Complexul Parintelui Singur ?!?

silviad spune:

Si eu sunt in aceeasi situatie, doar ca eu inca nu am nascut, mai am vreo 10 zile. Noi ni l-am dorit amandoi, numai ca dupa ce ne-am dat seama ce implicatii si responsabilitati presupune nasterea unui copil, am ramas numai unul. Adica eu. Si eu cred ca baiatul meu va suferi ca nu are si el tata ca alti copii, dar acum e prea tarziu sa regret. Nu ne ramane decat sa fim puternice, sa ne straduim sa le dam tot ce e mai bun in noi si om mai vedea. Oricum nu incerca niciodata sa substitui pe "tata". Puii nostri vor creste si abia atunci vom sti ce gandesc, ce simt. aveti grija de voi.

quote:

---

Originally posted by Artemis1578

Copilul meu a aparut doar pt asa mi-am dorit eu, iar in momentul in care am decis sa il aduk pe lume stiam ca va fi greu pt el si ca va fi marcat in copilarie de faptul ca tatal lui nu ii va fi alaturi in parc, la gradinita, etc... stiam ca trebuie sa fac totul pt ca el sa simta catmai putin lipsa prezentei masculine din casa. Matei are doar 1 an si 10 luni. nu vorbeste inca decat maxim 5-6 cuvinte, intelege insa si asculta. ceea ce ma frapeaza pe mine este felul in care reactioneaza la vederea unui barbat care ii da atentie. este topit!!!! se arunca de exemplu in bratele tatalui meu. la propriu!
voi credeti ca am vreun rol eu in toata istoria asta? ca el percepe ca nu are decat mama? ca stie cu adevarat de ce tatal lui natural nu este langa el? de ce ?de ce? nu, e instinctiv! e natural! si cred acum ca orice as face sa il protejez, el tot va suferi. nu pt ca eu plek urechea la ceea ce spune societatea, nu pt ca eu nu voi face tot posibilul sa aiba parte de un tata vitreg bun, nu! e natural. poate la un copil care intelege un divort si sufera pt ca un parinte pleaka situatia e diferita, inas eu ce as putea face? sunt eu vinovata cu altceva in afara de faptul ca mi-am dorit un copil mai mult decat orice pe lume si sa l-am nascut cu riscul de a fi unul dintre copiii ce sufera datorita lipsei tatalui?

Anka si Ubitu

---

Artemis1578 spune:

Silvia, multa sanatate, nastere usoara si putere. Sa-ti cresti bebelusul si sa te bucuri de el!

Anka si Ubitu

ciubaka spune:

Luca are 1 an si 8 luni. Si el a fost dorit de ambii parinti inainte de concepere, dar nici tatal lui nu a facut fata responsabilitatilor, pe care le-a constientizat de-abia dupa ce am ramas insarcinata. Luca se opreste in fata barbatilor (pe strada, in parc) si ridica manutele ca sa fie luat in brate. Copiii sufera intotdeauna din cauza lipsei unuia dintre parinti. Pentru ca mama le ofera dragoste si caldura, iar tatal, siguranta, forta, incredere. Mai ales pentru un baietel, modelul masculin este esential. Niciodata nu vom putea fi si mama si tata pentru copiii nostri. Si chiar daca societatea nu le aplica stigmate, ei insisi realizeaza, mai devreme sau mai tarziu, ca ceva esential lipseste din viata lor.
Totusi, e mai bine sa ai o atitudine increzatoare, sa traiesti cu convingerea ca ii poti oferi copilului o viata echilibrata, decat sa cazi in depresie si disperare (cum mi s-a intamplat mie). Puii astia mici sunt tare sensibili la trairile mamei.
Oricum, indiferent care este conceptia voastra despre copiii din familii monoparentale, ramaneti mereu deschise fata de ei, pregatite sa le ascultati intrebarile si poate tristetile sau indoielile, pregatite sa le aratati intelegere fata de ceea ce simt.
Si haideti sa ne ajutam intre noi, sa ne ajutam copiii, in loc sa aratam cu pietre.
Miruna si Luca (01.10.2004)

dalia05 spune:

Fetelor, parerea mea este ca voi transferati inconstient suferinta voastra asupra copiilor. Si cum bine spunea cineva, asta e un rezultat "artificial" al societatii in care traim, ma refer strict la Romania. Atata timp cat rata divorturilor este de 50% (si eu sunt divortata cu copil) iar 30% dintre copii se nasc in afara casatoriei, care e problema?! Ar trebui sa fiti mandre de curajul vostru de a creste singure copii si sa realizati cat sunteti de frumoase si de interesante.

