Povestile batranilor (2)
Raspunsuri - Pagina 10
ML spune:
Dragele de voi ce frumos povestiti (Andora scrie mai mare ca-s chioara!)! Va iubesc cu tot cu bunici!
Ramonai, Teodora multumesc frumos. Incerc peste cateva zile sa vaz daca-mi iese ceva.
Scarmanus radioul era cumva "Electrecord" (sau tot ceva cu "E"... un nume lung?)? Hai spune ca ma obsedeaza.
Si ai mei bunici tot la tara aveau, cu 2 butoane albe, mari, crestate si "clape" grasane. Paraia si fasaia si discurile erau distractia noastra in vacante (scuze cred ca am mai spus, opriti-ma!!! Le schimbam turatia si-i ascultam pe toti cum "chitaiau". "Los Paraguayos" chitaiau si chiuiau din "nascare" da' sa-i vezi bagati in viteza!!! Radeam pana faceam pipi pe noi!)
ML spune:
Pam, pam! Va prezentam "Los Paraguayos" (vedeti "samples" de tanjiti):
http://www.amazon.com/gp/product/B00009VGH6/103-2472496-7135803?v=glance&n=5174
denizel spune:
Teodora, uniforma strabunicului era a lui, mai precis a falnicei armii romane:)
Poza a fost facuta in 1898 si nu stiu daca era o uniforma de gala sau era alba pentru ca el era farmacist. Bietul de el! A murit pe la 50 de ani de septicemie.
Cred ca ar trebui sa mai fac o data pozele alea pentru ca au iesit cam aiurea. Le-am luminat prea puternic inainte de a le fotografia. am pus 120 de wati. E cam mult, nu?
Citind povestea lui Scarmanus sunt atat de trista ca nu am petrecut nici o vacanta la bunicii de la tara...
Am cele mai frumoase amintiri si lectii primite de la bunica de la tara, dar nici o vacanta acolo. Ei fusesera niste oameni buni si muncitori, dar la colectivizare au ramas fara nimic. Da' numic, mai! Le-au fost luate inclusiv lingurile de lemn din casa:(
Bunicul meu a fost atat de afectat de nenorocirea asta, incat dupa cateva luni a paralizat si cei aproape 30 de ani cat a mai trait au fost o lupta cu paralizii si recuperari si iar paralizii. Of!
" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.
Ramonika spune:
Tocmai am citit ultimele 2 pagini si in timpul asta beam un ceai scotandu-mi ochii cu lingurita 
si iaca aflu ca respectam bunele maniere ... fara sa stiu...
mai povestiti fetelor, mai povestiti. mie deocamdata nu mai imi vine in minte alta poveste, dar le citesc cu placere pe ale voastre. 
Ramonika
si pisicile Vladutz 
Bubulina Maritza Fulgushor
Teodora D. spune:
Denizel, nu cred ca trebuie sa faci pozele din nou,imi par reusite.
ML, tocmai m-am delectat cu fragmentele melodiilor celor de la Los Paraguayos, imi inchipui ce sentiment de exuberanta iti creeaza in copilarie!Pacat ca nu pot sa-i ascult si pe turatia chitzaita.
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
fatima spune:
quote:
Originally posted by scarmanus
Eu am crescut la tara, asta nu mai poate fi un secret. Imi amintesc mai bine decat orice altceva sunete, mirosuri si zgomote ce mi-au incantat copilaria. Ca de pilda diminetile de iarna cand bunicii se sculau cu noaptea-n cap, bunica sa atate focul in soba, bunicu' sa dea de mancare la animale...
Scramanus, amintirea asta a zilelor de iarna in casuta bunicilor mei are si pentru mine un loc special..cu crivatul suierand la fereastra, cu focul trosnind in soba, luptandu-se pentru suprematie cu gerul naprasnic care ma facea sa-mi ascund nasul in plapuma..
tot iarna ma mai duceam cu mos ajunul, adunand in desaga cusuta de mamaie covrigi, mere si nuci, pe care mi le punea tataie pe soba si le rascocea..
