Povestea nasterii si nu numai

Pentru ca am tot citit povestile nasterii in ultimul timp ai pentru ca fetita mea va implini 5 luni in mai putin de o saptamana, m-am hotarat sa scriu si eu povestea nasterii. Simt nevoia sa o scriu acum pentru ca desi anumite lucruri nu le voi uita niciodata unele deja simt ca imi scapa… Instalati-va confortabil in scaun ca in seara asta ma simt inspirata...
Totul a fost perfect calculat de la inceput…
Ne-am propus sa facem si noi un bebe pentru ca deja aveam o varsta (27 de ani) si imi doresc sa traiesc sa-mi vad, daca nu chiar sa-mi cresc nepotii. Si ca sa fiu sigura ca voi avea ajutor imediat dupa nastere (si mama si soacra mea sunt cadre didactice), mi-am propus sa nasc vara, cel mai devreme la 15 iunie, cel mai tarziu la 15 august. Nimic mai usor: in septembrie ne-am apucat si in aceeasi luna am ramas insarcinata. DPN: 24 iunie 2005. La fix! De anuntat nu am anuntat insa decat foarte putini oameni pana aproape de Craciun. Superstitie sau nu, am platit pretul pentru ca la birou nestiindu-se nimic, am fost “obligata” timp de 6 zile de vineri consecutive sa fac naveta la Pitesti la niste negocieri. Dar au trecut si astea si eu am rezistat eroic. Caci de altfel sarcina a fost foarte usoara, nici greturi, nici kg excesiv de multe in plus, nici plansete aiurea, nici pofte. Totul a fost perfect pana la 14 saptamani cand…
M-a apucat creatia sa fac triplul test desi nu am peste 35 de ani, iar doctorita mea a zis ca nu-i obligatoriu sa-l fac. Dar eu, mai catolica decat papa… Si m-am dus la un laborator de care imi tot vorbea doctorita pentru analize de sange.
Pentru cine nu stie triplul test masoara valoarea a 3 hormoni intre sapt. A 14-a si a 17-a si in combinatie cu alti factori (varsta, boli etc.) rezulta o probabilitate ca bebelusul sa sufere de una din 3 boli genetice (sindromul Down, Edwards si deschidere de tub neural). Deci valorile hormonilor impreuna cu alte date se introduc in computer si ies niste rezultate de genul: ai risc de 1:10.000 sa aiba copilul cutare boala pentru grupa ta de varsta.
Dar laboratorul lui peste nu avea softul pe computer, drept pentru care mi-a dat 3 valori de hormoni si limitele normale admise (ca la analizele de sange). Cand m-am uitat, nu se incadra nici o valoare in cele normale. Am dat fuga la doctorita mea, care nu prea stia ce sa zica dat fiind ca nu prea recomanda analiza asta. Da’ zice: “Preventiv facem un eco la ea la Filantropia si vorbesc si cu geneticiana sa aflu ce si cum.” La eco nu se vedea nimic anormal, geneticiana nu prea stia ce sa zica pentru ca valorile nu se incadrau in ce stia ea (e ceva de genul daca hormonal cutare e mai mare si ceilalti 2 mai mici e banuiala de Down si alte cateva permutari de genul asta). Eu deja intrasem in fibrilatie, nu mai stiam de mine. Doctorita ma trimite si la profesorul Pelinescu la ecograf, ca e foarte bun. Cum necum obtin programare (ca se fac cu o luna inainte la el) si nici el nu vede nimic ciudat. In schimb a vazut ca era fetita (eram in 18 sapt, deci foarte devreme) – la faza asta si eu am rasuflat usurata ca doream fetita. Dar zice Pelinescu: “Du-te si repeta testul la spitalul Sfintii Imparati Constantin si Elena.” Ma duc, repet testul si cand vin rezultatele aflu ca de fapt ei nu fac triplu test, ci bi-test, deci doar cu 2 hormoni. Ce-i drept de data asta au avut softul si mi-a aparut un risc mai mare fata de grupa mea de varsta pentru sindromul Down.
