Sunt in dilema
Raspunsuri - Pagina 4
silvia_112 spune:
Aici am sa te contrazic eu draga ion_easca-NASTEREA ESTE UN ACT BIOLOGIC,ADOPTIA ESTE UN ACT DIVIN.
Si iti spun ca atunci cand ti in brate copilul tau indiferent ca este adoptat sau al tau simti aceleasi emotii ca mamele care dau nastere la copii.Nici eu nu credeam acest lucru dar cand am vazut-o pe printesa mea ptr. prima oara avea 14 zile ,am luat-o in brate si atunci m-am simtit in al 9-lea cer si cred ca eu am avut emotii mai mari decat o mama care a nascut.Ai sa-mi dai dreptate mai tarziu!
Bafta !
Silvia_Pui spune:
quote:
Originally posted by ion_easca
Fetelor, unde sunt sufletele voastre mari si iubitoare? Sunteti subiective si incercati sa eliminati orice "subiect" care inca n-a ajuns la felul vostru de a vedea lucrurile. Si simt o frustrare in spusele voastre...cred ca noi toate ne-am fi dorit sa nu fi "scapat de greturi, sani lasati, de vergeturi si chiar de tratamentul inuman din salile de nastere si din maternitati in general"...toate astea sunt ptr a da nastere unei vieti.
Doream doar suportul vostru moral si nu doream sa-mi "usurez constiinta" , ptr ca nu aveam de ce si doream sa-mi pun, cu ajutorul vostru, care ati trecut deja prin asta, ordine in ganduri, sa-mi vad mai bine prioritatile...sa-mi bucur sufletul chinuit...
Stiti care a fost momentul care m-a facut sa va scriu? Clipa in care am vazut-o pe sora mea, imediat dupa nastere, cu pruncutul in brate...a fost sfasietor de dureros, ptr ca ma gandeam ca nu voi simti nicicand acea senzatie...si sa nu-mi spuneti ca ati simtit-o ptr ca nu cred...e ceva unic.
Nasterea unui copil este un act divin, pacat insa ca nu toate femeile care nasc simt asta
Sanatate la copilasii vostri!
flory
Flory , nu suntem deloc subiective , asa vedem noi lucrurile si fiecare om are dreptul la propria sa parere . Nu suntem nici frustrate , cel putin eu una sigur nu mai sunt . Frustrata ma simteam atunci cand zaceam prin spitale si ma ,, alintau " asistentele cu ,, draga , cine are sa-i traiasca , cine nu sa nu-si doreaca " ( asta in momentul cand eu eram in reanimare , la o zi dupa ce era sa trec ,,dincolo" in incercarea mea disperata ) .
Si pot sa-ti spun din toata inima ca ce am simtit eu in ziua in care Sef a sosit acasa a fost ceva absolut unic . Avea atunci 10 zile ( prima data l-am tinut in brate cand avea 2 zile ) ; simteam ca am aripi , ca toata lumea e la picioarele mele . Am mai spus-o si in alte mesaje , am simtit cum ma umplu de fericire . Nasa mea care ne-a ,, vegheat " pe amandoi in acele zile si care e o mandra mamica a doi ingerasi imi spune mereu ca eram exact ca orice femeie care tocmai a nascut .
Iar in ceea ce priveste suportul moral , ti-l oferim cu toata dragostea ; dar noi nu putem sa hotaram ce este mai bine pentru tine .Putem doar sa-ti impartasim din experientele noastre .
Iti urez ca Domnul sa-ti lumineze drumul si sa te ajute sa simti exact ceea ce sora ta a simtit cand si-a strans puiul in brate , oricare ar fi drumul pe care il vei alege .
http://pg.photos.yahoo.com/ph/map75ro/album?.dir=e4c8&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos
carmens spune:
Draga Flory, sincer nu ma simt deloc frustrata ci chiar ma simt deosebit de implinita. Pasajul pe care l-ai reprodus din mesajul meu era un raspuns la ceea ce scrisese Irina si nicidecum sa-ti iau in ras sentimentele. In momentul in care ti-ai gasit echilibrul, ti s-a implinit dorinta cea mai mare, cea de a avea un copil, incerci sa te gandesti si la cealalta jumatate plina a paharului, incerci sa vezi ceea ce e bun in viata ta si sa le iei pe toate asa cum ti le-a dat Dumnezeu.
