Povestile batranilor (2)
Raspunsuri - Pagina 8
Teodora D. spune:
Denizel, ai talent! Si multumesc pt. aprecieri!
Din pacate voi avea probleme sa adorm in seara asta,ma tot gandesc unde trebuia pusa lingurita aia de ceai.
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
iren spune:
quote:
Originally posted by Teodora D.
Denizel, ai talent! Si multumesc pt. aprecieri!
Din pacate voi avea probleme sa adorm in seara asta,ma tot gandesc unde trebuia pusa lingurita aia de ceai.
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
Shi io la fel
Denizel, ne lashi asha? 
Iren dubla mamica
Bogdanelu nazdravanu 
si Julia turbo
decembrie
degetzeii
In caz de greturi si alergii la anumite persoane, se recomanda retragerea intr-un loc izolat si racoros si consumarea, in liniste, a patru- cinci lamii pe ora.
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=62378" target="_blank">Ajutatzi-o pe micutza Alina sa vada
denizel spune:
Pai, Teodora, in zilele noastre se poarta ca lingurita de ceai sa se puna pe farfurioara, langa ceasca.
Atunci insa, era un sacrilegiu sa nu bei cu lingurita in cesca, chiar daca riscai sa-ti scoti ochii cu ea:))
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
Teodora D. spune:
M-am gandit la varianta cu lingurita in ceasca, dar mi s-a parut imposibila.
Oricum, ma bucur Denizel ca ne-ai lamurit
, Iren si cu mine dormim linistite la noapte!
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
denizel spune:
iren, hai ca-ti mai zic una. Tine-te bine de scaun!:)) Bunica, fata de la oras, avea o impresie foarte proasta despre tarani. De ce? Nu stiu, mai ales ca bunicul era cel mai taran cu putinta(v-am zis, parintii lui erau niste agricultori analfabeti). Cand s-a casatorit tata(fiul ei) a fost o drama mare in familie, pentru ca mama era de la tara. Ii spunea tatei ca mai bine se insura cu o tiganca oraseanca decat cu o taranca
la un moment dat, mama i-a povestit ca in copilarie au furat-o niste tigani si a trecut vreo saptamana pana ce tatal ei a gasit-o cu ajutorul lui Neamtu, un caine extarordinar de inteligent. Mai, a fost o usurare pentru ea cand a auzit patania asta, pentru ca a crezut pt. tot restul zilelor ca, atunci cand a gasit-o bunicul, fiind taran, nu si-a dat seama ca nu e fiica-sa si a luat acasa alta fata care probabil ca era oraseanca (si cine stie, poate avea si niscai sange albastru in vine:)). Era saraca de o naivitate greu de imaginat.
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
Teodora D. spune:
Denizel, poate iti propune vreun scenarist o colaborare la o viitoare telenovela, povestile familiei tale merita sa treaca mai departe de aceste pagini.
Acum ca ti-ai facut curaj, te rog sa continui sa ne delectezi!
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
denizel spune:
Teodora, de-abia acum iti explici tu anumite chestii naspa pe care le-ai observat la mine...
Sotul bunicii de care tocmai am povestit, tata-mare, a facut liceul militar la Iasi(sper ca am retinut corect). L-a avut coleg de clasa pe Corneliu Zelea Codreanu. Imi spunea bunicu' despre el ca era un baiat frumos, frumos, foarte simpatic si bun la invatatura. Tatal lui Corneliu, Ion Codreanu parca, era profesor de germana la acelasi liceu. Era zbirul-zbirilor, toti baietii tremurau in fata lui. Venea la ore imbracat numai in costum national, cu camasi albe, imaculate. In fiecare ora le dadea un extemporal, pt. care nu primeau note, ci un numar de puncte. Duapa nu stiu cate extemporale, punctele erau transformate in note.
Era un tip exagerat si foarte dur. Cand scriau lucrarea, baietii trebuiau sa tina nasul in hartie, iar mana stanga sa o tina lipita de sprancene ca nu cumva sa vada ceva din lucrarea colegului de banca.