Faptul ca era fetita cumulat cu faptul ca tocmai incepusem sa simt cum misca m-a facut sa fiu si mai disperata. Eram ca leul in turbare. Colac peste pupaza, colega mea care a nascut la o luna dupa mine si care are 31 de ani (eu abia implinisem 27) a trecut cu brio testul…
Doctorita mea, pe care o tampeam cu telefoanele, imi tot spunea ca ea nu poate crede ca e ceva in neregula cu copilul, ca suntem tineri, sanatosi, nu avem antecedente in familie etc. Dar sa stau linistita ca putem sa dam afara copilul pana in sapt 28 daca ma hotarasc. Inainte insa m-a trimis la inca un eco (cu aceasta ocazie am facut 3 intr-o saptamana!!!) la faimosul dr. Albu. Nici asta nu vede nimic, dar zice sa mai repetam o data testul la el la clinica. Si de data asta a iesit ca valorile sunt in limite normale… In sfarsit m-am linistit!
Culmea tampeniei este ca acesta este un test probabilistic, deci poate sa iasa ca nu e risc marit de sindrom si totusi copilul sa-l aiba – de aceea si scrie mare pe rezultat ca e doar orientativ. Dar oricum a fost suficient ca sa traiesc 3 saptamani de cosmar. Ajunsesem pana acolo incat sa doresc sa fac amniocenteza ca sa vedem cariotipul copilei, dar cand am aflat ca e risc de pierdere a sarcinii (ce-i drept foarte mic, sub 1%) si cat costa ( vreo 30.000.000) am zis ca e cazul sa ma potolesc (intre timp venise si ultimul rezultat). Gandul ca sa fi putut sa pierd sarcina si apoi sa aflu ca nu era nimic in neregula m-a oripilat. Asa ca, oameni buni, nu faceti teste inutile daca nu se recomanda pentru grupa de varsta in care va aflati!
In orice caz atitudinea doctoritei mele a fost tot timpul ca nu poate crede ca e ceva in neregula, ca ea nu a avut copii malformati in 20 de ani de cariera, dar ar fi fost disponibila si sa-l dam afara, cum se exprima ea, daca ma hotarasc…
Inutil sa zi ca pana nu am vazut-o ca e bine, sanatoasa m-a tot ros un viermisor in creieras ca ce-o fi daca… Dar sa nu anticipam!
Veni si vara si mometul mult asteptat. Am lucrat pana la 1 iunie fara probleme, iar dupa aceea am umblat 3 saptamani ca nebuna zi de zi dupa trusou, mobila si altele trebuincioase – de data asta nu am mai fost supersitioasa.
Intre timp, DPN dpdv ecografic avansase pe 21 iunie, dar dr s-a uitat la prima ecografie (ca aia ar fi cea mai relevanta) si acolo era 24. Totusi pe 21 vazand eu ca nu ma apuca nimic am vorbit cu dr. sa vin a doua zi sa-mi provoace nasterea, ca evident nu mai aveam rabdare, iar bagajul astepta de mult dupa usa. Ca un facut, in acea noapte am avut si oaresce contractii, dar destul de neregulate, iar de dimineata s-au oprit detot.
Asa ca m-am prezentat de dimineata la camera de garda si m-am internat. Dupa rasul si clisma de rigoare am ajuns la sala de pre-nastere (acolo se astepta in caz ca te apucau durerile, dar nu era prea sigur daca nasti sau nu).
Dr. m-a controlat si evident colul era lung si inchis, dar a zis ca totusi s-ar putea sa nasc pana seara. Nici o vorba in schimb despre provocarea nasterii, ca doar asta convenisem sa facem. Asa ca mi s-a facut un Ca si am halit o lingura de ulei de ricin (cred ca asta era). Si m-am pus pe asteptat… Fata prevazatoare, mi-am luat o carte ca doar nu era sa pierd timpul degeaba. Bineinteles ca nu prea am avut timp de citit ca tot veneau viitoare mamici in diferite stadii ale nasterii si stateam de vorba, povesteam. Si uite asa ziua gaopla spre seara…
