Aventura plecarii din tara

Sabina spune:

Supeeer! Mai vrem!

Sabina & Sofia Galagia

Andreeaca spune:

Foarte instructiv!

Are cineva din Canada o poveste similara?!

Eu se presupune ca ar trebui sa plec pana cel tarziu in Sept (altfel expira viza) si n-o sa va vina sa credeti, sunt inca nehotarata!!!

Desi toate ineptiile romanesti ma scot din sarite si desi imi dau seama ca societatea se deterioreaza mi-e foarte greu sa ma desprind......De cand o am pe bebocea am devenit enervant de precauta si mi-e groaza sa-mi las aici un trai cat de cat sigur (adica serviciu bun, prietenii si familia aproape)si sa ma catapultez in necunoscut (unde mai pui si recesiunea americana cu influente clare in canada!).

Pe de alta parte daca nu-ti asumi nici un risc......

liv spune:

Munceam de dimineata pina seara, avem un salariu nici prea mare, nici prea mic, insa nu prea aveam satisfactii. Intr-o zi un vechi prieten, care pe vremea aia lucra la Praga ma striga pe yahoo messenger si zice: "hai sa-ti fac cunostinta cu un tip". Eu nu si nu, ca nu ma intereseaza, ca sa ma lase in pace. Omu insista (si bine face) atit la mine cit si la tipul cu pricina (cu care era, bineinteles, coleg) si pina la urma ne pune fata in fata pe ym. Si vorbim, si vorbim, zi de vara pina-n seara (de fapt era aproape primavara) vreo 2 luni. De Paste (adica in aprilie), vine omu acasa sa-si vada familia. Normal ca amindoi ne dam peste cap sa ne intilnim cumva .. si ne intilnim. Dupa 1 zi de stat impreuna, hotarim sa ne casatorim. In saptamina ce urmeaza domnul meu se intoarce la ale lui, eu la ale mele: imi dau demisia, imi iau concediul la care am dreptul, inchei toate socotelile cu firma la care lucrez. Nimanui nu-i venea sa creada. Peste 2 saptamini (inceputul lui mai) eram in avion cu destinatia Praga. Cind am plecat, mama mea avea lacrimi in ochi. I-am zis sa nu plinga, ca merg la bine, nu la rau. Si asa a fost. Norocul prostului (adica al meu), mi-am gasit si de lucru. Cit despre prietenul meu ce sa mai zic: nu puteam sa gasesc pe cineva mai bun ... nici nu visasem eu la asa ceva. E un baiat extraordinar!
Intr-o zi primeste o invitatie la un interviu pentru un job in München. Urca in avion, vine in M., da interviu, seara vine acasa si-mi spune ca are deja contractul semnat, daca vreau putem sa plecam in Germania. Cum sa nu vreau? Ca doar asta era visul meu de multa vreme. Zis si facut: mergem in Romania, ne casatorim, plecam in Germania. Toata lumea a fost surprinsa, i-am luat asa de repede ca n-au avut timp sa-si dea seama ce se intimpla. Anul trecut in mai s-a nascut fetita noastra. Speram ca in anul urmator sa apara si al doilea copil. Sintem foarte fericiti impreuna, dar ... exista un dar: ne e tare dor de casa si de ai nostri. Inca nu sintem hotariti daca sa raminem aici definitiv sau sa ne intoarcem acasa dupa expirarea contractului de munca al sotului meu. De fapt ce inseamna "acasa"? Acasa e acolo unde te simti bine. Eu ma simt bine si aici si in Romania, de aia sint asa nehotarita. O sa las deoparte planurile, caci timpul le va rezolva pe toate si vom lua o hotarire la momentul potrivit. Pina atunci, sanatate!
Si vreau sa va mai spun ceva: am o verisoara al carei sot a cistigat la Loteria Vizelor. Au fost la interviu, au fost acceptati. Ei bine, ce hotarire credeti ca au luat? Ramin in Romania. De ce? Verisoara mea spune ca nu a gasit nici un motiv care s-o faca sa plece si ca nu isi inchipuie cum si-ar schimba ea viata traind printre sticla si betoane, printre straini, sa-si paraseasca familia (parinti, frati, verisori etc.). N-am stiut sa le dau nici un sfat, daca sa plece sau nu ...

