certam rar iar eu am ajuns cu nervii la pamant....in clipa cand stiam ca vine acasa mi se punea un nod in stomac si ma apucau toti nervii si palpitatiile. Daca incercam sa ma culc mai devreme si sa il las in pace sa-si piarda noptile..era imposibil sa adorm..inima imi batea ca nebuna s orice as fi facut nu imi trecea...mi-au trecut diverse idei prin cap, mai ales ca urma sa ne casatorim si nu aveam de gand sa ma marit cu un joc pe calculator. Cu atat mai mult cu cat era atat de inversunat incat mi-a zis ca el nu se va lasa niciodata de jocul ala.
Pana la urma mi-am pus ambitia: cui pe cui se scoate. M-am apucat si eu de jucat si am jucat in acelasi ritm cu el, ba chiar mai mult, de aproape il ajunsesem din urma! Dupa vreo 2 luni de jucat asa mult....si-a dat in sfarsit seama cat de mult rau ne-a facut acest joc si pana la urma ne-am lasat amandoi. Criza a trecut, am facut nunta, am revenit la viata noastra...totul ok.
Atata doar ca....de cate ori il vad ca deschide un joc pe calculator....pe mine ma apuca iar toti nervii, si palpitatiile, si tremuriciul si ghemul in stomac....si daca intr-o seara sta mai mult...numai groaza probabil ca va reincepe cosmarul prin care am trecut ma impinge catre toate starile....e groaznic. Si eu sunt ahtiata dupa computer si mai ales dupa internet, dar cand e vb de somn, las tot si ma duc sa ma culc, nu trag de mine ca sa stau cu ochii in pc si a doua zi sa fiu chiauna la servici...asta o faceam cand eram in facultate.
Cum sa fac sa scap de ideea asta fixa? Nu cred ca ar mai vrea nici el sa trecem prin ce am trecut atunci, cred ca a inteles cat a avut de suferit relatia noastra (sper) iar eu nu vreau sa creada ca sunt bolnava de nervi..cu toate ca asa ma simt cand e vb de subiectul asta...
Mentionez ca aceasta aversiune fata de jocurile pe computer eu aveam inca dinainte de a se apuca el de jucat..si chiar i-am zis ca pe computerul nostru nu se vor instala niciodata jocuri pt. ca stiu unde duc...evident ca ne-am certat pe chestia asta, ca vreau sa ii impun ce sa faca....pana la urma l-am lasat.....si a iesit ce a iesit.
A mai trecut cineva prin asta??? Cum rezolvi o astfel de situatie? Nu imi place sa traiesc cu groaza in mine dar vreau si ca el sa inteleaga(daca cumva nu a inteles inca) ca jocurile sunt o mare pierdere de vreme si ca te joci o ora, 2....din cand in cand....dar nu stai norma intreaga doar de asta!!!!!!!

Va multumesc pentru rabdarea de a ma citi si astept raspunsurile voastre!
Va pup!

Iepumic >:D<

Principesa spune:

Mie problema nu mi se pare a fi o idee fixa. Mi se pare ca sunt niste probleme dar la alt nivel.
O problema la nivelul relatiei: el face un lucru care pe tine te deranjeaza. Pentru el este important ca pe tine te deranjeaza? Atunci nu pare sa fi fost. Tu ai gestionat gresit situatia in prima faza si l-ai menajat si ti-ai asumat tu toate greselile. Din fericire la un moment dat ati gasit resursele sa iesiti din aceasta situatie.
O problema la nivelul lui: jocul compulsiv pe calculator are o semnificatie patologica, intra in sfera adictiilor.
O problema la nivelul tau: in acea perioada este posibil sa ti se fi declansat o teama de pierdere care poate face trimitere la istoria ta personala de pana atunci.
Deci situatia nu mi se pare ca trebuie neglijata pentru ca ea a adus la suprafata niste conflicte care probabil preexistau.
Recomandarea mea este de a consulta un psiholog pentru a clarifica ce a fost atunci, ce semnificatii s-au pus in joc, care au fost consecintele pentru voi si ce este nevoie sa faceti pentru a preveni astfel de evenimente.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

iepumic spune:

Multumesc, Principesa...