Dr plecase demult acasa, iar eu ma simteam abandonata. Pe la 4 pm m-a controlat dr de garda si mi-a zis ca nu e nici o sansa sa nasc curand asa ca sa ma duc la saloanele cu mame in asteptare. Ma cuprindea disperarea de-a dreptul ca nu intelegeam de ce fusesem internata daca tot nu aveam sa nasc. Pe la 6 am sunat-o pe dr. si am batut un apropo timid la provocarea nasterii de care vorbisem, dar ea m-a linistit ferm: “Ioana, stai linistita ca o sa nasti cand o sa nasti. Asta poate fi si sambata!”. Inutil sa spun ca era doar miercuri! Ma si vedeam zacand in spital 3 zile de pomana, eu care nu am stat o zi in spital cu motiv, d’apoi degeaba!
Pe la 7 a venit si barbatul meu in vizita – era vara, cald si bine asa ca am stat pe o banca in curtea spitalului si am mai povestit. Spre 8.30 l-am trimis acasa ca se vedea treaba ca statea degeaba acolo. M-am intors si eu in salon unde era horror: erau 7 paturi, nu toate ocupate, dar cele ocupate erau in majoritate de femei rome. Deja imi facusem planul cum sa imi pun geanta in unul dintre sertarele alea infecte de la noptiere care scartzaiau de te trezeau din morti cand dadeai sa le deschizi, pentru cazul in care ar fi tentat-o pe vreuna din ele. Ce sa mai, eram amarata rau!
Dar peste vreo ora s-a schimbat situatia. Au inceput iar contractiile si m-am hotarat sa ma duc la sala de nasteri sa ma vada si pe mine cineva. Intre timp se schimbase si tura asa ca nu mai stiam pe nimeni acolo, dar m-au urcat repede pe o masa cele care s-au dovedit a fi moasele cu care am nascut (ca am avut 2, una nu era de-ajuns). Si, fericire, incepuse dilatatia. Moarta de fericire m-am dus sa-mi iau bagajul din salonul groazei si m-am instalat intr-una de salile de nastere. Am sunat la dr. sa-i spuna moasele ca m-au luat durerile, dar ea era la cabinet si oricum era prea devreme. Asa ca am ramas cu ele sa-mi vad de contractii.
Acuma, aveam si eu un stress, ca vorbisem cu dr. ca vreau peridurala, dar ea era cam reticenta si ma tot incuraja sa renunt povestindu-mi ce bine e sa te doara! Eu nu si nu. Am aflat ulterior si motivul – anestezistii la Filantropia sunt varza. Asa ca muream de frica sa nu ma traga dr in piept cu peridurala, ca daca ea nu era acolo sa ia decizia sa fie chemat anestezistul puteam pierde momentul. Si stateam asa si ma tot gandeam si-mi faceam curaj ca daca e sa pierd peridurala, asta e!
Lucru curios: aveam contractii, dar daca ma intindeam pe o parte nu le simteam. Era de-a dreptul ciudat: daca stateam intinsa nu simteam nimic, daca dadeam sa ma ridic pur si simplu me trezeam ca sunt in mijlocul unei contractii si ma durea rau. Totusi imi era frica sa nu se opreasca contractiile din nou si sa trebuiasca sa ma intorc la salon. Asa ca imi luam inima in dinti cu masochism si ma ridicam din pat. Si aoleu ce mai durea!
Dupa vreo ora a venit si dr. de garda care a constatat ca ma apropii cu pasi repezi de dilatatie 4. Asa ca iar am sunat-o pe dr mea si pentru o clipa am crezut ca-mi sta inima. Dr de garda intreba daca sa cheme anestezistul, iar dr mea se tot codea in telefon. Mama, credeam ca mor daca zicea nu. Dar si-a facut mila si pomana de un suflet amarat si a dat incuviintarea. De asemena a primit incuviintarea sa-mi rupa apa – am aflat ulterior ca nu este permis la Filantropia sa se rupa apa la gravide, ci te lasa sa te chinui pana mama natura isi urmeaza cursul (era