Daca ai fi facut efortul sa citesti macar cateva parti din acest topic ai fi reusit, poate ,sa ne cunosti putin, ai fi vazut ca noi, cele care acum avem copii, am trecut prin aceleasi etape ca si voi, am avut aceleasi temeri si intrebari.
Nu stiu de unde parerea ta ca noi am fi de cealalta parte a baricadei "si incercati sa eliminati orice "subiect" care inca n-a ajuns la felul vostru de a vedea lucrurile."
Fiecare are dreptul la o parere si la un fel de a vedea lucrurile, nu suntem toti la fel.
Cand ti-am raspuns tie, referitor la mostenirea genetica, ti-am dat strict exemplul meu, experienta mea.
carmen
paris_h spune:
Cand am scris "sange albastru" m/am referit la mine si la faptul ca si tu te afli cred, in aceiasi situatie.
Probabil eu te inteleg cel mai bine pt. ca avem poate aceleasi temeri.
Celelalte nu vor sa ne descurajeze ,ele au ceva ce noi nu avem, un copil. Si cred ca sunt atat de fericite incat chiar nu le pasa ca nu e biologic.Eu am inteles asta si nu ma supar.
Mi-e jena sa spun.Am lansat ac subiect cu dilema pt ca la mine el nu poate si, in afara de niste trat. naturiste noi n-am fost nicaieri.Asteptam poate o minune sau sa vina barza.Ma intreb daca nu cumva matoda adoptiei e alternativa cea mai simpla pt mine.Poate fetele s-au chinuit pe la doctori etc.Oare trebuie sa ne chinuim si noi , sa investim timp,stres, bani si sperante si apoi sa adopt? S-ar putea ca atunci sa fiu o mama cam batrana si cu rate de platit pt ceva ce nu s-a realizat.Trebuie sa ma simt rusinata pt afirm astea?
Cred ca vom vorbi si noi ca ele cand va sosi momentul. Eu sunt aproape convinsa si am speranta ca voi avea un bb inaintea cumnatei mele care e in 6 sapt.
Silvia_Pui spune:
Ela , singurul meu ,, regret " este ca aam asteptat prea mult pana sa facem acest pas . Dar cred ca asta nu tine de noi ; cred ca a trebuit sa asteptam sa apara aceasta mica minune cu ochii mari si plini de dragoste .
http://pg.photos.yahoo.com/ph/map75ro/album?.dir=e4c8&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos
aissa spune:
Exact cum am simtit de la inceput acest subiect seamana teribil cu cel de la aspirante "Teama de adoptie" pe care iti recomand sa il cauti si sa il citesti. Vei vedea acolo pareri diferite pe aceeasi tema.
Nu e nimeni pornit sa te ia in ras, noi suntem aici tocmai pentru a-ti dovedi prin experienta noastra ca adoptia este o cale la fel de buna de a avea un copil, atunci cand il doresti cu adevarat, ca si nasterea.
Era clar (sau trebuia sa iti fie) de la inceput ca noi, cele care suntem deja mame, nu vom veni sa iti spunem ca e rau, ca e greu, ca nu ii iubim, ca ne temem de genele lor... Ti-am zis fiecare ce simtim, ti-am zis fiecare ca pentru noi nu conteaza originea copilului, cine l-a conceput, cine l-a nascut, unde anume traieste familia naturala si ce mostenire genetica are. Pentru noi conteaza doar dragostea, zambetul lor, faptul ca avem privilegiul sa ii veghem, sa ii alinam cand ii doare ceva, sa ii invatam sa mearga si sa vorbeasca.
Dar tu nu esti pregatita sa auzi asta. Intr-adevar ai cautat suport dar nu in a-ti recomanda adoptia ci in a-ti confirma cineva ca asta nu e pentru tine.
Asa ca sincer te indrum catre subiectele cu aspirante si incearca ce mai poti face sa ai copilul tau natural. Iar cand va fi momentul si Dumnezeu iti va deschide sufletul vei simti singura, pentru ca nu vei mai avea aceste intrebari in suflet si vei privi adoptia la fel de detasat ca noi. Abia atunci vei fi pregatita sa adopti.
Cristina si Ale
Child birth is an act of Nature, adoption is an act of God
qsar spune:
Va spuneam mai spre inceput ca ma consider norocoasa si bine-cuvantata ca nu am facut nici un fel de tratament si nici investigatii prea ample... nici macar o aspirina n-am luat in ideea ca m-ar putea ajuta sa am un copil. Cred ca dilema asta adoptie vs. miracolele medicinei este un adevarat chin prin care eu/noi nu am trecut. Asa ca de ce as regreta ceva cand suntem mai fericiti decat puteam spera?