Salmida spune:

Si eu care credeam cä sunt singura! Haideti sä vä spun si eu in cateva cuvinte cum am ajuns aici. Tot internetul, batä-l norocul! Dar nu yahoo messenger, ci icq! Si sä spuneti cä nu poti gäsi acul in carul cu fan. Pentru cä exact asta a fäcut sotul meu: m-a gäsit in imensitatea asta a internetului. Eu mai trägeam cu ochiul pe net la serviciu, cand aveam timp si acum un an deja ne conversam asiduu, eu la serviciu, el acasä ... Eu nu prea aveam timp, el astepta räbdätor räspunsul la mesaje, eu scriam intr-o doarä, el zicea cä nu! Asa si era, dar cine credea?! Si asa a sosit vara, concediul lui si obisnuita vizitä acasä la pärinti. Ne-am intalnit la mijlocul distantei, adicä in Timisoara si ... am rämas acolo tot week-end-ul, ba am sunat si mi-am luat si luni o zi de concediu. Ce curaj pe mine! Dar nu a fost totul! Am hotärat in säptämana urmätoare sä accept cererea in cäsätorie! Nebunia a inceput! Anuntä pärintii, nu numai de cäsätorie, dar si de plecare! Cu grijä ... cu lingurita ... Venit el la mine, cunoscut familie, mers eu la el, cunoscut familie, intors acasä si inceput pregätiri! Lucram la o companie americanä unde s-au fäcut restructuräri masive ultimii ani si au fäcut ochii mari cand le-am spus cä vreau lichidarea. Sigur nu vreau transfer? m-au intrebat... Sigur, zic, vreau lichidarea! Cheful de adio cu prietenele, fäcut pasaport pentru cä expira in 2 luni cel vechi si iatä cum intr-o lunä eram pe drum spre noua mea casä. ne-am cäsätorit aici si asteptäm cu sufletul la gurä sä vedem cele douä liniute!
Iatä cä o balantä poate lua si decizii rapide, desi putini ar crede! Mä bucur cä am gäsit sufletzelul mult asteptat... Nu pot spune cä nu imi lipsesc familia, prietenii. Mi-e dor si acesta este unul din motivele pentru care merg peste cateva zile acasä. A! Tot internetul este cel care micsoreazä distantele si mä ajutä sä vorbesc cu cei dragi, de acasä. Dupä mai bine de ½ an pot spune cä trec si eu prin dificultätile acomodärii, dar cand ai pe cineva aproape toate par mai usor de trecut. Incerc sä invät limba cat de repede pt. cä stiu cä este cheia care deschide multe usi atunci cand träiesti ..."afarä". Cele care ati trecut prin asta stiu cä se poate vorbi mult despre acomodarea in noua tarä. Poate ne vom impärtäsi odatä impresii in acest sens !
Succes tuturor!
Pupicuri multe de la o aspirantä la rolul de mämicä !!

Knocked down, but never knocked out!

Adela P spune:

quote:

---

Originally posted by Andreeaca

Foarte instructiv!

Are cineva din Canada o poveste similara?!

Eu se presupune ca ar trebui sa plec pana cel tarziu in Sept (altfel expira viza) si n-o sa va vina sa credeti, sunt inca nehotarata!!!

Desi toate ineptiile romanesti ma scot din sarite si desi imi dau seama ca societatea se deterioreaza mi-e foarte greu sa ma desprind......De cand o am pe bebocea am devenit enervant de precauta si mi-e groaza sa-mi las aici un trai cat de cat sigur (adica serviciu bun, prietenii si familia aproape)si sa ma catapultez in necunoscut (unde mai pui si recesiunea americana cu influente clare in canada!).

Pe de alta parte daca nu-ti asumi nici un risc......

---

Draga Andreea, pot sa-ti spun cu mana pe inima ca nu vei regreta venirea in Canada. Poate la inceput e mai greu pana te integrezi, pana iti faci un rost cat de cat..dar mai apoi,,floare la ureche. Si cand ti-e dor de casa...companiile aeriene iti stau la dispozitie.