una in salon cu contractii incepute de dimineata si au tinut-o pana a doua zi, dar degeaba, nu i-a rupt nimeni apa. Pe cand ma externam eu 3 zile mai tarziu ea inca nu nascuse!). Asa ca vine dr de garda cu un tepoi spre mine. Eu am facut o fata ca in filmele de groaza. Moasele au inceput sa chicoteasca: “ Ia uite ce fata a facut! Stai linistita ca nu doare!” Si eu in gandul meu: “Da’ tepoiul ala la ce-o folosi? Ca sa ma tortureze cu el, nu?” Dar aveau dreptate: nu a durut, am simtit doar un suvoi caldut ca ma inunda.
Intelegeti deci ca dr mea este o femeie de treaba, care m-a scutit de mari suferinte. Tot dr de garda mi-a zis ca din acel moment aveam sa nasc in max. 2 ore.
Vine intr-un tarziu si anestezistul – ca evident ca nu l-au gasit imediat. Si ce credeti ca-mi zice? Sa stau nemiscata! Am uitat sa precizez ca-mi era un frig groaznic si clantaneam involuntar de vreo ora. Iar cand veneau contractiile era si mai greu sa stau nemiscata. De asemenea cand mi-a rupt apa mi s-au udat sostele si a trebuit sa renunt la ele.
De altfel a fost un super dr anestezist, dar in clipa aceea l-am destestat: pai ce, credea ca de placere tremur? Si colac peste pupaza, m-a udat in spate cu iodul astfel incat clantaneam si mai abitir. In fine, a reusit sa monteze peridurala, dar nu simteam nici o imbunatatire. Ce sa facem? A mai bagat un cocktail Molotov si de data asta a mers. NU AM MAI SIMTIT NIMIC.
Printre aceste patanii am primit mesaj de la colega mea ca sa-i dau bip daca pot vorbi ca sa ma sune ea. I-am trimis mesaj ca nu e cazul, ca nasc (ulterior mi-a zis ca s-a socat ca eu am fost in stare sa dau mesaje printre contractii, auzi!). M-a sunat si frate-meu sa vada ce fac si i-am zis si lui. Dar credeti ca pe barbat l-am sunat? No, ca de ce sa se chinuie si el pe holuri. Ma sunase el pe la 10 si i-am zis ca au revenit contractiile, dar ca nu cred ca nasc curand. A ramas sa-l sun daca totusi se apropie momentul.
Se facuse de-acum 11 noaptea si dr. de garda a sunat-o din nou pe dr. mea si i-a spus sa vina ca nu mai e mult. Si a venit si ea intr-un tarziu si am inceput sa imping. Evident eu nu simteam nimic, dar m-am inspirat si eu din filme si ma scremeam cu foc. La a treia contractie si implicit impingere a venit Ana. Era 22 iunie 2005, ora 11.50.
Culmea e ca am vazut-o cum iese pentru ca nu eram intinsa la orizontala, ci mai mult in fund, ca cica asa trebuia sa stau ca aveam peridurala. O mogaldeata negruta legata cu un snur...Au insfacat-o repede si au dus-o de acolo. Nici nu am auzit tipetele, dar dr m-a asgurat ca e frumoasa si e bine.
Eu, fericita nevoie mare o intreb pe dr. “M-am rupt?” Si ea de colo: “ Aha, tu sa fii sanatoasa de cand te-am taiat!” Si pe moment m-am simtit ofensata ca nu mi-a cerut parerea, dar apoi am aflat ce rau e sa te rupi!
Acuma ca tot terminasem si dr. incepuse sa ma coasa, zic sa dau si eu sfoara-n tara. Asa ca m-am pus pe dat telefoane chiar de pe masa. Zic sa-l anunt intai pe barbatul ca poate nu s-o fi culcat. L-am sunat si cu mare bucurie i-am dat vestea. De asemenea i-am dat ordin sa vina cu ceva de halimaos ca eram lata de foame. Am aflat apoi ca i-a obligat pe aia de la MacDonalds sa mai ia o comnda, ca de, nascuse nevasta si nu mai era deschis pe nicaieri sa-i ia si ei de-ale gurii. Am mai dat mesaje si pe la altii cat timp m-a tot cusut dr. Care dr. era ingrozita de cat sange curgea, din fericire doar din plaga, ca de, asa sunt eu, mai sangeroasa!