Acum, despre genetica... sincer-sincer, ce va sperie cu adevarat? Ca s-ar putea sa nu-l iubiti 100 % ca pe propria fiinta biologica? Asa e. 1.000.000.000 % este poate mai aproape de adevar. Ca s-ar putea sa nu aveti reactii materne instinctuale in raport cu puiul? Fals. Cand mi-am tinut copilul in brate mi-am dat seama ca sunt la fel de mama ca oricare alta... ba chiar mai "leoaica" uneori! Ca este posibil sa mosteneasca cine stie ce trasaturi de caracter nu tocmai pe placul vostru? Aiurea! Caracterul nu se mosteneste. In studiile recente de psihologie, comportamentul individului tine in proportie uriasa (98%) de personalitate, mediu si educatie... (numai 2% sunt predispozitiile mostenite, nu comportamente)
Cat despre partea cu sarcina/nasterea chiar nu am nici macar un regret sau o nostalgie... eu nu mi-am dorit sa nasc un copil. Mi-am dorit sa am un copil. Si il am. Si il iubesc pentru ceea ce este nu pentru ce mi-as fi dorit eu sa fie.
Q
Aaaa, inca ceva: ei, bine, eu chiar am sange albastru. Albastru-albastru. Si ce daca?
ponicid spune:
Ela, cand vei fi pregatita sa adopti un copil nu vei intreba pe nimeni. Nici macar pe proprii tai parinti nu te vei simti datoare sa-i informezi. Tu esti in perioada de tatonari. Probabil ca mai trebuie sa "arzi" niste etape.
Daca problema voastra este azoospermia, FIV-ul este foarte indicat pentru aceasta. Daca dispuneti de bani pentru asta de ce nu incercati? Poate ca reusiti. Fa tot ceea ce depinde de voi pentru a face un copil si intre timp ti se asaza in minte si problema adoptiei.
In timpul uneia dintre multiplele mele internari pentru tratarea sterilitatii am intrat in salonul cu copii abandonati. In acel moment s-a produs un declic. Pur si simplu nu m-am mai gandit la gene, la ce-i voi spune copilului cand va fi mare si alte probleme care mi se invarteau prin cap in acel moment. Am stiut ca eu as putea sa plec de acolo in brate cu un copil si ca am forta sa fac fata oricarei probleme. Dar lucrurile astea vin cu timpul. Adoptia trebuie sa ti se aseze in cap in timp. Nu trebuie sa te grabesti. Lasa timpul sa lucreze.
paris_h spune:
Aissa iti iubesti atat de mult copilul incat cred ca esti putin dura.Nu m-am regasit in ultimul tau mesaj dar,era doar parerea ta. Nu toti gandesc la fel.
Eu deja inclin spre adoptie dar aveam nevoie de niste impulsuri pzitive, nu de suturi in fund.Ieri am tinut in brate o fetita infiata sau ma rog, aproape, deoarece n-au terminat procedurile. A contat cat toate sfaturile la un loc.Auzind si povestea (e f. mica 3 luni)am realizat ca nimic nu e intamplator pe lume si ca, si pt mine se va naste cineva si ma va chema.Atunci eu voi fi acolo.
qsar, chestia cu "sangele albastru" era doar un fel de-a sugera ceva dar, daca tu chiar il ai e ok. N-am nici o problema cu rasismul sau cu irarhia sociala.Pt. mine tot ce conteaza e doar calitatea de a fi OM.
Acum sunt mai linistita probabil se apropie momentul...
carmens spune:
Ela, Cristina (aissa) ii raspundea lui Flory in mesajul sau.
Imi pare bine ca ai reusit sa ajungi la Mina si sa-i vezi minunea de fata si sa-i auzi si povestea. Chiar daca au intampinat greutati, chiar daca la un moment erau sa o piarda ( sa moara ) ei au luptat pentru ea. Ei sunt adevaratii ei parinti. In momentul in care Aiana a intrat in viata lor nu a mai contat nimic.
Mult succes in drumul tau si oricand poti veni sa te joci cu Otilia mea ( la varsta ei nu prea mai vrea sa stea in brate )Stam doar cu cateva etaje mai jos.
carmen