Povestea venirii mele aici, seamana cu a catorva dintre voi. Pe sotul meu l-am cunoscut prin cineva, am facut schimb de adrese, poze, fara nici un fel de planuri de viitor. Corespondam pur si simplu. Si era scrisori, nu internet...asa ca mergea mai greu. Si am facut treaba asta pentru vreo jumate de an, pana asa intr-o doara l-am intrebat daca nu ar vrea sa vina sa viziteze Romania. Si el...da, ca i-ar placea. Si se hotaraste ca vine de sarbatori in Decembrie. A venit, a stat doua saptamani, de prisos sa mai spun ca au fost doua saptamani frumoase. Nu stiu daca fost dragoste la prima vedere..ca noi ne stiam din scrisori dar esenta e ca ne-am placut reciproc si in persoana nu doar din "scrise" asa incat am hotarat ca trebuie sa ne vedem din nou curand. Urma sa merg eu in vizita dar bineinteles ca nu mi-au dat viza..ca vezi doamne sa nu raman acolo... , asa ca a venit el din nou in martie, chiar de ziua mea. De data asta a stat o luna, ma rog toate frumoase si roz, ne-am casatorit pe nepusa masa, el nici nu i-a anuntat pe ai lui, eu la ai mei le-am zis cu o zi inainte.... Acum daca ma uit in trecut , a fost o decizie nebuneasca dar altfel nu puteam fi impreuna. Apoi mi-am depus actele si dupa 6 luni am fost in Canada. Deci cam asta ar fi istoria venirii mele aici. Tin minte ca la inceput nu mi-a placut nimic, era diferit, nu aveam pe nimeni, mi-era dor de casa, nu aveam cu cine sa vorbesc care trecea prin aceleasi stari prin care treceam si eu, dar incet m-am obisnuit si acum ma simt mai mult decat bine. In Romania vin intotdeauna cu placere, sa-mi vad familia, prietenii.....dar ma intristeaza cand vad atatea nedreptati care se petrec acolo, cand vad mizerie, nesimtire, saracie. Ma dezgusta aerul in care esti tratat inca din aeroport in Romania, la felul in care te trateaza functionarul public, la politistul care asteapta mita, la felul cum esti tratat la restaurant, la nota de palta pe care vezi lucruri pe care nu le-ai comandat, si lista e luuuuuuunga. Deci sa regret ca am plecat? Niciodata.

Adela

iris spune:

cred ca nu trebuie sa te gindesti foarte foarte mult; exista motive pentru care ai depus cererea de emigrare si ele stau bine mersi in picioare dupa doi ani, nu?;
ba chiar mai rea e situatia acum;
nu ai de ce sa te temi cit timp esti constienta ca nu pleci intr-o capcana, nu pleci spre o lume salbatica, ostila si care ti se opune in fel si chip; vei vedea ca poti face multe si singur , fara ajutoarele tipice romaniei, ca poti s-o iei de la capat si ca vei gasi o lume mai buna, pentru tine si pentru copil; daca nu poti si nu poti nicicum sa te integrezi- ca se poate si asta- exista calea de intoarcere; dar zau ca cei care s-au intors- cel putin din cei pe care ii stiu eu, sint tare cu nasul pe sus si cu texte de genul ce eu sint inginer si nu accpet sa muncesc altceva...atunci fii inginer in romania, fa inginerii finaciare ca sa traiesti decenet, insotste-te cu altii la fel si savureaza viata asta...si tot nu vei trai decent, cum poti trai bine cind in jurul tau e atita haos, mizerie, saracie;
daca esti insa printre cei carora li se pare normal sa traisca normal, linistiti, intrun loc curat, bun pentru copiii tai atunci fa-ti bagajul fara teama; hai ca m-am intins ca o baba ce sint!
dar profita de sansa pe care o ai!

quote:

---

Originally posted by Andreeaca

Foarte instructiv!

Are cineva din Canada o poveste similara?!

Eu se presupune ca ar trebui sa plec pana cel tarziu in Sept (altfel expira viza) si n-o sa va vina sa credeti, sunt inca nehotarata!!!

Desi toate ineptiile romanesti ma scot din sarite si desi imi dau seama ca societatea se deterioreaza mi-e foarte greu sa ma desprind......De cand o am pe bebocea am devenit enervant de precauta si mi-e groaza sa-mi las aici un trai cat de cat sigur (adica serviciu bun, prietenii si familia aproape)si sa ma catapultez in necunoscut (unde mai pui si recesiunea americana cu influente clare in canada!).

Pe de alta parte daca nu-ti asumi nici un risc......

---

Andreeaca spune:

Ma bucur ca nu regretati plecarea......inseamna ca inca mai am o sansa....

mmariusel spune:

Pentru noi, adica eu shi fost mea sotzie a fost un lucru neashteptat. Aveam un job destul de multzumitor in tzara, o rata la apartament destul de apasatoare. Lucram enorm de mult la servici + acasa. Oferta a venit neashteptat, am mers la un interviu in engleza in Cluj, am orimit raspunsul in 2 saptamani. Exact inainte de a merge la un interviu pentru un job in Israel. Conditziile erau atragatoare mai ales ca la firma germana la care urma sa lucrez mai erau catziva romani din care shtiam un coleg cel putzin.

Raspunsul a fost o surpriza dupa care totul s-a desfashurat extrem de rapid. Actele rezolvate in 2 saptamani + viza + pashaport. Nu am renuntzat la master am plecat insa singur shi dupa 3 luni mam intors dupa sotzie shi am dat shi examele de master. Adaptarea? Pentru mine a fost mai ushoara pentru fosta mea sotzie extrem de greu. Acuma sunt singur dar nu regret ca am venit. Ma intorc destul de des in tzara. Duc dorul parintzilor mei shi sorei mele. Prietenii oricum sunt imprashtiatzi in toate partzile lumii. Noroc cu internetul ca putem tzine o legatura firava.