Nu dura mult, vreo 10 minute, iar in timpul asta prof. Codreanu statea cocotat pe o banca si cu mana streasina la ochi, scruta toata clasa.
daca se intampla cumva ca fiul lui(Corneliu Codreanu) sa greseasca ceva la lucrare, il scotea in fata clasei, il intindea pe o banca si il batea crunt cu o curea. Brrrr!!!! Groaznic!!!
Nu stiu cat de tare l-a impresionat asta pe bunicu la varsta aceea, dar batran fiind, cand imi povestea despre bataile astea crunte, ii dadeau lacrimile.
Inca o data se confirma, ca mult din comportamentul unor adulti este guvernat de traumele din copilarie.
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
Teodora D. spune:
quote:
Originally posted by denizel
Teodora, de-abia acum iti explici tu anumite chestii naspa pe care le-ai observat la mine...
mey, eu n-am observat nimic naspa, sa le intrebam pe fetele alea cu care iti tragi bobarnace.
nu am studiat prea amanuntit "cazul" CZ Codreanu, dar din ce povestesti despre taica-sau se explica evolutia fiului .
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
denizel spune:
quote:
Originally posted by Teodora D.quote:
Originally posted by denizel
Teodora, de-abia acum iti explici tu anumite chestii naspa pe care le-ai observat la mine...
[font=Comic Sans MS]mey, eu n-am observat nimic naspa, sa le intrebam pe fetele alea cu care iti tragi bobarnace.
[teal]Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
Adeca, daca ai observat ca imi dau bobarnace cu altii, consideri ca nu e naspa?
Oricum, este pierdere de timp si energie sa mai intru pe topice cu potential bobarnacitor:)), cand exista pe forum topice frumoase ca asta:)
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
adimercedes spune:
Fetelor, am gasit subiectul asta inca de la primele postari. Si am urmarit sa vad in ce se transforma. Imi era tare teama ca o sa devina teren de rafuiala. Si uite ca nu s-a intamplat asa, ca din filele vremurilor ies la iveala povesti si povestiri frumoase spuse de urmasii/urmasele acelor personaje idilice, care traiesc in fotografiile ingalbenite de vreme de pe peretii camarutelor intunecoase si, bineinteles, in memoria noastra de copil.
Am vrut demult sa incep sa deapan si eu sirul amintirilor, dar tot ocupata am fost ba cu una, ba cu alta. Si am muuulte intamplari de prin secolul trecut... Si vroiam sa am o ordine in aceste amintiri, sa nu sar chiar de la una la alta. Insa cred ca o sa vi le spun, cu voia voastra, dupa cum imi vin.
Imi aduc aminte de Mama Citza (e Cita, se citeste Citza, de la Paraschiva -> Parashchitza -> Citza), strabunica mea, mama bunicii mele dinspre mama. Mergeam vacantele la bunica si bunica era pricopsita cu mine mereu - nu ii displacea deloc (cred 
). Ma lua cu ea cand mergea la Mama Citza, la cateva uliti distanta. Ele povesteau de-ale lor, iar pe mine ma lasau sa imi fac de lucru ba in sopru, ba prin curte, ba prin camara cautand bunatati, ba prin pod (asta cand am crescut mai mare si am inceput sa am curaj sa ma urc acolo), ba in casa, langa usa, unde erau 4 rafturi puse unul peste altul si acoperite cu o perdea. Erau inalte pentru mine, dar stiu ca sus de tot erau oglinzi, nasturi rataciti, cheile casei, diverse. Insa minunatiile erau ascunse sub perdea. Erau CARTI! Carticele de povesti, mai mari, mai mici, mai groase, mai subtiri, cu poze sau fara, aduse acolo de nepotii ei, copii fratilor buncii. Eu le rasfoiam mereu si imi imaginam povestile din ele. Abia am asteptat sa "cresc" ca sa invat sa citesc si sa ma duc sa aflu ce era in acele carti. Asa am citit povesti cu Feti-Frumosi, Ilene Cosanzene, zmei, Imparati Verzi si Imparati Rosii. Tot acolo erau ilustrate din diverse locuri din tara: de la bai, de la mare, de la munte, de la nu-stiu-ce lac... Strabunica avea 3 baieti si 1 fata - bunica mea. Unul din baieti locuia in zona, la vreo 50km distanta, dar ceilalti 2 locuiau dincolo de munti, la Piatra-Neamt si aveau situatii mai rasarite pe vremea aia. Si cel mai mic, favoritul de altfel, o lua cu ei la bai si la mare. Mergea si strabunicul cu ei, insa pe el nu am apucat sa il cunosc foarte bine, caci eram destul de mica atunci cand a murit. Mi-l amintesc insa ca tusea mult si ii era frica de razboi (am sa va povestesc o data si o intamplare despre asta). Sa revin la rafturile cu perdea. Erau acolo, impreuna cu ilustratele, si poze facute cu ocaziile excursiilor si, minunea-minunilor, intr-un colt, pe unul din rafturile de jos, era "uitat" un bol de cristal cu bomboane Kent. Si mereu cand il gaseam, Mama Citza imi zicea sa imi iau si eu nu ma lasam rugata de 2 ori . Nu erau multe, doar vreo 2-3, insa le gaseam acolo mereu, pentru mine, mai ales ca pe vremea aia se gaseau in magazine doar bomboanele alea roz si verzi, varsate la punga si cu umplutura de ceva ce vroia sa aduca a dulceata - daca exteriorul era bun, ca era dulce, interiorul ala de crema era . Dar sa revin. Mama Citza avea bomboane pentru noi, stranepoatele ei, eu fiind prima 
. Si cand mergea dupa paine la cooperativa, trecea pe la Mama-Buna (bunica mea, fata ei) si ii aducea si ei o paine, iar pentru mine se cauta in buzunare si mereu gasea bomboane sau eugenii sau ceva dulce (cred ca de la ea mi se trage ca am bomboane in geanta pentru copii cu care poate ma intalnesc). Eu luam painea sa o pun la loc, insa ma opream cu ea in brate si ii rodeam "coltul" . Efectiv dadeam roata painii, pana arata ca mancata de soareci, fara nici un colt, doar miezul cu baza si acoperisul de coaja. Asta pana s-a invatat Mama-Buna sa taie painea in 2, apoi iar in 2 si sa imi dea mie o bucata sa ii manac coltul. Si ma suparam nevoie-mare ca nu avea colt decat pe o parte.
Si Mama-Citza ne mai aducea cate vreun pleutz de zmeura de pe Podireu sau de prune de la ea din gradina. Si avea mereu dulceata de zmeura, de prune, de trandafiri-roze (din tufele de langa casa), sirop de roze si apa rece de la fantana. Si ma chema la ea sa o ajut la otava. Ajutatul meu consta in a sta sa ma joc, ca nu ma lasa sa lucrez, desi mie imi facuse bunicul (Tata-Bun) o grebla mica, cu vreo 9 colti, de care eram tare mandra. Insa nu prea ma lasau sa fac mare lucru, sa ii ajut. Mereu ma trimiteau sa "invat", sa citesc... Dar tot initiam eu lucru, ca ma duceam glont sa invart otava, bineinteles ca in crucea zilei, cand toti se odihneau, sau sa a adun, sa o fac porshori...
Si Mama-Buna zicea cand eram cu ele si era si mama mea: "Suntem 3 meme si 3 fete." Dupa ce Mama-Citza a murit, am ramas doua mame si doua fete. Si sper ca intr-o zi, nu prea departata, o sa poata zice din nou ca suntem 3 mame si 3 fete. Doamne ajuta!
Va pup 
si o sa revin cu alte povesti...
"The pessimist may be right in the long run, but the optimist has a better time during the trip."