mamaia mea, nepoata de dascal, pentru care invatatura avea mare pret, (drept urmare m-a invata sa scriu de cand aveam 4 ani si pentru ca ea avea decat 3 degete, 2 si le pierduse la treieratoare, si acum tin mana foarte ciudat cand scriu), cu parul negru ca abanosul, impletit in doua cozi lungi pana in talie, pe cat de mica si fragila, pe atat de iute, destoinica si apriga facea o pereche perfecta cu tataie, mandru fecior in sat, cu oi multe, pe cat de inalt, robust si puternic pe atat de bland si blajin ca painea lui Dumnezeu..au fost si au ramas icoanele copilariei mele, oamenii care m-au invatat cu dragostea si devotamentul lor mai multe decat m-au invatat toate scolile..exemple de sacrificiu de sine pentru binele copiilor si nepotilor..
pe vremea regimului de trista amintire bunica mea ne aducea la fiecare sfarsit de saptamana de ale gurii care cantareau aproape cat greutatea ei..si trebuia sa schimbe cateva masini de ocazie, apoi tren, fie ploaie, fie vant...numai sa-si stie copiii bine si ca au ce manca, altfel nu puteau pune capul pe perna..
mi-a facut si mie, singurei nepoate, zestre, "macaturi" si cuverturi traditionale, lucrate de ea iarna la razboi, plapumi de lana si perne multe din fulgi de gasca, si tare dezamagita mai e saracuta ca noi preferam pilotele si pernele mai moi de burete..i se umplu ochii de lacrimi cand simte ca e nefolositoare acum, cand nu prea mai mancam nici carne de porc, ca e prea grea si grasa, iar pentru ea e rodul unui an intreg de munca, cand vinul ei ni se pare cam acrisor si o sfatuim mai bine sa-l vanda, cand preferam malaiul grisat si faina superioara, cand nu prea mai are ce sa ne puna in traista noua, acum "domni de la oras"..nu intelege ca cel mai mare dar pentru mine e ca ea sa fie cat mai sanatoasa, sa traiasca cat mai mult si daca se poate, sa nu moara deloc..
inchei acum, ca nu-mi mai pot stapani lacrimile..
Teodora D. spune:
Fatima,scrii f. frumos
, m-ai emotionat.
Am facut rost de inca o poza de familie,strabunica si bunica 
.
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.
Elise spune:
Bunica mea... a fost frumoasa, si a avut un destin care ar fi ingenunchiat majoritatea oamenilor.
Nu si pe ea!
In copilarie ma fascina modul in care depana amintiri despre viata ei.
Nu le "romanta". Le spunea clar... si cu caldura, cu o caldura ciudata povestea cum l-a nascut pe tatal meu in adapost, in timpul razboiului. Cum si-a ingropat barbatul, inainte sa apuce sa-si cunoasca bine copilul. Cum si-a luat copilul si a zidit cu mana ei casa in care a stat o viata - caramida cu caramida. Fara sa o ajute nimeni.
Fara tonalitatea ei, povestea in sine ar fi fost o drama.
O drama sfasietoare.
Dar isi iubea viata.
Si, in vocea ei, nu era decit echilibru si optimism.
Avea 99 de ani cind s-a stins.
Dupa un secol de istorie si aproape 50 de ani de singuratate, femeia aceasta era mult mai senina si mai puternica decit noi toti din familie la un loc.
Elise
scarmanus spune:
-
Teodora D. spune:
am dat o raita prin arhiva "formulei as" si am cules cateva articole care mi-au placut:
www.formula-as.ro/reviste_699188o-minunata-reteta-a-fericirii-la-un-azil-de-batrani.html" target="_blank">O minunata reteta a fericirii la un azil de batrani
www.formula-as.ro/reviste_697311calatorie-in-craciunul-de-acum-un-veac.html" target="_blank">Calatorie in Craciunul de-acum un veac
nu mai stau sa caut subiectul despre casa regala, ci pun aici link-urile catre niste poze inedite cu Regina Maria in gradina ei mult iubita din Balcic(sper din suflet sa o vizitez la vara) si spre inca un articol despre Balcic":www.formula-as.ro/articolprint.php?id=6837" target="_blank">Gradina cu fotografii
www.formula-as.ro/reviste_693144ultima-romanca-din-balcic.html" target="_blank">Ultima romanca din Balcic
Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.