La un moment dat au adus-o si pe Ana si acela a fost cu adevarat un moment inaltator. Ma uitam la ea si ea se uita la mine si parca nu ne venea sa credem. Si avea o fetisoara mica, mica ca restul era infofolit intr-un lintoliu cum numai in filmele cu actiune ce se petrece in Evul Mediu am mai vazut. Dar momentul a fost oricum scurt, nici vorba de pus copilul la san cum mai vezi prin filme! Ba inca am retinut-o mai mult decat e ingaduit ca imi pusesem mainile pe ea si asistenta tragea sa mi-o smulga, dar eu aveam ochi numai pentru minunea mea si nu vedeam cum trage de bietul copil. Intr-un final am bagat de seama ca se caznea sa-mi ia copilul si i-am dat drumul cu greu.
Cand sa ma dea jos de pe masa sa ma urce in pat m-au intrebat moasele daca ma simt in stare. Eu da, da, doar ca nu-mi simt picioarele. Dau sa cooperez cat pot totusi si deodata jap, jap, 2 perechi de palme. Lesinasem, bre, vezi bine de atata epuizare, dar nici macar nu mi-am dat seama. Dar m-au pus repede la oxigen si mi-am revenit.
Peste vreo 40 de minute a venit si barbatul emotionat fleasca si cu o traista cu mancare. Cu o mana imi dadea sa mananc si cu una masa biloiul care fusese uterul meu. Norocul meu a fost ca am nascut noaptea ca cica ziua directorul spitalului (tot ala de nu da voie sa se rupa apa) nu da voie la soti in sala de nastere. Si a tot masat bietul de el vreo 2 ore de facuse scurta la mana.
Si acum super-faza. L-a luat una din moase sa-l duca la sala de bebelusi sa vada progenitura. Cand s-a intors sa-si ia ramas bun de la mine ca de-acuma era spre 4 dimineata si trebuia sa dorm l-a acostat o alta moasa si l-a luat val vartej sa o ajute pe o alta proasptata mamica sa se dea jos de pe masa ca si ea era sa lesine. Si el de colo catre moasa: “Nu sunt eu sotul, dar va ajut.” A venit dupa aceea moasa sa-si ceara scuze ca il confundase cu sotul acelei fete, ca si el patrula prin zona, dar sis a rada de reactia lui.
A doua zi iar am lesinat – de data asta in baie – iar m-am trezit cu 2 perechi de palme si tot nu intelegeam ce fac intinsa pe gresie. Abia spre seara am reusit sa ajung la alaptat pentru ca am fost foarte slabita si degeaba am pompat ficatei si fripturici toata ziua, eram alba ca zapada. Si tot asa am mai fost vreo 2 zile de era barbatul fiert cand ma vedea. Din fericire eu nu mi-am dat seama atunci ce rau aratam. Eram prea fericita! Asteptam cu nerabdare orele de alaptat sa o vad pe mititica si imi doream din rasputeri sa ajung acasa. Totusi, am profitat de sfatul unei prietene – proaspata mamica – sa ma odihnesc in maternitate pentru ca odata ajunsa acasa incepea ceva pentru care oricum nu esti pregatita.
Si asa a fost: nu va mai povestesc de orele nesfarsite de alaptat, de canalele nedesfundate care m-au adus la temperatura de 39,4, de intorsul la maternitate sa ma mulga o asistenta priceputa in 3 reprize, de RANILE de la sani, care mi-au trecut dupa 6 saptamani. Cam atata a durat de altfel deruta. Nu va povestesc nici de lucrurile pozitive: FARA COLICI, primul zambet constient, primele alaptari fara dureri...
De atunci o ducem tot intr-o fericire. Ana creste pe zi ce trece, e copilul cel mai vesel pe care l-am vazut – se trezeste cu zambetul pe buze –, nu plange fara motiv si in general chiuie de bucurie la orice ora din zi si din noapte.
Intr-un cuvant, o mandrete de fata are mama...