amipreda spune:

Dalia, as vrea sa ma pot simti mandra ca-mi cresc copilul singura (am o fetita de 2 ani si 3 luni), dar nu pot.La fel ca si alti copii, si Maria simte o atractie instinctiva pentru barbati, probabil lipsa tatalui o face sa-si doreasca sa fie in preajma lor, si asta de cand era foarte micuta. Efectiv ma doare sufletul cand vad asta si cand ma gandesc ca orice copil are dreptul sa fie iubit si crescut de ambii parinti. In cazul nostru tatal Mariei a preferat sa stea cu mama lui si sa renunte la sotia si copilul sau, desi spune ca ne iubeste.Sentimentele fata de mama lui au contat mai mult decat iubirea noastra si decat sufletelul care a aparut in viata noastra. Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost daca am fi fost intr-adevar o familie si Maria ar fi avut un tata asa cum merita. Dupa parerea mea lipsa tatalui in viata unui copil ii schimba comportamentul,ii da nesiguranta si o anumita dependenta fata de mama.Dar asta e, trebuie sa mergem mai departe......

Amalia & Maria

amipreda spune:

Anka,bravo tie! Te felicit ca poti sa fii asa de optimista!
Eu nu cred ca voi mai incerca o alta relatie. Am iubit prea mult, am suferit prea mult si nu mai vreau o alta dezamagire. Poate sunt lasa, dar cred ca eu nu pot sa iubesc decat un singur om. Poate viata imi va schimba parerea, dar deocamdata asa simt, desi sunt aproape doi ani de cand ne-am despartit.

Poate ma voi molipsi si eu de optimismul tau!

Amalia & Maria (15 feb 2004)

cicina spune:

Si cand te gandesti ca sant si tati "vitregi" care cresc copilul impreuna de la 2 ani,dupa ce-i da o parte din viata lui caldura sufleteasca dragoste, copilul ajunge la liceu, mama nu-l mai vrea si-l arunca pe strada ca o carpa, de atunci acest tata nu mai vrea sa auda de nici o fata, ii e frica.

cicina spune:

Anka, da-mi voie sa-ti spun ca gresesti.Acel barbat le-a dat o viata amindorura(nu ma refer la casa, bani, etc)ceea ce tatal copilului n-a facut,l-a crescut ca si fiind al lui.Ca a gresit? Si tatii adevarati gresesc, in momentul cand iubesti, ierti.Si iti spun eu ca acel barbat a gresit indragostindu-se de femeia interesului.Dupa ce-a crescut copilul, ea a invatat copilul sa nu mai dea bunaziua.
Dreptul de al indeparta inseamna ca n-ai "sa-ti refaci viata niciodata",da-i o sansa partenerului nu sant toti la fel.

cicina spune:

Anka, ai numai 28 ani, esti la inceputul vietii, si-ti vei schimba parerea intre timp.Eu am crescut impreuna cu ai mei, dar se vedea nu mai traiau impreuna, divortul la timpul acela era "rusinos", de aceea mama a preferat sa devenim noi majori abia atunci a divortat. Ma intreb:ce-am invatat eu de la tata ca era mereu absent chiar daca era prezent? NIMIC.Nu este de ajuns sa contribuie cu . Mama nu si-a mai refacut viata pentru noi(a fost alegerea ei) iar acum regreta pentru ca batranetea e grea singura.Timpurile sau schimbat, un copil nu mai reprezinta un impediment in nici o legatura doar daca esti retardat mental sa gandesti ca e coplilul numai al unuia.Itr-adevar copilul trebuie sa stie adevarul dar nu-l invata sa scuipe in farfuria din care a mancat.
Ce sa-ti spun, persoana de care vorbeam este fratele meu, este o persoana cu foarte mult simt, si greseala lui a fost ca n-a controlat-o indeajuns pe asa-zisa cumnata, si ea s-a combinat cu altul. Viata de familie in care am crescut noi, l-a sensibilizat,si nu a tinut cont ca nu e copilul lui(tatal copilului murise)Asa ca vezi, depinde de la caz la caz.

MaryJane spune:

cool, anka, sunt de aceeashi parere shi in situatzie similara.
shi sunt fericita, otimista shi am impresia ca abia acum am inceput sa traiesc. 30 de ani m-am distrat, apoi am facut un ursuletz dragalash, singura.
printre cunoscutzii mei sunt singura care a avut curajul sa faca asha ceva. ma bucur sa constat ca mai exista multe ca mine...