Marius
reporting from Germany

Sabina spune:

Pai ati amutit...
Va rog eu frumos, mai ziceti!

Sabina & Sofia Galagia

Claudya spune:

Subscriu si eu celor spuse de Iris.Mor pe cei pe care ii aud:"Pai sa vezi ce eram eu in Romania!!!Si ce aveam!!!...etc".La toti astia le-as spune asa:"Pai de ce ai mai plecat de acolo?"
In momentul in care te gandesti sa pleci trebuie sa uiti ce ai fost tu in tara sau ce ai avut.Trebuie sa te gandesti ca o iei de la capat intr-o "alta lume" si sa fii dispus sa faci chiar si alta meserie decat cea pe care ai avut-o.Eu nu cred ca am sa mai profesez aici meseria mea de invatatoare,dar sunt dispusa sa ma reprofilez.Aici ai mult mai multe posibilitati.
Dar sa va povestesc si eu:
Ma aflam in vizita la parintii unei fetite din fosta mea clasa(cu care ramasesem prietena de cand fetita imi fusese eleva).Pentru ca tocmai ma aflam la capatul unei relatii compromise ,acestia au zis ca-mi fac cunostinta cu un prieten bun de-al lor.Nici nu am vrut sa aud(adica eu nu sunt in stare sa-mi gasesc pe cineva?),mai ales cand mi-au spus ca nu mai sta in Romania de mult si ca sta in Canada,dar "stim ca acum se afla in tara,cu ocazia sarbatorilor".Le-am spus ca eu am nevoie de un suflet langa mine,nu in Canada.Ma rog,nu m-au ascultat prea mult(si bine au facut!)si-au pus mana pe telefon.I-au dat nr. meu de telefon si chiar in acea seara m-a sunat.Ce credeti?Chiar a doua zi se intorcea in Canada ,dupa ce statuse o luna in tara,asa ca nu am mai apucat sa ne vedem(suntem din orase diferite),dar mi-a promis ca ma va mai suna.Am vorbit atunci la telefon vreo ora si dupa ce am inchis,mi-am dat seamA ce naiva sunt povestind din viata mea cu un necunoscut!!!Caci la cata incredere mai aveam atunci in barbati,nici pe departe nu credeam ca ma mai suna.
Cand a ajuns in Canada ,seara,(la noi 7 dimineata) m-a sunat.Culmea e ca tocmai ieseam pe usa si eram intr-o mare intarziere spre serviciu.I-am spus in fuga ca nu mai am timp sa vorbim o ora!!!Au mai urmat si alte intamplari in urma carora mi-am spus"asa a fost sa fie"
Au urmat alte telefoane,scrisori si poze.Deja incepusem sa vorbim despre casatorie,asa ca in vara a urmat sa vina din nou in tara,sa ne cunoastem "face to face".Cand ne-am vazut la aeroport am avut impresia ca ne stim de foarte mult timp!!!M-a intrebat ce as vrea sa imi aduca si i-am spus ca nu vreau nimic,apoi la insistentele lui i-am spus"orice,numai galben sa fie"(culoarea mea preferata).Ce credeti?Pe el avea un tricou galben!
Am petrecut o luna de vis ,in care o saptamana am fost in Turcia,la mare.A plecat,urmand sa depuna actele pentru mine ,ca si logodnica.Nu ne-am casatorit in tara,am venit aici ca si logodnica lui,casatorindu-ne,deci,aici.
Pana am primit eu viza,am vorbit la telefon aproape in fiecare zi!!!I-am spus sa nu mai cheltuie atatia bani pe telefon ,dar mereu imi spunea ca el nu considera ca pierde,ci ca castiga(scuzati cacofonia!),avindu-ma pe mine.De la depunerea cererii de chemare a durat aproape un an pana am venit aici,timp in care el a mai venit de doua ori in tara,cate o luna.
Ne-am dorit foarte mult un bb(eram in stare sa-l facem dinainte,prin telefon,daca se putea!),asa ca acum e pe drum si abia asteptam sa vina pe lume!!!
Nu ma simt departe de nimic atata timp cat sunt aproape de el .Imi este dor de parinti ,prietene si colege,dar pana la urma fiecare are familia ei,iar eu mi-o doream foarte mult pe a mea!!!!
Ma consider o norocoasa .Dumnezeu a fost foarte generos cu mine.La fel spune si el.
Nu va doresc decat sa aveti omul potrivit langa voi si atunci nu ve veti simti departe nici la capatul lumii!!!
A,si am uitat ceva(daca tot m-am lungit).Acum cred ca vom face si cununia religioasa si botezul deodata.