pana la psiholog....mie se pune o ceata pe creier in anumite situatii...si fac exact ca trenul in gara pe tema asta, uneori poate chiar si nemotivat...eu din fire sunt calma...pana ma calci pe "coada" rau...insa relativ la subiectul asta...."calcatul pe coada" e o chestie foarte mica....trebuie doar sa se apropie de pc pt a se juca atunci cand eu am alte asteptari de la el.....si eu deja vad rosu in fata ochilor. Sunt si momente in care chiar nu ma deranjeaza, daca chiar nu avem altceva de facut si il vad ca nu sta prea mult si apoi se ridica singur si propune sa facem altceva...atunci l-as pupa. Dar....cum sa gestionez aceste reactii necontrolate pe care le am? pentru ca imi dau seama ca astea ne fac mult rau si e pacat ca din atata lucru - uneori poate nici nu am dreptate- sa stricam ceva care de altfel merge foarte bine...uf.ff..
Astept completari.


Iepumic >:D<

Principesa spune:

Ceata asta este determinata de gandurile care iti vin in cap in acel moment care genereaza emotii de intensitate foarte puternica. Omul nu face nimic nemotivat. Uneori insa motivul nu este constientizat. Reactiile foarte puternice care scapa de sub sfera controlului indica o mare tensiune acumulata care iese la suprafata in anumite situatii. Si repet o idee din mesajul anterior: furia pe care o simti atunci pare sa ascunda frica de a pierde probabil relatia si odata cu ea ceva mult mai important pentru tine.
Cat de bine comunicati voi intre voi? Cat de mult va exprimati nevoile fata de celalalt si acceptati sau respectati nevoile partenerului?

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

iepumic spune:

Intotdeauna am crezut ca noi nu avem probleme prea mari la capitolul comunicare. Asta nu inseamna ca e chiar asa cum cred eu, se pare...Conteaza sa mai si tii cont de ce spune celalalt, nu doar sa il auzi...In ceea ce priveste respectul fata de nevoile celuilalt...chiar nu stiu ce sa mai cred si nu cred ca pot fi obiectiva....azi e bine, maine nu mai e chiar asa, ca si cum nu am fi aceleasi persoane...eu inteleg ca fiecare avem stari bune sau proaste, suntem mai obositi si mai stresati....dar chiar sa existe fluctuatii atat de mari in comportamnetul unor persoane doar din aceste motive (si aici nu arat cu degetul pe nimeni, ca si eu am musca pe caciula)...e un subiect in care poate doar cineva din afara ar putea sa aprecieze mai bine....

Iepumic >:D<

Principesa spune:

In primul rand este importanta balanta nevoilor: in ce masura nevoile pe care vi le satisfaceti reciproc sunt suficiente.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

adelamaria spune:

Si eu am o problema cu jocurile pe calculator...jucate de sot, of course!...La mine insa problema nu e atat de grava; nu pierde nopti, nu pot sa zic nici ca ma ignora, dar nici nu-mi convine. Mai ales ca e o chestie absolut recenta! Pana acum 6 luni nici nu stia ce sunt alea jocuri...sau juca ceva gen mario sau hercule...adica prostioare...Insa ne-am luat calculator nou si...hop si problema!
Adevarul e ca te prind! La mine timpul petrecut cu ele nu constitiue o problema foarte mare, mai mult ma ingrijoreaza violenta lor...si desigur...perspectiva adictiei!
Eram atat de mandra de el cand spunea tuuturor ca lui nu-i plac jocurile, ca nu-l pasioneaza, ca il plictisesc...Ma simteam in siguranta! Iar acum, cand le-a descoperit si eu am momente cand ma ingrijorez...Mai ales ca l-am surprins intr-o seara ca lovea cu o bata toti pietonii de pe o strada (personaje neutre, fara legatura cu mafiotii pe care ii cauta el!)...Am ramas blocata, mi s-a facut frica!M-am surprins intrebandu-ma cu ce om m-am maritat!?! L-am intrebat de ce a facut asta; mi-a spus ca se enervase pentru ca nu putea sa treaca de nu stiu ce faza a jocului!...Si a inceput sa rada. Probabil ca a vazut pe fata mea ca eram blocata si nu i-a venit sa creada ca eu luasem in serios ce facea el pe ecran!
Tind sa cred ca pentru el jocul...e doar joc...Nu trece mai departe de suprafata...Barbatii nu au talentul nostru sa caute semnificatii si concepte ascunse...el se juca...Din pacate, asta nu ma linisteste pe mine! Asa ca te inteleg perfect, Iepumic!
La mine reactiile pe care le descrii tu apar in legatura cu alcoolul! Doar ideea, doar propunerea de a bea un pahar, ma fac sa-mi ies din minti! Simt ca ma sufoc de nervi, de indignare, de neputinta!...Dar eu stiu de la ce mi se trage si am incercat sa controlez reactiile astea. Am reusit cat de cat dupa ce am discutat cu sotul, i-am explicat ce simt...de ce...mi-a zis ca ceea ce simt are justificare, ma intelege, dar mi-a explicat ca nu e cazul...Stiam si eu ca reactiile mele sunt exagerate, asa ca am incercat sa rationalizez si sa ma controlez. Nu-mi reuseste mereu, peste tot vad doar semne de adictie, in orice gest, in orice ocazie ma intreb daca nu cumva acum va incepe chinul...voi trai cu spaima asta probabil toata viata...Am si rabufniri...ii mai spun, il trag de maneca...chiar daca nu e nevoie, doar pentru ca mi-e frica...Mi-e teama ca as putea pierde tot ce am din cauza alcoolului...Uneori chiar ma gandesc ca poate nu fac bine sa aduc lucrul asta in discutie prea des pentru ca ii dau idei...Stii cum e: daca e interzis, tentatia e mare! Asa ca eu am ales sa nu interzic. Incerc sa lucrez cu mine, sa ma controlez, sa fiu obiectiva. E foarte greu, uneori imposibil! Dar ma ajuta faptul ca sotul meu imi stie povestea si motivatiile si e un tip echilibrat.
Poate ca ar trebui sa incerci sa vezi ce se ascunde in spatele temerilor tale...sa constientizezi ce anume te sperie de fapt...Apoi sa discutati si sa luptati impreuna pentru a pastra echilibrul.
Te rog sa-mi scuzi povestea lunga, dar descrierea reactiilor tale se potriveste prea bine cu ceea ce am simtit eu ani de zile...Sper doar ca am fost cat de cat coerenta!

iepumic spune:

adelamaria,
eu zic ca in totusi sotul tau nu da semne de dependenta, cel putin din ceea ce mi-ai povestit tu pana acum. La mine insa "click"-ul s-a produs pentru ca aproape 4 luni anul asta el chiar a fost dependent si relatia noastra a avut mult de suferit. Si, bineinteles -cum spunea si Principesa- ca pe undeva in subconstientul meu exista "teama de pierdere"...si stiu exact si de ce e legata asta : mi-e teama sa nu ma trezesc ca m-am maritat si am investit totul pe plan emotional intr-o persoana ca pana la urma sa fiu mai singura decat eram inainte@!!!! pentru ca degeaba e in aceeasi casa cu tine daca poti umbla si dezbracata prin casa si el sa nu observe ( nu e neaparat o figura de stil, din pacate....), daca vorbesti singura, daca pleci de acasa si lipsesti cateva ore si el nici nu observa ca ai plecat....este un sentiment groaznic!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Referitor la alcool....am si acolo aceeasi problema, diferenta este ca sotul meu are rar ocazia sa bea si deci nu e chiar asa grav. Dar daca ar avea mai des ocazia si n-ar avea a doua zi servici...as ajunge probabil in aceeasi situatie. Ocazional, cand s-a intamplat sa bea mai mult...au fost episoade care nu mi-au placut deloc. Nu vreau sa dezvolt mai mult subiectul asta ca ma apuca nervii.
Si sotul meu pare un tip rational. Pana la proba contrarie. In clipa in care e evident ca ai facut-o de oaie si negi pana in panzele albe, nu se poate trage decat concluzia ca te simti cu musca pe caciula...sotul meu e un tip destept si stiu ca realizeaza cand greseste si sare peste cal, in schimb este foarte orgolios si de aici apar multe probleme....pe deasupra...cred ca atunci cand intervine dependenta aia....de ce ii atrag mai tare atentia ca ma deranjeaza, de-aia e mai "virulent", probabil tot dintr-o teama de pierdere: pierdere a hobby-ului, pierdere a libertatii de a face ce vrea....insa niciodata nu i-am cerut sa renunte la ce ii place ci doar sa nu depaseasca anumite limite....si supararea mea a crescut tocmai pentru ca el a depasit in mod repetat (si deja deliberat, pentru ca fusese avertizat) acele limite....eu cata tolernata sa am??????
Culmea care e: daca era pasionat de fotbal si statea la meciuri...poate as fi fost mai putin suparata....alea macar sunt reale si am crescut cu ele....dar jocurile....sunt numai niste fictiuni care iti dau iluzia ca esti bun in ceea ce faci...si asa ego-ul masculin este satisfacut...acolo te minti singur...parerea mea.

Iepumic >:D<

adrienne12 spune:

Care joc este ala mey de-l tine treaz pe sotul tau?

iepumic spune:

Mai intai a fost unul care se numea "MU-Online", acum tinde sa fie unul care se numeste "Panzer General".....jocuri de strategie, mentionez....cica ii pun mintea la contributie...

Iepumic >:D<

simi spune:

Dragele mele, si noi avem (mai precis,am avut)o problema de acelasi gen, numai ca e vorba de baiatul meu (15 ani), nu de sot. Asta-vara, in vacanta,era toata ziua acasa, noi la servici.El se scula imediat ce puneam noi piciorul afara din casa, adica ora 7:00am si se ducea la calculator.
Se mai ridica de-acolo seara la 6 cind intram noi pe usa, ca n-avea incotro. Il vedeam cu ochii rosii, era lihnit de foame ,arata ca un zombie Si asa-i slab ca un pai, dar atunci chiar ca era pielea si osul. Buuun ,azi asa, miine asa, tot il imploram sa mai iasa si afara. OK, iesea afara, dar se ducea la baiatul unor vecini unde ghici ce faceau? Exact, se jucau acelasi joc . Am aflat si cum ii zice " Knight on line". Ajunsese copchilul meu "sef de clan" in acel joc, adica avea nus'ce realizari maretze p'acolo, batuse nenumarati monstri si asa mai departe. Toate astea au mers pina cind intr-o seara primim un telefon. O tipa din New York, 25 de ani si ea mare jucatoare de"Knight on line", n-i se plinge ca baiatul nostru scump o hartuieste, ca n-o mai lasa sa intr in "clan" si ca dupa ea ,baiatul nostru confunda virtualul cu realitatea.In plus tipa avea numarul nostru de telefon, adresa completa cu cod postal cu tot. Fiul nostru i'o daduse...
Bun ,ne tremurau picioarele si mie si sotului, l-am luat deoparte pe "cavalerul teuton"si cu el de fata, sotul a deschis toate mesajele pe care le scria el in acel joc si ne-am dat seama ca ceva nu-i in regula in capul lui. O luase razna rau de tot! In primul rind limbajul folosit, nu va spun ca n-am auzit injuraturi si porcarii mai mari in viata mea! Totul era numai "shit" si "f" word si cite altele.
Din acea zi baietelului nostru i s-a taiat internetul, are voie sa-si faca temele numai de fata cu noi (pentru recherche-uri si alte alea). Dar timp de doua zile dupa aia sa vedeti in ce hal plingea, ziceai ca s-a terminat lumea. Ca ce se fac aia acolo fara "sef"-ul lor! Si avea niste lacrimi pe obraz mari cit bobul de mazare!
Acum s-a calmat! Totul e minunat, are 2 ore in week-end cind se poate juca, dar sa vedem noi ce se joaca.
Deci, asta e povestea. Si sa nu va inchipuiti ca-i cine stie ce derbedeu! Nu, e la o scoala unde a intrat prin examen, are media generala peste 90%. N-am avut niciodata probleme cu el nici cu invatatul nici cu nimic. Nu mai zic ca sintem cei mai buni prieteni, eu cu el, dar...internetul asta! Iti suceste mintile ce n-ai vazut!
Va pup pe tote si pe toti si merci de rabdarea cu care ati citit!
Simona
PS Numai ma gindesc ce-ar fi fost daca in locul fiintei aleia ii dadea adresa unui pedofil care nu locuieste prea departe...Jesus!