Ioana cu Ana (22.06.2005)
Pozele Anei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=60788&whichpage=9" target="_blank">Povestea nasterii

Ai grija ce iti doresti! S-ar putea sa se indeplineasca...

andre_ea spune:

Frumoasa poveste! Sa va traiasca printesa si sa va bucurati de ea!

Andreea, mamica lui Tudor - 10.08.2005
POZE

Denisam spune:

Sa va traiasca printesa, sa fie sanatoasa si sa va aduca numai bucurii!
Frumoasa poveste!


Denisa
30+
Emma Andreea
BEBIK
Zambeste, si maine e o zi!

Siminaf spune:

Frumos! Sa va traiasca si sa va bucurati de ea si ea de voi!




Simina & Andrei (Deiutzu) & Raluca

Virsta bebe2
Virsta Deiu


Home, wherever you are...

Excursie la Lake Arrowhead
Laguna Beach
Beach Cities

cristinamh spune:

ioana, si !!!
foarte frumos povestit, ma bucur ca ai avut inspiratie!!!

Cristina 37+ si Andrei-Razvan(2.08.2003)
www.andreirazvan.home.ro" target="_blank">Andrei
www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro" target="_blank">Gasca noastra

silvia_d spune:

Foarte frumoasa povesstea nasterii;vazand cu cata naturalete ai vb.de nasterea naturala,aproape ca mai mi-ai luat din tona mea de teama si m-ai facut sa am mai multa incredere in mine...am vazut ca nici macar n-ai pomenit cuv.cezariana,adica,dac-ar fi fost un travaliu mai lung...etc...esti f curajoasa!
Sa-ti traiasca bebelina si sa aveti tu si familia ta inca un milion de motive de bucurie si zambete cu micuta.
Silvia si Stefanel,38 aproape.

ioanailincam spune:

Silvia - nici nu s-a pus problema de cezariana. La un moment dat - prin luna a opta - a zis dr ca daca mi-e frica tare de nastere naturala facem cumva sa aranjam o cezariana. I-am spus ca asa ceva este exclus - doar daca sunt motive medicale - si nu a mai pomenit de aceasta procedura.
Ce-i drept eu am avut exemplul a 2 prietene care au nascut la o zi diferenta - una natural, una cu cezariana - si am vazut clar ca refacerea e mai usoara in primul caz.
Si in orice caz am avut mare incredere si speranta in peridurala, care a si functionat in cazul meu: adica nu am avut dureri si nici probleme cu impinsul (cum se temea dr mea).
Asa ca iti doresc nastere usoara, idiferent ce metoda alegi si de ce nu, sa citim in curand povestea nasterii lui Stefanel!
In oricez caz, multumesc la toata lumea de aprecieri. Din pacate dupa ce am scris si am postat povestea mea am citit povestea nasterii scrisa de Gandacelu (v-o recomand din toata inima!).Mi-am dat seama atunci ca si cand voi fi in culmea insiratiei nu voi reusi sa ma apropii macar de stilul si verva ei...

Ioana cu Ana (22.06.2005)
Pozele Anei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=61984" target="_blank">Povestea nasterii

Ai grija ce iti doresti! S-ar putea sa se indeplineasca...

pisoi3 spune:

Ioana,
Frumoasa poveste, sa iti traiasca bebita si sa va bucurati de ea, si tu si sotul!
Citind cat de natural ai povestit totul parca mai imi trece frica de nasterea naturala si imi creste increderea in peridurala.
Nu mai am mult pana nasc si am niste emotii...
Anda si bebe Mark 32+

toujours optimiste
http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/1;20724;122/st/20060107/dt/8/k/0200/preg.png
Pozici:
http://es.pg.photos.yahoo.com/ph/gatita_pequena2004/album?.dir=e131

dana g. spune:

Mulmumesc pt. mesaj si incurajare si sa-ti traiasca minunea ! Vesti tampite m-au pus pe mare jar, ca cica nu le-ar avea cu practica. Personal, am avut probleme pe care Alexandra m-a ajutat sa le depasesc.

vladhana spune:

Super frumoasa povestea voastra! M-a distrat faza cu tepoiul pe care mi-l amintesc si eu.Eu mi-am dorit atunci sa pot ramane insarcinata,sa nu mai nasc niciodata.
Sa-ti traiasca fetita si sa fiti sanatosi!

gegea spune:

Foarte frumoasa povestea nasterii!
Sa traiasca minunea si sa va biucurati de ea!

Geanifericita de scumpa Daria(03.04.05)