Inceput de paranoia?

M-am considerat intotdeauna o persoana rationala si curajoasa. Asta pana cand l-am avut pe Luca. De cand il am pe el mi-au aparut tot felul de ganduri negre: daca i se intampla ceva, daca il loveste o masina, daca baga degetul in priza, daca se inneaca cu mancare, daca...daca...????
De cand a aparut si criza cu gripa aviara cred ca am luat-o razna complet. Nu ma mai gandesc daca...ci ma candesc ce voi face eu cand...i se va intampla acel rau. Am inceput sa am cosmaruri noaptea, ma gandesc numai la nenorociri.
Am devenit paranoica? Este cazul sa merg la un psiholog?
Nu mi-e bine deloc cu toate gandurile astea negre...

Desi nu am o varsta inaintata (28 ani) am trait pierderea multor persoane dragi mie. Oare si asta sa fie un motiv pt care sunt asa?

Va multumesc mult de ajutor!

Alina si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)

Dorsilia spune:

eu una, Alina draga, nu ma pot erija in sfatuitorul nimanui pe aceasta tema intrucat nu cred ca mai e o mamica asa paranoica pe lumea asta, ca mine.
Idem, am si eu toate gandurile, grijile, noian pe cap, ma mir ca nu am albit pana acum, insa psihic sunt al pamant, terminata efectiv, si asta de cand am ramas gravida, tine cont, acum puiul are 14 luni si desi am avut o sarcina fara probleme, o nastere asemenea si pana la 14 luni puiul meu n-a facut decat o viroza, eu, in loc sa fiu mai calma, sunt exact pe dos, zilnic traiesc "in priza", conectata la cea mai inalta tensiune. Am ajuns la concluzia ca asa sunt unele mamici, mai "sarite" ce sa zic altceva?
lia

Principesa spune:

Paranoia sigur nu e. Ca paranoia se manifesta altfel. Dar este o stare de anxietate destul de puternica. Dar orice mama este de asteptat sa traiasca un nivel mai ridicat de anxietate decat restul lumii.
Atunci cand pierzi pe cineva drag in mod normal treci printr-o perioada de doliu. Acest doliu are mai multe etape si are un rol foarte important, de reechilibrare si restructurare. Asa incat la finalul lui persoana se poate atasa din nou fara anxietate. Dar daca te blochezi intr-una dintre etapele lui acest fapt se va reflecta asupra relatiilor viitoare.
In lumina acestor informatii cred e o idee buna sa mergi la psiholog dar din mesajul tau intrezaresc o posibila atribuire negativa. Si daca mergi cu atitudinea asta beneficiile sunt minime. Daca poti sa vezi aceasta initiativa ca fiind benefica pentru tine si pentru copilul tau implicit, atunci vei putea obtine si rezultatele dorite.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

alina023 spune:

Multumesc mult pentru raspunsuri!
Imi doresc de mult timp sa merg la un psiholog pentru a-mi clarifica mai multe aspecte aparute in ultimul timp in viata mea. Singura atribuire negativa la adresa unei vizite la psiholog ar fi lipsa mea de timp si bani. In rest...sunt absolut convinsa ca m-ar ajuta foarte mult.
In ceea ce priveste perioada de doliu...se poate prelungi chiar si la 2-3 ani? Sau am ramas eu blocata intr-una din etapele de reechilibrare? Am pierdut-o pe mamaia acum 1.6 ani. A fost ceva brusc si neasteptat (desi avea 82 de ani era extrem de activa, mergeam regulat cu ea la controale si totul a fost ok pana a facut un atac cerebral si in 3 zile s-a dus...). Eu am considerat ca am depasit durerea asta (desi nu cred sa treaca zi in care sa nu-mi amintesc de mamaia, in diferite ipostaze; sau sa-mi amintesc acele zile in care stiam ca nu o mai avem mult timp langa noi...).

Alina si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)

Principesa spune:

Alina, e normal un doliu care dureaza pana la 2 ani. Tu acum ar cam trebui sa te apropii de sfarsit dar frecventa amintirilor si a reprezentarilor ma face sa cred ca este posibil sa nu fi parcurs etapele in ordinea necesara pentru a te putea restructura.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura